Uncategorized
Allview Solar Energy intră în parteneriat cu Austrotherm, pentru realizarea unui sistem fotovoltaic de 999,90 kWp, în scopul eficientizării consumului de energie şi reducerii emisiilor de dioxid de carbon

- Compania Visual Fan semnează un nou contract pentru implementarea unui proiect fotovoltaic de aproximativ 999,90 kWp, de data aceasta cu o importantă companie din industria producătoare de materiale termoizolante, Austrotherm România.
- Panourile fotovoltaice urmează să fie instalate la sol, pe un teren plan cu o suprafață de 16.121 mp. Energia electrică generată de parcul fotovoltaic va fi destinată autoconsumului companiei Austrotherm din comuna Horia, județul Neamț.
- Proiectul care urmează să fie implementat în perioada următoare, va contribui la reducerea cu peste 800 de tone/an a emisiilor de dioxid de carbon, cantitate care ar putea fi absorbită de o pădure cu peste 36.000 de copaci maturi/an.
Brașov, 31 octombrie 2024. Divizia Solar Energy a companiei Visual Fan, furnizor de soluții Full EPC în sectorul regenerabil, anunță semnarea contractului cu compania Austrotherm, pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de circa 999,90 kWp. Proiectul, situat în comuna Horia, județul Neamț, va fi realizat cu sprijinul fondurilor PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), un pas important în direcția tranziției către surse de energie regenerabilă și sustenabilă. Panourile fotovoltaice urmează să fie instalate la sol, pe un teren plan cu o suprafață de 16.121 mp.
Etapele de construcție și implementare
Pe lângă prestarea tuturor serviciilor de inginerie, achiziție, montaj și punere în funcțiune a sistemului fotovoltaic, proiectul va include și realizarea de lucrări conexe ce implică împrejmuire, sistem complet de iluminat și supraveghere video. Implementarea acestui proiect va avea loc în parteneriat cu Waldevar Energy, un colaborator strategic al companiei Visual Fan, alături de care au fost finalizate cu succes numeroase proiecte de anvergură.
Echipamente utilizate
Soluția propusă de divizia Allview Solar Energy constă în instalarea de panouri fotovoltaice Tier 1 și invertoare Huawei, recunoscute pentru performanță, fiabilitate și eficiență. Montajul se va face la sol, pe un teren plan, iar structura de suport folosită este de tip FixedSteel, proiectată pentru a rezista condițiilor meteorologice severe, precum vântul, zăpada și înghețul. Tehnologiile și echipamentele propuse pentru utilizare de către Visual Fan, au performanțe și fiabilitate ridicate, provenind de la producători cu expertiză mondială pe piața sistemelor fotovoltaice.
Impact ecologic
Acest parc fotovoltaic va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, estimându-se o scădere anuală cu peste 800 de tone/an a acestora. În plus, producția totală de energie electrică din surse solare regenerabile, pentru o perioadă de 20 de ani, este estimată la 25010.44 MWh.
„În contextul actual, responsabilitatea companiilor mari de a adopta practici durabile devine nu doar esențială, ci și imperativă. Investițiile în soluții de energie regenerabilă nu doar că le oferă acestor companii avantajul reducerii semnificative a costurilor operaționale, dar reprezintă și o dovadă tangibilă a angajamentului lor față de protecția mediului și reducerea impactului asupra schimbărilor climatice.
Colaborarea cu Austrotherm România confirmă deschiderea sectorului industrial către inovație și sustenabilitate, iar prin conceptul Green by Allview ne concentrăm pe reducerea emisiilor de carbon, diminuarea poluării și protejarea biodiversității. Suntem mândri de rezultatele obținute în primele trei trimestre ale acestui an, prin parteneriatele strategice cu companii multinaționale de renume, care ne-au ales ca parteneri pentru implementarea proiectelor fotovoltaice full EPC. Aceste colaborări reprezintă un pas important în direcția creării unui mediu de afaceri responsabil și orientat către sustenabilitate.”, a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan S.A.
Austrotherm România, parte din grupul austriac Schmid-Industrie-Holding, deține 22 de fabrici de polistiren în 12 țări din Europa Centrală și de Est. În România, Austrotherm Com S.R.L. operează trei fabrici de polistiren expandat și extrudat, localizate în București, în județul Hunedoara (Călan) și în județul Neamț (Horia). Cu o experiență de peste 25 de ani pe piața din România, Austrotherm Com S.R.L. s-a concentrat pe producția de materiale termoizolante, asigurând confortul termic al locuințelor și reducerea costurilor de întreținere. Produsele companiei respectă standardele de calitate impuse de normele europene în vigoare.
Pe lângă materialele de termoizolație, Austrotherm produce și profile pentru fațade, într-o gamă largă de produse, de la ancadramente pentru uși și ferestre, solbancuri și cornișe, la chei de boltă și capiteluri, precum și pietre de basaj. Acestea sunt rezistente la îndoire, ușor de prelucrat și utilizabile atât pentru restaurarea clădirilor vechi, menținând stilul arhitectural, cât și pentru construcții noi, oferindu-le un aspect distinct. Cercetarea și inovația reprezintă punctele forte ale Austrotherm, garantând calitatea produselor. Dezvoltarea constantă a produselor noi și optimizarea proceselor de fabricație permit companiei să ofere soluții tehnice inovatoare arhitecților, constructorilor, distribuitorilor de materiale de construcții, dar și persoanelor care construiesc în regim privat. Austrotherm oferă suport tehnic pentru calcule de fizică a construcțiilor și consiliere tehnică în funcție de specificațiile fiecărui proiect. Experiența și cunoștințele acumulate sunt disponibile și pe pagina de internet www.austrotherm.ro si pagina de Facebook www.facebook.com/AustrothermRomania precum și în numeroase publicații de specialitate.
