Eveniment

DIRECȚIA GENERALA ANTICORUPȚIE PRAHOVA s-a „descotorosit” de seful sau (comisarul şef de poliţie Gabriel-Irinel VEGHIU) care ocupase functia printr-un concurs aranjat

Publicat

acum 4 ani

august 20, 2022

Deny

Omul de afaceri Mohammad Murad (55 de ani), care are o avere de peste 150 de milioane de euro, a fost în ultimele săptămâni în tratative pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo, însă se pare că s-a răzgândit și ar fi în negocieri cu echipa Petrolul Ploiești, potrivit digisport.ro.
Mohammad Murad a intrat în viața politică în martie 2022, fiind numit președinte executiv al Partidului Ecologist Român.
Mohammad Murad, miliardarul libanez care s-a vrut primarul Constantei, ulterior al Mangaliei, dar n-a fost pe placul prea multora, retragandu-se din cursa pentru primaria Constantei cand a fost publicat un articol in Libertatea de Opinie cu privire la trecutul sau.

Milionarul Mohammad Murad a fost prins în flagrant, de oamenii legii, în timp ce împărțea bani din portbagaj, in campania pentru alegerile din Mangalia. El a fost reținut de Poliție, pentru mită electorală, conform universul.net.

Rolul agenților arabi în România înainte și după decembrie 1989
Versiunea prezentată oficial românilor despre așa-zisa „Revoluție” din 1989 afirmă că în desfășurarea acelor evenimente dramatice nu au acționat niciun fel de teroriști, iar cei peste 1000 de morți și 3000 de răniți au fost doar rezultatul confuziilor și al unor diversiuni. Există însă o largă serie de mărturii și documente (de exemplu aici sau aici) care atestă că dincolo de uriașa manipulare care, fără îndoială, a fost operată în acea perioadă, au existat în mod cert și persoane care au tras în mod deliberat în populație și despre care se poate afirma cu deplină justificare că au fost teroriști. Mai exact, printre acești teroriști au fost numeroși agenți arabi care fuseseră special antrenați în acest scop.
Astfel de mărturii au fost făcute, de exemplu, de Liviu Viorel Crăciun – fost membru al trupelor speciale USLA devenit ministru de interne în 22 decembrie 1989; de Roland Vasilevici – fost ofițer de Direcția 1 a Securității la Timișoara; de căpitanul Soare Ovidiu din fosta Direcție a V-a a Securității; sau de Ion Aurel Rogojan care a fost șeful de cabinet al ultimului director al Securității, generalul Iulian Vlad.
Într-un document cu data de 1 martie 1990, Aurel Rogojan a precizat că Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) a derulat un protocol de colaborare, semnat în 1979, cu unitatea specială Al-Fatah a OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei). În conformitate cu acel protocol, mii de tineri arabi au venit în România între 1980-1990 sub acoperirea de „studenți” și au fost pregătiți de ofițerii de Securitate români prin diverse tabere de antrenament și de instruire teroristă din România.
Într-un articol apărut în data de 2 aprilie 1990 în revista americană The New Yorkera fost publicat un raport ce prezenta o investigație cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Autorul investigației, Robert Cullen, dezvăluia că „Nu toți luptătorii Securității (implicați în luptele din decembrie ʼ89, n.n.) erau români. Un membru al Frontului Salvării Naționale mi-a spus că cei care au luptat cel mai mult provin din Siria, Irak, Libia și alte țări cu istorii de implicare în terorism. Ei au venit în România în mod aparent ca studenți, dar au primit, de fapt, pregătire de comando și au fost de acord să servească Securitatea timp de mai mulți ani. Pe măsură ce acești străini au fost capturați (în cadrul luptelor din decembrie 1989, n.n.), iar zvonurile despre originea lor au început să se răspândească, Frontul (Salvării Naționale, n.n.) a negat public că arabii fuseseră implicați în Securitate.”
Într-adevăr, este un fapt cunoscut că în perioada comunistă studenții arabi umpleau facultățile din România. Sub directa îndrumare a lui Ceaușescu, România încheiase contracte de sute de milioane de dolari cu numeroase state arabe, cu beneficii uriașe pentru economia românească. Astfel, pe lângă cele peste două miliarde de dolari lăsați de Ceaușescu în conturi după achitarea integrală a datoriei externe, în martie 1989, România mai avea de încasat circa opt miliarde de dolari de la parteneri externi, majoritatea din Africa și Orientul Mijlociu. La cea care avea să fie ultima sa vizită în Orientul Mijlociu (cu o săptămână înainte de a fi asasinat), Ceaușescu pregătea înființarea unei Bănci prin care România, alături de alți parteneri, să ofere împrumuturi mult mai avantajoase decât FMI țărilor slab dezvoltate.
În ceea ce privește colaborarea pe linie de educație, pentru țările arabe și africane instituțiile de învățământ superior din România erau considerate școli de vârf, iar pe de altă parte acești studenți erau o prețioasă sursă de valută pentru statul român. Conform statisticilor oficiale, în perioada 1980-1990 aproape 500.000 (jumătate de milion!) de arabi au făcut studii în România. Însă – așa cum arătam mai sus – mulți dintre ei aveau doar acoperirea de „studenți”, pentru că în realitate veniseră ca urmare a unui protocol de colaborare a serviciilor secrete.
Unii dintre acești „studenți” erau deja membri ai unor agenții secrete arabe, cum ar fi Al-Fatah, Hezbollah, Al Mathaba, dar aveau conexiuni și cu CIA, KGB sau MOSSAD. După data de 22 decembrie, când Ceaușescu fusese arestat, acești agenți arabi au declanșat – la comanda unor șefi ai serviciilor secrete române și străine – operațiuni specifice de terorism și au ucis sute de cetățeni români cu scopul de a-i alunga din stradă. În prima parte a scenariului, până pe 22 decembrie, populația (masa de manevră) fusese scoasă în stradă pentru a se crea impresia că lovitura de stat ar fi fost chipurile o mișcare populară. După 22 decembrie, când lovitura de stat avusese deja loc și noua conducere pucistă a fost instalată, mulțimea trebuia gonită din stradă pentru ca elanul „revoluționar” să nu se mai amestece în resetarea politică ce era operată în acele zile și în acest scop oamenii trebuiau distrași prin teroare. După ce și această etapă s-a încheiat și cei care organizaseră „Loviluția” și-au stabilizat puterea și autoritatea, hocus-pocus, oficial s-a susținut – și așa a rămas până în prezent – că de fapt nici nu au existat teroriști și că „nu știm cine a tras în noi”.
După 1989 o parte dintre „cârtiţele” securiste arabe au rămas în România şi au devenit agenţi DIE, SRI, DIA, fiind infiltrați în instituţiile statului român, în timp ce alții au devenit prosperi oameni de afaceri. Ei au fost protejați permanent de masonii, evreii și sataniștii care au dat lovitura de stat și care apoi au distrus și exploatat la sânge România. Mulți dintre agenții arabi au primit case, întreprinderi, terenuri, păduri – toate fiind furate de la cetăţenii României prin manevre judiciare înfăptuite cu complicitatea întregii clase politice ce s-a aflat la guvernare în ultimii 27 de ani.
Un exemplu concludent de colaborare de tip mafiot între rețelele de teroriști arabi și instituțiile de forță ale statului român a fost celebra „răpire” din anul 2005 a celor trei jurnaliști români (împreună cu așa-zisul lor „ghid”, Mohammed Munaf) în Irak. Acest foarte mediatizat incident a fost în realitate o înscenare organizată de serviciile de informaţii româneşti SRI şi SIE şi de serviciile secrete americane CIA. Există indicii clare că doi dintre jurnaliști – Marie Jeanne Ion și Sorin Mișcoci – știau dinainte că vor fi răpiți, Marie-Jeanne fiind chiar fiica fostului senator PSD Ion Vasile.
Autoritățile irakiene care au investigat cazul au ajuns rapid la concluzia că operațiunea a fost pusă la punct în România. Această concluzie rezultă din documentele aflate în dosarul Curții de Apel București, care relevă că Hayssam și Munaf au fost simpli pioni, adevăratele manevre fiind operate de înalți oficiali români din jurul fostului președinte al țării, Traian Băsescu, care au colaborat cu o rețea teroristă arabă (vezi detalii aici).
