Eveniment
Dezvăluiri uimitoare despre cazul jurnalistului saudit ucis în Turcia! De ce a mers de fapt la Consulat! Detalii neștiute până acum | MuresAZI

Acesta subliniază că drepturile omului încă nu sunt respectate, regimul abuziv domină, iar libertatea presei în Turcia este zdruncinată, economia nu pare să dea semne să se stabilizeze sau să se revitalizeze. Analistul şi-a exprimat opinia privind uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi în Consulatul saudit de la Istanbul, dar şi despre viitorul regimului lui Recep Tayyip Erdoğan.
Capital: Care este opinia dumneavoastră asupra a ceea ce s-a întâmplat cu jurnalistul saudit ucis în Turcia?
Ionuţ Cojocaru: Este un caz care a cutremurat întreaga lume, pentru că modul de rezolvare a problemei, dacă pot să spun aşa, este unul total ieşit din tipare. Era un jurnalist care lucra la un cotidian de prestigiu, încerca să transmită anumite afaceri ale statului saudit, era acreditat în zona Turciei. Detaliile sunt oarecum nesemnificative, având în vedere că până la urmă modalitatea în care s-a terminat totul este ieşită din comun. Jurnalistul, din ce am vorbit cu colegii din Turcia, a mers la consulatul statului său, avea de gând să divorţeze, pentru aceasta a mers la consulat, restul ştim foarte bine cum s-a întâmplat, a intrat şi nu a mai ieşit.
El era monitorizat oarecum de serviciile turceşti, cel puţin lui Erdogan i-a convenit foarte mult situaţia respectivă, pentru că, prima dată, Arabia Saudită a încercat să ducă vina către statul turc. După înregistrări, n-a mai avut ce să facă şi a trebuit să accepte situaţia aşa cum era.
Capital: Credeţi că a fost atras într-o capcană, adică el se ducea des în Turcia? Nu locuia în Statele Unite?
I.C.: Locuia în SUA, dar venea foarte des, deoarece Turcia şi, în special, Istanbulul reprezintă un punct de interes, atât pentru jurnalişti, pentru oamenii de afaceri cât şi pentru serviciile secrete, şi Istanbulul este oarecum văzut puţin mai ferit şi o zonă retrasă în comparaţie cu statele din zona Turciei şi majoritatea sunt în zonă, iar jurnaliştii, dacă vor să-şi informaţii sau să se întâlnească cu oameni care joacă un rol important în relaţiile internaţionale din zonă sunt oarecum nevoiţi să meargă la Istanbul. De aceea, Istanbulul este pentru jurnalişti şi nu numai un punct de atracţie.
Capital: Din ce ştiţi dumneavoastră, în istoria nu neapărat recentă, au mai avut loc crime în consulate, indiferent din partea cărui stat erau? S-a mai întâmplat?
I.C.: Este o bună întrebare. Nu ştiu. N-am cercetat acest aspect, dar sunt convins că dacă s-au întâmplat, n-au apărut în presă.
Capital: În ce situaţie s-ar afla acum Turcia faţă de celelalte state din regiune? Ştiu că nu au foarte mulţi prieteni şi aparent, Erdogan sau turcii în general, nu au de-a face cu această crimă, nu?
