Eveniment
Senatorul PNL -Viorel Badea – a luat ilegal cateva milioane de euro de la Departamentul Romanilor de Pretutindeni (DRP) in urma cu aproape un deceniu/A furat inclusiv banii pentru construcţia unei biserici
Viorel Badea a fost şef la Departamentul pentru Românii de peste Hotare (DRRH) în timpul guvernării CDR. 147 de pagini are Raportul Corpului de Control al Guvernului realizat în anul 2000, care dezvăluie cum Viorel Badea a devalizat bugetul pentru românii din diasporă. A furat inclusiv banii pentru construcţia unei biserici, dezvaluie Gazeta de Italia.
Personajul a ieşit din schemă după ce PNŢCD a pierdut alegerile. Un timp a mai fost păstrat consilier în Guvernul Năstase, dar în cele din urmă a fost poftit afară deoarece în privinţa sa existau numeroase dovezi privind folosirea funcţiei de secretar de stat în beneficiul propriu. Recent a devenit şeful Departamentului pentru românii de pretutindeni din PD-L şi candidat la Colegiul de senator pentru Europa-Asia. DOSAR CU ESCROCHERII În anul 2000, Corpul de Control al Guvernului a finalizat ancheta privind Departamentul pentru Românii de peste Hotare (DRRH) şi a propus premierului Mugur Isărescu „eliberarea imediată din funcţie” a secretarului de stat Viorel Badea. 147 de pagini avea raportul despre ilegalităţile secretarului de stat de la DRRH. Raportul viza folosirea arbitrară a bugetului DRRH. Printre altele s-a sesizat că fondurile destinate construirii unor biserici în Basarabia, Bucovina, Ţinutul Herţa şi fosta Iugoslavie au dispărut sau în unele cazuri deconturile au fost umflate pentru ca Badea şi apropiaţii săi să-şi tragă binecunoscutele comisioane. 125.000 USD FURAŢI DE LA CONSTRUCŢIA UNEI BISERICI Una din bisericile devalizate de Viorel Badea este cea din Korcea, Albania. Cinci ani au fost necesari pentru ca biserica să fie ridicată. Conform anexei nr. 3 a Hotărîrii de Guvern nr. 614 din 13.07.2000, suma de 140.000 dolari era specificată pentru Biserica Korcea – Albania. Numai că DRRH a încheiat cu reprezentanţii bisericii respective, la data de 7 septembrie 2000, un contract doar pentru suma de 15.000 dolari. Adică, au fost subtilizaţi 125.000 USD. Cazul se află de opt ani la Parchetul General, dar nu a fost finalizat, în ciuda documentelor care atestă hoţia. ATENŢII PENTRU BURSE La vremea respectivă exista o avalanşă de reclamaţii făcute de organizaţiile româneşti din Basarabia şi Bucovina. Aceştia reclamau că de la DRRH le-au fost cerute sume în valută pentru ca odraslele lor să obţină mult-visatele burse în Ţara-Mamă. A DISTRUS O VILĂ DE PATRIMONIU În raportul Corpului de Control al Guvernului se cerea anularea de catre Primăria municipiului Bucureşti a contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 2 din imobilul situat in Str. General Berthelot nr. 7, et. 1, Sector 1, obţinut ilegal de Viorel Badea. Totodată, Corpul de Control cerea în anul 2000 şi sancţionarea salariaţilor Direcţiei Generale de Administrare a Fondului Imobiliar care au contribuit la încheierea ilegală a contractului de către Viorel Badea. Deoarece casa obţinută ilegal de acesta era de patrimoniu, Corpul de Control a cerut Ministerului Culturii să ia măsurile necesare. Viorel Badea a distrus însă o parte din vila de patrimoniu prin angajarea unor lucrări de reconstrucţie. Vecinii au protestat faţă de distrugerea patrimoniului de către demnitar, dar au primit din partea mamei secretarului de stat un răspuns stupefiant: „Unui demnitar al patriei i se cuvine ceea ce nu i se cuvine unui cetăţean de rând”. ŞMECHERII CU DECONTURILE Viorel Badea a cheltuit pe vrema cât a fost secretar de stat circa un miliard şi 200 de milioane de lei la valoarea din 2000. Asta doar în cele 10 luni în fruntea DRRH. În Statele Unite, Badea şi-a decontat şi cazarea pentru mai mult de două săptămâni, cu toate că a fost găzduit de părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa la resedinţa acestuia din Alexandria, statul Virginia, lângă capitala Washington D.C. LACRIMI DE DEVALIZATOR În anul 2000, mai multe organizaţii româneşti din diasporă au cerut Guvernului Isărescu destituirea imediată a lui Viorel Badea. Corpul de Control al Guvernului tocmai finalizase raportul privind fărădelegile acestuia, care a fost prezentat premierului de la aceea vreme, Mugur Isărescu, actualul şef al BNR. După ce i-a fost prezentat conţinutul raportului, Badea a început să plângă, afirmând că nu a ştiut ce face şi că cere iertare. Au venit alegerile şi dosarul cu ilegalităţile personajului a fost îngropat într-un fişet. Viorel Badea şi-a lansat campania pentru colegiul Europa la Chişinău beneficiind de sprijinul fiicei preşedintelui, Elena Băsescu, secretarul general al tinerilor din PD-L.
