Afaceri
Profituri pe hârtie, pierderi în realitate: HoReCa crește doar in statistici, statisticile nu iau in calcul scumpirile, iar în acest timp piața intră într-o zonă de risc major
Creșterea de 5 procente înseamnă de fapt TVA, inflație, creșteri de prețuri, in timp ce horeca înregistrează pierderi de peste 10 procente.
Zeci de anunțuri cu restaurante de vânzare au apărut în ultima lună
“Industria ospitalității din România traversează o perioadă în care indicatorii statistici creează o iluzie de stabilitate, în timp ce, în profunzime, mecanismele economice se degradează vizibil. Creșterea cifrei de afaceri raportată la nivelul sectorului nu reflectă o relansare a consumului, ci mai degrabă o adaptare forțată la un context dominat de presiuni fiscale și inflaționiste.” (Valentin Șoneriu, presedinte FPIOR)
“Majorarea TVA-ului de la 9% la 11%, corelată cu o inflație anuală de aproximativ 9,7% în 2025, a determinat o recalibrare generalizată a prețurilor în HoReCa. În acest cadru, evoluția cifrei de afaceri de la aproximativ 7,3 miliarde la 7,8 miliarde, echivalentul unei creșteri de circa 5%, nu semnalează o dinamică economică sănătoasă, ci o ajustare contabilă determinată de scumpiri.” (Călin Cozma, președinte executiv FPIOR)
Efectul este deja vizibil și se resimte tot mai clar în dinamica pieței. Traficul de clienți a scăzut la nivel național, iar consumul devine din ce în ce mai calculat. Clienții nu dispar, dar își schimbă profund comportamentul: ies mai rar, aleg mai atent și reduc experiența la strictul necesar. Bonul mediu crește, însă nu reflectă un apetit mai mare pentru consum, ci prețuri mai ridicate pentru aceleași alegeri.
Această schimbare nu apare izolat, ci în paralel cu o creștere constantă a costurilor din industrie. În acest context, prețurile au crescut deja cu 10-15% în 2026 comparativ cu 2025, ca efect al presiunilor acumulate la nivel operațional. De la materii prime și utilități până la forța de muncă, fiecare verigă a lanțului economic s-a scumpit, iar aceste ajustări au fost, inevitabil, transferate către consumator.
În acest context, Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România atrage atenția asupra unei rupturi tot mai evidente între percepția publică și realitatea economică din industrie, dar și asupra riscurilor majore pe termen scurt și mediu.
„Când vorbim despre o creștere economică alimentată exclusiv de inflație și taxe, nu mai vorbim despre dezvoltare, ci despre o redistribuire forțată a costurilor către consumator. În momentul în care veniturile cresc mai lent decât inflația, progresul devine un regres mascat. Puterea de cumpărare scade, frecvența vizitelor în restaurante se reduce, iar consumul devine mai prudent. Este un semnal clar că piața nu crește sănătos, ci se ajustează la un context din ce în ce mai dificil”, declară Marius Bănică, Vicepreședinte FPIOR.
Presiunea cumulată a costurilor și scăderea cererii conturează un scenariu tot mai fragil pentru industrie. Estimările arată că între 15% și 25% dintre restaurante ar putea dispărea în cursul anului 2026, dacă actualele tendințe se mențin. Această perspectivă nu mai este una teoretică, ci reflectă o realitate în care sustenabilitatea devine o provocare zilnică pentru operatori.
„Creșterea cifrei de afaceri nu vine dintr-un consum mai mare, ci din ajustări de preț impuse de costurile de funcționare și fiscalitate crescută. Practic, vindem mai scump, dar nu mai mult. În realitate, piața scade, iar presiunea pe operatori devine mai greu de susținut”, explică Nicolae Rusei, Vicepreședinte FPIOR.
Pe termen mediu, riscul major este intrarea într-un cerc vicios: costurile cresc, prețurile urcă, consumul scade, iar presiunea asupra operatorilor se amplifică. În lipsa unor măsuri care să aducă predictibilitate fiscală și să susțină puterea de cumpărare, această spirală poate accelera contracția sectorului.
Mai mult decât atât, efectele nu se limitează la industrie. HoReCa funcționează ca un barometru social al economiei. Atunci când oamenii încep să reducă ieșirile, să amâne experiențele și să prioritizeze strictul necesar, semnalul transmis este unul clar: nu asistăm doar la o ajustare sectorială, ci la o schimbare profundă de comportament, cu implicații mai largi asupra economiei.
