Connect with us

Eveniment

Despre cele 3,2 milioane de voturi ale lui Klaus Iohannis din primul tur și despre nuclee dure

Publicat

pe

Din punctul meu de vedere, un premier devine cu adevărat premier abia atunci când apucă să facă și să aplice un buget. Până atunci are încă statutul de paiață. Având în vedere cele 3,2 milioane de voturi obținute de Iohannis în primul tur, vis-a-vis de așteptările lui Ludovic Orban ,,dacă ne forțăm un pic, Iohannis câștigă din primul tur” (adică peste 9 milioane de voturi în favoarea lui în primul tur) îmi este și teamă de estimările pe care le va face Ludovic Orban în încercarea trecerii proiectului de buget. Dacă va mai fi cazul ca Orban să își treacă bugetul. De data asta chiar depinde într-o mare măsură de modul în care nucleele dure ale PNL și PSD vor reuși să aducă oamenii la vot. Estimarea mea este că domnul Klaus Iohannis va obține în turul 2 din 24 noiembrie 2019, mai puțin de 6,3 milioane de voturi, cât a obținut în turul 2 din 2014. Cam cu până la un milion de voturi mai puțin. Vom vedea pentru ce îi va fi suficient, ceea ce este de o deosebită importanță chiar pentru familia Iohannis pentru întrebarea cheie pe care și-o adreseză în fiecare toamnă: la anul, unde ne facem vacanța? Am detaliat, pe blogul personal precizeaza analistul Radu Teodor Soviani.

Despre cele 3,2 milioane de voturi ale lui Klaus Iohannis din primul tur și despre nuclee dure.

Klaus Iohannis a obținut în primul tur la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie 2019,  în jur de 3,2 milioane de voturi (datele comunicate de BEC la ora 11, nefinale, indicau 36,91%, respectiv 3,16 milioane de voturi), în condițiile unei prezențe la vot raportată la numărul de alegători de 47,7%. Pe challanger-ul Dăncilă l-au votat un pic peste de 2 milioane, obținânând în jur de 23,5%.

În turul I al alegerilor prezidențiale precedente (2 noiembrie 2014), Klaus Iohannis a obținut 2,88 milioane de voturi (30,37%), iar Victor Ponta l-a bătut cu un milion de voturi în plus (3,83 milioane).

În al doilea tur din 2014, în 16 noiembrie, Klaus Iohannis a obținut 6,3 milioane și l-a bătut el pe Ponta cu un milion de voturi în plus.

Având în vedere votul din diaspora de atunci și de acum, ajung la concluzia că, la nivelul primului tur, în ultimii 5 ani, Iohannis și-a păstrat numărul de votanți de prim tur, respectiv 3,2 milioane.

Ajung la o prima concluzie: în 5 ani de vacanță la Cotroceni, Klaus Iohannis aparent nici nu a pierdut, nici nu a câștigat, adică votanții domniei sale de prim tur îl iubesc la fel de mult ca în urmă cu 5 ani, necontând ce a făcut în ultimii 5 ani, caz în care ar fi câștigat (sau ar fi pierdut) votanți. De unde trag o a doua concluzie: pe Klaus Iohannis l-a votat în primul tur (și atunci și acum), nucleul dur al PNL și PDL, nucleu care l-a reciclat în președinte PNL în 2014, după ce a eșuat în a fi premierul de la GRIVCO (PSD), în 2009.

Klaus Iohannis ar fi putut însă capitaliza în acești ani și lua mai multe voturi în primul tur, dacă ar fi fost un Președinte onest.

Comportamentul lui Dragnea a căzut la pace cu sistemul (care l-a și executat, ca pe orice executant pe care anterior îl ajută și îl ridică), la care se adaugă harcea parcea făcută voit pe justiție de alde Ioradache, Nicolicea, Grindeanu sau economic de alde Tudose, Teodorovici, Vâlcov, Mișa, toți avizați de SRI ca membrii ai Guvernului, ar fi trebuit să îi aducă, în opinia mea mult mai multe voturi în plus în turul 1 din 2019 față de turul 1 din 2014. Dar nu s-a întâmplat așa.