Odinioară PD-List de frunte și purtător de stindard aurit al băsismului ideologic, Viorel Badea s-a transferat doctrinar, retoric și ideologic sub flamura PNL, în anul 2012, când PD-L era asediat din toate părțile de armatele reunite ale USL-ului de sorginte Grivcoistă. Anterior, în 2006, Badea făcuse traseul în sens invers, dinspre partidul Brătienilor, către partidul lui Traian Băsescu. Subsumată experienței traseistice anterioare, această nouă trădare ideologico-administrativă a confirmat accederea lui Viorel Badea în rândul Marelui Ordin al Traseiștilor Politici din România, direct în poziția de Mare Traseist, demnitate rezervată de către onorabila societate, doar celor mai traseiști dintre traseiștii post-decembriști.
Auzul veștii că Viorel Badea a defectat la inamic a reprezentat, fără doar și poate, o lovitură dură pentru forțele asediate ale PD-Lismului, întrucât senatorul de Diaspora era considerat ca făcând parte din grupul restrâns de muritori aflați în grația liderului neîncoronat al partidului. Dovezile de susținere dinastică fuseseră oferite de multe ori de-a lungul carierei acestuia, dar mai cu seamă în 2008, când însăși fiica liderului maxim, Elena Băsescu, susținuse fizic și administrativ lansarea campaniei lui Badea, la Chișinău.
Dar, cum interesul e una și loialitatea alta, mușcarea mâinii care-l hrănise ideologic și doctrinar nu a fost, pentru Viorel Badea, nici o chestiune imorală, nici o chestiune imposibilă. Doar un lucru normal, într-o lume politică normală.
Marele subprodus al trădării Riceardului a fost faptul că a intrat în vizorul foștilor tovarăși de arme și interese politice, care nu s-au sfiit să-i dea la ficatul politic,
din orice poziție. Cel mai vehement dintre foștii coechipieri a fost tutorele ideologic al lui Viorel Badea, marele cavaler al PD-Lismului lactat, William Brînză.
Mânat de o mânie resentimentară, Brînză l-a acuzat negru pe alb, pe Viorel Riceard Badea nici mai mult, nici mai puțin decât de înșelăciune. Potrivit declarațiilor lui Sir Brânză, publicate în ediția din 9 mai 2012 a ziarului Gândul, fostul său camarad Viorel Badea pretindea diferite sume de bani de la membri ai comunităților românești de peste hotare, în schimbul unor promisiuni de angajare în diverse funcții din România. Acuze similare fuseseră anterior făcute în anul 2009 în Spania, de către membri ai filialei PD-L Iberia, care într-o scrisoare deschisă denunțau că Viorel Badea a cerut bani împrumut, (în realitate mită) pentru facilitarea accesului împrumutătorilor la diferite funcții, făcându-se însă dispărut din peisaj, și cu banii și cu promisiunea. Înghesuit de presă, Viorel Badea a negat acuzațiile, transferând problema în plan politic și susținând că este vorba de un joc de culise susținut de opozanții săi din PD-L.
