Connect with us

Uncategorized

Allianz-Țiriac și International British School of Bucharest lansează un program multianual de burse de performanță prin care va susține elevi cu rezultate academice remarcabile cu peste 250.000 de euro în următorii patru ani

Publicat

pe

Allianz-Țiriac Asigurări și International British School of Bucharest (IBSB) lansează Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship, prin care oferă elevilor cu rezultate academice deosebite, din întreaga țară, posibilitatea unui parcurs educațional internațional de înaltă calitate, într-un cadru care susține performanța academică și dezvoltarea personală. Valoarea întregului program se ridică la peste 250.000 de euro.

Astfel, începând cu anul școlar 2026-2027, Allianz-Țiriac Asigurări și International British School of Bucharest (IBSB) vor oferi trei burse anuale în valoare de 15.000 de euro fiecare, care vor acoperi în proporție de aproximativ 70% taxele de școlarizare și resursele educaționale esențiale. În plus, bursierii admiși vor fi, de asemenea, scutiți de taxele de admitere și înrolare în valoare de aproape 2.000 de euro. Ulterior, programul poate oferi elevilor care mențin performanțe excepționale sprijin pe termen lung, bursele putând fi menținute pe toată durata parcursului educațional la IBSB, până la absolvirea liceului.

Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship se adresează elevilor la prima înscriere în clasele 7-10 și 12 din cadrul International British School of Bucharest. Selecția bursierilor se bazează pe o evaluare complexă, care ia în considerare rezultatele academice, performanțele în sport sau arte creative, inițiativele de leadership și implicarea în comunitate.

„Educația este unul dintre cele mai puternice mecanisme prin care o societate își construiește reziliența pe termen lung. Prin acest program de burse, ne propunem să sprijinim elevii cu rezultate academice remarcabile, oferindu-le nu doar acces la o educație internațională de calitate, ci și la stabilitate, continuitate și încredere pe parcursul întregului lor traseu educațional. Credem că performanța trebuie susținută, iar investiția în educație înseamnă, de fapt, o investiție în viitori adulți responsabili, capabili să ia decizii informate și să contribuie activ la dezvoltarea comunităților din care fac parte. Acest parteneriat reflectă angajamentul nostru pe termen lung față de educație, responsabilitate socială și formarea unei generații pregătite pentru provocările unei lumi aflate în continuă schimbare”, declară Virgil Șoncutean, Director General Allianz-Țiriac Asigurări.

Pe lângă burse, elevii selectați vor avea acces la mentorat, workshopuri educaționale și oportunități de internship în cadrul Allianz-Țiriac, care contribuie la dezvoltarea competențelor profesionale, a gândirii critice și a responsabilității sociale.

„Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac este mai mult decât un sprijin financiar, este un angajament pe termen lung pentru excelență și responsabilitate socială. Acest parteneriat aduce împreună educația și mediul de business cu un scop comun: să descoperim și să susținem talentul, să recompensăm performanța și perseverența și să formăm viitoarea generație de lideri cu abilitățile, încrederea și perspectiva globală necesare pentru succes”, a adăugat Aura Bogdan, Director Executiv IBSB.

IBSB le oferă elevilor bursieri acces la un curriculum britanic riguros, susținut de cadre didactice cu experiență și de resurse educaționale care încurajează gândirea critică, creativitatea și dezvoltarea personală. În parteneriat cu Allianz-Țiriac, curriculumul va fi extins în următorii ani pentru a include și educația financiară și educația despre protecție prin asigurări.

Integrați într-un mediu educațional competitiv și echilibrat, elevii sunt sprijiniți să își dezvolte competențe de leadership, o perspectivă globală și un nivel ridicat de implicare în activități academice, sportive, artistice și de voluntariat, fiind astfel pregătiți pentru admiterea la universități de prestigiu din întreaga lume, precum London School of Economics, University of Cambridge, Yale University sau University of Oxford.

Elevii care vor să se alăture International British School of Bucharest începând cu anul școlar 2026-2027 se pot înscrie pentru o bursă în perioada 9-28 februarie, pe pagina dedicată programului de burse, unde sunt disponibile toate informațiile despre criteriile de eligibilitate și procesul de aplicare.