I.C.: Politica externă a lui Erdogan s-a schimbat la 180⁰, de la zero probleme cu vecinii, care era doctrina enunţată de fostul ministru de externe, Ahmet Davutoğlu, la, am putea spune, ‘atâţia vecini, atâtea probleme’. Ţineţi bine minte faptul că Turcia, de fiecare dată când a ales, a ales greşit. A mizat pe Frăţia Musulmană în Egipt, a mizat diferit în Maroc, a intrat oarecum de partea cealaltă în Libia, în Siria nu mai vorbesc, deci sunt atât de multe state cu atât de multe probleme, închipuiţi-vă, de exemplu, problema pe care, Erdogan, într-un fel, s-a erijat în conducătorul lumii musulmane când a făcut apel la Organizaţia de Cooperare Islamică în care sunt 57 de state musulmane şi a încercat să critice decizia lui Trump de a muta ambasada la Ierusalim. Asta arată într-un fel grandomania Turciei, care vrea într-un fel să traiască din nostalgia Imperiului Otoman şi să se erijeze oarecum în cel care coordonează lumea islamică, având în vedere că totuşi sunt sensibilităţi destul de profunde în ceea ce priveşte lumea arabă, Iranul … şi ştim foarte bine viziunea sa şi de cealaltă parte Turcia. Există destul de multe fluctuaţii, multe lucruri care sunt de gândit, având în vedere că există Qatarul, care este unul din principalii prieteni ai Turciei, există acea blocadă împotriva Qatarului, există acel război din Yemen, în care de peste trei ani de zile lucrurile sunt brutale acolo şi, din păcate, presa nu are o atenţie sau nu urmăreşte oarecum evenimentul din Yemen care, într-un fel, este mult mai grav, dacă putem să comparăm pe o scară a tristeţii, decât ceea ce se întâmplă în Siria. Este o zonă foarte complicată din punct de vedere al relaţiilor internaţionale, al diplomaţiei, al politicii interne, al intereselor. Ceea ce se întâmplă oarecum şi în plan intern în Turcia, cu toate aceste schimbări, cu referendumul, situaţia pe care Erdogan a devansat alegerile cu un an şi jumătate, pentru a schimba acel sistem într-un sistem prezidenţial cu puteri absolute, pot să spun aici că numeşte conducătorii din sistemul juridic, poate dizolva Parlamentul şi are puteri absolute în toate domeniile. Turcia este acum vazută într-un fel între Est şi Vest, între Estul Oriental şi Vestul puţin balcanic, dacă aş putea să spun aşa, pentru că şi direcţiile pe care mizează în momentul de faţă cu acele alianţe cu Rusia, Rusia fiind un mare investitor în Turcia (centrala nucleară de la Marea Mediterană, rachetele S400, etc.), ceea ce contravine înţelegerilor din Alianţa Nord-Atlantică, în care toate statele care sunt membre NATO merg pe acelaşi sistem defensiv. De aceea, Turcia, în momentul de faţă, este un stat care se luptă într-un fel pentru a-şi legitima regimul. Trebuie să ţinem cont de faptul că lira s-a devalorizat puternic, trebuie să ţinem cont de faptul că nu se mai respectă drepturile omului în Turcia, este un regim abuziv şi prin faptul că sunt zeci de mii de procurori, judecători, profesori închişi. Este acea „vânatoare de vrăjitoare” şi lupta aceea cu Fethullah Gülen, care este acuzat că a complotat la distrugerea Turciei şi în special a încercat să îl asasineze pe Recep Tayyip Erdoğan.
Deci, sunt atâtea lucruri în care Turcia încearcă să se legitimeze cu acest regim şi cu aceşti zecii de mii de oameni care sunt închişi, plus acei copii care sunt în închisori sau acei oameni care încearcă să plece din Turcia, de exemplu înotând, mulţi dintre ei sfârşind înecaţi, încadrează Turcia într-un fel înt-un stat care îşi urmăreşte doar propriul interes, iar regimul Erdoğan încearcă să se recredibilizeze, făcând abstracţie de aceste cazuri.
Capital: Putea fi evitat incidentul, crima?
I.C.: Nu, nu putea să fie evitat, pentru că are loc în consulat. Consulatul, conform cutumelor internaţionale, este teritoriu autonom al Arabiei Saudite, iar serviciile turceşti, chiar dacă ştiau acest lucru nu puteau interveni pe teritoriul Arabiei Saudite.
Capital: Aveţi idee dacă jurnalistul avea informaţii că se află în pericol?
