Eveniment
Mitica de la SRI face pe profesorul
(Preluare Inpolitics):
Auzită cîndva de la un frizer: românul e cel mai prost client din lume. Oricît de rău l-ai tunde, tot îți lasă bacșiș. Chiar și pentru un om simplu, logica e limpede: dacă nu ai parte de servicii satisfăcătoare, de ce să-l mai răsplătești suplimentar pe cel care nu își merită, de fapt, nici tariful legal? De aici o întrebare tulburătoare: de ce la alegerile de azi, spre exemplu, avem o prezență la vot medie spre bună cînd am fi avut toate argumentele să le boicotăm in corpore?
Votul este temelia democrației, se spune, iar oamenii trebuie să iasă masiv și să-și aleagă conducătorii.
Chiulul de la vot e o lovitură dată democrației în ansamblu.
Și totuși, cînd însăși procesul electoral este viciat profund, oare nu rămîne boicotul generalizat unica armă împotriva abuzurilor celor care conduc?
Cum altfel să semnalizezi întregii lumi că ceva grav se întîmplă într-o anume democrație decît absentînd în masă de la urne?
Calitatea unei democrații este direct proporțională cu prezența cetățenilor săi la vot, pentru că asta denotă încredere în respectiva democrație și în puterea cetățeanului de a schimba ceva. Sigur că Mark Twain bombănea încă de acum vreun secol și jumătate că dacă votul nostru ar conta cu adevărat, ni l-ar fi luat demult. Dar o fi zis-o la supărare.
Țările foste comuniste stau foarte prost la capitolul prezență la vot în raport cu statele din vest.
Iar motivul e că, după entuziasmul instalat imediat după căderea comunismului, s-a ajuns încet-încet la un scepticism de calibru față de corectitudinea votului.
În ultimii ani, însă, scăderea constantă a prezenței la vot de la un ciclu la altul a dat semne de stopare, ba chiar de inversare a fenomenului. Și-au recăpătat românii, brusc, încrederea în democrație ori, mai grav, am ajuns să ne fie falsificate pînă și cifrele de prezență din softul STS ori prin alte metode?
Pentru organizatorii alegerilor, o prezență mare e crucială, pentru că transmite altora semnalul că e totul în regulă cu democrația mioritică.
În regimul comunist, se făcea totul pentru o prezență la vot de peste 95% în condițiile în care exista un singur candidat, PCR. (Ceaușescu era ales de MAN)
Ca unic competitor, PCR(FDUS) putea cîștiga și cu un singur vot; era esențială, însă, o prezență uriașă pentru o legitimitate aproape totală.
În vremurile moderne, boicoturile cele mai mari ale alegerilor se înregistrează în țările cu cel mai mare deficit de democrație, precum statele africane, asiatice ori republici bananiere latino-americane.
În egală măsură, statele nedemocratice sunt foarte nervoase vizavi de fenomenul boicotului și adesea introduc prevederi legislative punitive. Ne amintim reacția nervoasă a lui Putin de acum doi ani, cînd liderul opoziției, Alexei Navalni, chema la boicotarea alegerilor prezidențiale, clamînd absența democrației.
Aveau românii motive să stea în case la alegerile de azi?
În opinia noastră, da.
Pentru că în România se întîmplă lucruri de o gravitate extremă legate de procesul electoral.
Pare că fiecare regulă existentă a ajuns în situația de a fi încălcată.
Începînd cu dreptul cel mai sacru al alegătorului, acela de a-și cunoaște aleșii.
Am avut prima campanie post-decembristă fără dezbateri electorale, fără măcar un interviu din partea președintelui în exercițiu, fără minima posibilitatea de a-i adresa vreo întrebare. O campanie în care programele electorale au figurat doar simbolic și în care s-au depus eforturi titanice pentru generarea unor evenimente care să acopere problematica electorală.
Mass-media a funcționat cu motoarele aproape oprite în campanie, afișajul stradal care are menirea de a însufleți campania în orice țară democratică a fost pus cu botul pe labe încă de acum cîțiva ani, prin normele restrictive impuse de legea alegerilor. De aici aberația amplasării marilor panouri electorale înaintea campaniei, pentru a fi eliminate după începerea ei.
Au apărut și alte aberații pe bandă rulantă.
A apărut prevederea neconstituțională cu votul întins pe trei zile, dar numai pentru anumiți cetățeni. Atenție, nu pentru diasporeni, ci pentru orice cetățean care se afla în străinătate vineri sau sîmbătă.
Am arătat încă din primăvară că România e unica țară a lumii care organizează sute de secții de vot în străinătate; statele cu cele mai mari diaspore, India sau Israel, impun prezența în țară amatorilor de vot. SUA permite votul doar celor care au impozitele plătite la zi, în țară, Germania doar celor care motivează în scris dorința de vot, Marea Britanie doar un număr limitat de ani după părăsirea țării șamd.