Peste 3,2 milioane de euro sprijin total în comunitate în 2025

Programul de Burse IBSB & Allianz-Țiriac Senior Scholarship face parte din strategia amplă a Allianz-Țiriac de a susține educația și de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru comunitățile din care face parte. Compania se implică activ în fiecare an în inițiative care adresează nevoi critice din societate, în domenii precum sănătate, educație, mediu sau sport.

În total, Allianz-Țiriac a investit în 2025 peste 3,2 milioane de euro în comunitate și a facilitat implicarea a 320 de voluntari din companie, sprijinind peste 20 de inițiative sociale. Printre acestea, cele mai importante sunt contribuția la construcția celui mai mare Spital de Psihiatrie Pediatrică Prof. Dr. Alexandru Obregia alături de Fundația Metropolis și susținerea Campus Lumya, primul centru integrat de sprijin pentru tinerii cu tulburări de spectru autist dezvoltat de Asociația NIA Neurodiversity Academy, prin donații de aproximativ 1 milion de euro către fiecare.

În același timp, Allianz-Țiriac a demarat o inițiativă amplă de educație financiară pentru copii, cu scopul de a dezvolta generații viitoare de adulți conștienți și informați despre riscuri și protecția prin asigurări. Prin cartea de povești „Filip și secretul de Dincolo”, Allianz-Țiriac a creat astfel un instrument educativ care aduce conceptul de protecție financiară mai aproape de familiile din România și oferă părinților o modalitate simplă și jucăușă să discute cu copiii, de la vârste cât mai mici, despre grijă și responsabilitate pentru un viitor financiar mai bun.

***

Despre Allianz-Țiriac Asigurări

Allianz-Țiriac este parte a grupului german Allianz, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare și asigurări și cel mai valoros brand de asigurări din lume, potrivit celei mai recente evaluări Interbrand. Pe plan local, Allianz-Țiriac este o companie joint-venture, bazată pe o colaborare excelentă a grupului Allianz, care deține 52,16% din acțiuni, și Țiriac Holding Limited, care deține 44,79%. În cei 30 de ani de activitate, Allianz-Țiriac a contribuit cu 20 miliarde de euro la economia României. Aportul total în economie al Allianz-Țiriac echivalează cu 0,6% din PIB-ul României în perioada analizată și s-ar putea concretiza în până la 80 de spitale moderne, 2.000 de școli noi, 2.000 de kilometri de autostradă sau 130.000 de locuințe sociale.

Despre International British School of Bucharest (IBSB)

International British School of Bucharest (IBSB) este o instituție de învățământ de prestigiu cu o experiență de 26 de ani în educație, dedicată formării academice la cele mai înalte standarde pentru elevi cu vârste între 3 și 18 ani. Bazându-se pe curriculumul britanic, de la Early Years Foundation Stage până la Cambridge IGCSE și A Levels, școala asigură un mediu educațional riguros și stimulant, care pregătește elevii pentru succesul academic și competențe globale. Situată în centrul Bucureștiului, IBSB combină tradiția educațională britanică cu o perspectivă internațională, sprijinind elevii să își atingă potențialul maxim și să răspundă provocărilor educaționale contemporane.

Educația oferită de IBSB este consolidată de valori solide precum respect, responsabilitate și învățare independentă care stau la baza unei dezvoltări echilibrate, atât din punct de vedere academic, cât și personal. Punând un accent puternic pe gândire critică, comunicare și dezvoltare individuală, școala pregătește viitori lideri încrezători și membri activi ai comunității globale. Elevii beneficiază de un mediu prietenos, activități extracurriculare diverse și o comunitate educațională mobilizată către excelență și inovare.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Publicat

pe

De

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata la Romexpo in prima saptamana a lunii martie. Asociatia a fost prezenta cu stand propriu si a organizat seminarul tehnic „Tratarea deseurilor biodegradabile: solutii inovatoare si oportunitati, in Romania, in 2026”, dedicat dezvoltarii sistemelor de gestionare a biodeseurilor.

Dialog intre autoritati, mediul academic si industrie

Evenimentul a avut loc pe 4 martie 2026, in cadrul Forumului International de Mediu, reunind reprezentanti ai autoritatilor publice, mediului academic, companiilor din domeniu, operatorilor de salubritate, ADI (Asociatii de Dezvoltare Intercomunitara) si organizatiilor implicate in economia circulara.