Însuși procurorul român care a anchetat dosarul, Ciprian Nastasiu, fost șef-adjunct al DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) a scris o carte despre acest caz, intitulată Prădarea României, în care dezvăluie că Hayssam și Munaf sunt agenți ai unor servicii secrete și că întreaga operațiune era conexă cu o vastă operațiune de trafic de armament care se făcea cu complicitatea lui Băsescu. Nastasiu mai dezvăluie că rețeaua arabă a efectuat sponsorizări masive pentru campaniile electorale ale PSD sau pentru afacerile lui Adrian Năstase și Gabriel Oprea și că fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu a fost implicată în muşamalizarea unui dosar al lui Omar Hayssam.
De asemenea, unul dintre cei trei jurnaliști răpiți, Ovidiu Ohanesian, a scris mai multe articole și două cărți despre răpirea din Irak, în care prezintă numeroase indicii și documente că „Toate duc la dosarul 628, la dosarul «Armamentul». Asta ascund ei în dosarul ăsta cu răpirea din Irak: ruşinea României! Sunt 30-40 de ani de când se face trafic cu armament, adică fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state care sprijină terorismul internațional”. De aproape 12 ani Ovidiu Ohanesian solicită redeschiderea dosarelor conexe cu răpirea sa, dosare clasificate abuziv, și afirmă că „o suită de instituții, inclusiv judiciare, i-au favorizat pe făptuitori atât în timpul așa-zisei crize generate de răpire, dar mai ales cu câțiva ani înainte, favorizându-le teroriștilor sprijin logistic, financiar, politic și chiar diplomatic, contribuind astfel la susținerea terorismului și a traficului internațional de armament.” (mai multe detalii aici sau aici).
Cu ocazia răpirii ziariştilor români din Irak, SRI a nominalizat o rețea mai vastă de agenţi arabi care au activat şi pe teritoriul României, respectiv pe Hakim Ziab Hussein Al-Samarai (supranumit Abu Sahar, verigă de legătură între răpitorii jurnaliştilor români şi brigăzile Muad Ibn Jabal), Mahmud Khaled Al Omar (frate al lui Omar Hayssam), Abdel Jabbar Abbas, Jasem Al-Salmani, Ibrahim Zasssin Al-Jaburi și Yussef Munaf (fratele lui Mohamed Munaf).
Așa-zisa „eliberare a jurnaliștilor din Irak” a reprezentat obținerea de mare popularitate pentru președintele Băsescu și în același timp a însemnat propulsarea într-o carieră fulminantă a lui Florian Coldea, care a fost desemnat în scurt timp (cu susținerea determinantă a CIA) director operativ al SRI. Toate acestea au avut loc prin intermediul cârdășiei cu mafia arabă a unor foarte influenți politicieni români și a SRI.
Cu privire la activitatea ilicită a rețelei arabe în România înainte și după 1989, informații bine documentate au fost făcute publice în noiembrie 2016 de către istoricul Marius Oprea în cartea sa Mafia arabă în România. De la Ceauşescu la Iliescu (o scurtă prezentare a cărții este disponibilă aici). În calitatea de consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu, Marius Oprea a consultat sute de rapoarte despre activitatea mafiei arabe din România. El arată în cartea sa, de exemplu, că până în 1997 două treimi dintre țigările care intrau în țară erau de contrabandă, prin rețeaua mafiei arabe. România a pierdut între 1990 și 1997 aproximativ 1.500 de miliarde de lei anual din neîncasarea taxelor vamale și a accizelor la țigări, cu complicitatea unor oameni politici extrem de influenți, a unor înalți funcționari publici (șefi în Garda Financiară, în Inspectoratul Poliției) și mai ales a șefilor serviciilor secrete. Marius Oprea mai arată că a identificat în arhivele statului un document care atestă că în 1995 un general prim-adjunct al SRI a trimis o adresă (un ordin) către Direcția Generală a Vămilor ca 22 dintre cele mai importante firme arabe efectiv să NU fie controlate la vamă!
Banii obținuți de traficanții arabi au sponsorizat nu doar clasa politică din România, dar și importante structuri teroriste și mafiote pe plan internațional, printre care Al-Qaeda. Foarte multe dintre documentele și rapoartele autorităților cu privire la activitățile firmelor arabe au fost distruse la finalul guvernării PSD din 1996. În prezent banii obținuți „la negru” din afacerile de contrabandă ale rețelelor arabe în cârdășie cu clasa politică au început să fie legalizați cu impertinență chiar sub ochii românilor prin vânzarea către străini (în majoritate arabi) a peste 40% din suprafața agricolă a țării.
Vă prezentăm în continuare mai multe detalii despre cei mai importanți agenți arabi ai diferitelor servicii secrete care au activat pe teritoriul României după 1990. Unii dintre ei au o mare influență și în prezent.
Omar Hayssam este nepotul lui Mahmud Farzat (şeful serviciilor secrete siriene din Europa de Est) și a fost adus de acesta pentru studii în România în 1980. Omar Hayssam este un multiplu agent (sirian, SRI, FSB), iar după decembrie 1989 a avut sarcina – trasată de serviciile ruse KGB – ca sub acoperirea de „om de afaceri” să participe la stabilirea unor raporturi de putere în România, având sprijin politic şi logistic din partea PSD, KGB, SRI-SIE şi CIA. Hayssam a fost principalul sponsor al partidului de guvernământ după 1990 (FSN-PDSR-PSD) și un apropiat al lui Ion Iliescu, pe care l-a însoţit în avion şi în numeroase delegaţii oficiale în străinătate.
A preluat structurile rețelei de contrabandă dezvoltată de sirianul Jamal At, care a fugit din țară după scandalul Țigareta II.
A fost direct implicat – prin serviciile secrete – în operațiuni de trafic de arme. Astfel, împreună cu serviciile secrete române (SRI, SIE, SIA) şi străine (CIA, FSB-KGB, Mossad, MI5) şi cu complicitatea autorităţilor turce de la Istanbul, în anul 2002 a livrat arme separatiștilor kurzi din Turcia şi Irak şi suniților din Irak pentru a-i ataca pe şiiţii lui Saddam Hussein din Irak. În aceeași manieră a furnizat din partea ONU, UE, NATO (şi alţii) arme pentru albanezii din Kosovo, bosniacilor musulmani (şi altora) pentru a ataca armata şi populaţia sârbă condusă de președintele fostei Iugoslavii, Slobodan Miloșevici.
Pentru operațiunea de trafic de arme cu destinația Kosovo, Omar Hayssam a achiziţionat din România o navă cu suma de 100.000 de euro, care a fost asigurată la firma Lloyd`s pentru 500.000 de euro. În acte s-a specificat fictiv că se transportă azotat de amoniu şi piese de schimb pentru tractoare. După ce s-a făcut transbordarea armamentului în altă navă, nava cu care veniseră din România a fost scufundată deliberat de oamenii lui Hayssam în apropierea coastelor Turciei. În această afacere Omar Hayssam a avut parteneri doi cetăţeni arabi şi doi oameni de afaceri români, membri ai PUR. Pe lângă faptul că a câştigat milioane de euro din această afacere, Hayssam a mai încasat şi asigurarea de 500.000 de euro pentru nava scufundată.
Omar Hayssam figurează la Centrul de recrutare al sectorului 4 București cu gradul de maior al armatei române. Are o avere estimată la 90-100 milioane dolari (nr- acum la cca 150), obținuți prin multiplele societăți comerciale pe care le deține în România, cu afaceri în domenii ca imobiliare, industria lemnului, ape minerale, autoturisme.
Mohamed Munaf este un agent irakian, are cetățenie americană și este de asemenea agent CIA. Ca și Omar Hayssam a fost student și informator al securității în România înainte de 1989. Prin anii ’80 familia lui Munaf – beneficiind de sprijinul fostului președinte SUA Richard Nixon – ajunsese să vândă armatei lui Saddam Hussein uniforme şi accesorii fabricate de o secţie specială a APACA (Atelierele de Producţie Armament şi Confecţii ale Armatei) din București.
Munaf are mai multe firme în România, dar s-a ocupat şi cu administrarea firmelor lui Omar Hayssam, poziție din care a acționat pentru protejarea, spălarea și ascunderea fondurilor și bunurilor folosite în acțiuni teroriste de acoliții lui Hayssam.
Jucând rolul de „ghid” al jurnaliștilor români ce au fost în anul 2005 răpiți în Irak, Munaf nu a putut fi adus timp de mai mult de 10 ani în România pentru a fi anchetat deoarece a fost luat sub protecția forțelor speciale americane. La sfârșitul anului 2015 Munaf a fost până la urmă predat de americani autorităților române și în prezent ispășește o condamnare de 10 ani. În cursul anchetelor Munaf a vorbit despre traficul ilegal cu armament și activitățile de crimă organizată desfășurate pe teritoriul României de clanul Hayssam, operațiuni conexe cu dosarele Răpirea din Irak, Armamentul și Țigareta II.
