Eveniment
Focar de infectie si o nepasare vadita fata de lege la o asociatie de proprietari din Ploiesti/Primaria, ISU si DSP PRAHOVA sunt in letargie
* 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat au fost înregistrate și în doar 71 au fost verdicte pronunțate.
* 23 de sesizări care vizează nume grele sunt lăsate moștenire noului CNATDCU, care urmează să fie numit zilele viitoare de ministrul Educației.
* În cazul puternicilor zilei, care dețin funcții și influență, nu au fost pronunțate decizii, toate termenele legale fiind depășite.
* În cazul lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general, au trecut 1.501 de zile fără a fi emis un verdict.
* Două dintre deciziile de menținere a titlurilor pronunțate în cazurile Laura Codruța Kövesi și Codruț Olaru au setat precedente periculoase pentru sănătatea mediului academic: procentul acceptabil de plagiat.
* Restul detaliilor, în text.
#doctorinimpostura

- Primul CNATDCU care își duce mandatul la bun sfârșit are un bilanț amestecat: a făcut unii pași pentru curățenia doctoratelor plagiate, dar a ezitat inexplicabil în cazul unor sesizări în care sunt vizați oameni cu funcții active în stat.
- În acest moment, actualul CNATDCU nu a dat încă un verdict asupra a 7 sesizări depuse încă din 2016, anul în care Consiliul abia își începuse mandatul.
- Deși a dat 71 verdicte definitive – unele de retragere a titlurilor, unele de menținere – nu a reușit, în niciunul dintre dosare, să respecte termenul legal de 45 de zile pentru emiterea unor verdicte.
- O analiză a deciziilor de retragere a titlurilor arată că acestea au fost pronunțate, cu foarte puține excepții, abia după ce persoana vizată și-a pierdut funcția oficială – astfel s-a întâmplat în cazul foștilor miniștri Petre Tobă, Florian Bodog sau Darius Vâlcov.
- În total, membrii CNATDCU lasă moștenire succesorilor lor peste o cincime din sesizările primite în perioada 2016-2020; pe listă figurează tezele lui Bogdan Licu, Mihai Tudose sau Lucian Netejoru.
- O altă moștenire lăsată de actualul CNATDCU este precedentul periculos stabilit prin modul în care s-a pronunțat în cazurile Codruța Kövesi și Codruț Olaru: a fixat un prag de plagiat tolerabil de 5,2% în cazul lui Kovesi, pe care l-a mărit la 10,4% în cazul lui Olaru.
- În aceste zile se află pe ultima sută de metri procedura prin care ministrul Educației Monica Anisie va stabili componența viitorului Consiliu.
- Articolul de azi este o analiză a celor patru ani de mandat și o descriere a tacticilor de blocare a verdictelor aplicate atât din interiorul instituției, cât și din afara ei.
Sumarul
100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat înregistrate în 4 ani și doar 71 de verdicte pronunțate.
Dintre aceste 71 de verdicte, 49 s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor de doctor, iar 22 cu menținerea definitivă a titlurilor. Alte 4 decizii sunt, în prezent, în diverse faze de contestare. O altă sesizare dintre cele 100 a fost clasată din motive procedurale.

Rămân 23 de sesizări „în lucru”, pentru care Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – instituția care soluționează sesizările de plagiat în tezele de doctorat – nu s-a pronunțat în cei patru ani de mandat (mai 2016 – iunie 2020).
Bilanțul cifrelor indică, la prima vedere, o aparentă eficiență și intransigență academică.
La o analiză atentă, însă, reiese că 32 din cele 49 de titluri retrase definitiv au avut la bază solicitări făcute de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” – pe scurt, Academia SRI – care, în urma unui proces de evaluare internă, a constatat că lucrările pe care le-a girat în timp sunt plagiate. În total, Academia SRI a reclamat la CNATDCU 41 de teze.
În cei patru ani de mandat – primul pe care CNATDCU și l-a exercitat integral, după desființarea din 2012 și reînființarea în 2016 – instituția a fost în atenția opiniei publice în principal din pricina acuzațiilor de plagiat formulate împotriva unor persoane cu funcții importante în stat.
Dacă în multe cazuri sesizările s-au soldat cu retragerea definitivă a titlurilor, ies în evidență cazurile în care CNATDCU fie nu s-a pronunțat deloc – deși au trecut ani de la depunerea plângerilor – fie a pronunțat decizii discutabile.
Un exemplu: 1.501 de zile au trecut din 10 mai 2016, data la care pe numele lui Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general la acel moment – reconfirmat în funcție anul acesta –, a fost înregistrată o sesizare de plagiat pentru teza de doctorat susținută la Academia SRI.
Termenul de soluționare a sesizării, de 45 de zile, a fost depășit de peste 33 de ori fără ca CNATDCU să emită o decizie.
Alte exemple: exact în aceeași zi cu sesizarea care îl viza pe Licu au fost depuse plângeri și pentru tezele lui Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării în guvernul Boc (2008–2009), Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2 (2000–2016) sau Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea, fost vicepremier și coordonator a 8 doctorate care au fost declarate oficial, între timp, drept plagiate.
Nici pentru aceștia CNATDCU nu a dat un verdict, după patru ani bătuți pe muchie de la depunerea sesizărilor.
De altfel, CNATDCU a găsit diverse subterfugii, cel puțin în ultimii doi ani, pentru a nu emite hotărâri pentru persoane care ocupă funcții active în administrația publică sau în politică.
Este și cazul lui Mihai Tudose, europarlamentar și fost premier al României, Bogdan Despescu, chestor de poliție și secretar de stat în Ministerul de Interne, Lucian Netejoru, judecător și șeful Inspecției Judiciare, Cătălin Alexandru Ioniță, chestor de poliție și directorul Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, sau Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.
Toate aceste blocaje se înregistrează la una dintre cele 35 de comisii ale CNATDCU: Comisia de Științe militare, informații și ordine publică, care însă a acționat foarte prompt atunci când sesizările au venit chiar de la Academia SRI, dar care nu a reușit să soluționeze la fel de prompt petițiile formulate de alți reclamanți.
Începutul
După 2012 – când CNATDCU a fost desființat intempestiv, iar atribuțiile legale i-au fost amputate în încercarea de a-l salva de un rușinos verdict de plagiat pe premierul în funcție la acel moment, Victor Ponta – Consiliul care tocmai își încheie mandatul este primul care își duce activitatea la termen.
Membrii CNATDCU (2016–2020) au fost numiți prin ordin al ministrului Educației Adrian Curaj în urma unui proces de selecție catalogat drept riguros, la vremea respectivă, de către membrii comunității academice.
Totuși, după ce PSD a revenit la guvernare în 2017, iar Ecaterina Andronescu a fost numită ministru al Educației în 2018 pentru un al patrulea mandat, comisiile asupra cărora exista un interes foarte mare au fost modificate.
Miza a fost fie blocarea unor verdicte incomode în comisii precum cea de Științe Juridice, fie oferirea controlului acestora unor moguli universitari, cum s-a întâmplat cu Comisia de Matematică.
Soluția găsită de ingenioasa Ecaterina Andronescu pentru a modifica structura inițială a CNATDCU a fost înlocuirea președinților comisiilor de specialitate, dar și extinderea numărului de membri, astfel fiind răsturnate majoritățile exigente cu unele convenabile.
Astfel, președintele Comisiei Juridice, profesorul Mircea Bob la de la Universitatea Babeș-Bolyai, a fost înlocuit cu profesorul Viorel Roș, de la Universitatea „Nicolae Titulescu”, iar președintele Comisiei de Matematică, profesorul Vasile Brînzănescu, de la Universitatea din București, a fost înlocuit cu profesorul Vasile Berinde, de la Universitatea din Baia-Mare.
Bilanțul CNATDCU în cifre
Indicii importante privind capacitatea Consiliului care tocmai și-a încheiat mandatul de a aplica – sau nu – legea și normele academice pot fi detectate nu doar în cazurile soluționate, ci mai ales în cele pentru care Consiliul nu s-a pronunțat.
În acest moment, asupra a 23 dintre cele 100 de sesizări primite, CNATDCU nu s-a pronunțat în niciun fel: această cifră duce la peste o cincime dosarele pe care membrii selectați în 2016 le lasă moștenire succesorilor lor.
Pentru alte 22 de sesizări de plagiat, Consiliul a decis menținerea titlurilor. De exemplu, Comisiile de Filologie, Fizică sau Medicină au pronunțat decizii de menținere în toate plângerile asupra cărora s-au pronunțat până acum.
Două dintre deciziile de respingere a sesizărilor și menținere a titlurilor pronunțate de Comisia de Științe Juridice în cazurile Kövesi și Olaru – asupra cărora voi reveni pe larg în acest text – au setat precedente periculoase pentru sănătatea mediului academic: procentul acceptabil de plagiat.

Toate cele 100 de sesizări de plagiat în teze de doctorat au ajuns la doar 16 din cele 35 de comisii de specialitate ale CNATDCU, la celelalte 19 comisii nefiind înregistrată, în cei patru ani de mandat, nicio sesizare.
Asta nu înseamnă că celelalte comisii nu au avut deloc activitate, din contră: au evaluat tezele de doctorat susținute în ultimii patru ani și dosarele de abilitare pentru obținerea calității de conducător de doctorat.
Între 2016 și 2020, CNATDCU a validat dosare de abilitare pentru 1.746 de profesori care au obținut astfel dreptul de a conduce doctorate, iar alte 84 de dosare le-a respinse pentru că nu îndeplineau criteriile stabilite prin lege.

În plus, în același interval, CNATDCU a validat 8.519 teze de doctorat în toate cele 35 de comisii ale sale și a invalidat alte 153 de titluri.