Seminarul, care a pus accentul pe obtinerea unui compost de calitate, a fost moderat de doamna Liliana Nichita, director executiv FADI (Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară), si a beneficiat de implicarea domnului Prof. dr. ing. Valentin Feodorov, presedintele Asociatiei Romane a Compostului, a domnului Prof. dr.  Florin Vaduva, director executiv al Asociatiei Romane a Compostului, precum si a doamnei Mihaela Frasineanu, consilier de stat in cadrul Cancelariei Prim-Ministrului si doamna director general al Departamentului Deseuri din cadrul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor.

Studii de caz din sectorul de gestionare a deseurilor

Agenda seminarului a inclus prezentari si studii de caz privind implementarea solutiilor pentru tratarea biodeseurilor in Romania, sustinute de reprezentanti ai unor organizatii si companii relevante din sector, printre care Iridex Group, Eco Bihor, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni si IKEA Romania.

Mediul academic a fost reprezentat de specialisti ai Universitatii Nationale de Stiinta si Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti si ai Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti, prin interventiile Prof. univ. dr. ing. Diana Cocarta si Conf. univ. dr. bioteh. Irina Grebenisan, care au prezentat cercetari si solutii privind tehnologii de compostare si acceleratori pentru tratarea biodeseurilor.

Actualizari legislative privind gestionarea biodeseurilor

De asemenea, doamna Cecilia Martin a prezentat stadiul actual al legislatiei privind gestionarea deseurilor biodegradabile, oferind participantilor o perspectiva asupra evolutiei cadrului legislativ in acest domeniu, cu accent pe obtinerea unui compost de calitate.

ARC – platforma de dialog pentru economia circulara

Prin participarea la targ si organizarea acestui seminar, Asociatia Romana a Compostului isi reafirma rolul de platforma de dialog si colaborare intre autoritati, mediul academic si sectorul privat, contribuind la dezvoltarea unor solutii sustenabile pentru gestionarea biodeseurilor si la atingerea obiectivelor de economie circulara ale Romaniei.

Prezenta ARC la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026 a facilitat schimbul debune practici, prezentarea unor exemple concrete de implementare si consolidarea parteneriatelor in domeniul managementului biodeseurilor.

Mai multe informatii despre activitatea ARC sunt disponibile pe: https://asociatiacompostului.ro/

Citeste in continuare

Uncategorized

Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor

Publicat

pe

De

București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din România dedicate tehnologiilor pentru protecția mediului derulate la începutul lunii martie în București la Romexpo. La standul companiei, vizitatorii au descoperit soluții tehnice, tehnologii și exemple de proiecte care arată cum se construiește, etapă cu etapă, infrastructura modernă de gestionare a deșeurilor – de la consultanță tehnică de mediu și proiectare, până la integrarea tehnologiilor și echipamentelor necesare implementării sistemelor la nivel municipal și industrial.

Infrastructură de mediu dezvoltată în România: proiecte și soluții din portofoliul INOVECO

Pe parcursul expoziției, INOVECO a adus în prim-plan proiecte și soluții dezvoltate în România, prezentând exemple din portofoliul companiei, construit în cei peste 33 de ani de activitate. Discuțiile cu vizitatorii au avut ca punct de pornire proiectarea, consultanța tehnică și integrarea sistemelor de infrastructură de mediu, precum Centre de Management Integrat al Deșeurilor (CMID), stații de tratare mecano-biologică (TMB), stații de sortare, stații de compostare pentru biodeșeuri și stații de transfer – componente esențiale pentru funcționarea infrastructurii moderne de gestionare a deșeurilor.

Prin experiența acumulată, INOVECO acționează ca integrator de tehnologii  de mediu, oferind soluții complete – de la consultanță tehnică și proiectare până la selecția tehnologiilor și implementarea sistemelor.

Tehnologii și echipamente prezentate la standul INOVECO

Pentru a ilustra modul în care aceste proiecte sunt implementate în practică, la stand au fost prezentate tehnologii și echipamente utilizate în cadrul acestor sisteme, printre care unitatea mobilă de compostare pentru tratarea biodeșeurilor și materiale geosintetice utilizate în proiecte de construcții pentru infrastructura de mediu.