Kamel Kader este agent palestinian, SRI și KGB, fost lider al studenţiilor palestinieni din România, membru al grupărilor teroriste Al Fatah şi Abu Nidal, combatant al Frontului de Vest din Liban și membru al OEP (Organizația pentru Eliberarea Palestinei).
A venit în România în anii ’80 sub acoperirea de student la medicină în Timișoara și a fost racolat rapid ca informator pentru Securitate. În schimbul unor rapoarte despre colegii săi arabi şi români deopotrivă, a fost protejat de securiști să obţină vize şi paşapoarte pentru intrarea în România a mii de cetăţeni palestinieni (100 de dolari bucata) prin colonelul Oreleanu, care era şef la Direcţia paşapoarte Timiş.
După 1989 a primit din partea FSN-PDSR certificat de „luptător în Revoluție”. A intrat în rețeaua de contrabandă a sirianului Zaher Iskandarani, protejată de securiști și PSD și a ajuns în 1994 patron a 14 firme din Timişoara şi București. Cu banii obținuți a finanţat în 1992 campania electorală a PDSR cu suma uriașă (mai ales la acea vreme) de un milion de dolari. Mai mult, i s-a oferit funcţia de consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, funcţia de consilier al secretarului general al Guvernului României (adică al lui Viorel Hrebenciuc, în a cărui casă a locuit o perioadă) și a făcut parte din Comisia de Protocol pentru Relaţii Externe a Guvernului. Generalul (r) Ion Pitulescu, fost șef al Politiei române între 1995 și 1997, declara pentru EvZ că „Toți mafioții arabi – Zaher Iskandarani, Omar Hayssam și ceilalti – erau foarte apropiati de PDSR și țineau legătura cu Viorel Hrebenciuc prin intermediul lui Kamel Kader”.
Fiind un reprezentant al minorităţii palestiniene în România, Kader a obținut un credit în valoare de 995.000 de dolari de la Bancorex, pe care însă nu l-a mai returnat. Intra la Guvern pe intrarea oficială, înarmat cu pistol, fără a se supune vreunui control. Avea acces la telexul şi faxul Guvernului şi la documente secrete. Așa se face că a sustras din incinta Guvernului 42 de acte confidenţiale, ceea ce a dus la declasificarea lor pentru ca Viorel Hrebenciuc să nu ajungă în pușcărie. Trebuie precizat că telegramele dispărute de la Secretariatul General al Guvernului (din biroul lui Viorel Hrebenciuc) au fost primite de la diverse ambasade, iar sistemul de comunicare cifrată a acestora nu ţine de MAE, ci există un serviciu special al cifrului, care este în subordinea serviciilor secrete SIE și care era cunoscut de către Rusia, America şi aliaţii lor și care a fost deconspirat astfel și arabilor. Situația a necesitat schimbarea cifrului de stat al României, ceea ce a costat o sumă uriașă.
În urma acestor abuzuri Kader a fost până la urmă scos pe linie moartă şi în 1994 a plecat în Palestina şi a fost numit șef al serviciului de informaţii al liderului palestinian Yasser Arafat.
Zaher Iskandarani agent sirian, SRI și FSB, om de legătură al serviciilor de informaţii siriene şi sovietice-ruse, implicat în afaceri de trafic cu ţigări şi arme, inclusiv în afacerea Țigareta I, Iskandarani a primit de la însuși Ion Iliescu certificat de „luptător în Revoluţia din decembrie 1989”. Este văr cu Kamel Kader şi l-a introdus pe Kader în mediul prezidențial de la Palatul Cotroceni, lângă Ion Iliescu, prin Viorel Hrebenciuc.
Zaher Iskandarani şi Kamel Kader au sponsorizat Forumul internațional Crans-Montana (întâlniri între oamenii de afaceri și politicieni din diverse state), la care au participat Ion Iliescu şi întreaga clasă politică.
Iskandarani a fost închis pentru uciderea unui cetăţean sirian la Timişoara împreună cu alţi cetăţeni de origine arabă, dar a fost scos din puşcărie şi din ţară de colonelul Truțulescu pentru suma de un milion de dolari.
În cadrul anchetei Ţigareta I demarată în 1994, la o descindere a Poliției din 17 mai 2005 la unul dintre sediile lui Zaher Iskandarani din Timişoara s-au descoperit sigilii false româneşti, bulgăreşti şi maghiare, o ştampilă a MAE, matriţe ale mărcilor contrafăcute de ţigări, timbre cu serii duble, cartoane tipărite cu mărcile de ţigări contrafăcute, sigilii şi ștanţe vamale, CD-uri conţinând modele, design-uri şi elemente de siguranţă ale mărcilor de ţigarete care urmau să fie falsificate. Locotenenții lui au încercat să distrugă probele incriminatoare și au exercitat presiuni asupra unor martori importanţi. În perioada arestării sale, Iskandarani țipa cât îl ţinea gura că este un abuz al autorităţilor şi că va face dezvăluiri importante la adresa autorităţilor. Amenințările sale au avut efect și, pentru a nu mai face „valuri”, iată că pe data de 2 iunie 2005 Iskandarani a fost eliberat.
Vedem așadar că deși Iskandarani atentează la siguranţa naţională utilizând date şi acte false în afaceri de contrabandă, el nu este cercetat penal de Justiţia română şi nu îi calculează nimeni prejudiciul adus statului român. În schimb, pe cei de la Școala de Yoga MISA așa-zisa Justiție îi vânează în continuare, le fabrică acte şi dovezi false, aşa cum numai fosta Securitate, devenită SRI, ştie să le fabrice. Justiţia română este pusă în slujba acestor mafioţi şi criminali internaţionali și pentru a le îndeplini scopurile recurge adeseori la vânarea şi distrugerea cetăţenilor români.
Fathi Taher, cetățean iordanian, este considerat a fi cel mai bogat arab din România și unul dintre cei mai bogați 100 de oameni din lume. A făcut afaceri pe spatele românilor, venind în România încă din 1970. Cu o avere greu de estimat (sute de milioane de dolari), a fost un răsfățat al tuturor regimurilor de după 1989, fiind susținut și protejat de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc și mulți alți politicieni. Deține în România grupul Excelent Kandia, Hotelul Marriott din București, fabrica de combustibili pentru avioane Petrom Aviation, firma de asigurări AGI România devenită Omniasig, compania Griro care produce utilaje pentru industria chimică, petrochimică și nucleară. Mai deține Școala Româno-Americană din Pipera și, mai nou, uzina Electroputere Craiova.
Mai multe surse (de exemplu aici) arată că încă de la venirea sa în România, Taher era un agent al OEP, dar în anii ’80 a lucrat în favoarea Mossad-ului.
Omar Mohamad este fratele lui Omar Hayssam și a fost și el agent sirian, SRI, KGB, CIA. În martie 1998 el a oferit un împrumut de consumaţie, pe un an de zile, în valoare de 1.420.000 dolari, acţionarului majoritar Thodor Stanis de la firma SC Rio Soft Drinks SA din Timişoara, şi fiindcă termenul nu a fost respectat şi Stanis nu a returnat împrumutul, în aprilie 1999 Omar Mohamad a devenit principalul acţionar al firmei. Acţionară la SC Rio Soft Drinks SA era şi Carmen Rădulescu, soţia fostului şef al Serviciului Economic Timiş, colonelul (r) Pavel Rădulescu, care era agent SRI-KGB. Mohamad a cumpărat acţiunile de la aproape toţi acţionarii minoritari şi a mutat sediul social al firmei la Bucureşti. La filiala din Timişoara a fost numit director Mihai Petrechioiu, şeful Serviciului Economic Timiş. La sediul din Bucureşti precum şi la o firmă a fratelui său, Omar Hayssam, Bucovina Mineral Water, au fost numiţi colonelul Croitoru şi colonelul Mustață, care erau şefi în Direcţia Economică a Inspectoratului General al Poliţiei Bucureşti.Pe baza acestor „pile” afacerile i-au fost substanțial favorizate (ilegal), iar ca răsplată pentru sprijinul primit, Omar Mohamad a finanţat din belșug PSD.
Khaled Deiab Abdallaa Matar a fost un agent al mai multor servicii secrete străine (palestiniene, FSB, CIA), dar a activat și în România cu grad de colonel în Securitate, având în subordine ofiţeri români. Matar a fost o vreme și şeful agenturii O.E.P. din România. După 1989 a primit certificat de luptător în Revoluţia română din 1989 și a intrat în politică. A finanţat PUNR și a devenit deputat în Parlamentul României, ca membru al PUNR.
În anul 1992 Khaled Deiab Abdallaa Matar, împreună cu agentul palestinian-SRI-FSB Abdel Mohmed Hadi Rahman (care ulterior și-a schimbat numele în Hadi Jaradat și și-a luat cetăţenia română) şi împreună cu câţiva profesori de la Universitatea Babeș-Bolay din Cluj, a înființat o universitate particulară la Baia Mare, numită „Universtitatea Româno-Arabă”. Această universitate a fost mutată ulterior la Cluj şi în 1995 i-a fost schimbat numele în „Universitatea Bogdan-Vodă”, avându-l ca președinte pe Abdel Mohmed Hadi Rahman, alias Hadi Jaradat. UBV a ajuns în decembrie 2004 să aibă o datorie la statul român de aproape 12 miliarde lei, iar Flaviu Fărcaş de la Direcţia de Finanţe Cluj declara că a avut o discuţie pe această temă cu membri din conducerea UBV şi aceştia au afirmat că refuză să plătească.