Comisia care a validat cele mai multe lucrări științifice între 2016 și 2020 a fost cea de Medicină, cu 1.240 de teze, urmată la mare distanță de Comisia de Științe economice și administrarea afacerilor, cu 882 de teze.

Productivitatea domeniului Științe militare, informații și ordine publică s-a prăbușit, în schimb. În patru ani de zile, această comisia a validat 198 de teze de doctorat în condițiile în care doar în 2015 – anul în care au apărut primele dezvăluiri despre tezele plagiate ale unor puternici ai zilei și a izbucnit scandalul legat de plagiatele din acest domeniu – a acordat 89 de titluri.
Prăbușirea domeniul este extrem de vizibilă și în numărul de abilitări validate în patru ani: doar 9, cel mai mic număr din toate cele 35 de comisii ale CNATDCU.
Cea mai aglomerată comisie CNATDCU: Științe militare, informații și ordine publică
Cele mai multe reclamații – 56 din 100 – au fost depuse la Comisia de Științe militare, informații și ordine publică, abilitată să evalueze tezele de doctorat elaborate în trei universități: Academia SRI, Academia de Poliție și Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP).

Volumul mare de sesizări înregistrate la această comisie indică, până la urmă, amploarea fenomenului plagiatului în învățământul superior militar în care s-au acordat – după 1990 și până în 2019 –, 2.093 de titluri de doctor, multe unor persoane cu funcții în instituții publice și în politică.
Inflația de titluri de doctor s-a produs în patru domenii doctorale care funcționează sub denumirea generică de Științe militare și care au fost construite artificial în ultimii 20 de ani, cu largul sprijin al Ministerului Educației Naționale, în cadrul celor trei universități militare:
- (1) informații și securitate națională;
- (2) securitate națională;
- (3) științe militare și informații;
- (4) ordinea publică și siguranța națională.
Toate aceste domenii sunt unice în lume, în niciun alt sistem academic neexistând școli doctorale care să acorde titluri științifice în aceste pretinse arii de studiu.
Despre culisele înființării școlii doctorale în Ordine publică și siguranța națională, „opera” lui Gabriel Oprea, am scris pe larg într-o anchetă publicată pe PressOne în urmă cu patru ani.
***
Din totalul de 56 de sesizări înregistrate la Comisia de Științe militare, 45 au vizat teze de doctorat susținute la Academia SRI, 7 la Academia de Poliție și alte 4 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP).
Numărul uriaș de teze reclamate de la Academia SRI – cele mai multe teze sesizate de la o singură universitate – are o explicație simplă.
Într-un gest fără precedent pentru mediul academic din România, Academia SRI a notificat pentru plagiat la CNATDCU 41 de teze de doctorat susținute la școala sa doctorală, adică o jumătate din totalul lucrărilor.
Verificarea internă a propriei producții științifice a început la Academia SRI în 2018, după ce începând cu 2015 am scris constant despre titlurile de doctor acordate în baza unor lucrări plagiate unor politicieni, procurori, judecători sau altor funcționari publici ai statului.
În cazul celor 41 de teze reclamate chiar de Academia SRI, CNATDCU a decis, cu maximă celeritate, să retragă definitiv titlul de doctor pentru 32 de persoane după ce a constatat că sesizările de plagiat se confirmă.
Totuși, la CNATDCU au fost înregistrate alte 4 sesizări îndreptate împotriva unor teze de doctorat susținute la Academia SRI care, însă, nu au intrat în procedura internă de verificare, deși despre acele teze s-a scris în presă că sunt plagiate, iar Academia SRI fusese notificată pentru fiecare în parte.
Noului CNATDCU îi rămân moștenire 13 sesizări provenind de la Academia SRI: 4 dosare în care s-a pronunțat deja, dar pentru care au fost depuse contestații, și 9 sesizări al căror status este „în lucru”.
În total, la nivelul Comisiei de Științe militare, informații și ordine publică au fost retrase 38 de titluri de doctor, 4 decizii sunt în faza de contestare, o sesizare a fost respinsă pentru că era neconformă, iar alte 14 sesizări sunt în lucru.
Termenul legal: decizie în 45 de zile de la sesizare
Regulamentul de funcționare a CNATDCU spune că un verdict trebuie emis într-un termen de 45 de zile de la primirea sesizării.
„Raportul comisiei de analiză a contestației și decizia CNATDCU se transmit Ministerului Educației pentru a fi comunicate contestatarului, în termen de maximum 45 de zile de la înregistrarea oficială a contestației”.
Acest termen a fost încălcat în toate cele 71 decizii definitive pronunțate de CNATDCU – 49 de retragere a titlului și 22 de menținere.
Însă, o analiză individuală a sesizărilor relevă o realitate care poate fi catalogată cel puțin ciudată: în cazul persoanelor care încă ocupă funcții publice importante, CNATDCU s-a ferit să emită verdicte, chiar dacă lucrul asta a însemnat tergiversări întinse pe ani de zile și depășirea de zeci de ori a termenelor prevăzute de legislație.