De asemenea, echipa INOVECO a prezentat și soluții complementare pentru infrastructura de gestionare a deșeurilor, inclusiv containere tip abroll produse în România, precum și echipamente destinate colectării și manipulării eficiente a deșeurilor în cadrul sistemelor municipale și industriale.

Dialog tehnic cu autorități, operatori și viitori specialiști în domeniul mediului

Participarea la expoziție a generat numeroase discuții tehnice și schimburi de idei cu reprezentanți ai autorităților locale, operatori de salubritate, companii din domeniul mediului și specialiști interesați de modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor.

Standul INOVECO a atras, totodată, interesul studenților și al tinerilor aflați la început de carieră, viitori ingineri interesați de soluțiile tehnice utilizate în proiectele de infrastructură de mediu și de principiile economiei circulare. Echipa Inoveco a oferit explicații aplicate despre tehnologii, proiecte și provocările reale întâlnite în implementarea acestor sisteme.

Soluții pentru tratarea biodeșeurilor și tehnologii de compostare

În cadrul evenimentului, specialiștii INOVECO au participat și la seminarul tehnic organizat de Asociația Română a Compostului, intitulat „Tratarea deșeurilor biodegradabile: soluții inovatoare și oportunități, în România, în 2026”. Seminarul a reunit experți din domeniul gestionării biodeșeurilor și a oferit un cadru de discuții aplicate despre tehnologiile disponibile, provocările actuale și oportunitățile de dezvoltare a sistemelor de compostare în România.

Interesul ridicat și întrebările aplicate venite din partea vizitatorilor au evidențiat nevoia tot mai mare de soluții concrete pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu în România, precum și interesul pentru implementarea unor proiecte sustenabile adaptate nevoilor fiecărei comunități.

Prin participarea la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, INOVECO își reconfirmă rolul de partener tehnic în dezvoltarea infrastructurii moderne de gestionare a deșeurilor, oferind expertiză, tehnologii de mediu și soluții pentru autorități, operatori și comunități.

Despre INOVECO

În 1993, o viziune curajoasă a condus la înființarea INOVECO, marcând începutul unei călătorii de peste 30 de ani în inovație și performanță. Astăzi, compania INOVECO este un antreprenor general cu experiență demonstrată în proiecte de construcții și infrastructură industrială la nivel național. Printr-o echipă solidă de specialiști, utilaje performante și parteneriate durabile, INOVECO oferă servicii complete – de la proiectare și management de proiect, până la execuție, menținând standarde ridicate de calitate, siguranță și sustenabilitate. Pentru mai multe detalii consultanți site-ul companiei unde puteți găsi principalele proiecte implementate de companie: https://inovecoexpert.ro/despre-noi/ 

Citeste in continuare

Uncategorized

Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința

Publicat

pe

De

Astăzi, în România, două treimi dintre femei consideră că obezitatea este atât o boală cronică, cât și o problemă de stil de viață, și aproape toate cred că, în etape precum sarcina, perioada postnatală, premenopauza sau menopauza, greutatea este influențată de factori biologici, nu doar de voință.

Deși multe femei declară că sunt informate în ceea ce privește obezitatea ca boală cronică, ele simt nevoia de o opinie medicală, iar 68% spun că ar privi cu deschidere un tratament pe termen lung.

Datele provin dintr-un nou studiu realizat la inițiativa Novo Nordisk România, care analizează modul în care femeile din țara noastră percep obezitatea, presiunea socială asociată greutății și deschiderea către soluții medicale.

Contextul este unul îngrijorător: potrivit Atlasului Obezității, aproximativ 40% dintre adulții din România (bărbați și femei) suferă de obezitate, iar peste 70% se află în zona de suprapondere si obezitate – ceea ce transformă această boală într-una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică de la momentul actual.

„Datele din Atlas și rezultatele acestui studiu ne confirmă ceea ce știam deja: obezitatea este o problemă reală în România, ce are nevoie de o intervenție rapidă pentru binele nostru al tuturor. Nu este o chestiune de voință – de exemplu, obezitatea este cauzată în proporție de 40-70%  de moștenirea genetică a fiecăruia. Este o boală cronică ce apasă la nivel emoțional și care trebuie tratată ca atare prin politici publice, educație și acces la soluțiile potrivite.”, declară Silviu Apostol, Director External Affairs, Novo Nordisk România.