Divizia Allview Solar Energy oferă soluții complete și personalizate pentru construirea oricărui tip de centrală fotovoltaică. Listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în 2021, compania Visual Fan este evaluată la aproximativ 100 milioane de lei, după o apreciere de peste 52% pe acţiuni în ultimul an.
Companiile interesate să apeleze la o soluție de eficiență energetică pentru afacerea lor, pot vizualiza proiectele pe care le-am implementat, la https://allview.ro/solarenergy/.
Despre Visual Fan
Visual Fan S.A., compania românească din spatele brandului Allview (simbol bursier ALW), se remarcă printr-o experiență de peste două decenii în dezvoltarea de dispozitive inteligente mobile, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri, smart TV-uri și alte gadgeturi. Fondată în 2002 la Brașov, Visual Fan a devenit un lider vizionar în tehnologie, lansând produse care fac inovația accesibilă publicului larg. Printre realizările sale notabile se numără:
- 2016 – lansarea celui mai avansat sistem Smart Home din România,
- 2017 – crearea primului asistent vocal în limba română, AVI,
- 2019 – încheierea unui parteneriat direct cu Google pentru Android TV™,
- 2020 – primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED,
- 2023 – upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, prin integrarea unui model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).
În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Solar Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și locuințe sustenabile, până la mobilitate.
Divizia Allview Solar Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile și eficiență energetică. Consolidată în 2023 prin atragerea de specialiști în sectorul industrial, divizia a finalizat peste 20 MW de proiecte fotovoltaice, devenind recunoscută pentru sistemele industriale de 1-5 MW. În 2024, Solar Energy a semnat contracte majore de centrale fotovoltaice Full EPC cu companii de top din mediul privat și public, contribuind la decarbonizarea economiei și promovarea sustenabilității energetice.
Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor.
Uncategorized
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.
Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.
Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.
Elemente cheie:
• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat
Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.
• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori
Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.
• Ecosistem deschis și personalizabil
Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.
Uncategorized
De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite
București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.
Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.
Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!
Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.
Lumina naturală face diferența
Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.
Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.
Creează un cadru, nu doar o fotografie
Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.
Surprinde energia, nu doar postura
Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.
Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.
Tehnologie care ține pasul cu tine
HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.
Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.
În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.
O amintire în fiecare cadru
De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.
Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.
*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:
###
Despre HONOR
HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:
Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro
Uncategorized
De Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!
HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive
București, 8 aprilie 2026 –Sărbătorile de Paște înseamnă timp petrecut alături de familie și prieteni, mese împreună, moment spontane și fotografii care circulă rapid între apropiați. În practică însă, atunci când dispozitivele sunt diferite, transferul de fișiere implică adesea pași suplimentari sau aplicații separate.
HONOR simplifică această experiență prin HONOR Connect, o soluție care permite trimiterea rapidă de fotografii, videoclipuri sau documente între dispozitive, inclusive între Android și iOS. Astfel, transferul de conținut devine mai rapid și mai intuitiv, indiferent de dispozitivul utilizat.
Fără bariere între Android și iOS
Cu HONOR Connect, utilizatorii pot transfera fișiere în ambele direcții între produsele HONOR și ecosistemul Apple, inclusive între smartphone-uri, iPhone, iPad și Mac. Aplicația HONOR Connect trebuie instalată o singură dată pe dispozitivele Apple, iar ulterior utilizatorii pot transfera fișiere rapid și intuitiv, de fiecare dată când au nevoie.
Funcția OneTap permite trimiterea fișierelor prin simpla apropiere a dispozitivelor, într-un mod natural și ușor de utilizat.
Partajare rapidă, fără întreruperi
De la fotografii de familie la clipuri surprinse pe moment, conținutul poate fi trimis instant către cei din jur, indiferent de dispozitiv. HONOR Connect elimină timpii de așteptare și soluțiile alternative, astfel încât utilizatorii să se poată concentra pe moment, nu pe tehnologie.
Aplicația extinde această funcționalitate și către laptopuri, inclusiv Mac, permițând proiectarea ecranului telefonului HONOR pe un ecran mai mare. Vizualizarea, editarea sau prezentarea conținutului devin astfel mai ușor de realizat.
Un ecosistem inteligent, construit în jurul utilizatorului
Aplicația HONOR Connect face parte din platforma HONOR AI Connect, care susține dezvoltarea unui ecosistem deschis și conectat. Dispozitivele comunică între ele și permit transferul rapid de conținut, continuitatea între aplicații și ecrane și accesul facil la fișiere, într-o experiență coerentă.
Tehnologia care apropie oamenii
De Paște, tehnologia ar trebui să aducă oamenii ma iaproape, nu să creeze diferențe între dispozitive. HONOR Connect răspunde acestei nevoi printr-o experiență simplă, rapidă și intuitivă de transfer și conectivitate.
Indiferent de telefonul folosit, fotografiile și videoclipurile pot fi trimise instant către cei din jur. HONOR transformă conectivitatea într-un gest firesc, adaptat modului în care oamenii comunică și împărtășesc momentele importante.
Pentru mai multe detalii despre HONOR Connect, accesați:
###
Despre HONOR
HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificial în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu altec ompanii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablet și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:
Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 4 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