În 11 mai 2011, o analiză jurnalistică publicată de ziarul Gazeta Românească, prezenta însă o plângere judiciară împotriva lui Viorel Badea, depusă de Andrea Stefanelli, om de afaceri italian în vârstă de 61 de ani, căsătorit cu o româncă. Acesta susţinea că i-ar fi plătit lui Badea 6000 de EURO în 2007, pentru a deschide şi la Bucureşti o filială a Uniunii Naţionale a Consumatorilor. Puțin după, un facsimil al acestui virament, dar și unul după un document prin care soția lui Stefanelli, numita Elena Ion, îi acorda un împrumut de 3000 de EUR lui Viorel Riceard Badea, sunt publicate de ziarul Cotidianul, în articolul Un deputat PDL își acuză colegul și culmea … are dreptate. Ca și în cazul precedent, senatorul Riceard Badea, a calificat acuzațiile drept o încercare de denigrare și o răzbunare politică venită pe filiera detractorilor săi din PD-L.
Fostul partner de scenă diasporeză a lui Viorel Badea, deputatul William Brînză, avea să arunce și cu lături ceva mai personale în imaginea colegului de interese politice dezertat la inamic. Viorel Badea, dixit Brînză, ar fi fost un mare fan al clondirului cu secărică, fapt certificat, în opinia PD-Listului camembertian, de un spectacol spectacol bahic susținut de senator în fața unor membri ai comunității românești din Portugalia. Adevărate sau calomnioase, afirmațiile lui Brînză n-au apucat să se răcească, pentru că în scurtă vreme Viorel Badea a revenit în PD-L, rupând astfel toate topurile sui-generis la traseism politic. Lipsită de orice fel de empatie doctrinară, Monica Macovei, șefa Comisiei de Etică a ARD (Alianța din care făcea parte PD-L în acel moment pre-electoral), n-a fost prea impresionată de revenirea la matcă a lui Viorel Badea și a dat cu flit candidaturii acestuia, pentru un nou mandat de senator.
Ironia sorții este însă că în timp ce Badea s-a cocoțat destul de bine pe săgeata electorală cu irizații galben-portocalii a PD-L/PNL, William Brînză a ajuns să se dueleze cu DIICOT, pentru un conflict aferent unor presupuse activități de evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. Nici pentru Monica Macovei – cea care l-a ștampilat pe Viorel Badea cu eticheta lipsei de integritate – lucrurile n-au stat prea roz, ea plonjând , spre deosebire de Sir Riceard, într-un soi de viitor politic mediocru, în care singurele satisfacții au fost cele de spama cu regularitate tone de conturi de socializare de pe rețeaua Facebook.
Trecerea lui Viorel Badea de la PD-L la PNL în 2012, avea să creeze valuri de nemulțumire în cadrul cluburilor liberale din Italia, Germania, Grecia, Spania, Portugalia, Grecia, Austria, Marea Britanie, Australia, ajungându-se la tensiuni de neconceput între fiefurile ideologice ale PNL din afara țării și onor-conducerea antonesciană de la București.
An după an, timpul s-a scurs, iar Viorel Badea a crescut din punct de vedere legislativ, mai ceva ca Harap-Alb pe drumul inițiatic. Și lucrurile ar fi stat ele mult și bine în acest paradis senatorial, dacă Viorel Riceard Badea nu ajungea, în 2015 în lumina mizeră a reflectoarelor mass-media.
Astfel, într-o scrisoare remisă presei, Valeria Bulgaru (în acel moment preşedinta filialei PNL Veneto, Italia) ștergea pe jos cu Viorel Badea, după ce acesta fusese surprins – în prima zi de doliu național de după tragedia din clubul Colectiv (31 octombrie 2015) – la o benchetuială în taverna Posidonio din Atena.
În fine, de numele Valeriei Bulgaru se leagă un alt episod nu tocmai onorant pentru Viorel Badea, de data asta în martie 2016 când senatorul liberal a vrut să-și facă puțină publicitate electorală în cadrul unui spectacol organizat cu ocazia Zilei Martisorului si a Zilei Femeii de trei asociații românești din Italia (”Orchideea” din Padova, ”Decebal și Traian” din San Dona di Piave și ”Europa” din Friuli Venezia Giulia). Cum organizatorii nu-și aduceau aminte să-l fi invitat și cum nici nu erau ei în relații de amor-ghebos cu politicianul, Viorel Badea s-a trezit alungat de la manifestare, plecând, potrivit unui articol pe această temă, publicat de Gazeta Românească, sub semnătura lui Andi Rădiu, cu coada politică între picioare.
Cea mai dură gaură în armura politică a lui Viorel Badea a fost produsă însă în anul 2011, de către preotul Ioan-Florin Florescu, un român de pretutindeni, care nu prea avea chef să devină român de pretutindeni.