În spatele cifrelor stau etape de viață pe care milioane de femei le recunosc imediat: sarcina, lunile de după naștere, schimbările hormonale din premenopauză sau menopauză. Pentru 95,8% dintre participante, aceste perioade nu sunt doar momente personale importante, ci și puncte de inflexiune în relația cu propria greutate. Corpul se schimbă, metabolismul reacționează diferit, iar voința nu mai este singurul factor care contează. Sarcina și perioada postnatală dar și stresul prelungit sunt identificate drept etapele cu cel mai mare impact asupra greutății corporale.

„Încercările repetate de a slăbi … slăbesc doar încrederea în sine și în metodele de a pierde în greutate. Mai ales când aceste încercări apar impulsiv, copiind ceva ce a funcționat la o altă persoană sau un trend al momentului. Simpla dorință de a slăbi nu duce la rezultate. E important să decidem că ne dorim o schimbare, însă studiile ne arată clar că de la intenție până la comportament e cale lungă. Și e o cale personalizată în funcție de atât de multe caracteristici ce țin de viața fiecăruia. E nevoie de sprijin și susținere pe termen lung pentru a avea grijă de greutatea și sănătatea noastră”, a declarat Adela Moldovan, doctor în psihologie și psihoterapeut.

Slăbitul repetat și efectul yo-yo – o experiență comună

Pentru multe femei, scăderea în greutate nu este un proces liniar. 38% dintre respondente spun că au trecut de mai multe ori prin cicluri repetate de slăbire și recâștigare a kilogramelor, iar alte 14% au experimentat acest fenomen cel puțin o dată.

Impactul nu este doar estetic, ci profund medical și emoțional, cât și asupra calității vieții:

  • 62% raportează disconfort fizic;
  • 52% menționează probleme emoționale, precum anxietate sau stimă de sine scăzută;
  • 44% resimt scăderea energiei;
  • 27% au probleme medicale confirmate asociate greutății.

Stigmatizarea rămâne o experiență frecventă: peste 55% dintre femei spun că au simtit ca au fost judecate frecvent sau ocazional din cauza greutății lor, iar pentru ele gândurile legate de greutate consumă multă sau foarte multă energie mentală.

Presiunea socială și lipsa dialogului medical

42% dintre respondente consideră presiunea socială asupra femeilor de a reveni rapid la greutatea de dinainte de sarcină ca fiind foarte apăsătoare.

Deși impactul fizic și emoțional este major, 58% dintre participante declară că nu au cerut niciodată ajutor specializat pentru gestionarea greutății.

Totuși, datele arată o deschidere semnificativă către abordarea medicală:

  • 22% au discutat deja cu un medic despre opțiuni medicale;
  • 29% spun că și-ar dori să facă acest pas;
  • 68% ar privi cu deschidere ideea unui tratament pe termen lung, dacă ar înțelege că obezitatea este o boală cronică ce poate necesita intervenție medicală susținută.

Dr. Roxana Voica, medic gastroenterolog și nutritionist ne spune: „Obezitatea nu este un eșec personal, ci o boală cronică ce necesită management medical. Ziua Mondială a Obezității este un moment important pentru a corecta o percepție care persistă de prea mult timp: aceea că greutatea este exclusiv rezultatul voinței. În realitate, vorbim despre o boală cronică, influențată de factori genetici, metabolici, hormonali și de mediu. Femeile trec prin etape biologice complexe care pot modifica echilibrul metabolic. Gestionarea greutății trebuie făcută cu sprijin medical, pe termen lung, nu prin presiune sau vinovăție”.

Despre sondaj

Sondajul a fost realizat online prin metoda CAWI împreună cu iVox în România în februarie 2026, pe un eșantion reprezentativ de peste 1.100 de femei, și a analizat probleme cu care se confrunta femeile cu privire la slăbit, motivațiile, metodele utilizate, experiențele prin care au trecut in diverse etape personale, nivelul de informare și percepțiile legate de obezitate ca boală cronică.

