Connect with us

Uncategorized

Somn mai bun, sănătate mai bună: Noul software One UI 5 Watch oferă indicii legate de următoarea serie Galaxy Watch

Publicat

pe

Galaxy Watch5 series_One UI 5 Watch_Safety

Cu funcții îmbunătățite de somn, One UI 5 Watch stabilește un nou standard pentru starea de bine a utilizatorilor

București, România – 8 mai 2023 – Samsung Electronics a prezentat recent One UI 5 Watch1, care va fi disponibil pentru dispozitivele Galaxy Watch mai târziu în acest an. Noul software este conceput pentru a oferi o experiență mai personalizată și mai intuitivă în ceea ce privește analizarea propriei stări de sănătate și include îmbunătățiri care susțin un somn mai bun, precum și diverse caracteristici de fitness și de siguranță.

“Samsung și-a luat angajamentul de a oferi o experiență de sănătate completă și pentru a-i ajuta pe utilizatori să-și atingă obiectivele de wellness. Acum, mai mult ca niciodată, credem că acest lucru începe cu un somn bun. Prin noul One UI 5 Watch continuăm să ajutăm oamenii să-și îmbunătățească calitatea somnului, astfel încât să poată începe fiecare zi complet reîncărcați și pregătiți pentru ziua respectivă,” a spus Hon Pak, Vicepreședintele și Șeful echipe Digital Health, din cadrul diviziei MX, Samsung Electronics.

Galaxy Watch5 series_One UI 5 Watch_sleep

Un somn mai bun: esențial pentru o stare de sănătate mai bună

Samsung și-a concentrat eforturile pe trei elemente cheie pentru un somn mai bun: înțelegerea tiparelor personale de somn, construirea unor obiceiuri sănătoase și stabilirea unui mediu prietenos cu somnul. One UI 5 Watch asigură îmbunătățiri la nivelul tuturor celor trei elemente.

Sleep Insights UI afișează în mod vizibil scorul de somn al utilizatorului pentru a oferi o imagine mai clară în ceea ce privește modul în care acesta s-a odihnit, dar și măsurători conexe, cum ar fi fazele de somn, orele de sforăit și nivelurile de oxigen din sânge. În plus, funcția Sleep Coaching – adaptat în jurul a opt tipuri diferite de somn2— devine, de asemenea, accesibilă direct pe Galaxy Watch, precum și pe un telefon asociat, pentru ca utilizatorii să își poată monitoriza obiceiurile oricând și oriunde.

Crearea unui mediu confortabil poate face diferența în calitatea somnului, iar chiar și micile distrageri pot avea un impact major. De aceea, Samsung a făcut mai ușoară conectarea Galaxy Watch la o gamă largă de dispozitive. Odată ce dispozitivul Galaxy Watch detectează că utilizatorul a adormit, SmartThings permite acestuia să își oprească dispozitivele conectate pentru a crea un mediu mai favorabil pentru odihnă. Modul Sleep dezactivează rapid notificările și reduce luminozitatea ecranului telefonului și al ceasului utilizatorului, iar One UI 5 Watch se bazează pe această caracteristică, utilizând acum un senzor cu infraroșu, mai degrabă decât o lumină verde cu LED-uri, pentru a minimiza și mai mult distragerile.

Un partener de fitness mai inteligent

Funcția Heart Rate Zone personalizată a fost adăugată diferitelor instrumente de alergare individualizate ale Galaxy Watch – inclusiv analiza alergării în timp real și un program personalizat de antrenament pe intervale. Această nouă caracteristică analizează capacitățile fizice individuale3și stabilește cinci niveluri optime de intensitate a antrenamentului (încălzire, ardere de grăsime, cardio, antrenament greu și efort maximal). Acest lucru permite utilizatorilor să-și stabilească propriile obiective în funcție de capacitatea lor, de la arderea grăsimilor la cardio cu intensitate ridicată.

Galaxy Watch5 series_One UI 5 Watch_fitness

Pasionații de activități în aer liber care dețin Galaxy Watch Pro se pot aștepta la beneficii suplimentare, începând cu un antrenament de tipul traseu extins – introducând acum alergarea și mersul pe jos alături de opțiunile disponibile anterior pentru drumeții și ciclism. Utilizatorii Galaxy Watch Pro pot, de asemenea, să caute și să acceseze baza de date GPX File direct prin intermediul aplicației Samsung Health și să primească recomandări de rute noi bazate pe date precum locația, ora, evaluarea sau popularitatea4.  