- Bogdan Licu, prim-adjunct al procurorului general al României și procuror general interimar, sesizare din mai 2016;
- Robert Negoiță, primar al Sectorului 3, sesizare din iunie 2016;
- Mihai Tudose, actual europarlamentar, fost premier, sesizare din iulie 2017;
- Matei Dorel George, judecător la Curtea Militară de Apel București, sesizare din septembrie 2017;
- Lucian Netejoru, judecător și șeful Inspecției Judiciare, sesizare din septembrie 2018;
- Cătălin Alexandru Ioniță, chestor de poliție și directorul Direcției Generale Anticorupție din Ministerul de Interne, sesizare din ianuarie 2019;
- Gabriel Vlase, director al Serviciului de Informații Externe, sesizare din august 2019;
- Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, sesizare la CNATDCU din ianuarie 2020.

Evident, există și excepții: CNATDCU a emis și trei verdicte în cazul unor persoane când acestea încă se aflau în funcție: Laura Codruța Kövesi, șefa DNA, Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice din SRI, și Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari.
În schimb, în cazul celor rămași fără funcții administrative sau politice, CNATDCU a emis verdicte imediate: Victor Ponta, fost premier, Gabriel Oprea, fost vicepremier, Daniel Moldoveanu, fost șef al Comunității Naționale de Informații și consilier al președintelui Traian Băsescu, Gabriel Naghi, fost șef SPP, Sorin Cozma, fost șef al Direcției Antiterorirsm din SRI, Adrian Iacob, fost rector al Academiei de Poliție, Radu Stroe, fost ministru de Interne, Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, Darius Vâlcov, fost consilier al premierului Viorica Dăncilă.
***
Cazurile unor înalți oficiali ai statului și politicieni cu funcții active în care CNATDCU nu s-a pronunțat până acum, deși în unele situații au trecut și patru ani de la sesizare, sunt îngrijorător de multe și arată un joc subtil și complice prin care persoanele publice acuzate de plagiat sunt protejate.

Analiza situațiilor punctuale indică faptul că la Comisia de Științe militare nu a fost aplicată aceeași celeritate și pentru sesizările care au vizat teze de la Academia SRI, altele decât cele reclamate de instituție.
Cel mai concludent caz este cel al prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu, pentru a cărui teză nu a fost emis un verdict în cei patru ani de activitate a CNATDCU.
1.501 zile au trecut de la momentul înregistrării unei sesizări pe numele lui Licu și până azi; întârzierea verdictului este de 1.456 zile.
Motivele de blocaj în cazul lui au fost multiple: timp de circa doi ani CNATDCU nu a stabilit o comisie de lucru, apoi Academia SRI a tergiversat predarea unor documente fără de care nu se putea stabili un verdict, iar mai apoi, chiar Licu a încercat să blocheze analizarea tezei prin două dosare deschise la Curtea de Apel.
Despre încercările repetate de împiedicare a unui verdict în teza lui Licu am scris pe larg de mai multe ori; cel mai recent text poate fi citit aici.
Dar Bogdan Licu nu este un caz singular.
Exact în aceeași zi în care era înregistrată sesizarea pentru Licu – 10 mai 2016 – au fost depuse reclamații și pe numele lui Mihai Stănișoară, fost ministru al Apărării, Neculai Onțanu, fost primar al Sectorului 2, Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.
Nici pentru ei CNATDCU nu a dat, după patru ani bătuți pe muchie, o decizie.
În schimb, pentru Petre Tobă, fost ministru de Interne, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea, și Dumitru Pârvu, fost adjunct al Poliției Române – și ei reclamați tot în data de 10 mai 2016 –, Consiliul a emis decizii de plagiat și le-a retras titlurile de doctor.
***
Dacă e să dăm la o parte cele 41 de reclamații de plagiat depuse la CNATDCU de Academia SRI, rămân 59 de sesizări depuse de persoane fizice sau de asociații nonguvernamentale.
Cifra este una mică, dacă o raportăm la interesul crescut al publicului față de tezele de doctorat ale persoanelor publice, politicienilor sau funcționarilor statului cu funcții de conducere.
Totuși, după 2016, accesul la tezele de doctorat a fost mult îngreunat după ce Biblioteca Națională a blocat consultarea acestora, iar unele universități au blocat accesul la lucrările științifice în bibliotecile proprii.
Foarte probabil dinamica sesizărilor se va schimba în perioada următoare având în vedere faptul că ministrul Educației Monica Anisie a aprobat publicarea tuturor tezelor de doctorat susținute după anul 2016 pe o platformă a ministerului.
În momentul de față, pe această platformă pot fi accesate și descărcate 4.137 de teze. Alte 2.717 teze nu pot fi accesate deoarece autorii au solicitat publicarea lor și încă se află în termenul de grație de doi ani prevăzut de legislație.
Comisia cu verdicte discutabile
Comisia de Științe juridice a CNATDCU a fost a doua cea mai solicitată comisie, după cea de Științe militare, în ceea ce privește numărul de sesizări înregistrate: 10.
Această comisie a emis verdicte de plagiat în cele două cazuri care pot fi considerate piatra de temelie a ceea ce poate reprezenta reforma studiilor doctorale în România: tezele de doctorat ale lui Victor Ponta, fost premier, și Gabriel Oprea, fost vicepremier.
Deciziile de plagiat și de retragere a titlurilor celor doi politicieni au fost chiar primele emise de Consiliul din 2016–2020: pe 30 iunie 2016 pentru Victor Ponta și pe 1 august 2016 pentru Gabriel Oprea.
Cel mai rapid verdict emis de CNATDCU a fost cel care a vizat teza lui Victor Ponta: 52 de zile. Acesta a venit după ce în 2012 Consiliul Național de Etică – care a preluat atribuțiile CNATDCU după desființarea instituției tocmai în încercarea de a-l salva pe Ponta – a emis o scandaloasă decizie de neplagiat argumentată și de faptul că fontul și mărimea literelor folosite în teza lui Ponta difereau de cele din lucrarea autorului copiat de acesta.
Al doilea cel mai rapid verdict a vizat teza Laurei Codruța Kövesi, fosta șefă a DNA, actuala șefă a Parchetului European: 57 de zile.
Verdictul dat în cazul tezei lui Kövesi a stârnit, la acel moment, o aprinsă discuție în spațiul academic deoarece, deși s-a constatat faptul că peste 500 de rânduri din teză sunt plagiate, s-a decis menținerea titlului de doctor pe motiv că paginile plagiate reprezentau „doar” 4% din totalul lucrării.
De altfel, specialiștii cu care am stat de vorbă de-a lungul anilor despre această decizie au catalogat verdictul în cazul tezei lui Kövesi ca fiind incorect și periculos, pentru că stabilește un precedent nedorit – conform căruia un anume procent de pagini plagiate ar fi tolerabil –, precedent care ar putea sta, ca argument, sta la baza altor verdicte defectuoase; lucru care, de altfel, s-a și întâmplat.
Cum au fost manipulate procentele de plagiat
Pe 13 octombrie 2016, când a fost înregistrată la CNATDCU o sesizare de plagiat în teza de doctorat a Laurei Codruța Kövesi, aceasta era la apogeul carierei sale.
Era cea mai temută persoană din România, în ciuda criticilor acerbe venite din partea celor care au fost arestați sau puși sub acuzare de DNA după 2013 sau a vehemenților susținători ai politicienilor, angajaților statului sau ai oamenilor de afaceri cu dosare deschise de Parchetul Anticorupție.

Sesizarea îndreptată împotriva tezei lui Kövesi a fost depusă la CNATDCU de Grupul de Investigații Politice, condus de Mugur Ciuvică.
După 57 de zile, Consiliul General al CNATDCU anunța că raportul Comisiei de lucru a constatat că 557 de rânduri erau plagiate prin falsificare, iar alte 47 de rânduri reprezentau plagiat-parazitism, reprezentând, în total, 20 de pagini din întreaga teză.
În ciuda acestor constatări, decizia CNATDCU a fost de menținere a titlului de doctor, „retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancțiune excesivă și neadaptată”. Totuși, CNATDCU i-a interzis lui Kövesi publicarea lucrării, care a fost catalogată „sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat”.
Surse din mediul academic susțin că, dincolo de faptul că a fost stabilit un precedent prin acceptarea unui procent tolerabil de plagiat, decizia luată în cazul Kövesi nu a respectat legislația curentă în materie de analiză a unei sesizări.
Regulamentul de organizare și funcționare a CNATDCU stipulează faptul că analiza unei lucrări științifice reclamate pentru plagiat se face strict în raport cu sesizarea.
Asta înseamnă, concret, că o comisie de lucru nu poate analiza o teză în totalitatea ei pentru a constata dacă este plagiată sau nu, ci trebuie să analizeze strict ceea ce este cuprins în reclamație.
Grupul de Investigații Politice a reclamat la CNATDCU faptul că 4.705 rânduri din teza lui Kövesi, susține o sursă din CNATDCU, însă calcularea procentului final – de 4% – a fost făcută raportat la totalul de 11.512 rânduri pe care le conține întreaga lucrare.
„Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă aproape 4% din teza”, se precizează în raportul CNATDCU.
În fapt, procentul de „aproape 4%” este calculat greșit, în realitate fiind vorba de 5,2% din întreaga teză. Aceeași sursă din CNATDCU explică faptul că procentul de plagiat constatat în teza lui Kövesi în raport cu reclamația ar fi de 12,8%, dar că baza de calcul a fost mărită la întreaga teză cu scopul de a diminua procentul final.
Cum a fost dublat „procentul tolerabil” de plagiat
Decizia în cazul Kövesi – care a stabilit, ca precedent, că plagiatul e acceptabil dacă procentul e mic – a deschis calea către unele hotărâri de-a dreptul scandaloase.