În fapt, această emoție a fost capitalizată de electoratul USR-ului creat prin Nicușor Dan, confiscat lui și dat lui Dan Barna, acum probabil în drum spre Cioloș. Candidatul USR-ului, Dan Barna, a obținut circa 1,2 milioane de voturi, în acest prim tur, care deasemenea poate fi nucleul dur al nou formatului USR, ceea ce reprezintă a treia concluzie.

O caracteristică a acestui nucleu dur timpuriu al USR poate fi aceea că mai degrabă este format de oameni cu școală și cu gândire proprie (în special cei care sunt plecați în diaspora, dar și o parte dintre cei de acasă), și, la fel ca în cazul fiecărui nucleu dur din orice partid, o parte militarizată.

Însă acest nucleu dur a refuzat să se adauge la voturile lui Iohannis în primul tur, opinez eu pentru că tinerii plecați în străinătate (dar și de aici) nu îl găsesc pe plac nici pe candidatul Iohannis, nici pe candidatul PSD. Dar, repet, înclin să cred că acest nucleu dur are într-o proporție mai mare decât alte nuclee gândire proprie.

Din acest punct de vedere înclin să cred că votul din primul tur reprezintă în mare partea manifestarea pentru partidele care susțin candidatul (nucleul dur), ajustată cu performanțele/contraperformanțele din campania electorală.

Evident că au existat contraperformanțe ale lui Dan Barna în această campanie, un anterprenor ,,inventat” (Ce belșug se anunță!!!!), și care au fost capitalizate de domnul Paleologu, opinez în principal pentru că părea și era mai interesant decât Barna.

Despre nucleul dur al PSD.

Cele un pic peste 2 milioane de votanți pentru doamna Dăncilă, reprezintă în esență cu aproape 2 milioane de votanți mai puțin decât nucleul dur al PSD, manifestat prin 3,83 milioane de voturi obținute de hoțul de cuvinte Victor Ponta în primul tur din 2014. A dispărut acest nucleu dur în numai 5 ani? Opinez că nu, pentru că tocmai asta îl face dur: rezistența. Or, de aici pot trage a patra concluzie a acestei scurte analize: nucleul dur al PSD nu a fost mobilizat la potențial la alegerile din 10 noiembrie 2019, iar potențialul este de până la 1,8 milioane de voturi. Așa se explică în opinia mea și votul mai redus în zonele rurale, chiar dacă mobilizarea superioară de la orașe mă bucură foarte mult.

Iar a cincea concluzie este despre Dan Barna. Omul acesta nu a înțeles nimic din ce i se întâmplă și din ce reprezintă electoratul USR, opinez tocmai pentru că a fost plasat la conducerea USR. Recomandarea lui făcută în urmă cu câteva minute, ca votanții lui să îl voteze pe Iohannis, în locul uneia de bun simț: îmi îndemn votanții să voteze exclusiv cum cred ei, arată, dacă îmi permiteți și o anumită formă de dispreț pentru propriul electorat. Barna nu a înțeles că a fost folosit ca momeală și a fost sacrificat.

Prin urmare, turul 2 nu este despre Iohannis sau despre Dăncilă. Ci despre nuclee dure. În opinia mea, exprimat fără dubiu în cazul candidatului PNL-PDL în turul 1 și arătat sub-potențial în turul 2.

De data asta, Iohannis nu va mai putea aplica tactica fugii de la dezbateri, întrucât arată că în ultimii 5 ani nu a câștigat nimic (nici nu a pierdut) prin Vacanța funcției, care se poate transforma în vacantarea funcției de către domnia sa, dacă nu iese la confruntare. În opinia mea, electoratul USR nu poate ține sfântă recomandarea lui Dan Barna, om care, pare că i-a dezamăgit. Ei vor gândi cu capul lor. La fel ca și simpatizanții PSD din 2014 care, puși în fața propășirii hoțului de cuvinte Victor Ponta și încercarea unui alt rău, dar la acel moment – nedovedit a fi rău – mă refer la Iohannis, l-au votat pe Iohannis.