Khaled Deiab Abdallaa Matar și-a deschis în 1997 firma Khaled Import-export 97 SRL, care avea ca obiect de activitate obţinerea de vize şi locuri de muncă în SUA. În realitate Matar facilita ieşirea cetăţenilor arabi din România şi intrarea lor în SUA cu acte false (invitaţii, diplome de studii, contracte de muncă, atestate de cunoaşterea limbii engleze). Această activitate era în secret susţinută şi protejată de Consulatul SUA din România, de CIA, FSB, SIE şi SRI.
Victor Michelle Issa este cetăţean libanez, absolvent al studiilor superioare economice la prestigioasa Universitate California din Los Angeles. A înființat în România un lanț întreg de firme și societăți comerciale fictive, fiind precursorul folosirii „firmelor fantomă” în acoperirea fraudelor vamale. A construit o întreagă rețea bazată pe operațiuni ilegale, care au avut ca ultim scop scoaterea unor sume mari de valută din România, prin operațiuni specifice de spălare de bani. Issa a introdus pe cale maritimă și rutieră în România peste 100 milioane de pachete de țigări. Printr-un exces de zel, organele vamale l-au trimis în 1993 în judecată, cu interdicția de a ieși din țară. După doar câteva luni de la demararea procesului, prin intervenția președintelui Iliescu și a ministrului PSD Dăescu, Victor Issa a fost însă „scăpat” peste graniță, recuperându-și și țigările confiscate. A ajuns la Kiev, unde și-a continuat activitatea de trafic de ţigări, cu sprijinul KGB. Se estimează că a scos ilegal peste granița României peste 35 de milioane de dolari, pe care i-a transferat în Liban prin intermediul unor bănci din Germania și Elveția.
Istoricul Marius Oprea a relatatcă a găsit stupefiat în arhiva la Cotroceni felicitări foarte cordiale trimise de la Moscova de către Victor Issa lui Ion Iliescu. Se pare că până și ceasul Rollex cu care s-a fotografiat la mână Ion Iliescu pentru campania electorală din 1996 era primit tot de la Victor Issa.
Frații Nassar (Elias şi Mike) sunt agenţi libanezi Al Mathaba și traficanţi de arme, ţigări şi produse de contrabandă cu mărfuri din Orientul Apropiat spre Europa. Au venit în România în anul 1991 prin intermediul Consulatului român de la Beirut și au fost puși în legătură cu SRI și cu autorități militare române care urmăreau să achiziționeze armament. Mai exact, contactul s-a făcut prin Mohamed Shrech (alias Abu Rami), consilier al Ambasadei Palestinei la Bucureşti, care era și agent SRI. Frații Nassar veniseră cu un mare transport de țigări de contrabandă, care au fost depozitate cu supravegherea SRI în depozite ale armatei de pe Calea Plevnei din București și de la aeroportul Clinceni. De acolo țigările au fost vândute prin firme ale unor arabi din România (foști studenți) iar banii au fost vărsați în conturile Romtehnica. În schimb Romtehnica livra artilerie ușoară în Liban.
Această afacere, care a implicat cantități imense de țigări și arme, a fost în 1992 deconspirată și a primit denumirea de „Țigareta I – Țigări contra arme”. Elias Nassar a fost arestat, dar după trei săptămâni a fost eliberat cu acordul șefului SRI de atunci, Virgil Măgureanu, întrucât fratele său Mike Nassar a oferit cinci milioane de dolari „pentru cauțiune”. Din cele cinci milioane de dolari Măgureanu a declarat oficial doar trei milioane, și este interesant că la vremea respectivă în Codul penal român nici nu exista prevederea de „eliberare pe cauțiune”. Cu siguranță dosarul Țigareta I a avut implicații la nivel de ministru al Apărării și prim-ministru, dar ca de obicei în România, ancheta s-a stins prin mușamalizare. Frații Nassar au plecat la Moscova, unde au continuat activitatea de contrabandă cu ţigări şi arme (cumpărate din România), fiind protejaţi de KGB-ul sovietic.
Frații Ghadban (Thaer, Wael și Samer) au fost agenți palestinieni și CIA, cooptați și de SRI cu grad de ofițeri. Au fost membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei şi ai grupării teroriste Al Fatah. Samer Ghadban era utilizat și ca translator din partea SRI pentru ofiţerii grupării teroriste Al Fatah veniți în România înainte de 1989.
Frații Ghadban au fost aduşi ca specialiști în armament în România în 1990, în urma demersurilor făcute de un traficant de arme libanez la ambasada română de la Beirut. În România, fraţii Ghadban au intrat în legătură cu fraţii Elias şi Mike Nassar, care i-au pus în contact cu organele de informaţii ale armatei de la Romtehnica și au intrat în afacerea „Țigări contra arme”. Țigările erau aduse în România cu acoperirea generalilor Gheorghe Florică și Popa Florentin de la M.Ap.N. şi al colonelului Bogza de la aeroportul Clinceni, toți aceștia fiind agenţi SRI care le facilitau trecerea prin vamă a ţigărilor prin eludarea platei taxelor legale. Ţigările se vindeau în România prin firmele: Palesta, Genah, Bela Iordania, Samer, Samira, Silvia, Elma, Azico, Amege, Karelia şi altele. Cu banii proveniţi din vânzarea ţigărilor se cumpărau arme în numele traficantului libanez. Operaţiunile de export de armament şi muniţie au fost aprobate şi monitorizate de structuri informative străine, printre care CIA, Mossad, fără plata taxelor vamale legale.
Wael Ghadban a fost în 1992 acuzat în dosarul Țigareta I, dar întrucât fusese pus în urmărire în stare de libertate a reușit să o șteargă din țară. După anul 2000 fapta s-a prescris și s-a întors în România, unde și-a continuat afacerile. În prezent conduce un mare holding din România, Top Brands Distributions, al cărei jurist este Ioana Băsescu (fiica lui Traian Băsescu).
SRI-ul și PSD-ul au avut interesul să mușamalizeze afacerile de contrabandă internaţională cu arme şi ţigări pentru că investigațiile aprofundate ar duce la deconspirarea multor agenţi SRI, KGB, CIA şi arabi care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989 din România.
Frații Murad (Mohammad și Ahmed) au venit în România la începutul anilor ’90 ca agenți libanezi Al Mathaba, Hezbollah și KGB și au fost recrutați și în SRI. Au făcut afaceri de trafic de ţigări şi cafea şi din specula obținută au deschis lanţul de magazine-restaurant ce poartă numele Spring Time. Mai dețin fabrica de conserve Mandy, firma de construcții Triumf și lanțul de hoteluri Perla și Majestic din Mamaia. Mohammad, care a fost cotat în urmă cu câțiva ani ca fiind „cel mai tare investitor străin de pe litoral”, era un apropiat al fostului ministru al turismului din guvernarea PSD, Dan Matei Agathon, care obișnuia să-l prezinte în anumite cercuri ca fiind „fratele său”. La inaugurarea „imperiului” de pe litoral al lui Mohammad Murad a fost invitat și Ion Ilescu. După unele estimări fraţii Murad au produs României o pagubă de 19 milioane de dolari.
Frații Samer (Mehlem și Amer) au fost agenți libanezi Al Mathaba, SRI, KGB, colaboratori cu SRI, iar în România s-au ocupat cu traficul de ţigări. Au fost coordonaţi de fraţii Murad și au devenit patronii discotecii Why Not.
Frații Youssef (Michel și Elias) au fost și ei agenți libanezi ai Al Mathaba și KGB, cooptați și în SRI. În România s-au ocupat cu traficul de țigări împreună cu Emil Badran (fost ambasador al Libanului la Bucureşti) şi Mohamed Shrech (consilier al ambasadei palestiniene la Bucureşti). Toți aceștia au introdus ţigări în România prin firma Bela Iordanian a fraţilor Nassar şi Gadban.
Salah Kobrossly a fost agent libanez Al Mathaba, dar și informator SRI. S-a ocupat cu traficul de ţigări livrând ţigările Marlboro şi LM în România. Împreună cu cipriotul Balliety şi libanezul Victor Issa au produs o pagubă de 47 milioane de dolari statului român.
Observăm așadar că cetăţenii României sunt vânaţi şi daţi afară din locuinţe de mafia care s-a instaurat după decembrie 1989 pentru faptul că nu au bani să-şi plătească întreţinerea, lumina şi ratele la locuinţe, în timp ce mafia de agenţi arabi, români şi internaţionali, corporațiile și aşa-zişii „investitori”, sunt scutiţi de taxe şi impozite. Mai mult decât atât, prin manevre financiare și falsuri în acte le sunt rambursate și TVA-urile în valoare de sute de milioane de dolari, bani care sunt furați tot de la poporul român. (Cristina T.).