Despre Novo Nordisk

Novo Nordisk este o companie globală de top din domeniul îngrijirii sănătății, fondată în 1923 și având sediul central în Danemarca. Scopul nostru este de a genera schimbări reale pentru a învinge bolile cronice grave, bazându-ne pe tradiția și expertiza noastră în diabet. Facem acest lucru prin dezvoltarea unor inovații științifice de pionierat, extinderea accesului la medicamentele noastre și prin eforturi continue de prevenire și, în cele din urmă, de tratare a bolilor. Novo Nordisk are aproximativ 78.500 de angajați în 80 de țări și își comercializează produsele în aproximativ 170 de țări. Pentru mai multe informații, vizitați www.novonordisk.ro, Facebook, Instagram, X, LinkedIn and YouTube.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Mureș

Uncategorized6 ore inainte

Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata...

Uncategorized7 ore inainte

Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor

București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din...

Afacerio zi inainte

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen...

Ce opțiuni ai cu Viva Holidays pentru excursii de o zi în timpul unui sejur all inclusive? Ce opțiuni ai cu Viva Holidays pentru excursii de o zi în timpul unui sejur all inclusive?
Turismo zi inainte

Ce opțiuni ai cu Viva Holidays pentru excursii de o zi în timpul unui sejur all inclusive?

Se întâmplă ceva simpatic cu sejururile all inclusive. În primele două zile zici că ai găsit formula perfectă: plaja e...

Ce soluții există pentru a integra un pavilion lângă piscină? Ce soluții există pentru a integra un pavilion lângă piscină?
Afacerio zi inainte

Ce soluții există pentru a integra un pavilion lângă piscină?

O piscină schimbă felul în care se trăiește o curte. Dintr-odată, spațiul nu mai e doar o zonă verde de...

Afaceri2 zile inainte

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale,...

Afaceri5 zile inainte

RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova

RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework...

Afaceri5 zile inainte

Native Advertising aniversează 6 ani de activitate și peste 600 de campanii de promovare online

Native Advertising, marcă înregistrată, aniversează șase ani de activitate pe piața de publicitate online din România, perioadă în care peste...

Uncategorized6 zile inainte

Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința

Astăzi, în România, două treimi dintre femei consideră că obezitatea este atât o boală cronică, cât și o problemă de...

Afacerio săptămână inainte

Ciocolata Valrhona – Partener Oficial al Festivalului Chocolate Sage 13-15 martie 2026

Ciocolata Valhrona, etalon mondial al ciocolatei premium, este prezentă în România, de la mijlocul anului trecut, exclusiv prin compania Delaco...

Afacerio săptămână inainte

Padbol România ajunge în Valea Jiului. Petrila devine centru oficial!

Un nou început pentru sportul din Valea Jiului Valea Jiului a trăit un moment special pentru sportul local: inaugurarea primelor...

Afacerio săptămână inainte

Romanian Real Estate Forum 2026 confirmă maturizarea pieței și forța investițiilor cross-border

Chișinău, 28 februarie 2026 | Peste 300 de participanți : dezvoltatori, investitori, arhitecți, brokeri, juriști și lideri din real estate,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi își extinde portofoliul AIoT, acoperind mobilitatea, dispozitivele wearable și produsele esențiale de zi cu zi

Xiaomi a anunțat cele mai noi produse din ecosistem, ce includ Xiaomi Electric Scooter 6 Series, Xiaomi Watch 5, Xiaomi...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra: capodopere ale imagisticii mobile și capacități esențiale Leica

Xiaomi a dezvăluit astăzi următoarea generație a seriei Xiaomi 17, care prezintă cele mai recente evoluții ale companiei în tehnologia...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Samsung lansează seria Galaxy S26: cel mai intuitiv telefon Galaxy AI de până acum

Datorită hardware-ului performant, combinat cu un sistem de camere de ultimă generație și experiențe AI intuitive, sarcinile zilnice nu au...

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard de durabilitate pentru telefoanele pliabile, cu certificări IP68 și IP69

Ne bucurăm să te anunțăm că durabilitatea modelului HONOR Magic V6 atinge un nou nivel, în ciuda profilului său ultra-subțire. Prin utilizarea...

Știrile Săptămânii