Și încă ceva:

Din punctul meu de vedere, un premier devine cu adevărat premier abia atunci când apucă să facă și să aplice un buget. Până atunci are încă statutul de paiață. Având în vedere cele 3,2 milioane de voturi obținute de Iohannis în primul tur, vis-a-vis de așteptările lui Ludovic Orban ,,dacă ne forțăm un pic, Iohannis câștigă din primul tur” (adică peste 9 milioane de voturi în favoarea lui în primul tur) îmi este și teamă de estimările pe care le va face Ludovic Orban în încercarea trecerii proiectului de buget. Dacă va mai fi cazul ca Orban să își treacă bugetul. De data asta chiar depinde într-o mare măsură de modul în care nucleele dure ale PNL și PSD vor reuși să aducă oamenii la vot. Estimarea mea este că domnul Klaus Iohannis va obține în turul 2 din 24 noiembrie 2019, mai puțin de 6,3 milioane de voturi, cât a obținut în turul 2 din 2014. Cam cu până la un milion mai puține. Vom vedea pentru ce îi va fi suficient, ceea ce este de o deosebită importanță pentru familia Iohannis pentru întrebarea cheie pe care și-o adreseză în fiecare toamnă: la anul, unde ne facem vacanța? (Paul D.).

 

Facebook Comments

Eveniment

Mircea Negulescu, celebru fost procuror DNA Portocală, a fost REȚINUT de procurorii SIIJ

Publicat

pe

De

Este săptămâna cheie. Urmărită cu sufletul a gură. De întreaga populație. De analiștii politici. De mediile internaționale. La capătul acestei săptămâni, vom ști cât este teatru și cât este politică autentică în rolul pe care și l-a asumat PSD. Și cât de puternic sau cât de labil este în realitate regimul Iohannis.

Legat de legea pandemiei, din ce în ce mai mulți analiști au lansat teza conform căreia regimul Klaus Iohannis a instaurat o formă de dictatură. Sau este pe cale să o instaureze. Dovada constă în modul în care este formulată legea pandemiei. În fomula actuală, această lege permite abuzuri extreme, unele ușor de imaginat pentru toată lumea, altele de neimaginat pentru cei mai mulți. Și conține prevederi care sunt valabile și pentru guvernări ulterioare, orchestrate nu numai de PNL, ci și de alte partide. În Camera Deputaților, PSD s-a predat. Cu arme și bagaje.

După ce a agitat de mai multe ori securea de război, insistând pe bună dreptate asupra faptului că actul normativ propus de Guvern este o lege zombi extrem de periculoasă pentru democrație, pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru suveranitatea națională și de un folos minim pentru combaterea pandemiei, Marcel Ciolacu, acționând pe post de dronă, s-a întâlnit pe neașteptate cu Raed Arafat. Cu un simplu secretar de stat. El fiind ditamai șeful Camerei Deputaților, președinte al PSD și lider al opoziției. Nu a negociat, așa cum ar fi fost cazul, cu premierul Ludovic Orban. Și nici măcar cu Ministrul Sănătății. Ci doar cu un subordonat al acestuia. Iar Raed Arafat l-a făcut arșice. L-a călcat în picioare. L-a obligat să se predea. Ciolacu a intrat în acest dialog, afirmându-și convingerea că legea propusă de Guvern e proastă. A ieșit în scurt timp convins că e bună. Colegii săi de partid au rămas în aer. Afirmaseră zile la rând cu argumente, pe toate canalele de televiziune, că legea pandemiei este plină de vicii și de capcane. La scurt timp după discuția Ciolacu-Arafat, PSD a intrat în silenzio-stampa. Și imediat, în Camera Deputaților, pesediștii au votat cu ambele mâini legea pandemiei. O înfrângere totală, pe care și-au administrat-o singuri. Un autogol de mari proporții. După care cartoful fierbinte a zburat la Senat.

PSD mai are o șansă. O șansă slabă. Să dreagă busuiocul în Senatul României, Care e Cameră decizională. Dar Ciolacu iese prost oricum. Iese mai prost decât legea proastă. Dacă subordonații săi pe linie de partid, senatorii PSD promovează cuvenitele amendamente ale legii pandemiei, se va spune pe bună dreptate că senatorii sunt buni, în timp ce deputații sunt răi. Partidul, în mentalul colectiv, se împarte astfel în două. În două jumătăți, între care există sensibile diferențe. Iar Ciolacu e strivit la mijloc. Dacă, dimpotrivă, în Senat se merge din nou pe aprobarea legii, atunci toți cei care au contestat-o se fac literalmente de râs. Ciolacu apare și mai bine desenat în calitate de dronă, iar PSD își pierde orice credibilitate ca partid de opoziție.