Articole pe aceiasi tema:prima

Urmatorul

Împuternicitul Florin Mihăilă a făcut numai prăpăd pe unde a fost/Bani publici cheltuiți haotic, ploșnițe și gândaci la Inspectoratul pentru Imigrări

Nu ratati

Iata cine este „salvatorul” echipei Petrolul Ploiesti: masonul arab, Mohammad Murad de la Phoenicia, securistul de dinainte de 89, cel care avea legaturi cu teroristi

Citeste in continuare

Comenteaza si tu

Eveniment

Cum faci un buchet cu Stitch potrivit pentru o cerere în căsătorie?

Publicat

acum o săptămână

iulie 17, 2026

Teodora Savu

Cum faci un buchet cu Stitch potrivit pentru o cerere în căsătorie

Prima dată când am văzut un buchet cu Stitch dus la o cerere în căsătorie, am ridicat din sprânceană. Un extraterestru albastru, cu urechi mari și dinți, între trandafiri albi, exact în momentul în care oamenii aleg de obicei ceva solemn. Mi s-a părut, sincer, o alegere ciudată. Apoi am văzut fața fetei. Și mi-am dat seama că nu înțelesesem nimic din ce se întâmpla acolo.

Un buchet cu Stitch pentru o cerere în căsătorie înseamnă, la nivel practic, un pluș de 20 până la 30 de centimetri fixat pe un suport rigid și integrat într-un aranjament de 15 până la 25 de fire de flori, construit în tehnică spiralată, cu o paletă de alb, roz cald sau burgundy care se împacă cu albastrul indigo al personajului. Asta e rețeta. Restul, adică partea care contează cu adevărat, ține de motivul pentru care alegi personajul.

Cererea aia nu era despre trandafiri. Era despre ei doi, despre un desen animat pe care îl văzuseră de vreo șapte ori împreună, despre o glumă interioară veche de patru ani. Buchetul nu era decor. Era o propoziție întreagă, spusă fără cuvinte.

De atunci m-am uitat mai atent la fenomen. Buchetele cu personaje, în special cele cu Stitch, au ajuns printre cele mai căutate în perioadele cu încărcătură emoțională, de la aniversări până la momentul în care cineva îngenunchează. Iar dacă vrei să faci unul cu mâna ta, sau măcar să înțelegi ce cere un buchet bun, e util să știi de la început că nu e chiar atât de simplu pe cât pare într-o poză de pe Instagram.

De ce funcționează Stitch acolo unde alte personaje eșuează

Există o logică în spatele faptului că Stitch a devenit personajul preferat pentru momentele romantice, și nu ține doar de faptul că e drăguț. Sunt o grămadă de personaje drăguțe.

Filmul Disney din 2002, Lilo și Stitch, e construit în jurul unei idei foarte simple și foarte greu de digerat, mai ales pentru copii. Familia nu înseamnă neapărat oamenii cu care te naști. Cuvântul hawaiian ohana, repetat în film până devine un fel de refren, e definit chiar așa. Familie înseamnă că nimeni nu e lăsat în urmă și nimeni nu e uitat. Iar Stitch, care începe ca un experiment genetic proiectat să distrugă tot ce atinge, ajunge personajul care înțelege replica asta cel mai profund, tocmai pentru că nu avusese niciodată pe nimeni.

Aici e nervul. Când duci un Stitch la o cerere în căsătorie, nu duci o jucărie. Duci, fără să spui asta cu voce tare, o promisiune că nu pleci nicăieri. Că persoana din fața ta nu va fi lăsată în urmă. Sunt cupluri pentru care replica asta contează mai mult decât orice a scris cineva vreodată pe o felicitare cumpărată de la benzinărie.

Mai e ceva, mult mai prozaic. Stitch e albastru, are urechi care se pretează la aranjat între flori și o siluetă suficient de compactă cât să nu domine compoziția. Compară asta cu, să zicem, o girafă de pluș. Nu merge. Forma contează enorm în construcția unui buchet, iar Stitch se comportă surprinzător de bine ca element central, atâta timp cât respecți câteva reguli.

Diferența dintre un cadou drăguț și un gest care contează

O observație pe care am făcut-o vorbind cu oameni care au trecut prin momentul ăsta. Cererile care rămân în memorie nu sunt cele mai scumpe. Sunt cele în care persoana care cere a demonstrat că a fost atentă. Un buchet cu Stitch dăruit cuiva care nu a văzut filmul e un buchet cu un pluș albastru. Același buchet, dăruit cuiva care plânge de fiecare dată la scena cu barca, e cu totul altceva.

Deci prima întrebare pe care ți-o pui nu e ce flori alegi. E dacă personajul chiar înseamnă ceva pentru persoana din fața ta. Dacă răspunsul e nu, oprește-te aici și fă altceva. Serios. Un buchet tematic care ratează tema e mai rău decât un buchet clasic făcut bine.

Ce alegi mai întâi, plușul sau florile

Toată lumea începe cu florile. E greșit.

Plușul e piesa în jurul căreia construiești tot. Are dimensiune fixă, culoare fixă, greutate care nu se negociază. Florile se adaptează. Mergi invers față de instinct și alege întâi Stitch-ul.

Dimensiunea e prima decizie și cea mai importantă. Un pluș de 15 centimetri se pierde între flori și arată ca un accesoriu uitat acolo. Unul de 40 de centimetri transformă buchetul într-un pluș cu câteva flori în jur, care nu mai poate fi ținut confortabil cu o singură mână. Zona bună, din ce am văzut, e undeva între 20 și 30 de centimetri. La dimensiunea asta personajul e clar vizibil, dar florile rămân flori.

Contează și cât de ferm e plușul. Cele umplute prea moale se turtesc când le fixezi și, după douăzeci de minute, Stitch arată ca și cum ar fi avut o săptămână grea. Cele cu umplutură tare își țin forma, dar sunt greu de ancorat. Ideal e un mijloc, un pluș care își păstrează silueta când îl apeși cu degetul, dar care cedează un pic.

Apoi calitatea materialului, care se vede în fotografii mult mai mult decât ai crede. Blana ieftină reflectă lumina ciudat, cam ca o pijama sintetică, iar la blitz albastrul devine violet spălăcit. Un pluș bun are fibra mai densă, cu textură mată, și rămâne albastru și în lumină naturală, și în lumină de restaurant. Diferența de preț e de câteva zeci de lei. Diferența în fotografia pe care o veți avea peste douăzeci de ani nu se măsoară în lei.

Care Stitch, că sunt mai multe

Variantele diferă mult, iar alegerea spune ceva. Stitch clasic, cu perechea suplimentară de brațe ascunsă și expresia lui obraznică, e cel mai versatil. Stitch cu inimioară în mână e cel mai evident, poate prea evident pentru unii, deși la o cerere evidentul nu e neapărat un defect. Stitch cu Angel, partenera lui roz din serial, e o alegere pe care puțini o fac și care funcționează foarte bine dacă amândoi cunosc personajul, pentru că sugerează perechea fără să o spună.

Am văzut și oameni care aleg Stitch cu floare de plumeria pe cap, referință la Lilo. E subtil și frumos, cu riscul ca nimeni în afară de ei doi să nu prindă gluma. Ceea ce, la o cerere în căsătorie, cam asta e ideea.

Florile care merg cu albastru și cele care nu merg deloc

Aici lucrurile devin puțin tehnice, dar rămân la nivelul la care oricine înțelege dacă i se explică o dată.

Albastrul lui Stitch e un albastru rece, saturat, cu tentă spre indigo. Nu e bleu de vară. Asta înseamnă că se ceartă cu unele culori și se împacă foarte bine cu altele.

Albul nu dă greș niciodată. Trandafiri albi, eustoma albă, hortensie albă. Contrastul e curat, plușul iese în evidență, compoziția capătă aerul acela de eveniment important. Dacă ești nesigur și nu vrei să experimentezi într-o seară ca asta, albul e alegerea sigură. Nu a regretat nimeni vreodată un buchet alb.