Este vorba, de exemplu, despre o decizie care vizează teza procurorului Codruț Olaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și fost șef al DIICOT, al cărui doctorat a fost coordonat de fostul ministru al Justiției Tudorel Toader, revenit în 2019 în funcția de rector al Universității „Al. I. Cuza” din Iași.

Deși într-un simulacru de raport sunt constatate grave deficiențe de construcție și redactare a tezei și este calculat, în final, un procent de 10,4% de conținut plagiat – în condițiile în care zeci de pagini reclamate pentru plagiat, cu surse indicate în sesizare, nu au fost analizate –, CNATDCU a emis verdict de neplagiat și menținere a titlului.
Această decizie – prin care procentul de „doar 4%” stabilit drept acceptabil prin „precedentul Kövesi” a fost crescut la 10,4% – a fost dată în ultima ședință a Consiliului General al CNATDCU înainte de încheierea mandatului, care a avut loc online pe 20 martie 2020, în plină carantină. La această ședință nu am participat.
În schimb, în alte două ședințe ale Consiliului General la care am participat, cele din octombrie și decembrie 2019, raportul pentru teza lui Olaru – despre care scrisesem într-o amplă analiză că este defectuos și că încalcă legislația CNATDCU – nici nu a fost pus pe ordinea de zi.
Scandalosul verdict emis în cazul tezei procurorului Olaru a plecat tot de la Comisia de Științe Juridice, la fel ca în cazul Kövesi.
Autorii raportului au omis din analiza lor surse importante care indicau plagiatul în teza lui Olaru – 5 lucrări indicate în sesizare –, motivul fiind că sunt din „ediții vechi sau având accesul parolat, [deci] nu au putut fi procurate”. Scuza invocată de CNATCU e una mincinoasă: în fapt, toate sursele omise de raportul de analiză sunt cărți și publicații românești din perioada 2004–2009.
Totuși, după examinarea parțială a dovezilor, autorii raportului au admis că Olaru a plagiat 26 de pagini din teză, care are 249 de pagini, dar spun că lucrarea este una originală și calculează procentul de „conținut preluat” la „aproximativ 8%”. În realitate, procentul – chiar și fără analiza tuturor surselor din sesizare – este de 10,4%.
În alte cazuri, CNATDCU a decis diferit pentru un procent comparabil de „conținut preluat”, formulare pe care raportorii o folosesc pentru a evita cuvântul „plagiat”. În cazul lui Ionuț Vulpescu, fostul ministru al Culturii, Comisia de Etică a Universității București a cerut retragerea titlului de doctor pentru 16 pagini plagiate din cele 185 ale tezei, care reprezintă 8,6% din total. CNATDCU a confirmat analiza universității și a decis retragerea titlului lui Vulpescu.
Revenind la procurorul Codruț Olaru, pe numele acestuia există o a doua sesizare nesoluționată, înregistrată în noiembrie 2019, pe care va trebui să se pronunțe viitorul CNATDCU.
Amnistierea plagiatelor cu „mâna” CNATDCU
Cum numărul de sesizări de plagiat care vizau mai ales oameni cu funcții importante în stat a crescut în ultimii cinci ani, la sfârșitul anului 2018 a fost tot mai apăsat pusă în discuție în mod public ideea amnistierii plagiatelor mai vechi de 10–15 ani.
În încercarea de a reconstitui cine se află la originea acestui proiect, am stat de vorbă, la acel moment, cu toți actorii importanți din mediul academic care ar fi putut avea un cuvânt de spus.
Horia Iovu, vicepreședinte al CNATDCU în ultimii patru ani, admitea existența propunerii și declara atunci că propunerea „a pornit de la cineva din comisia de Drept de la CNATDCU”.
Totuși, niciunul dintre membrii Comisiei de Științe juridice nu a recunoscut că o asemenea discuție ar fi avut loc.
Ideea a fost respinsă și de Direcția de Învățământ Superior din Ministerul Educației și de secretariatul tehnic al CNATDCU.
Singura care a confirmat în mod explicit intenția de introducere a unei forme de amnistie a plagiatelor a fost ministrul Educației de la acel moment, Ecaterina Andronescu.
Totuși, ideea de a bloca sub o formă sau alta emiterea unor verdicte de plagiat de către CNATDCU nu a fost întru totul părăsită de o parte dintre susținătorii din mediul academic ai plagiatorilor.
În urmă cu mai puțin de o lună, într-o întâlnire de la Ministerul Educației – realizată în contextul transmiterii către reprezentanții mai multor instituții din învățământul superior a unor măsuri referitoare la gestionarea pandemiei de coronavirus de către universități –, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnice din București, a afirmat că are în intenție amputarea atribuțiilor CNATDCU.
Potrivit mai multor surse prezente la respectiva întâlnire, Costoiu a susținut că dorește să promoveze în Parlament o modificare la Legea Educației prin care să preia de la CNATDCU atribuția verificării sesizărilor de plagiat și să o transfere către universități, în virtutea autonomiei universitare.
Cu alte cuvinte, dacă cineva constată că o teză susținută la Academia de Poliție este plagiată, atunci persoana respectivă se va adresa Comisiei de Etică a Academiei de Poliție pentru a verifica sesizarea.
Nu am dat întâmplător acest exemplu. Începând cu 2017, Comisia de Etică a Academiei de Poliție a emis doar verdicte de neplagiat și a refuzat să analizeze circa 60 de lucrări de doctorat cu procente mari de similitudine trecute printr-un soft de detectare a plagiatului.
Ideea transferului către universități a verificării plagiatelor este una mai veche, fiind susținută în trecut de Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației în guvernul Victor Ponta și președinte al Consiliului Național al Rectorilor, în prezent membru PNL.
Cum se blochează un verdict: patru tactici de tergiversare
În lipsa unei soluții legale care să-i salveze de la iminente verdicte de plagiat, persoanele vizate de sesizări la CNATDCU au căutat alte variante pentru a tergiversa adoptarea unor decizii.
După patru ani de analiză a unor cazuri individuale am identificat patru variante distincte de împiedicare a verdictelor:
- prin constituirea comisiei de lucru a CNATDCU;
- prin universitatea unde a fost susținută teza;
- prin deschiderea unui dosar de cercetare penală la parchet;
- prin deschiderea unui proces la o instanță de judecată.
Comisia de lucru a CNATDCU
Comisia de lucru reprezintă primul și cel mai important filtru în verificarea unei sesizări primite.
Această comisie, care are trei membri și trebuie constituită pentru fiecare caz în parte, stabilește dacă o sesizare de plagiat este justificată sau nu, iar membrii ei sunt primii care se pronunță, propunând – în baza unui raport de analiză – retragerea sau menținerea titlului.
Raportul este trimis, mai apoi, tuturor membrilor Comisiei de specialitate a CNATDCU, care la rândul lor îl pot aproba sau respinge.
Mai departe, respectivul raport, împreună cu decizia de aprobare sau respingere a Comisiei de specialitate, ajunge la Consiliul General al CNATDCU, care emite decizia finală.
La nivelul instituției, procedura de analiză începe însă cu constituirea comisiei de lucru – care poate fi formată atât din membrii unei Comisii de specialitate a CNATDCU cât și din specialiști externi.
Procesul de constituire poate genera blocaje și conflicte de interese care pot întârzia demararea procedurii propriu-zise.
La Comisia de Științe militare, de exemplu – unde au ajuns 56% din sesizările depuse în ultimii patru ani – regula a fost ca alcătuirea comisiilor de lucru să fie făcută din membri ai Comisiei de specialitate.
Din acest motiv au apărut și cele mai frecvente blocaje – deoarece membrii se declarau în incompatibilitate, lucru de înțeles având în vedere că această comisie analizează teze elaborate în doar 3 universități, iar profesorii au interacționat între ei în mod frecvent în diverse contexte profesionale.
Au existat și situații în care Comisia de Științe militare a apelat la specialiști externi, cum a fost în cazul fostului ministru de Interne Petre Tobă, sau în cel al fostului rector al Academiei de Poliție Adrian Iacob.
Totuși, pentru analizarea sesizării care îl vizează pe secretarul de stat din Ministerul de Interne Bogdan Despescu nu s-a putut stabili o comisie de lucru.
Niciun membru al Comisiei de Științe militare nu a acceptat să facă parte din comisia de lucru, iar toți experții externi cărora li s-a propus au refuzat, susține o sursă din interiorul CNATDCU.
Astfel, deși sesizarea a fost depusă acum șase luni, la 9 ianuarie 2020, obligația de a stabili trei experți care să analizeze teza secretarului de stat Bogdan Despescu, nr. 2 în Ministerul de Interne, va reveni noului CNATDCU.
Universitățile
Multe dintre blocajele de ani de zile în emiterea unor decizii – mai ales în cazul sesizărilor de plagiat îndreptate împotriva unora dintre puternicii zilei – au fost generate de universitățile unde s-au susținut doctoratele reclamate pentru plagiat.
Atunci când la CNATDCU se înregistrează o sesizare de plagiat într-o teză, Regulamentul de soluționare a sesizărilor prevede o serie de etape.
Universitatea unde s-a susținut doctoratul este obligată să remită CNATDCU, în maximum 30 de zile, un punct de vedere – care este consultativ – cu privire la sesizarea de plagiat.
În plus, universitatea trebuie să trimită și o propunere de menținere sau de retragere a titlului de doctor, semnată de rector.
Dacă universitatea nu trimite punctul de vedere solicitat dintr-un motiv sau altul, CNATDCU nu poate parcurge etapele următoare, deci nu poate emite un verdict.
Această prevedere a fost folosită atât de Academia SRI, pentru a bloca un verdict în cazul procurorului Bogdan Licu și a fostului premier Mihai Tudose, cât și de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pentru a bloca un verdict în cazul procurorului CSM Codruț Olaru.