Este săptămâna de foc și pentru regimul Iohannis. În acestă bătălie, se vede din ce în ce mai limpede în fundal mâna președintelui și a serviciilor secrete. De aceea, vorbim nu de administrația Iohannis, ci de regimul Iohanns, pentru că regimul cuprinde și instituțiile de forță. Și la nevoie chiar și partidele din opoziție. Chiar și partidul cel mai important, care este PSD. Dacă regimul Iohannis câștigă în această încleștare – și mi-e teamă că va câștiga – atunci viața politică din România se dezechilibrează de tot. Pentru o vreme, vom avea partidele aflate la putere, sub care, într-un veritabil sandviș, vor sta docile, ascultătoare, partidele din falsa opoziție. Iar întreaga viață politică va fi manipulată de președinte, cu sprijinul instituțiilor de forță, cu complicitatea opoziției și, la vedere, cu partidul prezidențial scos în față.

Sorin Rosca Stanescu

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

„Batman”, alias procurorul Stasie Eduard, NU intelege ca in anul 2020 nu mai merge cu musamalizari si clasari/Epoca cand instantele stateau in genunchi in fata lui si a lui „Portocala” a apus

Publicat

pe

De

Cazul studentului din Ploiești, colaborator al DIICOT, ucis de traficanții de droguri, revine. În timp ce toate probele indică o crimă în stil mafiot, un procuror din Ploiești se străduiește să claseze dosarul.

Mama lui Răzvan a contestat ordonanța de clasare dată de procurorul Stasie dar și cea a Procurorului Șef din Prahova care a menținut măsura clasării.
Roxana Cîrstea nu a renunțat și a apelat la instanță. Astfel, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova, luând act de cele prezentate ca probe, a decis în data de 07.06.2019 să accepte plângerea și să întoarcă dosarul la procuror pentru a completa urmărirea penală.

Dosarul a revenit la același procuror Stasie Eduard care, în data de 25 septembrie 2019 emite o nouă Ordonanță de clasare, fără a face alte investigații. Procurorul își motivează decizia prin faptul că nu există indicii privind existența unei acțiuni de otrăvire care să fi determinat decesul, motiv pentru care consideră că celelalte probe indicate, precum audierea martorilor, nu mai sunt utile cauzei. Cu alte cuvinte procurorul Stasie consideră că nu are rost să reia ancheta așa cum i-a indicat judecătorul ci să claseze pentru a doua oară dosarul.
O altă decizie a procurorului Stasie care ridică semne de întrebare este cea legată de conexarea dosarului de vătămare corporală cu cel de omor. Mama lui Răzvan a cerut ca dosarul nr 1576/P/2018 având ca obiect bătaia primită de fiul său de la traficanți, atunci când i-au spart piramida nazală și l-au amenințat că-l vor omorî, să fie conexat la dosarul de omor, 268/P/2018. Procurorul Stasie a refuzat conexarea celor două dosare considerând că nu există probe sau indicii privind legătura dintre ele. Dacă ar fi aprobat conexarea dosarelor, procurorul ar fi trebuit să-i audieze și pe ceilalți martori indicați de mama lui Răzvan, dar și de procurorul Niță și de polițistul de caz de la poliția judiciară care s-a ocupat în prima fază de cercetarea penală. Cei doi, procurorul de la Parchetul Ploiești și polițistul judiciarist, Burlacu, au indicat în Ordonanță martorii care ar trebui audiați, inclusiv în ordonanța de declinare a competenței. Dar procurorul Stasie nu a ținut cont de aceste indicații și pe 26.09.2018 a emis Ordonanța prin care refuză conexarea dosarelor, iar a doua zi a clasat dosarul 268/P/2018 de omor din culpă.
Mama lui Răzvan, susținută de avocat, nu a renunțat la luptă. A pregătit o nouă plângere la instanța și una la Secția Specială (SIIJ), precum și un memoriu către Procurorul general al României și unul către președintele Iohannis. Este dispusă chiar să accepte deshumarea fiului său, pentru recoltarea de noi probe, în cazul în care redeschiderea dosarul ar impune acest lucru. Între timp am aflat că procurorul Stasie Eduard ar mai avea câteva săptămâni până la pensionare și ar putea să scape de o eventuală anchetă privind reaua credință și grava neglijență de care este acuzat de către familia tânărului ucis.
Acest caz a fost tratat pe larg atat de ziarul Incisiv de Prahova, cat si de Evenimentul Zilei.