Rozul funcționează, cu o condiție. Trebuie să fie roz cald, de tipul celor din trandafirii de grădină, nu fucsia strident. Fucsia lângă albastru indigo produce o vibrație vizuală obositoare, ochiul nu știe unde să se așeze. Roz prăfuit, roz somon, roz pudră, toate se așază frumos lângă albastru și dau buchetului o blândețe care merge cu momentul.

Roșul e problematic și o spun direct. Roșu intens lângă albastru intens creează o tensiune de tip steag, iar Stitch pare că a nimerit din greșeală într-un buchet de Ziua Îndrăgostiților. Dacă vrei neapărat roșu, pentru că e cerere în căsătorie și așa se face, mergi pe un burgundy închis, care are destul brun în el cât să calmeze conflictul.

Galbenul, în general, nu. Am văzut încercări și niciuna nu m-a convins. Galben lângă albastru e un contrast complementar prea brutal pentru un buchet romantic, arată mai degrabă a decor de petrecere pentru copii.

Ce flori concret și de ce

Trandafirul rămâne coloana vertebrală, și nu din lipsă de imaginație. Are tijă rezistentă, cap suficient de mare cât să echilibreze plușul, și rezistă. Un trandafir de calitate ține o săptămână și ceva, ceea ce contează dacă vrei ca buchetul să existe și după momentul cu poza.

Eustoma, pe care mulți o știu drept lisianthus, e arma secretă a buchetelor bune. Seamănă cu un trandafir de mătase, are petale ondulate și dă volum fără să ceară atenție. Umple golurile cu eleganță.

Hortensia e utilă când vrei masă. Un singur cap de hortensie ocupă cât șapte trandafiri și creează pe loc senzația de buchet bogat. Are un defect serios, se ofilește repede dacă rămâne fără apă, deci nu e prima alegere dacă buchetul stă câteva ore în mașină.

Gypsophila, adică floarea miresei, e controversată. Unii o adoră, alții o consideră umplutură ieftină. Părerea mea e că totul ține de cantitate. Un pic, ca spumă între flori, arată bine. Multă, și buchetul pare făcut în grabă.

Am o slăbiciune pentru garoafele de calitate în buchetele astea, deși știu că sună a floare de la piață. Garoafa modernă, cu petale dese și culori pudrate, e complet altceva decât ce vindeau florăriile în anii nouăzeci, și rezistă mai bine decât aproape orice.

Construcția propriu-zisă, pas cu pas

Îți trebuie plușul, între cincisprezece și douăzeci și cinci de fire de flori în funcție de mărimea dorită, verdeață pentru contur, două sau trei bețe subțiri de bambus, sârmă de florărie, bandă de florărie, hârtie de ambalaj și panglică de satin.

Începi prin a pregăti plușul, și aici e trucul pe care majoritatea tutorialelor îl trec cu vederea. Nu înfigi nimic în el. Chiar dacă vezi peste tot oameni care bagă bețe direct în pluș, rezultatul e că plușul rămâne cu găuri și cu umplutura deranjată permanent. Metoda corectă e să legi două bețe de-a lungul corpului, în spate, cu sârmă trecută pe sub braț și în jurul taliei, strâns dar nu sufocant, apoi să acoperi legăturile cu bandă de florărie. Plușul rămâne intact și poate fi scos oricând.

Bețele trebuie să coboare cam cât tijele florilor, ca să se integreze în mâner. Dacă sunt mai scurte, Stitch se lasă în față sub propria greutate și, după o oră, privește în podea.

Apoi tai florile. Toate la aceeași lungime, unghi de patruzeci și cinci de grade, sub apă dacă poți, pentru că altfel intră aer în tijă și floarea nu mai bea. Cureți complet frunzele de pe partea care intră în mâner. Frunzele lăsate acolo putrezesc și miros urât în două zile.

Construcția o faci în tehnică spiralată, care sună complicat, dar nu e. Ții primul fir în mână, adaugi al doilea așezat oblic peste el, al treilea la fel, mereu în aceeași direcție, rotind ușor buchetul între degete. Tijele se așază natural una peste alta ca într-un evantai, iar buchetul capătă singur formă rotundă și stă în picioare când îl pui pe masă. Dacă adaugi firele drept, unul lângă altul, obții un mănunchi care se prăbușește.

Stitch intră în compoziție cam la o treime de sus, ușor descentrat. Perfect centrat arată static, ca o fotografie de pașaport. Descentrat cu câțiva centimetri, cu capul întors ușor lateral, buchetul pare că se întâmplă, nu că a fost aranjat.

Unde ascunzi inelul, dacă vrei să o faci

Ideea cu inelul ascuns în buchet e mai veche decât Instagramul și rămâne una dintre cele mai frumoase, cu condiția să nu se ducă naibii.

Nu îl legi de pluș cu ață subțire, pentru că se desface. Nu îl pui între flori sperând că rămâne acolo, pentru că nu rămâne. Soluția care funcționează e o cutiuță mică fixată solid în spatele plușului, ascunsă de ambalaj. Sau, dacă vrei varianta clasică, inelul legat cu sârmă de florărie de o tijă groasă, într-o poziție în care e vizibil doar dintr-un anumit unghi.

Am auzit povestea unui tip din Cluj care a legat inelul de urechea lui Stitch cu panglică și a condus prin oraș cu geamul deschis. Restul e previzibil și include o oră de căutat pe stradă. A găsit inelul. Nu se termină întotdeauna așa.

Metoda cea mai sigură rămâne să ții inelul în buzunar și să folosești buchetul ca pretext, ca lucru pe care i-l pui în mână în timp ce te lași într-un genunchi. Efectul e același și riscul e zero.

Panglica și mesajul de pe ea

Panglica nu e decorativă. E ultimul lucru pe care îl atingi când legi buchetul și primul lucru pe care îl citește cineva, dacă ai scris ceva pe ea.

Mesajul scurt bate mesajul lung, întotdeauna. Un ohana, un vrei, o dată, un nume. Am văzut panglici cu paragrafe întregi și efectul e că nimeni nu le citește, fiindcă textul se pierde în pliuri. Trei sau patru cuvinte, cu literă lizibilă, într-o culoare care contrastează cu satinul.

Culoarea panglicii se alege ultima, după ce buchetul e gata, pentru că abia atunci vezi ce lipsește. Albul merge cu tot. Argintiul e elegant și nu concurează cu albastrul. Albastrul închis, în ton cu Stitch, leagă compoziția și e alegerea pe care o fac cel mai des cei care știu ce fac.

Când comanzi în loc să faci singur

Nu tot ce se poate face acasă merită făcut acasă, iar cererea în căsătorie e exact tipul de moment în care nu vrei să descoperi la unsprezece seara că nu ai sârmă de florărie.

O florărie serioasă are acces la flori proaspete de la depozit, are plușuri verificate și, mai important, are experiența acelor detalii pe care nu le înveți dintr-un articol. Știe că trandafirul de import rezistă mai bine decât cel local vara, știe cât apasă un pluș pe mâner, știe la ce oră să livreze pentru ca florile să arate perfect fix atunci când ai nevoie de ele.

Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesaj pe panglică, la livrare. E genul de abordare care contează exact în situațiile astea, când nu ai chef să explici de trei ori ce vrei și nici să convingi pe cineva că data de livrare nu e o sugestie.

Pentru cine vrea buchetul gata făcut, cu tot cu mesajul pe panglică, livrare flori Atelierul cu daruri rezolvă partea logistică fără să transforme cererea într-un proiect.

Cât costă, ca să știi la ce să te aștepți

Un buchet cu Stitch făcut acasă costă în materiale undeva între o sută cincizeci și trei sute de lei, în funcție de pluș și de câte flori pui. Comandat, prețurile pornesc cam de la două sute cincizeci de lei și urcă spre patru sute cincizeci pentru variantele mari, cu flori premium.

Diferența nu e uriașă, ceea ce merită spus, pentru că mulți presupun că a face singur înseamnă a economisi mult. Nu prea. Economisești puțin și investești două ore și o doză de stres. Uneori merită, fiindcă faci ceva cu mâna ta și asta se simte. Alteori nu merită deloc.

Ziua cererii, partea la care nimeni nu se gândește

Buchetul e gata. Acum trebuie să ajungă acolo.

Nu îl lași în mașină la soare. Zece minute în iulie într-o mașină parcată și trandafirii se moleșesc ireversibil. Aerul condiționat suflat direct pe el e la fel de rău, usucă petalele în câteva minute.