De altfel, tergiversarea sistematică a Universității „Cuza” din Iași în cazul tezei lui Codruț Olaru era cât pe ce să-l coste pe Tudorel Toader – coordonatorul de doctorat al lui Olaru – funcția de rector.
Universitatea a sfârșit prin a emite un punct de vedere după 596 de zile – și a făcut-o doar după ce Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU) a amenințat-o cu retragerea acreditării Școlii Doctorale de Drept.
Dosarul penal
După ce am scris în vara lui 2016 că întreaga teză de doctorat a lui Robert Negoiță este plagiată, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar de cercetare penală împotriva primarului de la Sectorul 3.
Dosarul a trenat timp de trei ani la Parchetul General – la a cărui conducere se află Bogdan Licu, el însuși acuzat de plagiat – iar în final a fost închis pentru prescrierea faptelor.
Deschiderea acestui dosar a blocat emiterea unei decizii cu privire la teză pentru că „penalul” blochează orice alt tip de verificare.
Aceeași situație a fost înregistrată și în cazul tezei comisarului-șef Liviu Gabriel Dumitru, directorul Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, a cărui teză a fost ridicată de Parchetul General într-un alt dosar de cercetare, care s-a închis fără vreo soluție între timp tot pentru prescrierea faptelor.
Și în cazul lui Negoiță, și al lui Dumitru este de așteptat ca noul CNATDCU să stabilească cu celeritate comisii de lucru și să se pronunțe, având în vedere termenele uriașe – 1.467 de zile în cazul lui Negoiță și 1.311 de zile în cazul lui Dumitru – scurse de la înregistrarea sesizărilor.
Procesul în instanță
Pronunțarea unui verdict poate fi blocată și de cel vizat în sesizare, nu numai de universități și de justiția penală.
În încercarea de a scăpa de un iminent verdict de plagiat, de exemplu, procurorul general-adjunct Bogdan Licu – pe numele căruia a fost depusă o sesizare de plagiat pe 10 mai 2016 – a recurs la toate variantele posibile, inclusiv la acționarea CNATDCU în judecată.
Prima încercare a lui Bogdan Licu de a evita un verdict de plagiat s-a concretizat printr-o cerere de renunțare la titlul științific, făcută în 3 martie 2016.
Posibilitatea de a renunța la titlu a fost introdusă în lege în anul 2014, în timpul guvernării Victor Ponta – și el acuzat de plagiat și rămas fără titlu – tot pentru a salva plagiatorii cu funcții în stat de la verdicte oficiale. Tot în guvernarea Ponta, în 2012, a fost desființat primul CNATDCU funcțional după adoptarea Legii educației în 2001.
După doi ani și jumătate de la prima cerere, pe 1 octombrie 2018, Licu a făcut o a doua solicitare de renunțare la titlul de doctor adresată Ministerului Educației, iar apoi a dat în judecată ministerul la Curtea de Apel București pentru a-l obliga să ia act de cererea lui de renunțare la titlul de doctor, care ar fi atras după sine suspendarea sesizării la CNATDCU.
Procurorul general-adjunct a pierdut la fond acest proces, recursul urmând a fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Separat, printr-o altă cerere depusă în același dosar, procurorul Licu a cerut și suspendarea procedurilor de verificare a acuzațiilor de plagiat derulate de CNATDCU și de Academia SRI.
Licu a pierdut definitiv procesul care avea drept miză blocarea verificării lucrării lui de către Academia SRI și CNATDCU, care acum sunt obligate să reia procedurile de analiză a tezei intitulate „Corupția – risc major la adresa securității naționale”.
Coordonator de doctorat i-a fost Gabriel Oprea, căruia deja i-a fost retras titlul în 2016 – și care a fost îndrumător și pentru alte 8 doctorate cu verdict oficial de plagiat.
La același tertip a recurs și fostul premier Mihai Tudose, care pare chiar că s-a coordonat cu Licu, demersurile celor doi fiind similare și făcute în sincronie.
Și Tudose a pierdut în primă instanță procesul intentat Ministerului Educației prin care solicita retragerea titlului de doctor obținut în urmă cu 10 ani la Academia SRI, recursul urmând a fi judecat de Înalta Curtea de Casație și Justiție.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige
Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.
Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.
Campanula și discreția ei aproape uitată
Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.
Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.
În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.
Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime
Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.
Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.
O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.
Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi
Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.
În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.
Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.
Freziile – delicatețea care spune totul
Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.
Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.
În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.
Lisianthus – sofisticarea modestă
Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.
Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.
E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.
Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare
Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.
Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.
Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.
Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest
Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.
Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.
O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.
Contextul cultural și istoria ascunsă
Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.
În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.
Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.
Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.
Florile potrivite pentru diferite relații
Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.
Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.
Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.
Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.
Aromele discreției
Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.
Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.
Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.
Florile ca început de conversație
Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.
Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.
Sfârșitul firesc al lucrurilor
Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.
Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.
Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.
Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.
Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 3 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 3 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