Siguranța, mereu pe primul loc

Siguranța este o necesitate atunci când vine vorba de sănătate și wellness, iar One UI 5 Watch oferă, de asemenea, instrumente îmbunătățite în acest sens. Actualizările funcției SOS permit comunicarea directă către un număr de telefon de urgență pentru a transmite informații despre locația utilizatorului5și, de asemenea, accesul imediat la informațiile medicale ale acestuia odată ce SOS este activat. În plus, detectarea căderii este acum activată în mod implicit pentru utilizatorii cu vârste avansate pentru a ajuta la reducerea riscului de urgențe. Acestea sunt doar câteva dintre exemplele eforturilor continue ale Samsung de a spori siguranța utilizatorilor.

One UI 5 Watch va fi disponibil pentru prima dată pe viitoarea serie Galaxy Watch, iar alte actualizări vor fi anunțate în curând.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Publicat

pe

De

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea globală a filmului

București, 24 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi un parteneriat global cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a marca lansarea în cinematografe, pe 24 iunie, a noii aventuri epice cu supereroi din această vară, „Supergirl”. Prin intermediul acestui parteneriat, Samsung aduce fanii mai aproape de film prin intermediul platformei Samsung Art Store, printr-o tombolă pentru un televizor Samsung Micro RGB realizată în colaborare cu retailerul de electronice Best Buy, precum și prin experiențe selecte organizate în SUA și Marea Britanie pentru a susține lansarea sa globală.

„Divizia de display-uri a Samsung a fost modelată de mult timp de modul în care oamenii interacționează cu filmele, sportul, jocurile și arta”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) din cadrul Samsung Electronics. „Prin acest parteneriat cu Warner Bros. Pictures și DC Studios, reunim lumea vizuală captivantă și intergalactică a filmului «Supergirl» cu experiențele vizuale îndrăznețe oferite de Samsung în confortul casei.”

Samsung Art Store, platforma de artă digitală de top de pe televizoarele Samsung Art TV, le oferă utilizatorilor o nouă modalitate de a descoperi arta inspirată de DC acasă, printr-o colecție „Supergirl” disponibilă pentru o perioadă limitată, până pe 8 martie 2027. Cu 15 opere de artă digitală exclusive de la DC Comics, colecția dă viață moștenirii din benzile desenate a personajului pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026.

În SUA, Samsung și Best Buy lansează o tombolă „Supergirl” în peste 600 de magazine Best Buy participante la nivel național, în perioada 22 iunie – 19 iulie. Conținut special „Supergirl” va rula pe ecranele televizoarelor Samsung Micro RGB din fiecare magazin, unde redarea precisă a culorilor va dezvălui un mesaj ascuns pe care fanii îl pot folosi ca parolă pentru a debloca participări suplimentare la tombolă.

Ca parte a turneului mondial de presă al filmului, pop-up-ul „Supergirl Rest Stop” de la Phonica Records din Londra, organizat pe 20 iunie, a prezentat gamele de televizoare și de sisteme audio pentru casă Samsung 2026 în spații inspirate de film, inclusiv dormitorul lui Supergirl, nava lui Kara, stația de autobuz intergalactică și barul spațial.

„Lumea vizuală captivantă pe care Craig Gillespie și echipele sale o aduc la viață în «Supergirl» este diferită de orice am văzut până acum în Universul DC, iar Samsung, prin intermediul inovatorului său Art Store, le oferă consumatorilor tehnologia sa unică pentru a le oferi această experiență pe ecranele lor”, a declarat Julie Moore, Head of Global Brand Partnerships la Warner Bros. Pictures. „După ce am colaborat cu ei la «Superman», eram nerăbdători să lucrăm din nou cu ei pentru a vedea cât de strălucitoare va fi experiența lor cu «Supergirl», iar ei s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.”

În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutivi, Samsung continuă să activeze în domeniile filmului, comerțului cu amănuntul și divertismentului la domiciliu pentru a conecta publicul cu poveștile pe care le urmărește pe ecran.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Publicat

pe

De

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil cu inteligența artificială

București, 22 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. aduce în prim-plan The Movingstyle (LSM7F), ecranul smart portabil care schimbă modul în care ne raportăm la spațiul din jurul nostru. Conceput pentru utilizatorii care nu vor să fie limitați de o priză sau de un perete, The Movingstyle combină rezoluția QHD, interacțiunea tactilă intuitivă și o baterie internă cu autonomie de până la 3 ore, totul într-un design subțire de 21.9 mm, gata să se adapteze oricărui moment al zilei și oricărui spațiu, fie că vorbim despre living, dormitor, balcon sau terasă.