În acest peisaj, creșterea devine o noțiune relativă. Nu mai este despre dezvoltare, ci despre rezistență. Nu mai este despre expansiune, ci despre supraviețuire într-un echilibru fragil.
Industria ospitalității nu cere facilități excepționale, ci un cadru coerent și predictibil, în care regulile jocului să nu se schimbe mai repede decât capacitatea de adaptare a celor care îl joacă. În lipsa acestuia, cifrele vor continua să arate bine pe hârtie, în timp ce realitatea din teren va spune o cu totul altă poveste.
Despre FPIOR
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) este organizația patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul HoReCa, având un rol activ în susținerea și dezvoltarea industriei ospitalității. Prin inițiative de colaborare, dialog instituțional și implicare constantă în relația cu autoritățile și mediul economic, FPIOR promovează interesele industriei și contribuie la consolidarea unui cadru favorabil dezvoltării acestui sector.
Articol preluat de pe https://firmedetop.ro/profituri-pe-hartie-pierderi-in-realitate-horeca-creste-doar-in-statistici-statisticile-nu-iau-in-calcul-scumpirile-iar-in-acest-timp-piata-intra-intr-o-zona-de-risc-major/
Afaceri
SEO pentru „search ecosystem presence”: de ce vizibilitatea modernă nu mai depinde doar de site-ul companiei
În trecut, strategia SEO era concentrată aproape exclusiv pe optimizarea site-ului propriu. Astăzi, motoarele de căutare și sistemele AI analizează întregul ecosistem digital în care apare un brand. Această abordare poate fi definită prin conceptul de search ecosystem presence.
Pentru firme, vizibilitatea nu mai este construită într-un singur loc, ci prin totalitatea semnalelor distribuite în mediul online.
„Google nu evaluează doar site-ul unei companii, ci întregul context digital în care apare brandul.”
Această schimbare influențează direct modul în care este construită autoritatea online.
Ce înseamnă search ecosystem presence
Conceptul presupune existența coerentă a unui brand în mai multe zone relevante:
- site-ul oficial;
- articole și publicații externe;
- mențiuni de brand;
- profiluri și prezentări profesionale;
- surse care validează activitatea companiei.
Motoarele de căutare folosesc aceste semnale pentru a înțelege cât de prezent și relevant este un brand în industrie.
De ce un site bun nu mai este suficient
Chiar dacă un site este bine optimizat, lipsa semnalelor externe poate limita autoritatea percepută.
Problemele frecvente includ:
- brand fără mențiuni relevante;
- lipsa prezenței tematice externe;
- conținut bun, dar izolat;
- absența validării din alte surse.
Aceste limite afectează atât SEO clasic, cât și vizibilitatea în AI search.
Cum construiesc firmele prezență în ecosistemul de căutare
Strategiile moderne urmăresc:
- publicarea în surse relevante;
- consolidarea mențiunilor tematice;
- conectarea dintre brand și domeniul de activitate;
- distribuirea coerentă a informațiilor.
Scopul nu este doar expunerea, ci crearea unei rețele de validare digitală.
Legătura dintre ecosystem presence și AI
Sistemele bazate pe inteligență artificială încearcă să confirme informațiile despre un brand din mai multe surse. Cu cât prezența este mai coerentă și mai extinsă, cu atât cresc șansele:
- de recunoaștere a entității;
- de asociere cu expertiză reală;
- de utilizare în răspunsuri generate automat.
Colaborarea cu o agentie seo care înțelege aceste mecanisme permite firmelor să își extindă vizibilitatea dincolo de propriul site. SEOPROFIT SRL dezvoltă strategii orientate spre consolidarea prezenței în întregul ecosistem digital.
De ce ecosistemul devine noul factor de autoritate
Într-un internet dominat de inteligență artificială și interpretare semantică, brandurile care apar constant și coerent în multiple contexte sunt percepute ca mai relevante și mai stabile.
Pentru firme, acest lucru înseamnă că SEO modern nu mai este doar optimizare de pagini, ci construirea unei prezențe digitale complete.