Viața molcomă de peste Prut, i-a tihnit lui Viorel Badea, care a hotărât să-și stabilească fieful parlamentar la Chișinău. Cu toate astea, detractorii n-au întârziat să apară și aici, dovadă stând un articol din anul 2011, intitulat „Cum a ajuns senatorul roman Viorel Badea un simplu figurant…” și în care, Viorel Badea este acuzat de faptul că folosește fonduri publice românești pentru organizarea unor conferințe și mese rotunde, unde invită personaje obscure, depășite de realitate. Autorul articolului, Nicolae Pascaru (licențiat în drept al Universitatea de Studii Umanistice din Moldova și al Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, magistru în științe politice), ridică grave semne de întrebare vis-a-vis de veridicitatea informațiilor oferite de către Viorel Badea, Parlamentului României, acuzându-l că în fapt denaturează informația și, împlicit afectează fundamentarea unei colaborări constructive între Chișinău și București. Autorul îl mai acuză pe Viorel Badea, de faptul că vrea să lase „senzația că este un «zeu» si nu un simplu boschetar si ca poate hotari problemele romanilor din Moldova. [..] Este un simplu turist care admira localitatile moldovenesti si se bucura de linistea pe care si-o permite la Chisinau„.
O altă situație inedită, care l-a avut în rol principal pe Viorel Badea, a fost generată de Călin Popescu Tăriceanu, care – potrivit stenogramelor Senatului – s-a declarat ultragiat de faptul că senatorul de Diaspora a înregistrat depășiri la convorbirile telefonice externe de peste 13.000 de lei. (Cristina T.).
Eveniment
Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri?
Am o prietenă care nu poate intra într-o florărie fără să-i pornească durerea de cap în câteva minute. Nu e mofturoasă, e pur și simplu sensibilă la mirosuri, iar buchetele proaspete, oricât de frumoase ar fi, o transformă într-o persoană care caută disperată ieșirea.
Așa că, atunci când a împlinit treizeci de ani, m-am trezit în fața unei dileme pe care mulți dintre noi o cunoaștem. Vrei să oferi flori, pentru că flori se oferă, dar știi că darul tău o să stea într-un colț cu geamul deschis și o privire vinovată din partea ei. Atunci am descoperit, ca tot omul care caută, lumea trandafirilor de săpun. Și am aflat repede că nu e chiar atât de simplu pe cât pare.
Pentru că, surpriză, trandafirii de săpun au și ei miros. Uneori destul de puternic. Iar dacă pornești de la ideea că orice floare care nu e vie e automat sigură pentru un nas delicat, riști să faci exact greșeala pe care voiai s-o eviți.
Hai să lămurim lucrurile cap-coadă, fără grabă.
Ce sunt, de fapt, trandafirii de săpun și de ce par soluția ideală
Un trandafir de săpun este exact ce sugerează numele. O floare modelată din săpun, de obicei dintr-un amestec pe bază de glicerină și uleiuri, turnat în forme care imită petală cu petală floarea adevărată. La prima vedere arată uimitor de natural. Mulți oameni îi confundă cu trandafiri uscați sau prelucrați, până când îi ating și simt textura ușor ceroasă, mătăsoasă, ca un săpun fin pe care nu te-ai îndura să-l folosești.
Atracția lor e evidentă. Nu se ofilesc. Nu cer apă. Nu lasă polen pe masă și nu atrag insecte. Pentru cineva care nu suportă florile vii tocmai din cauza mirosului intens, ideea unei flori care arată identic, dar care nu emană acel parfum copleșitor, sună a rezolvare perfectă. Și de multe ori chiar este. Doar că trebuie să știi ce cauți.
Aici apare prima neînțelegere. Lumea presupune că un trandafir de săpun e neutru olfactiv pentru că nu e o plantă. Adevărul e mai nuanțat. Săpunul, prin natura lui, este aproape întotdeauna parfumat. Producătorii adaugă esențe pentru ca produsul să miroasă plăcut, exact așa cum miroase un săpun obișnuit de baie. Iar un buchet întreg de astfel de flori, strâns într-o cutie închisă, poate concentra parfumul până la un nivel care, pentru o persoană sensibilă, devine la fel de deranjant ca un buchet de crini proaspeți.
Mirosul ascuns din spatele petalelor
Mi-aduc aminte că am deschis primul buchet de săpun pe care l-am comandat și m-a lovit un val dulceag, ca de cosmetice ieftine. Mie nu mi-a displăcut. Dar mi-am dat seama imediat că prietena mea ar fi fugit din cameră.
Intensitatea mirosului depinde de câțiva factori pe care merită să-i ai în minte înainte să comanzi. Cantitatea de esență adăugată în compoziție variază enorm de la un producător la altul. Un atelier care lucrează ieftin și rapid pune adesea parfum mult, pentru că esențele tari maschează calitatea mai slabă a materialului. Un atelier care lucrează cu grijă folosește parfumuri discrete, uneori aproape imperceptibile, sau chiar variante fără esență deloc.
Apoi e chestiunea volumului. Un singur trandafir miroase abia simțit. Un buchet de cincizeci miroase de zece ori mai tare, pur și simplu pentru că ai de zece ori mai mult material care eliberează parfum în aer. Logica e banală, dar oamenii o uită constant când se îndrăgostesc de un aranjament generos și uită că acel aranjament generos înseamnă și o cantitate generoasă de miros.
Și mai e ambalajul. Cutiile sigilate, ferecate cu capac și panglică, țin parfumul captiv. Când le deschizi, primești totul deodată, ca atunci când desfaci un borcan de cafea. Buchetele lăsate să respire, înfășurate lejer în hârtie, pierd din intensitate în câteva zile și devin mult mai blânde.
Cum recunoști un buchet potrivit pentru un nas sensibil
Acum partea practică, cea pentru care probabil ai ajuns aici.
Întreabă direct despre parfum, nu te baza pe presupuneri
Cel mai simplu lucru, și totodată cel mai des ignorat, este să întrebi. Sună banal, știu. Dar majoritatea oamenilor comandă online, văd o poză frumoasă, dau click și speră că totul va fi bine. Când darul e pentru cineva sensibil la mirosuri, merită să scrii un mesaj scurt vânzătorului și să întrebi cât de parfumate sunt florile. Un atelier serios îți va răspunde sincer. Unii oferă chiar variante slab parfumate sau complet neutre, la cerere, dacă li se spune din timp.
Am observat că reacția vânzătorului la o astfel de întrebare spune multe. Dacă te asigură vag că nu miroase deloc, fără detalii, fii precaut. Dacă îți explică din ce e făcut săpunul, ce esențe folosește și cum poți reduce parfumul lăsând buchetul la aerisit câteva zile, ai dat peste cineva care chiar își cunoaște produsul.
Calitatea materialului schimbă totul
Pare contraintuitiv, dar un buchet mai scump e adesea o alegere mai sigură pentru cineva sensibil. Motivul ține de chimie, nu de snobism. Săpunurile de calitate, pe bază de glicerină pură și uleiuri bune, nu au nevoie de parfum agresiv ca să miroasă acceptabil. Au un miros propriu, fin, ușor de tolerat. Compozițiile ieftine, în schimb, conțin adesea ingrediente sintetice care, lăsate așa, ar mirosi neplăcut, deci se acoperă cu esențe tari și dulci.
Petala unui trandafir de calitate e fermă, dar mătăsoasă, cu margini bine definite. Cea ieftină se simte spongioasă, uneori lipicioasă, iar mirosul ei tinde să fie acel parfum penetrant pe care îl asociem cu detergenții. Dacă ai ocazia să atingi și să miroși un exemplar înainte de comandă, fă-o. Diferența e clară din prima.
Mărimea contează mai mult decât crezi
Există o tentație firească de a oferi cât mai mult. Cu cât buchetul e mai bogat, cu atât pare gestul mai grandios. Numai că, pentru o persoană cu nasul fin, un aranjament uriaș poate fi exact ce nu trebuie. Mai multe flori înseamnă mai mult parfum concentrat într-un spațiu mic.
Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la grandoare. Aranjamentele spectaculoase, cum sunt cele de tipul 101 trandafiri de sapun, rămân o declarație vizuală extraordinară pentru aniversări sau momente cu adevărat importante, mai ales dacă ținta cadoului are toleranță la mirosuri delicate. Pentru cineva foarte sensibil însă, un buchet mediu, de cincisprezece sau douăzeci de fire, dintr-un material bun și slab parfumat, va fi mai degrabă o bucurie decât o povară. Citește persoana, nu doar ocazia.
Unde va sta buchetul după ce îl primește
Un detaliu la care rar se gândește cineva. Florile de săpun stau ani de zile, spre deosebire de cele vii. Asta înseamnă că mirosul, oricât de slab, va fi prezent constant în spațiul unde e expus buchetul.
Dacă persoana sensibilă urmează să țină aranjamentul în dormitor sau într-o cameră mică, fără ferestre, chiar și un parfum discret poate deveni obositor în timp. Într-un living spațios, bine aerisit, același buchet trece complet neobservat. Merită să te gândești la asta înainte, fiindcă un cadou frumos care ajunge ascuns într-un dulap din cauza mirosului nu prea își atinge scopul.
Un truc simplu pe care l-am învățat de la o vânzătoare cu experiență. Lasă buchetul desfăcut, la aer, două sau trei zile înainte de a-l oferi. Parfumul se domolește vizibil, iar floarea își păstrează aspectul intact. Practic, oferi un buchet care a apucat deja să respire.
De ce contează cui îi comanzi, nu doar ce comanzi
Toate sfaturile de mai sus depind, până la urmă, de un singur lucru. De atelierul care ți le face. Poți avea toate intențiile bune din lume, dar dacă produsul vine dintr-un loc unde calitatea e o loterie, rămâi la mila norocului.
Aici intervine relația dintre client și producător, ceva ce piața românească a început abia recent să trateze cu seriozitate. Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori, gândit în special pentru tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesajul scris pe panglică, până la livrare.
Tocmai genul acela de abordare în care poți cere o variantă mai puțin parfumată, poți spune că darul e pentru o persoană sensibilă și poți avea încrederea că cineva chiar te ascultă. Pentru cazurile delicate, cum e cel cu prietena mea, contează enorm să poți vorbi cu un om, nu doar să apeși un buton.
Personalizarea ajută și ea aici, fiindcă atunci când mesajul de pe panglică e gândit special pentru cel care primește, buchetul capătă o greutate emoțională care depășește cu mult discuția despre parfum. Devine un gest, nu un obiect.
Câteva greșeli pe care le văd repetate și cum le ocolești
Cea mai frecventă e graba. Lumea comandă cu o zi înainte, primește buchetul sigilat, îl oferă pe loc, iar mirosul concentrat din cutie dă peste cap toată surpriza. Lasă-ți timp, comandă cu câteva zile mai devreme, deschide și aerisește.
A doua greșeală e să confunzi absența florilor vii cu absența mirosului. Ți-am spus, săpunul miroase. Dacă pornești de la premisa corectă, eviți dezamăgirea.
A treia, și poate cea mai umană, e să cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar conveni celuilalt. Mie îmi plac mirosurile dulci și intense. Prietenei mele i se face rău de la ele. Cadoul bun e cel care ține cont de nasul celui care îl primește, nu de al tău.
Iar dacă ai dubii, întreabă persoana direct, chiar cu riscul de a strica surpriza puțin. O întrebare aparent banală, ceva de genul te deranjează mirosurile florale, poate salva un cadou întreg. Mai bine o mică nelămurire decât un buchet care ajunge la fereastra deschisă.
Floarea care nu se ofilește, dar care merită aleasă cu grijă
Frumusețea trandafirilor de săpun stă în faptul că rămân acolo, lângă tine, luni și ani de-a rândul, ca o amintire palpabilă a unui moment. Tocmai de asta alegerea lor pentru cineva sensibil la mirosuri cere puțin mai multă atenție decât o comandă obișnuită. Nu e vorba de complicații inutile, ci de grijă față de confortul celui drag.
Alege material bun, întreabă despre parfum, gândește-te la dimensiune și la locul unde va sta, lasă buchetul să respire înainte și, mai presus de toate, comandă de la cineva care răspunde la întrebări și înțelege ce ceri. Fă asta și vei oferi exact ce ți-ai dorit de la început. Un dar frumos, care stârnește bucurie, nu dureri de cap.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige
Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.
Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.
Campanula și discreția ei aproape uitată
Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.
Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.
În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.
Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime
Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.
Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.
O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.
Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi
Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.
În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.
Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.
Freziile – delicatețea care spune totul
Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.
Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.
În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.
Lisianthus – sofisticarea modestă
Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.
Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.
E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.
Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare
Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.
Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.
Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.
Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest
Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.
Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.
O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.
Contextul cultural și istoria ascunsă
Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.
În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.
Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.
Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.
Florile potrivite pentru diferite relații
Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.
Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.
Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.
Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.
Aromele discreției
Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.
Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.
Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.
Florile ca început de conversație
Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.
Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.
Sfârșitul firesc al lucrurilor
Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.
Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.
Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.
Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.
Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 4 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