Un ecran conceput pentru libertate totală de mișcare

The Movingstyle poate fi scos din suport printr-o simplă apăsare de buton și transportat oriunde datorită mânerului integrat pe spatele ecranului. Fără stand, panoul cântărește doar 5,2 kg, ceea ce face din mobilitate o experiență cu adevărat lipsită de efort. Suportul de podea cu roți ascunse asigură mobilitate ușoară prin casă, fără efort, iar suportul integrat funcționează simultan ca mâner și ca picior de masă cu unghi reglabil. Prin Full Motion Support, ecranul poate fi înclinat cu ±35°, rotit cu ±30°, pivotat cu ±90° și reglat pe înălțime cu până la 23 cm, astfel încât unghiul perfect există întotdeauna, indiferent unde l-ai așezat.

Conectat la tot ce contează

Ecranul tactil permite navigare directă cu vârful degetelor și afișează telecomanda virtuală on-screen pentru control simplificat. Prin Connect Flexibility, utilizatorii pot oglindi conținut de pe smartphone sau tabletă prin USB-C sau HDMI cu suport tactil complet, iar Storage Share permite transferul conținutului multimedia stocat pe dispozitivele Galaxy. Google Cast și Apple AirPlay sunt integrate nativ pentru streaming wireless direct din aplicațiile preferate, iar conectivitatea Wi-Fi 5 și Bluetooth 5.3 completează un ecosistem gata de utilizare imediată, fără cabluri inutile. Camera opțională Slim-Fit se conectează wireless pentru apeluri video FHD și monitorizare smart home prin SmartThings, iar comenzile vocale Bixby asigură control hands-free. One UI Tizen, sistemul de operare al The Movingstyle, beneficiază de actualizări de sistem pentru până la șapte ani.

Performanță pentru gaming și conținut dinamic

Dincolo de vizionarea pasivă, The Movingstyle este pregătit și pentru sesiuni de gaming. Auto Game Mode (ALLM) detectează automat consola sau PC-ul conectat și optimizează instantaneu setările de imagine, în timp ce Motion Xcelerator 120Hz reduce blurul de mișcare pentru o acțiune fluidă. Funcții precum Game Bar, Super Ultra Wide Game View și Mini Map Zoom oferă control suplimentar asupra experienței de joc, indiferent dacă preferi titluri competitive sau sesiuni relaxate.

Un ecran cu personalitate proprie

Procesorul NQ4 AI Gen2 livrează rezoluție QHD (2560 x 1440) la 120 Hz, optimizare automată a imaginii prin AI Picture și o gamă de tehnologii dedicate calității vizuale, printre care Micro Dimming Pro, Color Booster Pro, Real Depth Enhancer și suport HDR10+ Adaptive. La capitolul sunet, sistemul de 10W pe 2 canale cu Dolby Atmos este completat de Object Tracking Sound Lite și Adaptive Sound Pro, pentru o experiență audio care se adaptează automat conținutului redat. Prin Art Store, utilizatorii pot afișa 3.500 de opere de artă din galerii și muzee de renume mondial. Cu Generative Wallpaper, AI-ul generează imagini unice pornind de la cuvinte cheie alese de utilizator, transformând ecranul într-o extensie a propriei personalități. Daily Board activează widgeturi utile precum vreme, știri, memo-uri, chiar și când ecranul este oprit, iar Samsung Daily+ reunește aplicații de sănătate, fitness, karaoke și control SmartThings într-un singur loc accesibil.

The Movingstyle vine, de asemenea, cu o serie de funcții de accesibilitate menite să îl facă prietenos pentru cât mai mulți utilizatori, de la subtitrări audio și mărire de imagine, până la suport pentru limbaj al semnelor și control adaptat persoanelor cu mobilitate redusă.

The Movingstyle este disponibil în dimensiunea de 27 inch pe https://www.samsung.com/ro/movable-screens/the-movingstyle/lsm7f-27-inch-ue27lsm7faxxxh/.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com/ro.

Citeste in continuare

Uncategorized

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Publicat

pe

De

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene

București, 19 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în domeniul afișajelor și furnizor al Art TV oficial al Art Basel, a anunțat lansarea colecției Art Basel în Basel (ABB) 2026, o expoziție digitală disponibilă exclusiv pe Samsung Art Store. Colecția reunește 24 de lucrări ale unor artiști elvețieni și cu sediul în Elveția, provenind de la opt galerii renumite care expun la Art Basel în Basel 2026, eveniment care se desfășoară în perioada 18-21 iunie în Elveția.

„Basel ocupă un loc distinct în lumea artei, iar această colecție reflectă diversitatea creativă care face ca târgul să fie atât de semnificativ”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) Business la Samsung Electronics. „Prin parteneriatul nostru de lungă durată cu Art Basel, îi ajutăm pe clienți să-și transforme ecranele într-un spațiu personal pentru descoperirea, expunerea și trăirea alături de artă.”