I.C.: Greu de spus. Putem doar să facem previziuni, dar având în vedere că se ocupa cu lucruri mai puţin cunoscute şi cel puţin, în state ca Turcia, Arabia Saudită sau state de genul respectiv, cei care scriu împotriva conducătorilor proprii deja se expun foarte mult pericolului care apare pentru că este şi o altă mentalitate şi sunt văzuţi ca trădători.
Capital: Ar putea fi Turcia acuzată că a fost complice?
I.C.: Nu cred. Cred că este o problemă a Arabiei Saudite, doar că s-a întâmplat pe teritoriul Turciei.
Capital: Comunitatea internaţională ar putea lua decizii împotriva Arabiei Saudite? Arabia Saudită este unul din cei mai mari producători şi exportatori de petrol din lume.
I.C.: Da, ar putea să ia, ar putea să pună interdicţie, dar nu va pune, pentru că interesele economice primează intereselor drepturilor omului. Se poate observa foarte simplu pentru că, din 2016 până acuma sunt zeci de mii de oameni, dacă nu peste 100.000 de oameni care au fost închişi, daţi afară de la locurile de muncă, transformaţi în „paria societăţii” şi n-am văzut niciun stat care să ia o poziţie faţă de aceste drame.
Capital: Atunci am putea spune că, în câteva luni, va fi ca şi când nimic nu s-a întâmplat.
I.C.: Din păcate, pentru că au existat la un moment dat, sunt proteste, sunt procese la CEDO, dar acestea au o durată foarte mare, pentru regimul Erdoğan momentan nu contează. Turcia este într-un clasament al libertăţii de exprimare făcut de Reporters Without Borders (RSF) pe ultimele locuri în libertatea de exprimare, ceea ce spune foarte mult de zona aceasta. Însă, în acelaşi timp, Turcia este un stat puternic în regiune, are o armată care, chiar dacă este a doua din NATO, nu cred că mai este la fel de pregătită, având în vedere că majoritatea capilor armatei sunt în puşcărie, însă şi aşa, Turcia este un stat puternic. Fiind un stat puternic, intersele economice primează, de exemplu interesele Turciei în Siria, în zona, în proximitatea ei şi în special în Balcani.
Capital: Care mai sunt aliaţii Turciei?
I.C.: Rusia.
Capital: Singurul?
I.C.: Nu. conform tratatelor şi conform cutumelor diplomatice, am putea să spunem că partenerii din NATO, Turcia mai are un parteneriat cu UE şi, în special, în regiune şi în zona de proximitate, are relaţii foarte bune cu Rusia, pentru că au şi acele trilaterale prin care se întâlnesc pentru situaţia Siriei, cu Kazahstanul, cu Iranul şi cu Rusia. În mod normal, toate statele au un sistem de relaţii, acum depinde de intersele permanente şi de interesele care sunt în momentul acesta în desfăşurare, şi mă refer aici de exemplu la faptul că Turcia are nevoie foarte mare de Rusia. Uitaţi-vă de exemplu la războiul din Siria, care Rusia şi Turcia nu s-au înţeles, au avut diferenţe foarte mari şi opinii total diferite cu privire la Siria şi în momentul de faţă colaborează în încercarea de a găsi o soluţie, Turcia dorind să cadă regimul Assad, Rusia fiind cea care îl susţine pe Assad. Se pare că Rusia va câştiga.
Capital: Spuneţi mai devreme că raţiunile economice primează asupra raţiunilor umanitare. Având în vedere relaţiile comerciale dintre Statele Unite şi Arabia Saudită, credeţi că Statele Unite vor acţiona ca un „broker de pace”, ca un mediator sau mai degrabă ca un agent provocator în relaţiile dintre Arabia Saudită şi Turcia?