Cert este ca „Batman”, alias celebrul procuror Stasie Eduard (prieten al paraditorului Negulescu Mircea care era utilizat de acesta pe culoare de „executie” cu probe false) a refuzat orice proba Roxanei Cîrstea si coroborarea dosarelor.

Felicitari magistratilor de la Tribunalul Prahova.


Astfel, in dosarul nr 5670/105/2019, judecatorul de camera preliminara a decis in data de 18.06.2020- desfiintarea din nou a Ordonantei de clasare emisa de „Batman” si retrimiterea cauzei la acesta pentru continuarea si strangerea de probe in mod profesional.
Suntem curiosi daca „Batman”, alias Stasie Eduard va mai apuca sa mai emita o noua Ordonanta de Clasare sau se piteste rapid la pensie, actiune care nu il va scapa totusi de acuzatiile si raspunderea penala care il incumba pentru reaua credință și grava neglijență de care este acuzat de către familia tânărului ucis, acuzatie formulata intr-o plangere penala aflata pe rolul SIIJ. (este a doua plangere penala pe numele lui „Batman” la aceasta sectie, in lucru fiind doua dosare penale care il vizeaza). Vom reveni. (Crsitina T.).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Promo/In curând vom publica stenograme incendiare cu sefi din Politia Locala Ploiesti

Publicat

pe

De

Sper ca se va cenzura ineptia proiectului de lege privind generic “carantinarea” intrucat incalca din star art.20 din Constitutie, respectiv nu raspunde ceruntelor imperative ale considerentelor Deciziei CCR nr.458/2020 si ale altora publicate!
In proiect nu sunt introduse masuri de protectie a sanatatii fizice graduale si mai putin restrictive cum ar fi purtarea mastii, distantarea fizica …ce trebuie stabilite prin lege nu prin ordin sau norme infralegale, iarbin caz de infeficienta dovedita stiintific in caz extrem sa se prevada impunerea carantinei/izolarii ca masura privativa temporar de libertate si restrictiva de alte dreptruri fundamentale clar definite nu lasate la voia intamplarii!

Carantinarea bunurilor este o prostie fara o reglementare clara precisa si concreta a efectelor! Nu se reglementeaza procedura distrugerii sau decontaminarii respectiv nu exista procedura cu privire la identificarea contaminarii bunului in ce consta aceasta suspiciune de contaminare primara…

Definitia masurilor de sanatate publica este ciudata si neclara adica cum sa stabilesti masuri specifice de prevenire, limitare si raspuns aplicate in vederea impiedicarii raspandirii bolii! Pai prin aceasta lege se va preveni impiedicarea raspandirii nu raspandirea deci guvernantii au alte scopuri cu epidemia! Cat ii duce minte pe acesti politruci! Au confundat zadarnicirea combaterii fapta penala unde sensul este clar dar in proiectul de lege sensul este altul normat!
Mai sper ca Presedintele care are obligatii constitutionale majore sa nu promulge o lege stramba restrictiva de drepturi cuvatat mai mult cu cat DNA se poate autosesiza ca atunci cand s-a sesizat cu urmarire penala in rem pe OUG 13/2017, cand lumea era deja in strada!
Acum ce va fi, se intreaba retoric experti; SRI, col (R) Ion Dedu? (Cristina T.).

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Mureș

Eveniment19 ore inainte

Mircea Negulescu, celebru fost procuror DNA Portocală, a fost REȚINUT de procurorii SIIJ

Este săptămâna cheie. Urmărită cu sufletul a gură. De întreaga populație. De analiștii politici. De mediile internaționale. La capătul acestei...