La noi, s-a mers cu aberația pînă la organizarea unei secții de vot la Phenian, deși acolo votează doar personalul ambasadei, iar acesta o putea face prin corespondență.
S-a mai descoperit că, potrivit legii modificate recent, campania prezidențială trebuia să se încheie în sîmbăta dinaintea zilei alegerilor, adică sîmbăta trecută, pentru că alegerile au început vineri, oficial.
Mai avem situația halucinantă a candidaților – practic toți – prinși cu semnături falsificate, ori insuficiente, ori ambele, dar care au intrat, totuși, în cursă prin intermediul justiției și al legii proaste.
Nu-i de mirare că fostul președinte al CCR avertiza că ăsta ar fi motiv de anulare a alegerilor.
Să nu uităm lipsa tradiționalei licitații pentru softul electoral; în alți ani se făcea de formă și cîștigau firmele agreate de servicii, acum a dispărut pînă și salvarea aparențelor. La butoanele electorale continuă să se afle un serviciu secret militarizat, caz unic în Europa, dacă nu în lume.
La fel cum continuă să persiste, pe lista alegătorilor, numărul sfidător de 19 milioane de persoane, ceea ce corespunde întregii populații a României, cu diaspora și copii cu tot.
Numărul real al alegătorilor se plasează pe la 14-15 milioane, dintre care doar vreo 10 în interiorul granițelor.
Ceea ce înseamnă din capul locul vreo 5-7 procente fictive de alegători, adică suficient cît să încline balanța după placul unora.
”Tot ce a putut produce clasa politică pentru ocuparea funcției supreme în stat ar merita o prezență la vot de doar cîteva procente. Ar fi o lecție cu consecințe dintre cele mai grave pentru politicienii noștri” relata, cu luciditate, postul german Deutsche Welle la prezidențialele din 2014.
Mai mult decît oferta electorală săracă se remarcă omniprezența influenței serviciilor secrete în alegeri.
În vara lui 2009, Adrian Năstase declara public că ”În Romania, serviciile sunt cele care decid castigatorii campaniilor electorale (in special cele prezidentiale). Sunt teorii solide, destul de credibile si foarte greu de combatut de cei care au acces la informatii despre cum se implica oamenii puternici din servicii in campaniile electorale”.
La cîteva zile după alegerile prezidențiale din 2009 și mult înaintea celebrelor dezvăluiri despre sufrageria lui Oprea, președintele Comsiiei SRI, deputatul Ion Stan, făcea afirmații șocante:
”La 20 de ani de la Revoluţia română, România a devenit un stat mafiot în care postul de preşedinte poate fi cumpărat de cel care are bani, influenţa şi instrumente prin care să fraudeze alegerile. Maşina de fraudare a alegerilor prezidenţiale a folosit toate mecanismele care puteau fi accesate, după cum urmează: Instituţiile statului: poliţie, jandarmerie, servicii secrete, prefecturi, servicii deconcentrate, agenţi economici cu capital de stat au acţionat prin intimidare, şantaj şi forţă, instaurând frica în rândul unei populaţii sărăcite peste măsură şi uşor de manipulat”.
Trei ani mai tîrziu era azvîrlit în închisoare, dovadă că nu e bine să dai prea tare cu bățul prin gardul serviciilor.
Concluzii similare aveau să se regăsească și în Raportul Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezindențiale din 2009: președintele Traian Băsescu, fostul premier Emil Boc și o parte a membrilor guvernului de atunci erau acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat cu scopul deturnării alegerilor. Desigur, Parchetul General s-a făcut că plouă.
Băsescu avea, pe atunci, o opinie contrară, dar nu mai puțin incendiară: ”Iată că ne apropiem de sfârşitul campaniei şi încă niciun serviciu secret al României n-a intrat în acest joc politic şi cred că este pentru prima dată. Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, îmi voi da singur bilă albă pentru faptul că serviciile au stat neutre şi şi-au văzut de treaba lor”.
Nu putem să-l ratăm pe Victor Ponta și faimoasa sa declarație din decembrie 2009 conform căreia ”sistemul de fraudă și de furt al PDL a funcționat mai bine decît cel al PSD”.
În 2013, directorul SRI, George Maior, vorbea într-un interviu despre tentativele ”unora” de a folosi serviciul în scopuri electorale la prezidențialele din 2014.
În aprilie 2016, o postare de-a dreptul explozivă a lui Traian Băsescu, pe Facebook:
”Pe fondul slăbiciunilor clasei politice, în România se instalează la putere o “sectă a securităţii naţionale” coruptă, avidă de putere, nelegitimă în exercitarea puterii, răspîndită în toate structurile statului şi care şi-a propus să substituie clasa politică şi cu tendinţa de a influenţa şi justiţia.
Dacă politicienii vor continua să tremure de frică, nu peste mult timp, această “sectă a securităţii naţionale “ va deveni stăpîna tuturor pîrghiilor statului, inclusiv a acelora care implică decizii politice”.