I.C.: Trebuie să ţinem cont de un lucru pe care istoria l-a arătat şi anume faptul că cu cât este mai multă tensiune într-o zonă, cu atât sunt mai fărâmiţate statele, cu atât interesele puterilor mari primează. Interesele Statelor Unite sunt de a obţine petrolul la un preţ preferenţial din Arabia Saudită şi, în acelaşi timp, de a-şi vinde armamentul în zonă. Țineţi cont de vizitele lui Donald Trump în zonă, au cumpărat armament foarte mult de la americani, deci în principiu, chiar dacă Statele Unite par că sunt afectate de drepturile omului sau încearcă să găsească anumite soluţii de pace, primează, aşa cum am spus, interesele economice şi faptul că Arabia Saudită este un bun partener economic pentru Statele Unite.
Capital: Indiferent de acest incident nefericit, ce se va întâmpla mai departe în Turcia, în viitor, din cauza regimului Erdoğan?
I.C.: Este greu de anticipat ce se va întâmpla. Bine nu va fi, sub nicio formă. Donald Trump, cu presiunile asupra lui Recep Tayyip Erdoğan, a reuşit să-l determine pe Erdoğan să-l elibereze pe pastorul american Andrew Brunson. Înainte de asta a pus sechestru pe bunurile ministrului de Interne şi ministrului de Justiţie din Turcia, de aceea lira s-a depreciat foarte mult într-o perioadă foarte scurtă de timp. În momentul de faţă se pare că s-a ajuns la o anumită stabilitate, dar totuşi este foarte scăzută în comparaţie cu Turcia de acum doi – trei ani, Erdoğan a încercat într-un fel să găsească soluţii şi alianţe economice cu Rusia şi cu China, este promotorul ideii de a nu mai face referinţă la dolar în schimburile comerciale, ci la propriile monede, dar cred că este o dorinţă fantezistă, pentru că niciun stat puternic nu poate să-şi vândă lucrurile în propria monedă, având în vedere că moneda Turciei se depreciază de la o zi la alta, vă daţi seama ce ar însemna pentru un producător să accepte să îşi vândă produsele în moneda respectivă. Însă, este o dorinţă a lui Erdoğan, o încercare de a minimiza interesele americane şi a-i determina pe ceilalţi parteneri puternici, China şi Rusia, să treacă la schimb comercial în propria monedă. Nu cred ca se va întâmpla, pentru că, până la urmă, există dolarul care este principala monedă la nivel mondial şi euro, şi cred că în aceste monede se vor duce toate înţelegerile economice şi de acum încolo. Însă, în Turcia, în acelaşi timp, libertatea presei este zdruncinată, economia nu pare să dea semne să se stabilizeze sau să se revitalizeze, Erdoğan are planuri măreţe, gen cel mai mare aeroport din lume pe care l-a şi inaugurat, a făcut în acelaşi timp şi diferite proiecte cum ar fi tunelul pe sub Bosfor, metroul care poate să treacă pe sub Bosfor, a reuşit să construiască un pod peste golful Corfez, în acelaşi timp are proiecte ambiţioase când Turcia face o sută de ani de la întemeierea republicii, şi anume un pod peste strâmtoarea Dardanele şi bineînţeles, cel mai mare proiect pe care doreşte să-l realizeze, şi anume un canal între Marea Marmara şi Marea Neagră, prin care să mute traficul maritim. De asemenea, este destul de interesant cum ca reuşi să facă acest lucru, având în vedere că situaţia economică şi socială nu sunt tocmai în regulă, învăţământul este controlat. Turcia, din punctul meu de vedere, nu este pe un drum bun, dar depinde de cum şi dacă va reuşi într-un fel să stabilizeze regimul.
Capital: Revenind la ce vorbeaţi mai devreme de regimul abuziv şi de faptul că nu sunt respectate drepturile omului, se pare că situaţia e din ce în ce mai, nu doar tensionată, dar în neregulă din punctul acesta de vedere.