Eveniment2 zile inainte

„Batman”, alias procurorul Stasie Eduard, NU intelege ca in anul 2020 nu mai merge cu musamalizari si clasari/Epoca cand instantele stateau in genunchi in fata lui si a lui „Portocala” a apus

Cazul studentului din Ploiești, colaborator al DIICOT, ucis de traficanții de droguri, revine. În timp ce toate probele indică o...

Eveniment3 zile inainte

Promo/In curând vom publica stenograme incendiare cu sefi din Politia Locala Ploiesti

Sper ca se va cenzura ineptia proiectului de lege privind generic “carantinarea” intrucat incalca din star art.20 din Constitutie, respectiv...

Cultură5 zile inainte

Gherzan Cătălin, PER: „Educaţia online nu va fi niciodată nici măcar 30% din modul în care trebuie făcută educaţia”

Gherzan Cătălin, candidatul PER la primăria municipiului Piteşti şi patron al unei grădiniţe private în Piteşti, a acordat un interviu...

EvenimentO săptămână inainte

Cetatenii trebuie sa se trezeasca din starile induse de guvernantii de azi si sa evalueze calitatea mentala a politicienilor puterii actuale, dar si a celor ce mimeaza opozitia virtuala fata de abuzurile institutionale din aceasta perioada trista a Romaniei

Acest ciudat al politicii PNL, fost jurnalist sustinator al sistemului binomial si campului tactic in justitie, se pare ca acesta...

EvenimentO săptămână inainte

HUAWEI, pe locul 45 în topul celor mai valoroase brand-uri din lume, primește și recunoașteri importante pentru cele mai recente dispozitive din segmentele PC și tabletă

Compania ajunge pe locul 50 în Top 100 Most Valuable Brands pentru al cincilea an consecutiv. HUAWEI obține premii cheie...

EvenimentO săptămână inainte

Cititi si va minunati de emanatiile normative ale guvernantilor!/ Iata lucrul bine facut, pe jumatate doar!

Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde...

Viața în MureșO săptămână inainte

De ce sa incerci un tratament cu ulei de canabis?

Intrucat canabisul este o planta utilizata inca din antichitate pentru a trata diverse afectiuni, aceasta a ramas cunoscuta datorita efectelor...

EvenimentO săptămână inainte

Microsoft își extinde prezența în România cu un centru de dezvoltare tehnologică în Iași

Microsoft a anunțat astăzi finalizarea unei tranzacții cu Movial, o companie de servicii de inginerie și design software specializată în...

Eveniment2 săptămâni inainte

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

Eveniment2 săptămâni inainte

Microsoft ajută 25 de milioane de oameni din întreaga lume să dobândească abilități digitale necesare economiei COVID-19

Microsoft Corp. a anunțat ieri o nouă inițiativă globală care vizează dezvoltarea abilităților digitale pentru 25 de milioane de oameni...

Eveniment2 săptămâni inainte

Certificare ISO 9001 pentru Fabrica Nokian Tyres din America de Nord

Noua fabrică Nokian Tyres din Dayton, SUA, a primit certificarea ISO 9001. Pentru a obține această certificare, companiile trebuie să...

Eveniment2 săptămâni inainte

Huawei Next Image 2020 așteaptă în continuare înscrieri: Peste 20 de mii de pasionați de fotografie din Europa și-au înregistrat deja lucrările în competiție

Huawei Consumer Business Group invită pasionații de fotografie din România să se înscrie în competiția globală Huawei Next Image 2020...

Eveniment2 săptămâni inainte

Motorola lansează moto g pro în România, primul smartphone cu stylus de la Motorola

Dupa lansarea moto g pro în Europa, moment care a marcat și celebrarea a 100 de milioane de smartphone-uri moto g vândute...

Eveniment2 săptămâni inainte

CAT Phones lansează noul smartphone Cat S42, un telefon pe care îl poți igieniza oricând ai nevoie

Grupul Bullitt, deținătorul licenței globale pentru telefoanele Cat®, prezintă Cat S42, un smartphone robust, proiectat pentru fiabilitate, care poate fi spălat...

Știrile Săptămânii