Îl transporți cu tijele într-o pungă cu puțină apă, sau măcar înfășurate într-un prosop de hârtie umed, și îl ții drept. Culcat pe bancheta din spate, buchetul se turtește pe o parte și Stitch ajunge într-un unghi ciudat.

Dacă îl faci cu o zi înainte, ceea ce e o idee bună fiindcă îți ia stresul din ziua respectivă, îl ții într-o vază cu apă rece, la loc răcoros, ferit de fructe. Detaliul cu fructele nu e o superstiție bătrânească. Merele și bananele emit etilenă, un compus care grăbește îmbătrânirea florilor. Un bol de fructe pe aceeași masă scurtează viața buchetului cu zile întregi.

Și încă ceva. Verifică plușul cu o zi înainte, în lumină bună. Dacă are o cusătură ieșită sau o pată din depozit, o vezi acum, nu în poza pe care o va posta ea a doua zi.

Greșelile pe care le văd cel mai des

Prea multe flori. Instinctul spune că mai mult înseamnă mai frumos, dar un buchet supraîncărcat ascunde plușul și pierde exact ce voia să transmită. Cincisprezece fire bine așezate bat treizeci înghesuite.

Ambalaj în prea multe straturi. Hârtia care înfășoară buchetul de trei ori îl transformă într-un con din care se vede o urechiușă. Un strat, maximum două, deschise larg.

Pluș de calitate slabă lângă flori scumpe. Contrastul e crud și se vede imediat. Mai bine flori simple și un pluș bun decât invers.

Și ultima, cea mai frecventă. Buchetul făcut în ultima jumătate de oră, cu florile cumpărate din drum. Se vede. Se vede întotdeauna.

Ce rămâne după

Am o convingere pe care nu o pot demonstra, dar în care cred. Obiectele care supraviețuiesc momentelor mari nu sunt cele scumpe. Sunt cele care se pot păstra.

Florile mor. Asta e natura lor și e chiar frumusețea lor, un lucru care durează exact cât trebuie. Stitch, în schimb, rămâne. Ajunge pe un raft, sau pe pat, sau într-o cutie cu lucruri care nu se aruncă. Peste zece ani cineva îl scoate de acolo și își amintește instantaneu de seara aia, de genunchiul pe pământ, de mâinile care tremurau.

Asta face un buchet cu Stitch la o cerere în căsătorie și asta nu face un buchet de trandafiri, oricât ar fi de frumos. Nu e o competiție și nu spun că trandafirii sunt o alegere proastă. Spun doar că ai posibilitatea să dai cuiva un obiect care va exista peste zece ani și care va spune, de fiecare dată când e privit, exact ce ai vrut să spui în seara aia și poate nu ți-au ieșit cuvintele.

Nimeni nu e lăsat în urmă. Nimeni nu e uitat. E o replică dintr-un desen animat pentru copii și e, întâmplător, cea mai bună definiție a căsătoriei pe care am auzit-o vreodată.

Întrebări frecvente

Ce dimensiune trebuie să aibă plușul Stitch într-un buchet pentru cerere în căsătorie

Între 20 și 30 de centimetri. Sub 20 de centimetri plușul se pierde între flori și nu se mai citește ca element central, iar peste 35 de centimetri buchetul devine greu și incomod de ținut cu o singură mână. La 25 de centimetri, cu 15 până la 20 de fire de flori în jur, raportul dintre pluș și flori arată echilibrat și în realitate, și în fotografii.

Câte flori intră într-un buchet cu Stitch

De obicei între 15 și 25 de fire, în funcție de dimensiunea plușului și de tipul florilor. Dacă folosești hortensie, numărul scade mult, fiindcă un singur cap de hortensie ocupă cât șapte trandafiri. Cu trandafiri și eustoma, 19 fire sunt suficiente pentru un buchet care arată bogat fără să ascundă personajul.

Ce culori de flori se potrivesc cu Stitch

Albul, rozul cald și burgundy-ul închis. Albastrul indigo al plușului e o culoare rece și saturată, care se comportă bine lângă alb și lângă nuanțele pudrate de roz, dar intră în conflict vizual cu fucsia, cu roșul aprins și cu galbenul. Dacă vrei un buchet care să arate bine și în lumină de restaurant, și la blitz, albul rămâne cea mai sigură alegere.

Cât costă un buchet cu Stitch pentru o cerere în căsătorie

Făcut acasă, materialele costă între o sută cincizeci și trei sute de lei. Comandat de la o florărie, prețurile pornesc de la aproximativ două sute cincizeci de lei și ajung la patru sute cincizeci de lei pentru variantele mari, cu flori premium și mesaj personalizat pe panglică. Diferența dintre a-l face singur și a-l comanda e mai mică decât se așteaptă majoritatea oamenilor.

Se poate ascunde inelul în buchet

Se poate, dar cu o fixare serioasă. Cea mai sigură variantă e o cutiuță mică prinsă cu sârmă de florărie în spatele plușului, acoperită de ambalaj. Inelul legat cu panglică sau cu ață de urechea plușului se desface la prima mișcare bruscă, iar riscul nu merită. Dacă emoția e deja mare, ține inelul în buzunar și folosește buchetul ca pretext pentru momentul în care te lași într-un genunchi.

Cu cât timp înainte se face buchetul

Cu maximum o zi înainte, ținut apoi într-o vază cu apă rece, la loc răcoros și departe de fructe, pentru că etilena emisă de mere și banane grăbește ofilirea. Un buchet făcut cu o zi înainte arată la fel de bine ca unul făcut în dimineața respectivă și îți scoate din ziua cererii o oră de agitație inutilă.

Cât rezistă un buchet cu Stitch

Florile rezistă între cinci și zece zile, în funcție de tip și de îngrijire. Trandafirii și garoafele țin cel mai bine, hortensia cel mai puțin. Plușul rămâne, iar asta e o parte din motivul pentru care oamenii aleg buchetele cu personaje pentru momentele importante. După ce florile se usucă, obiectul care declanșează amintirea e tot acolo.

Merge un buchet cu Stitch și pentru un bărbat

Merge, și se întâmplă mai des decât s-ar crede. Aranjamentul se schimbă puțin, cu o paletă mai sobră, verde, alb și eucalipt, și cu un ambalaj mai simplu. Personajul rămâne același, iar semnificația nu ține de gen.

Citeste in continuare

Eveniment

Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri?

Publicat

acum 2 luni

iunie 5, 2026

Teodora Savu

Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri

Am o prietenă care nu poate intra într-o florărie fără să-i pornească durerea de cap în câteva minute. Nu e mofturoasă, e pur și simplu sensibilă la mirosuri, iar buchetele proaspete, oricât de frumoase ar fi, o transformă într-o persoană care caută disperată ieșirea.

Așa că, atunci când a împlinit treizeci de ani, m-am trezit în fața unei dileme pe care mulți dintre noi o cunoaștem. Vrei să oferi flori, pentru că flori se oferă, dar știi că darul tău o să stea într-un colț cu geamul deschis și o privire vinovată din partea ei. Atunci am descoperit, ca tot omul care caută, lumea trandafirilor de săpun. Și am aflat repede că nu e chiar atât de simplu pe cât pare.

Pentru că, surpriză, trandafirii de săpun au și ei miros. Uneori destul de puternic. Iar dacă pornești de la ideea că orice floare care nu e vie e automat sigură pentru un nas delicat, riști să faci exact greșeala pe care voiai s-o eviți.

Hai să lămurim lucrurile cap-coadă, fără grabă.

Ce sunt, de fapt, trandafirii de săpun și de ce par soluția ideală

Un trandafir de săpun este exact ce sugerează numele. O floare modelată din săpun, de obicei dintr-un amestec pe bază de glicerină și uleiuri, turnat în forme care imită petală cu petală floarea adevărată. La prima vedere arată uimitor de natural. Mulți oameni îi confundă cu trandafiri uscați sau prelucrați, până când îi ating și simt textura ușor ceroasă, mătăsoasă, ca un săpun fin pe care nu te-ai îndura să-l folosești.

Atracția lor e evidentă. Nu se ofilesc. Nu cer apă. Nu lasă polen pe masă și nu atrag insecte. Pentru cineva care nu suportă florile vii tocmai din cauza mirosului intens, ideea unei flori care arată identic, dar care nu emană acel parfum copleșitor, sună a rezolvare perfectă. Și de multe ori chiar este. Doar că trebuie să știi ce cauți.

Aici apare prima neînțelegere. Lumea presupune că un trandafir de săpun e neutru olfactiv pentru că nu e o plantă. Adevărul e mai nuanțat. Săpunul, prin natura lui, este aproape întotdeauna parfumat. Producătorii adaugă esențe pentru ca produsul să miroasă plăcut, exact așa cum miroase un săpun obișnuit de baie. Iar un buchet întreg de astfel de flori, strâns într-o cutie închisă, poate concentra parfumul până la un nivel care, pentru o persoană sensibilă, devine la fel de deranjant ca un buchet de crini proaspeți.