Reflectând diversitatea vocilor artistice din scena artistică elvețiană, colecția ABB 2026 va fi disponibilă pe Samsung Art Store începând de astăzi. Colecția digitală este o continuare a parteneriatului global dintre Samsung și Art Basel și aduce lucrări selectate de la târgurile Art Basel utilizatorilor Samsung Art TV din întreaga lume.

O privire mai atentă asupra colecției ABB 2026

Colecția ABB 2026 oferă o perspectivă regională asupra Art Basel în Basel prin intermediul unor nume consacrate și talente în ascensiune din opt galerii. Galeriile participante includ Mai 36, von Bartha, Skopia și Blue Velvet din Elveția, alături de Fanta MLN, Hoffmann Donahue, Lars Friedrich, Sans titre și Felix Gaudlitz.

În esență, colecția pune în evidență trei artiști de origine elvețiană, care acoperă mai multe generații de practică contemporană:

„16.7.2024” de Thomas Huber reflectă abordarea sa distinctivă a picturii, în care imaginea și textul converg pentru a explora spațiul pictural ca o construcție atât vizuală, cât și filosofică.

„The Japan Collection” a lui Tobias Kaspar examinează sistemele de valori, gusturi și dorințe printr-o practică multidisciplinară care face legătura între artă și modă.

„Stillleben (Reflection on longings and belongings)” de Athene Galiciadis prezintă un limbaj vizual bogat stratificat, combinând forme geometrice și organice cu referințe la artizanat, design, știință și spiritualitate.

„Basel este un oraș în care arta este experimentată cu mare profunzime și atenție, și mă bucur că acest spirit se reflectă în colecția ABB 2026 a Samsung Art Store”, a declarat Maike Cruse, Directorul Art Basel din Basel. „Împreună cu Samsung, punem în valoare artiști cu sediul în Elveția. Colecția reflectă bogăția, diversitatea și vitalitatea regiunii, consolidând în același timp angajamentul nostru de a conecta scenele regionale cu un public global.”

Samsung Art Store prinde viață la Art Basel

La ediția din acest an a Art Basel în Basel, vizitatorii pot experimenta Samsung Art Store printr-o instalație imersivă care arată cum arta poate depăși limitele galeriei și poate pătrunde în spațiile cotidiene. Experiența va include un Art Wall în stil galerie, compus din ecranele gamei de televizoare Samsung Art TV 2026, inclusiv Micro RGB, OLED, The Frame Pro și The Frame. Art Wall va prezenta lucrări selectate pe baza preferințelor vizuale ale participanților și va oferi o previzualizare a colecției ABB 2026, evidențiind modul în care tehnologia de afișare Samsung poate face arta să se simtă mai personală în casă.

Expoziția Samsung de la Art Basel va include, de asemenea, o colaborare cu artistul vizual Daniel Arsham, noul ambasador Art TV al Samsung. Concepută pentru The Frame Pro, rama personalizată de Arsham transformă cadrul televizorului într-o suprafață sculpturală, cu un model tridimensional inspirat de datele cartografice topografice. Aceasta este asociată cu opere de artă afișate pe ecran, inspirate de modele de eroziune și forme cristaline, extinzând opera în spațiul înconjurător și reflectând explorarea lui Arsham asupra timpului, materialelor și obiectelor cotidiene.

Samsung Art Store: artă aleasă pentru spațiile cotidiene

Samsung Art Store reunește peste 5.000 de opere de artă în format 4K, realizate de peste 800 de artiști și mai mult de 80 de parteneri, într-un singur serviciu de abonament. Disponibilă pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026, inclusiv modelele The Frame, The Frame Pro, Micro RGB, Neo QLED și OLED, platforma oferă utilizatorilor acces la opere din muzee și galerii prin intermediul unor ecrane concepute să se integreze natural în orice interior.

În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutiv, Samsung continuă să dezvolte tehnologia de afișare care prezintă arta cu claritate, detalii și precizie a culorilor. Prin Samsung Art Store, utilizatorii pot explora o gamă largă de opere de artă, inclusiv Colecția ABB 2026, și pot aduce piese selectate în spațiile lor de zi cu zi.

Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.

Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Mureș

19 ore inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Turism2 zile inainte

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking...

Sport2 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Uncategorized3 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

3 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Social3 zile inainte

Rotația anvelopelor, când și cum o facem

Rotația anvelopelor este una dintre cele mai simple operațiuni de întreținere pe care le poate primi o mașină, dar și...

Afaceri5 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized5 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio săptămână inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A  „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Afacerio săptămână inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

3 săptămâni inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri3 săptămâni inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Turism3 săptămâni inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Uncategorized3 săptămâni inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

Știrile Săptămânii