Date de contact:
Telefon: +40 750 847 508
E-mail: info@seoagentie.ro
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Afaceri
Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane de euro
ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania s-a ocupat de gestionarea și dezvoltarea imaginii unor businessuri cu o valoare (investițională și operațională) cumulată de peste 200 de milioane de euro. Portofoliul constituit în primul an de activitate reflectă viziunea strategică a fondatoarei Costina Petrescu, ce are în spate o echipă de profesioniști specializați în comunicare, branding, PR, strategie și creare de conținut.
„Cred că de anul trecut până acum eu și echipa mea ne-am (re)afirmat statutul de partener strategic pentru brandurile care își doresc evoluție și vizibilitate. Sunt încrezătoare că urmează o perioadă de creștere accelerată și consolidare, iar pentru 2026 avem în vedere extinderea portofoliului și atragerea unor companii ambițioase, într-un context în care cererea pentru comunicare integrată este în continuă creștere, practic în toate domeniile de activitate.”
Costina Petrescu, Fondator ESTÉ Agency
Cu o experiență de peste 18 ani în marketing, vânzări, comunicare și management executiv, Costina Petrescu a construit și repoziționat branduri, a dezvoltat strategii de comunicare de la zero și a coordonat proiecte complexe în industrii variate, cu o concentrare deosebită în sfera imobiliarelor (și domenii conexe). Înainte de a fonda ESTÉ Agency, aceasta a condus două portaluri imobiliare: unul, din poziția de Director de Vânzări și Marketing Imobiliar (timp de patru ani), iar celălalt, în calitate de Director General (timp de 10 ani), în ambele cazuri fiind implicată în toate direcțiile operaționale, strategice și de dezvoltare.
În primul an de existență, ESTÉ Agency a gestionat comunicarea și imaginea unor businessuri din varii domenii, precum real estate, entertainment, investiții, construcții, turism nautic și evenimente sportive. Printre acestea se numără companii precum AmCorp / Venus Capital Investment, Envogue Residence, Velonova Mirage – primul muzeu 3D din România, RedLotus Sailing, Divertiland, Spartan România, OBA Different by Luxury, la acestea adăugându-se și alte branduri din portofoliul agenției.
Leadership multidisciplinar și o echipă de profesioniști
Succesul agenției se datorează atât experienței Costinei Petrescu, cât și echipei ESTÉ Agency – specialiști în strategie, PR, social media, copywriting, web development, design grafic și comunicare digitală. Agenția oferă servicii end-to-end, de la poziționare și strategie de brand, până la implementare, campanii integrate și management de imagine. Pe website-ul său oficial este disponibil un shop online de servicii punctuale, conceput pentru companiile care au nevoie de soluții rapide, eficiente și ușor de accesat.
De la marketing la sailing: o evoluție naturală a leadershipului
În paralel cu activitatea profesională, Costina Petrescu și-a dezvoltat o nouă direcție personală: sailingul. În 2025, ea a participat ca membru al unei echipe de regattă la competiții naționale și internaționale, obținând rezultate remarcabile:
• Locul 1 – Cupa României la Sailing (2025)
• Locul 2 – Campionatul României (2025)
• Locul 1 – ORC C la Bosphorus Cup (Turcia)
În 2026, Costina s-a format ca skipper, conducând și organizând expediții pe velier pe Coasta Amalfitană și în Croația și continuând în paralel participarea la regatte internaționale.
De asemenea, s-a implicat activ în promovarea și vânzarea căsătoriilor civile pe mare, pe velier – un concept premium, unic în România. În prezent, dezvoltă această direcție și își propune ca în viitor să devină și oficiant al acestor ceremonii, extinzând experiența marină către zona de evenimente personalizate.
Extinderea ESTÉ Agency în zona de Influencer Marketing
Întrucât viitorul comunicării este video, ESTÉ Agency a lansat propria divizie de Influencer Marketing, ce se ocupă atât de producție și editare video, cât și de apariții în social media. Costina Petrescu a devenit, la rândul ei, microinfluencer, apărând în videouri, interpretând roluri și construind conținut cu impact – o revenire naturală la pasiunea ei pentru scenă și camera de filmat.
Bazându-se pe portofoliul constituit în primul an de activitate, ESTÉ Agency își propune să continue expansiunea, să dezvolte noi direcții creative și să consolideze poziționarea clienților săi în industriile în care activează.
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 4 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova



