Connect with us

Mures AZI

Proffessore Nicu Marcu. Ce au în comun starul porno Ron Jeremy, Nicu Marcu de la ASF, Borat, Goofy și Plăcinta Americană? Nimic. Doar că apar în aceeași revistă ,,ciumă științifică” folosită de Nicu Marcu pentru a lua titlul de profesor universitar. La o ,,universitate” JUNK. – Ziarul Incisiv de Prahova

Eveniment

Proffessore Nicu Marcu. Ce au în comun starul porno Ron Jeremy, Nicu Marcu de la ASF, Borat, Goofy și Plăcinta Americană? Nimic. Doar că apar în aceeași revistă ,,ciumă științifică” folosită de Nicu Marcu pentru a lua titlul de profesor universitar. La o ,,universitate” JUNK. – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

acum 5 ani

pe

aprilie 5, 2021

De

Deny

Chiar așa. Ce au în comun un star din filme pentru adulți, Nicu Marcu de la ASF, Borat sau Stifler din Plăcintă Americană? Găsiti raspunsul in al cincilea episod al investigatiei pe care tocmai l-am publicat. Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea” JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgia, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, dezvaluie analistul economic Radu Teodor Soviani.

În toată lumea civilizată, cariera academică este despre reputație ireproșabilă, despre cât de mult publici (în reviste științifice relevante și nu în escrocherii) și despre cât de mult contribui în mod real la cercetarea științifică. Judecând după acest criteriu și după cariera academică a lui Nicu Marcu, rezultă că în România nu este așa. Cazurile Nicu Și Tanța.

Ei sunt produsele didactice care și-au obținut în 2011 titlurile de profesor universitari de la o pseudo-universitate, JUNK, intitulată pompos ,,Universitatea Financiar-Bancară”. Nicu a obținut titlul și în baza a 11 articole publicate într-un singur an într-o revistă JUNK, iar Tanța pe baza a nici nu mai contează a ce din moment ce este deja condamnată în primă instanță la 2 ani și 5 luni de închisoare (cu suspendare) și 120 de zile de muncă neremunerată al Administrația Domeniului Public sector 2, pentru fraude în legătură cu universitatea JUNK unde a fost și rector.

Dacă despre Nicu Marcu se conturează deja (din primele 4 episoade ale investigației mele și din ceea ce urmează) că este un fel de Midas al fraudei (Midas tot ceea ce atingea se transforma în aur), la Tanța vorbim deja despre infracțiuni sancționate în primă instanță.

În fapt, șefa lui Nicu Marcu de la universitatea JUNK, rectorul Tanța Dorina Poantă a fost condamnată în primă instanță în urmă cu o lună (februarie 2021) fix pentru infracțiuni de corupție: participație improprie în forma complicității la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultate obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei. Tanța a devenit profesor universitar în aceeași zi și prin același ordin de ministru ca Nicu Marcu, acum Președinte ASF cu 70.000 de lei pe lună.

Universitatea Financiar-Bancară unde a fost uns Nicu a murit demult. A funcționat cu acreditare mai puțin de 3 ani și a fost închisă chiar după prima evaluare, imediat după ce Marcu își obținuse titlul.

Universitatea a avut o singură ,,Facultate” – Facultatea de Management Financiar. În 2011 (la 2 ani de la înființare), când Nicu Marcu obținea titlul de ,,profesor universitar” aici, a fost publicată și prima ierarhizare a programelor de studii organizate de Universități și ,,Universități”. Marcu de la Universitatea Financiar Bancară avea motive de tristețe. Facultatea unde el era la ,,catedra” de Management financiar era cotată la categoria ,,E”. Unde ,,A” (ASE) era cel mai bun, iar ,,E” cel mai slab.

Era deja un dublu motiv de tristețe al lui Marcu. La aceeași primă clasificare, Marcu, conferențiar universitar și la Universitatea din Craiova din 2008 (titlu obținut și prin invocarea unui articol furat), înregistra același scor E. JUNK.

La foarte puțin timp după ce Nicu Marcu obține titlul de ,,profesor” la ,,universitatea” cu vârsta de 2 ani, în noiembrie 2011 ,,universitatea”, este nevoită să ceară de la ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) evaluarea periodică a programului unde își obținuse Marcu titlul de profesor.

Rezultatul facultății lui Marcu? Jalnic. Neîncredere și retragerea acreditării, după 2 ani de funcționare. Facultatea ,,profesorului” Marcu devenise oficial un paravan de tocat bani de la studenți (și fonduri europene cum urma să vedem ulterior), pentru că ARACIS a dispus în 31 mai 2012 neacreditarea programului de studii universitare de licență Finanțe și Bănci din cadrul Facultății de Management Financiar.

Afacerea ,,universitatea” la care își obținuseră titlul în 2011 Nicu și Tanța face contestație. Au la început și un dram de ,,noroc”. ARACIS numește o comisie pentru soluționarea contestației, de doi oameni : Prof. univ. Alexandru Popovici si pe Conf. Univ. Dr. Drăcea Raluca Mihaela, de la Craiova.

Raluca Drăcea scrisese deja 3 articole avându-l drept co-autor pe Nicu Marcu, foarte probabil doar semnate de Marcu (cel care nu știa limba engleză) și nu găsește motive de recuzare de la evaluarea contestației universității unde colegul ei de la Craiova, Nicu, tocmai primise titlul la care tânjea.

În ciuda favorizării de către Mihaela Drăcea (care propune înlocuirea deciziei de neacreditare și calificativ neîncredere cu acreditare și încredere limtată), ARACIS constată că raportul lui Drăcea, colega de la Universitatea Craiova, co-autoarea și prietena lui Marcu nu își bazează propunerea de acceptare a contestației pe ceva credibil, și menține decizia: neacreditare și neîncredere.

Țineți cont că raportul comisiei de soluționare a contestației este făcut de persoane care scriu articole științifice și care întotdeauna trebuie să se bazeze pe argumente solide, bine motivate, și nu pe ficțiune sau pe prietenii.

Ulterior, Universitatea Financiar Bancară este desființată și moare, iar Tanța Dorina Poantă, rectorul făcut profesor universitar simultan cu Marcu în afacerea ,,Universității” cu o singură facultate, este condamnată pentru fraudă cu fonduri europene derulate prin afacere.

Dacă universitatea care l-a făcut ,,profesor” pe Marcu și facultatea de management nu au satisfăcut cerințele normative obligatorii, standardele și indicatorii de performanță și standardele specifice și a fost o ,,universitate JUNK”, se naște o întrebare:

A respectat Nicu Marcu standardele pentru a deveni profesor universitar la Universitatea fantomă? Și dacă da, cu ce operă ,,științifică” și le-a dovedit?

Răspunsul detaliat îl voi oferi imediat ce Ministerul Educației îmi va transmite datele pe care le-am solictat, privind evaluarea lui Nicu Marcu pentru obținerea titlului de profesor universitar la Universitatea Financiar Bancară, punctajul, dovada verificării realității celor invocate de Nicu Marcu.

Până atunci, prezint însă niște indicii.

Am arătat în episodul III cum singurul articol ,,științific” semnat de Marcu ca unic autor este un plagiat ordinar. Am arătat cum articolul II clamat nu există și am indicat în episodul IV că alte trei pretinse articole științifice semnate de Marcu în calitate de co-autor reperzintă indiciile trecerii de la frauda academică spre parfum de frauda financiară (cei 92.000 de lei obținuți de Nicu Marcu, ca bursă, de la Academia Română). Din bani europeni, bani care, în opinia mea după declanșarea și finalizarea investigației de către Academia Română ar trebui returnați.

Acum scriu despre alte 12 articole în limba engleză semnate de Marcu, niciunul în calitate de unic autor.

11 dintre acestea au fost folosite ,,ca articole ISI” pentru pentru a argumenta îndeplinerea criteriilor pentru obținerea de titlului de ,,profesor universitar”. 11 articole scrise într-un singur an.

Revista românească ,,Metalurgia Internațional”. O escrocherie și o fraudă, dar în care în care Nicu Marcu ajungea să facă parte din ,,Advisory Board” după ce într-un singur an, 2009, a publicat 11 (unsprezece) articole ,,științifice”.

11 articole au fost publicate de Nicu Marcu doar în anul 2009 pe care le-a invocat pentru a deveni profesor în anul 2011.

În anul 2009 pe Marcu în care îl cuprinsese o febra științifică incredibilă, surprinzătoare având în vedere că umbla teleleu la 4 locuri de muncă și nu își găsea locul. La ANAF – unde a fost până în aprilie 2009 secretar general, inspector guvernamental la SGG cu atribuții în sfera ministerului Agriculturii (până în ianuarie 2010 când a plecat ca secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor), Consiliul Național de Integritate (pe tot parcursul anului), Universitatea din Craiova – conferențiar (pe tot parcursul anului), unde făcea naveta.

În timpul ăsta mai facea și un an la ,,Institutul Național de Diplomație” și evalua criteriile de calitate ale revistei Metalurgia , ca membru începând cu 2009 în Board-ul unei ,,reviste indexată ISI Thompson” (cea mai importantă recunoaștere pentru o revistă), așa cum arată extrasul din CV-ul lui Marcu.

Întrebarea legitimă este: cum poate o persoană care se perindează la cel puțin 4 locuri de muncă la stat într-un singur an (2009), să devină co-autor la 11 articole științifice publicate în ,,revista indexată ISI Thompson”.

E greu de contrazis o unanimitate a comunității științifice internaționale că 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni este IMPOSIBIL și pentru un o persoană care este DOAR profesor, și în mod evident, imposibil pentru cineva cu mai mult de 4 locuri de muncă în această perioadă.

Prin urmare susțin că doar prin fraudă academică este posbil să publici 11 articole ISI Thompson într-un singur an. O formă de hoție este recunoscută chiar de ministerul educației ca fiind aceea prin care ,,se falsifică factorii de impact a unei reviste prin diverse mijloace de fraudă ce au ca efect creșterea nenaturală a factorilor de impact. De exemplu, cerința de a cita lucrări din aceeași revistă ca o condiție a acceptării lucrărilor trimise la publicare sau constituirea de grupuri de cercetători care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată. Unele dintre aceste reviste au fost scoase din listele ISI Thompson în urma acestor fraude științitifice”. Una dintre revistele scoase din ISI Thompson este Metalurgia, care îl avea în Board pe Nicu Marcu.

Și totuși, faptul că Nicu Marcu publicase în același volum din 2009 al Metalurgiei (vol XIV) 11 articole științifice nu îi face pe cei care îi acordă titlul de ,,profesor universitar” să chestioneze realitatea îndeplinirii standardelor de către Nicu Marcu, la universitatea JUNK.

Însă, 2 profesori sârbi (detalii imediat) au putut vedea clar indiciile de fraudă științifică la Metalurgia International (deși nu era treaba lor dar pur și simplu au fost deranjați de impostura academică). Era însă treaba ministerului educației să verifice articolele clamate de Marcu (și falsificarea factorilor de impact). Profesorii sârbi țintesc Metalurgia și devoalează frauda însă Nicu Marcu, co-autor, mai apucă să publice și să revendice un articol (al 12-lea) ,,ISI-Thompson” în ultimul număr dinainte de excluderea revistei escroace din publicațiile academice. ,,Challanges” Nicule? Sau ,,challenges”.

A fost chiar ultimul articol înainte ca revista să dispară pe motiv de fraudă

Și totuși, cum au fost posibil și care a fost ,,grupul de cercetători” care l-a ajutat pe Nicu Marcu, necunoscutor al limbii engleze (vă aduceți aminte articolele cu Leetonia, Oland, ,,trimester” sau ,,Central European Bank” care l-au propulsat pe Marcu, prin 11 articole publicate 2009, să devină profesor? Să vedem, cu precizarea că revista fiind desființată și site-ul închis, nu am avut plăcerea să lecturez și calitatea științifică a articolelor – plăcere rezervată doar celor care i-au dat titlul științific de ,,profesor universitar” în baza celor 11 articole ,,ISI” scrise în 2009. Iată partenerii:

Marian Siminică, profesor la Craiova, recompensat de Nicu Marcu după ce a devenit în 2020 Președinte la ASF (cu venituri de 70.000 de lei pe lună), cu poziția foarte bine plătită de Director în cadrul Institutului de Studii Financiare al ASF. Siminică apare co-autor în 5 articole, toate publicate în 2009 în Metalurgia, cu Marcu, iar numărul mare de articole semnate și de el în Metalrugia ridică suspiciuni și în privința lui Siminică.
Cătălina Sitnikov, profesor la Craiova, cu 3 apariții alături de NIcu Marcu în revista panaramă Metalurgia International;
Claudiu Bocean, profesor la Craiova, cu 2 apariții. La fel ca și Oana Gherghinescu, lector la Craiova, cu 2 apariții. La fel și Daniela Giurescu, lector la Craiova.
Cu câte o apariție alături de Nicu Marcu apar: Costel Ionașcu (conferențiar la Craiova), Dorel Berceanu (conferențiar la Craiova), Anca Bandoi (conferențiar la Craiova) și Daniel Cîrciumaru (conferențiar la Craiova)

Niciun articol de unic autor al lui Nicu Marcu. Era anul 2009, perioadă în care, la ANAF, fiind secretar general adjunct, Marcu întreba în stânga și în dreapta dacă are cineva un articol de publicat, că se semnează și el, că are unde să îl publice. Avea dreptate. În Metalurgia International (și în altele). Iată opera lui Nicu Marcu consemnată în Metalurgia, toată în același volum XIV, din 2009.

Observați că toate articolele au fost publicate într-o singură ediție a revistei Metalurgia, din 2009 – volumul IV, care, din cauza cererii mari de viitor profesori universitari de la Craiova care scriau articole la comun (niciunul de unic autor) ca să fie punctați și să își ia gradele, a fost nevoită să facă 3 ediții speciale, iar autorii de la Craiova și-au pus în CV, articole ISI Thompson obligatorii pentru obținerea titlului de profesor universitar. Le-a verificat în mod real cineva, în afară de ,,board-ul” editorial al Metalurgia?

În mod normal, într-o revistă reală, un cercetător/profesor adevărat are nevoie de până la 2 ani să publice un articol într-o revistă ISI Thompson: (scrierea unui articol adevărat, original, necopiat, studierea pentru acest articol, cunoașterea temeinică a domeniului – de multe ori un singur domeniu, transmiterea articolului, evaluarea independentă de către alți profesori, transmiterea articolului pentru corectarea observațiilor de către autor, re-evaluarea, punerea pe lista de așteptare și în cele din urmă publicarea),

Nu și la Metalurgia. Cu bani, se rezolva de pe o zi pe alta și orice tâmpenie putea fi publicată. Folosind acest mecanism, Marcu bifează 11 articole ISI Thompson în doar câteva luni, Siminică 5, etc.

Escrocheria revistei Metalurgia International unde Nicu Marcu semnase 11 articole în doar câteva luni, ca să obțină titlul de profesor universitar, a fost devoalată de 3 profesori sârbi.

Inspirați de alde Nicu Marcu (11 articole publicate fără să cunoască limba engleză, membru al Advisory Board asumat din 2009 – vedeți mai sus captura din propriul CV, deci nu era vorba de un nume pus de Metalurgia fără știrea lui Marcu) și de faptul că mai mulți ,,cercetători” sârbi publicau acolo, cei 3 au reușit să demonstrze că orice mizerie poate fi publicată în ,,revista cotată ISI”.

Cei 3 sunt Dragan Duiric și Boris Delilbasic (de la Universitatea din Belgrad) și Stevica Radisic.

Într-o engleză perfectă și re-iterând o devoalare a unei fraude academice din 1996 (pe care au și anunțat-o în articol) ei au trimis spre publicare la Metalurgia un articol fără absolut niciun sens (de la titlu, descriere, conținut, bibliografie). Au oferit de la bun început Metalurgiei toate indiciile că li se face o farsă. Spre exemplu, și-au trimis poze spre publicare astfel: unul dintre autori și-a desenat pe calculator o mustață falsă, iar un altul și-a pus o perucă de petrecere:

Într-un articol din Der Spiegel, Duric spune că a pornit demersul cu articolul farsă pentru că auzise de la colegi despre ,,oportunități nemaiîntâlnite” pentru cercetători științifici, legate de o revistă care ar accepta chiar orice articol trimis de autori.

Duric amintește în interviu și despre ,,modelul de business” ale escrocheriei Metalurgia International: ,,Modelul de business este bazat pe un tarif de publicare. Autorul principal achită 140 de Euro, iar fiecare co-autor plătește alți 75 de Euro. La schimb, textul este publicat foarte rapid”.

,,După ce ai făcut plata, poți obține o chitanță ce poate fi folosită de autori pentru decontarea de către universitate a sumelor plătite”. ,,Nici măcar nu trebuie să scrii despre domeniul revistei, metalurgie, pentru a pune eseuri în revistă”

Astfel, autorii ,,sar” peste ceea ce înseamnă în mod real o cercetare științifică originală și își obțin prin frauda științifică și academică, titluri și bani.

Dragan Duric i-a găsit imediat pe Nicu Marcu ai lor (pe care i-a și pus în bibliografie în articol).

A văzut că în anul 2011 în Metalurgia International au fost publicate 9 texte provenite de la (mai mulți) colegi din Serbia. Duric, scrie Der Spiegel, deja avea indiciile că Metalurgia International este ,,o ciumă folosită din ce în ce mai mult despre colegii săi mai slabi”.

Și a decis să lupte împotriva ,,ciumei”, devoalând-o, printr-un articol GENIAL scris dar fără niciun sens, pe care dacă adevărații profesori îl citesc se tăvălesc pe podea râzând.

Cu o bere în față, relatează Der Spiegel, Dragan Duric s-a apucat să scrie primul rând și a terminat în două zile: ,,Înțelegerea îmbunătățită și aplicarea corectă a modelelor de simulare pentru multiple domenii, de la e-government la e-learning este o ghicitoare potrivită.”

Articolul prezintă indicii stridente încă de la început că reprezintă o farsă, vorbind despre practica larg răspândită în cercuri academice de a produce ,,articole de cercetare fără semnificație dar de mare importanță pentru pseudo-știința”. Exact ce făcea Metalurgia.

Modul în care a fost inventată bibliografia de către autori, în scopul devoalării escrocheriei Metalurgia, este de-a dreptul GENIAL, cu enorm de mult umor. Doar niște pseudo-profesori, de la o pseudo-revistă nu puteau observa asta:

În bibliografie apar:

starul porno (foto dreapta), Ron Jeremy, poreclit în industrie – ,,Ariciul”;
Steve Stifler din ,,Plăcintă Americană” cu porecla lui din film ,,Stiffmeister’‘ – ,,Maestrul Stiff”;
Borat Sagdiyev, personajul principal din filmul Borat.;
alt autor inventat: ,,A. S. Hole” (gaura fundului). Alături de Borat cei doi sunt citați cu lucrarea ,,epistemologia zarului, considerații practice”;
Slobodan Milosevici. fostul președinte iugoslav judecat pentru crime de război, cu lucrarea: ,,Despre teoria grupurilor constructive”;
Silja – denumirea în limba sârbă a personajului din desenele animate Walt Disney – Goofy.;
Michel Jackson;
Dedekind (matematicianul german decedat în 1916) și Laplace (matematicianul francez decedat în 1827) cu ,,lucrarea din 2013 publicată în cadrul Conferinței somaleze comune despre teoria potențială și practica pragmatică”;
Max Weber, decedat în 1920 cu lucrarea publicată în 2003 ,,Un ghid către practica în management”;
Și chiar Alan Sokal, profesorul de fizică de la la New York University, cunoscut ca autorul ,,farsei Sokal’‘ atunci când a demonstrat în 1996 că în reviste ,,științifice” pot să apară trăznăi, publicând un articol farsă ,,Transgressing the Boundaries: Towards the Transformative Hermeneutics of Qunatum Gravity” în revista ,,Social Text”.

Prin urmare, articolul este savuros din toate punctele de vedere și demonstrează că în revista Metalurgia unde Marcu și-a scris opera pentru a deveni profesor universitar, poate apărea orice tâmpenie. Mostre de conținut:

,,Cea mai importantă contribuție a lucrării noastre este că un proces aleator poate atrage un risc ușor de a nu fi suficient de relevant”
,,Munca noastră s-a inspirat și s-a bazat direct pe cercetările epocale ale unor giganți intelectuali”
,,Metoda convențională folosită întâmplător în laboratoare și în industrie este de a da cu zarul”;
,,Există și metode mai complexe, cum ar fi generarea de date pseudo-aleatoare”
,,Am făcut eforturi suplimentare pentru a ne asigura că folosim formatul de date care ne convine”;
,,După ce am parcurs literatura de specialitate, suntem în măsura să propunem o teorie nouă, posibil mai bună decât toate”;
,,Dăm un exemplu evident. De ce Hannukah se scrie în atât de multe moduri? Probabil pentru că nu se pronunță într-un singur fel. De aceea cercetarea noastră poate face diferența”;
,,Un cititor atent și pregătit ar putea observa că a da cu zarul (pentru a obține date) în loc să le emulăm conduce la rezultate mai puțin grăitoare. Defecțiunile din sistemul nostru au condus la lipsă de stablitate pe tot parcursul experimentului;
,,O astfel de ipoteză pare de neașteptat. Însă noi ne așteptam la ea.”
,,Este posibil să argumentăm că nu am acordat atenție la experiment? Da, dar doar în teorie”

Despre Metalurgia a scris pe larg presa străină și lumea științiifică: Der Spiegel, Retraction Watch, dar și presa din România, respectiv aici. Întreg articolul profesorilor sârbi publicat în Metalurgica îl găsiți aici. S-au făcut chiar și filme:

În interviul pentru Der Spiegel, cei doi profesori sârbi, excepționali, afirmau că articolul lor scris în două după-amiezi și pornit de la o bere, în dorința de a devoala rapid frauda, după ce a fost trimis pe email a primit chiar a doua zi dimineață răpsunsul de acceptare fără nicio modificare din partea editorului:

,,Textul îndeplinește criteriile de calitate ale revistei și va fi publicat imediat ce se va transfera suma de 290 de Euro’‘. Demersul lor pornise după ce în 2011 au constatat că 9 colegi sârbi de slabă calitate publică în Metalurgia, în 2012 erau 168 de texte iar în 2013 deja fusese depășit pragul de 300 de articole publicatede colegi de slabă calitate. Însă niciun autor sârb nu reușișe performanța să publice sub semnătura sa 11 articole, într-un singur an, așa cum făcut Marcu împreună cu prietenii săi de la Craiova.

Și nici multe alte performanțe ale lui Nicu Marcu, precum:

să nu aibă niciun loc de muncă până la 28 de ani, după o primă exmatriculare din facultate și fără studii superioare finalizate până la acea vârstă, așa cum am arătat în episodul II al investigației.
la 40 de ani, să devină conferențiar universitar (în 2008) la Craiova, pe baza unor articole copiate și/sau mizerabile din punct de vedere științific, așa cum am arătat în episodul III al investigației
la 42 de ani să devină bursier post-doctoral (20.000 de Euro) al Academiei Române, oferind la schimb articole furate și neîndeplinind condițiile de ne-exmatriculare (nepublicând în cadrul bursei niciun articol ISI, nici măcar în Metalurgia, iar celelalte 3 clamate să fie mizerabile/copiate), așa cum am detaliat în episodul IV al investigației.
la 43 de ani, în 2011, să devină profesor universitar la o ,,universitate” JUNK, așa cum am arătat în acest episod, invocând 11 articole publicate în revista JUNK Metalurgia, niciunul ca unic autor, și toate în co-autorat cu niște tovarăși de la Craiova.

Mai mult, Nicu Marcu devine în 2012 (la 44 de ani) membru în Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – instituția care ar fi trebuit să îi devoaleze pe alde Marcu și titlurile lor științifice de la universități JUNK pe baza unor articole din reviste JUNK. Poziția o păstrează până în 2016.

tot în 2012, Marcu devine prorector la Craiova, iar în 2014, la 46 de ani și la mai puțin de 4 ani după ce fura primul articol în 2008, devine și conducător științific de doctorat. În 2016, la 8 ani de la primul articol furat devine chiar Directorul Școlii Doctorale Economie II de la ASE București, poziție care putea fi anticipată de un singur lucru: faptul că între 2009 și 2013 fusese în board-ul Metalurgia International.

Adunând cele 12 articole din Metalurgia, Nicu Marcu clama (și folosea) în anii 2013-2014, când a fost abilitat în domeniul ,,economie” la ASE – Institutul de Studii Doctorale – CSUD, 17 articole publicate în ,,reviste ISI Thompson”, deși recomandarea după scandalul Metalurgia din 2013 a fost ca articolele publicate în Metalurgia, să nu mai conteze la avansarea în ierarhia unveristară.

Acum, Nicu Marcu este plătit cu 70.000 de lei pe lună ca Președinte ASF. În această calitate el încearcă să scumpească polițele RCA, cu până la 20% și să ia astfel până la un miliard de lei pe an de la populație și companii, în plină criză, prin scumpirea asigurării obligatorii, în loc să supravegheze și să sancționeze în mod real și eficient societățile de asigurare rău-platnice, așa cum ați putut citi în primul episod al investigației.

Am convingerea că într-o Românie Normală, Academia Română ar trebui deja să investigheze modul în care Nicu Marcu a primit cei 92.000 de lei bursă, fără să livreze tot ceea ce era obligat prin contractul de bursier post-doctoral. Și să îi recuperezem, fiind vorba de bani europeni.

Am convingerea că într-o Românie normală, chiar și în 2021, Ministerul Educației și Cercetării ar investiga deja modul în care Nicu Marcu și-a luat și titlul de conferențiar universitar și pe cel de profesor universitar, respectiv dacă a respectat în mod real criteriile minimale pentru a deveni profesor Universitar și dacă se confirmă indiciile de fraudă academică, respectiv dacă lucrările în co-autorat ale lui Nicu Marcu reprezintă în fapt constituirea de grupuri de ,,cercetători” care se citează reciproc, în bloc, la lucrări care nu au o legătură directă cu lucrarea publicată, pentru a crește artificial impactul realizărilor lor. Cu atât mai mult cu cât chiar Ministerul Educației a ajuns la această concluzie:

Ministerul Educației poate să observe și articolul academicianului Emilian Dobrescu (pe care l-am învederat anterior) și în care îl citează la mișto pe Nicu Marcu, cu un articol ,,științific” copiat de Nicu Marcu. Sau cum se citau/autocitau Nicu Marcu, Megheșan, Cristea, Siminică și alții de la Universitatea din Craiova, ca să le crească scorurile, în articole fără legătură cu pretinsele citări.

Iar dacă după o investigație reală, Ministerul Educației ajunge la concluzia că titlul de profesor universitar obținut de Nicu Marcu la ,,universitatea JUNK Financiar Bancară, prin articole publicate la revista JUNK Metalurgica, nu reprezintă suficiente motive pentru a face o evaluarea reală dacă Nicu Marcu a respectat în mod real criteriile pentru a deveni profesor universitar, în episodul următor, pe care îl voi publica peste câteva zie, mai ofer eu unul. Episodul se va numi, Nicu Marcu – Dottore.

Și încă ceva: Nicu Marcu a ajuns Președinte al ASF motivând, în locul experienței obligatorii prin lege de minimum 8 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credite și pieței de capital așa:

,,Din punct de vedere academic am predat și predau analiză economico-financiară în calitate de cadru didactic universitar, iar în ceea ce privește calificarea practică am fost contabil șef, director economic, secretar general al ANAF, acum fiind și vicepreședinte al Curții de Conturi”. (Cristina T.).

Articole pe aceiasi tema:prima

Întâi au stabilit cine ia concursul și după aceea au făcut concursul/Camus spunea bine că prostia are talentul de a fi insistentă – Ziarul Incisiv de Prahova

La urechile șefului IPJ Prahova au ajuns anumite rapoarte ale unor structuri din MAI care devoaleaza aspecte cu conotații penale ale unor subordonati – Ziarul Incisiv de Prahova

Citeste in continuare

Comenteaza si tu

Eveniment

Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri?

Publicat

acum 3 săptămâni

pe

iunie 5, 2026

De

Teodora Savu

Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri

Am o prietenă care nu poate intra într-o florărie fără să-i pornească durerea de cap în câteva minute. Nu e mofturoasă, e pur și simplu sensibilă la mirosuri, iar buchetele proaspete, oricât de frumoase ar fi, o transformă într-o persoană care caută disperată ieșirea.

Așa că, atunci când a împlinit treizeci de ani, m-am trezit în fața unei dileme pe care mulți dintre noi o cunoaștem. Vrei să oferi flori, pentru că flori se oferă, dar știi că darul tău o să stea într-un colț cu geamul deschis și o privire vinovată din partea ei. Atunci am descoperit, ca tot omul care caută, lumea trandafirilor de săpun. Și am aflat repede că nu e chiar atât de simplu pe cât pare.

Pentru că, surpriză, trandafirii de săpun au și ei miros. Uneori destul de puternic. Iar dacă pornești de la ideea că orice floare care nu e vie e automat sigură pentru un nas delicat, riști să faci exact greșeala pe care voiai s-o eviți.

Hai să lămurim lucrurile cap-coadă, fără grabă.

Ce sunt, de fapt, trandafirii de săpun și de ce par soluția ideală

Un trandafir de săpun este exact ce sugerează numele. O floare modelată din săpun, de obicei dintr-un amestec pe bază de glicerină și uleiuri, turnat în forme care imită petală cu petală floarea adevărată. La prima vedere arată uimitor de natural. Mulți oameni îi confundă cu trandafiri uscați sau prelucrați, până când îi ating și simt textura ușor ceroasă, mătăsoasă, ca un săpun fin pe care nu te-ai îndura să-l folosești.

Atracția lor e evidentă. Nu se ofilesc. Nu cer apă. Nu lasă polen pe masă și nu atrag insecte. Pentru cineva care nu suportă florile vii tocmai din cauza mirosului intens, ideea unei flori care arată identic, dar care nu emană acel parfum copleșitor, sună a rezolvare perfectă. Și de multe ori chiar este. Doar că trebuie să știi ce cauți.

Aici apare prima neînțelegere. Lumea presupune că un trandafir de săpun e neutru olfactiv pentru că nu e o plantă. Adevărul e mai nuanțat. Săpunul, prin natura lui, este aproape întotdeauna parfumat. Producătorii adaugă esențe pentru ca produsul să miroasă plăcut, exact așa cum miroase un săpun obișnuit de baie. Iar un buchet întreg de astfel de flori, strâns într-o cutie închisă, poate concentra parfumul până la un nivel care, pentru o persoană sensibilă, devine la fel de deranjant ca un buchet de crini proaspeți.