I.C.: Manipularea este foarte mare, toate televiziunile prezintă pozitiv tot ceea ce face Erdoğan, Erdoğan are o popularitate şi o carismă, ca lider politic, foarte bună, este un bun comunicator şi reuşeşte într-un fel să detensioneze atmosfera prin mass-media şi prin ceea ce întreprinde, adică sunt acele investiţii mari pe care le inaugurează şi spune: pentru voi, pentru toate cele şi are şi acea tehnică prin care încearcă să creeze un duşman, şi totdeauna, regimul de la Ankara este în luptă cu Statele Unite, cu Uniunea Europeană, care, amintiţi-vă, pe Donald Trump l-a catalogat drept dictator şi aşa mai departe, pe Uniunea Europeană a catalogat-o fascistă, nazistă, cu accente dictatoriale, Turcia ar trebui să fie un regim democratic model pentru Uniunea Europeană şi aşa mai departe, adică dincolo de declaraţiile de limita absurdului, dar aceasta este Turcia, acesta este Erdoğan şi acesta este regimul său.
Capital: Dacă ar fi să faceţi o estimare, poate fi Erdoğan preşedinte pe viaţă al Turciei?
I.C.: El şi-a asigurat, sau planul său este să fie preşedinte zece ani. Începând de anul trecut, având o vârstă înaintată, în zece ani se pot schimba multe, şi nu cred că ar fi asta o problemă să mai schimbe încă o dată regimul, pentru ca să ajungă preşedinte, să aibă puterile acestea, ar trebui să facă câteva rânduri de alegeri, ar trebui să facă un referendum, care aceste alegeri sunt sunt cu suspiciuni de fraudare a votului, dar dincolo de toate acestea, tot ce şi-a propus a reuşit. E o bună întrebare. Dacă va reuşi sau dacă va trăi zece ani sau ce va fi peste zece ani, e greu de anticipat.
Cred că lucrurile ar trebui să fie într-un fel cunoscute, cred că mass-media ar trebui să se aplece asupra evoluţiilor din Turcia, cred că ar trebui ca Turcia să poată să reuşească într-un fel să revitalizeze regimul politic într-un fel, să poată fi schimbat sau lăsat într-un fel şi liderii, pentru că sunt în puşcărie. Mulţi dintre parlamentarii, pentru că au fost catalogaţi drept terorişti sau au complotat cu teroriştii şi au existat asemenea metode prin care Erdogan şi-a băgat la puşcărie contracandidaţii politici, cred că şi aceştia ar trebui militat pentru eliberarea lor, scoaterea lor din puşcărie şi lăsaţi să-şi ducă mai departe proiectele politice, pentru că o Turcie democrată este o Turcie care ne-ar ajuta pe toţi şi ar fi un plus în regiune pentru că, până la urmă, societatea ar trebui lăsată să evolueze după propriile reguli şi nu după reguli impuse.
Capital: Va continua lira să se devalorizeze?
I.C.: Se pare că da, pentru că neîncrederea în investiţiile sau în stabilitatea Turciei se pare că a speriat câţiva investitori până acum şi se va continua pe acest trend, pentru că investitorii simt situaţia şi nimeni nu investeşte într-un stat în care nu au garanţia stabilităţii.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige
Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.
Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.
Campanula și discreția ei aproape uitată
Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.
Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.
În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.
Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime
Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.
Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.
O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.
Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi
Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.
În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.
Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.
Freziile – delicatețea care spune totul
Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.
Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.
În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.
Lisianthus – sofisticarea modestă
Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.
Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.
E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.
Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare
Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.
Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.
Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.
Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest
Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.
Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.
O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.
Contextul cultural și istoria ascunsă
Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.
În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.
Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.
Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.
Florile potrivite pentru diferite relații
Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.
Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.
Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.
Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.
Aromele discreției
Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.
Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.
Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.
Florile ca început de conversație
Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.
Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.
Sfârșitul firesc al lucrurilor
Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.
Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.
Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.
Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.
Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 3 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