Mirosul ascuns din spatele petalelor

Mi-aduc aminte că am deschis primul buchet de săpun pe care l-am comandat și m-a lovit un val dulceag, ca de cosmetice ieftine. Mie nu mi-a displăcut. Dar mi-am dat seama imediat că prietena mea ar fi fugit din cameră.

Intensitatea mirosului depinde de câțiva factori pe care merită să-i ai în minte înainte să comanzi. Cantitatea de esență adăugată în compoziție variază enorm de la un producător la altul. Un atelier care lucrează ieftin și rapid pune adesea parfum mult, pentru că esențele tari maschează calitatea mai slabă a materialului. Un atelier care lucrează cu grijă folosește parfumuri discrete, uneori aproape imperceptibile, sau chiar variante fără esență deloc.

Apoi e chestiunea volumului. Un singur trandafir miroase abia simțit. Un buchet de cincizeci miroase de zece ori mai tare, pur și simplu pentru că ai de zece ori mai mult material care eliberează parfum în aer. Logica e banală, dar oamenii o uită constant când se îndrăgostesc de un aranjament generos și uită că acel aranjament generos înseamnă și o cantitate generoasă de miros.

Și mai e ambalajul. Cutiile sigilate, ferecate cu capac și panglică, țin parfumul captiv. Când le deschizi, primești totul deodată, ca atunci când desfaci un borcan de cafea. Buchetele lăsate să respire, înfășurate lejer în hârtie, pierd din intensitate în câteva zile și devin mult mai blânde.

Cum recunoști un buchet potrivit pentru un nas sensibil

Acum partea practică, cea pentru care probabil ai ajuns aici.

Întreabă direct despre parfum, nu te baza pe presupuneri

Cel mai simplu lucru, și totodată cel mai des ignorat, este să întrebi. Sună banal, știu. Dar majoritatea oamenilor comandă online, văd o poză frumoasă, dau click și speră că totul va fi bine. Când darul e pentru cineva sensibil la mirosuri, merită să scrii un mesaj scurt vânzătorului și să întrebi cât de parfumate sunt florile. Un atelier serios îți va răspunde sincer. Unii oferă chiar variante slab parfumate sau complet neutre, la cerere, dacă li se spune din timp.

Am observat că reacția vânzătorului la o astfel de întrebare spune multe. Dacă te asigură vag că nu miroase deloc, fără detalii, fii precaut. Dacă îți explică din ce e făcut săpunul, ce esențe folosește și cum poți reduce parfumul lăsând buchetul la aerisit câteva zile, ai dat peste cineva care chiar își cunoaște produsul.

Calitatea materialului schimbă totul

Pare contraintuitiv, dar un buchet mai scump e adesea o alegere mai sigură pentru cineva sensibil. Motivul ține de chimie, nu de snobism. Săpunurile de calitate, pe bază de glicerină pură și uleiuri bune, nu au nevoie de parfum agresiv ca să miroasă acceptabil. Au un miros propriu, fin, ușor de tolerat. Compozițiile ieftine, în schimb, conțin adesea ingrediente sintetice care, lăsate așa, ar mirosi neplăcut, deci se acoperă cu esențe tari și dulci.

Petala unui trandafir de calitate e fermă, dar mătăsoasă, cu margini bine definite. Cea ieftină se simte spongioasă, uneori lipicioasă, iar mirosul ei tinde să fie acel parfum penetrant pe care îl asociem cu detergenții. Dacă ai ocazia să atingi și să miroși un exemplar înainte de comandă, fă-o. Diferența e clară din prima.

Mărimea contează mai mult decât crezi

Există o tentație firească de a oferi cât mai mult. Cu cât buchetul e mai bogat, cu atât pare gestul mai grandios. Numai că, pentru o persoană cu nasul fin, un aranjament uriaș poate fi exact ce nu trebuie. Mai multe flori înseamnă mai mult parfum concentrat într-un spațiu mic.

Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la grandoare. Aranjamentele spectaculoase, cum sunt cele de tipul 101 trandafiri de sapun, rămân o declarație vizuală extraordinară pentru aniversări sau momente cu adevărat importante, mai ales dacă ținta cadoului are toleranță la mirosuri delicate. Pentru cineva foarte sensibil însă, un buchet mediu, de cincisprezece sau douăzeci de fire, dintr-un material bun și slab parfumat, va fi mai degrabă o bucurie decât o povară. Citește persoana, nu doar ocazia.

Unde va sta buchetul după ce îl primește

Un detaliu la care rar se gândește cineva. Florile de săpun stau ani de zile, spre deosebire de cele vii. Asta înseamnă că mirosul, oricât de slab, va fi prezent constant în spațiul unde e expus buchetul.

Dacă persoana sensibilă urmează să țină aranjamentul în dormitor sau într-o cameră mică, fără ferestre, chiar și un parfum discret poate deveni obositor în timp. Într-un living spațios, bine aerisit, același buchet trece complet neobservat. Merită să te gândești la asta înainte, fiindcă un cadou frumos care ajunge ascuns într-un dulap din cauza mirosului nu prea își atinge scopul.

Un truc simplu pe care l-am învățat de la o vânzătoare cu experiență. Lasă buchetul desfăcut, la aer, două sau trei zile înainte de a-l oferi. Parfumul se domolește vizibil, iar floarea își păstrează aspectul intact. Practic, oferi un buchet care a apucat deja să respire.

De ce contează cui îi comanzi, nu doar ce comanzi

Toate sfaturile de mai sus depind, până la urmă, de un singur lucru. De atelierul care ți le face. Poți avea toate intențiile bune din lume, dar dacă produsul vine dintr-un loc unde calitatea e o loterie, rămâi la mila norocului.

Aici intervine relația dintre client și producător, ceva ce piața românească a început abia recent să trateze cu seriozitate. Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori, gândit în special pentru tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesajul scris pe panglică, până la livrare.

Tocmai genul acela de abordare în care poți cere o variantă mai puțin parfumată, poți spune că darul e pentru o persoană sensibilă și poți avea încrederea că cineva chiar te ascultă. Pentru cazurile delicate, cum e cel cu prietena mea, contează enorm să poți vorbi cu un om, nu doar să apeși un buton.

Personalizarea ajută și ea aici, fiindcă atunci când mesajul de pe panglică e gândit special pentru cel care primește, buchetul capătă o greutate emoțională care depășește cu mult discuția despre parfum. Devine un gest, nu un obiect.

Câteva greșeli pe care le văd repetate și cum le ocolești

Cea mai frecventă e graba. Lumea comandă cu o zi înainte, primește buchetul sigilat, îl oferă pe loc, iar mirosul concentrat din cutie dă peste cap toată surpriza. Lasă-ți timp, comandă cu câteva zile mai devreme, deschide și aerisește.

A doua greșeală e să confunzi absența florilor vii cu absența mirosului. Ți-am spus, săpunul miroase. Dacă pornești de la premisa corectă, eviți dezamăgirea.

A treia, și poate cea mai umană, e să cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar conveni celuilalt. Mie îmi plac mirosurile dulci și intense. Prietenei mele i se face rău de la ele. Cadoul bun e cel care ține cont de nasul celui care îl primește, nu de al tău.

Iar dacă ai dubii, întreabă persoana direct, chiar cu riscul de a strica surpriza puțin. O întrebare aparent banală, ceva de genul te deranjează mirosurile florale, poate salva un cadou întreg. Mai bine o mică nelămurire decât un buchet care ajunge la fereastra deschisă.

Floarea care nu se ofilește, dar care merită aleasă cu grijă

Frumusețea trandafirilor de săpun stă în faptul că rămân acolo, lângă tine, luni și ani de-a rândul, ca o amintire palpabilă a unui moment. Tocmai de asta alegerea lor pentru cineva sensibil la mirosuri cere puțin mai multă atenție decât o comandă obișnuită. Nu e vorba de complicații inutile, ci de grijă față de confortul celui drag.

Alege material bun, întreabă despre parfum, gândește-te la dimensiune și la locul unde va sta, lasă buchetul să respire înainte și, mai presus de toate, comandă de la cineva care răspunde la întrebări și înțelege ce ceri. Fă asta și vei oferi exact ce ți-ai dorit de la început. Un dar frumos, care stârnește bucurie, nu dureri de cap.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 6 luni

februarie 11, 2026

native

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.

Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS

Producător: Claudiu Boboc

Producător executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA

Realizat cu sprijinul:

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Evenimentacum 7 ani

MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)