În noiembrie anul trecut, un fost consilier prezidențial și lider fondator al PMP, Adrian Rădulescu, aruncă o bombă: serviciile secrete au plasat pe primele două locuri ale PMP, doi candidați, Siegfried Mureșan și Cristian Preda, pentru alegerile europarlamentare. La cîteva zile după asta, scorul PMP în sondaje sărise de la 2,6% la cca.10%, iar partidul-fantomă ajungea în PE.
În februarie anul acesta, Raluca Turcan informa public poporul român, printr-un comunicat de presă, cît de ușor pot fi fraudate alegerile:
”PNL solicită PSD retragerea propunerii lui Mircea Drăghici de la conducerea AEP. Această propunere reprezintă furt cu premeditare! PSD urmărește să fure alegerile! PSD urmărește să deturneze banii acestei instituții!(…) Există pericolul să nu mai putem avea încredere în rezultatul alegerilor pentru că Liviu Dragnea își pune un apropiat suspectat de corupție să le gestioneze și controleze! Acest lucru va conduce cu siguranța la o serie de abuzuri în perioada electorală și postelectorală:
Blocarea candidaturilor pentru opoziția incomodă;
Blocare accesului opoziției la canalele media și la spațiile de publicitate;
Invalidarea dosarelor de candidaturi, invalidarea listelor de susținători;
Controale, amenzi, hărțuiri și intimidări ale adversarilor.”
Practic, un mare lider al opoziției ne-a explicat că fie și doar președintele AEP are puterea de a deturna rezultatul alegerilor.
Acum două luni, fondatorul SRI, Virgil Măgureanu, spunea sec, pentru Europa liberă, că serviciile pot determina rezultatul alegerilor: „Pot influența și încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părți ale procesului electoral sunt trecute și prin acest filtru. La noi se spune – deși termenul acesta e puțin bizar – că Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ș.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”.
În iunie, însuși Traian Băsescu recunoștea că serviciile secrete se amestecă în alegeri: ”Se implică în mod mai discret ori mai puțin discret. Sau scot niște bombe de la secret și le împing în spațiul public în plină campanie”.
Cu două zile înaintea europarlamentarelor, Victor Ponta făcea afirmații-șoc: ”România plătește din taxe și impozite niște instituții și bine face, servicii de informații, care sigur ne apără de teroriști. Atenție, li s-a tăiat bugetul anul acesta și eu cred că li s-a tăiat intenționat ca să nu poată să fie eficienți împotriva războiului online, a hackerilor ruși, vin alegerile de la noi. Acesta a fost scopul pentru care l-au tăiat”.
Cu sau fără hackerii ruși, 48 de ore mai tîrziu ne-am trezit că un partid, ALDE, ia aproape o treime din scorul din sondaje și ratează PE, UDMR adună voturi salvatoare din absolut toate județele, iar Pro România și PMP intră în PE, deși erau în marja de eroare a ratării, în sondaje.
În ultimele două campanii s-a ajuns să se vorbească public despre faptul că avem un partid, USR, nășit de generalul SRI Florian Coldea ori unul, Pro România, nășit de generalul SIE Silviu Predoiu.
Și să se vorbească public despre războiul politic dintre ”activii” și ”rezerviștii” unor servicii.
SPP a fost pus la zid vehement în ultimii ani tot pentru implicarea profundă în politică. Despre ”Doi și un sfert” se vorbește permanent că e vînat înaintea alegerilor tocmai pentru forța de influență pe care o are.
Ne oprim aici cu exemplele, dar să spunem că asemenea dezvăluiri și afirmații au fost cu sutele de-a lungul ultimilor ani, în special, și ele aveau menirea – și obligația, chiar – să zguduie puternic încrederea românilor în democrație și în corecta organizare a alegerilor.
Iar neîncrederea în corectitudinea alegerilor induce categoric absenteismul la urne.
La noi, în schimb, pare să funcționeze paradoul mioritic, mecanismul invers: cu cît apar mai multe dovezi ale confiscării și manipulării mecanismului de vot, cu atît secțiile de vot par mai aglomerate.
Sau poate doar par, și mîna lungă a sistemului a ajuns cu falsurile și aici?
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige
Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.
Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.
Campanula și discreția ei aproape uitată
Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.
Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.
În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.
Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime
Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.
Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.
O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.
Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi
Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.
În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.
Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.
Freziile – delicatețea care spune totul
Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.
Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.
În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.
Lisianthus – sofisticarea modestă
Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.
Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.
E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.
Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare
Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.
Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.
Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.
Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest
Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.
Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.
O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.
Contextul cultural și istoria ascunsă
Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.
În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.
Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.
Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.
Florile potrivite pentru diferite relații
Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.
Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.
Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.
Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.
Aromele discreției
Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.
Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.
Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.
Florile ca început de conversație
Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.
Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.
Sfârșitul firesc al lucrurilor
Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.
Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.
Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.
Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.
Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 3 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