Mirosul ascuns din spatele petalelor

Mi-aduc aminte că am deschis primul buchet de săpun pe care l-am comandat și m-a lovit un val dulceag, ca de cosmetice ieftine. Mie nu mi-a displăcut. Dar mi-am dat seama imediat că prietena mea ar fi fugit din cameră.

Intensitatea mirosului depinde de câțiva factori pe care merită să-i ai în minte înainte să comanzi. Cantitatea de esență adăugată în compoziție variază enorm de la un producător la altul. Un atelier care lucrează ieftin și rapid pune adesea parfum mult, pentru că esențele tari maschează calitatea mai slabă a materialului. Un atelier care lucrează cu grijă folosește parfumuri discrete, uneori aproape imperceptibile, sau chiar variante fără esență deloc.

Apoi e chestiunea volumului. Un singur trandafir miroase abia simțit. Un buchet de cincizeci miroase de zece ori mai tare, pur și simplu pentru că ai de zece ori mai mult material care eliberează parfum în aer. Logica e banală, dar oamenii o uită constant când se îndrăgostesc de un aranjament generos și uită că acel aranjament generos înseamnă și o cantitate generoasă de miros.

Și mai e ambalajul. Cutiile sigilate, ferecate cu capac și panglică, țin parfumul captiv. Când le deschizi, primești totul deodată, ca atunci când desfaci un borcan de cafea. Buchetele lăsate să respire, înfășurate lejer în hârtie, pierd din intensitate în câteva zile și devin mult mai blânde.

Cum recunoști un buchet potrivit pentru un nas sensibil

Acum partea practică, cea pentru care probabil ai ajuns aici.

Întreabă direct despre parfum, nu te baza pe presupuneri

Cel mai simplu lucru, și totodată cel mai des ignorat, este să întrebi. Sună banal, știu. Dar majoritatea oamenilor comandă online, văd o poză frumoasă, dau click și speră că totul va fi bine. Când darul e pentru cineva sensibil la mirosuri, merită să scrii un mesaj scurt vânzătorului și să întrebi cât de parfumate sunt florile. Un atelier serios îți va răspunde sincer. Unii oferă chiar variante slab parfumate sau complet neutre, la cerere, dacă li se spune din timp.

Am observat că reacția vânzătorului la o astfel de întrebare spune multe. Dacă te asigură vag că nu miroase deloc, fără detalii, fii precaut. Dacă îți explică din ce e făcut săpunul, ce esențe folosește și cum poți reduce parfumul lăsând buchetul la aerisit câteva zile, ai dat peste cineva care chiar își cunoaște produsul.

Calitatea materialului schimbă totul

Pare contraintuitiv, dar un buchet mai scump e adesea o alegere mai sigură pentru cineva sensibil. Motivul ține de chimie, nu de snobism. Săpunurile de calitate, pe bază de glicerină pură și uleiuri bune, nu au nevoie de parfum agresiv ca să miroasă acceptabil. Au un miros propriu, fin, ușor de tolerat. Compozițiile ieftine, în schimb, conțin adesea ingrediente sintetice care, lăsate așa, ar mirosi neplăcut, deci se acoperă cu esențe tari și dulci.

Petala unui trandafir de calitate e fermă, dar mătăsoasă, cu margini bine definite. Cea ieftină se simte spongioasă, uneori lipicioasă, iar mirosul ei tinde să fie acel parfum penetrant pe care îl asociem cu detergenții. Dacă ai ocazia să atingi și să miroși un exemplar înainte de comandă, fă-o. Diferența e clară din prima.

Mărimea contează mai mult decât crezi

Există o tentație firească de a oferi cât mai mult. Cu cât buchetul e mai bogat, cu atât pare gestul mai grandios. Numai că, pentru o persoană cu nasul fin, un aranjament uriaș poate fi exact ce nu trebuie. Mai multe flori înseamnă mai mult parfum concentrat într-un spațiu mic.

Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la grandoare. Aranjamentele spectaculoase, cum sunt cele de tipul 101 trandafiri de sapun, rămân o declarație vizuală extraordinară pentru aniversări sau momente cu adevărat importante, mai ales dacă ținta cadoului are toleranță la mirosuri delicate. Pentru cineva foarte sensibil însă, un buchet mediu, de cincisprezece sau douăzeci de fire, dintr-un material bun și slab parfumat, va fi mai degrabă o bucurie decât o povară. Citește persoana, nu doar ocazia.

Unde va sta buchetul după ce îl primește

Un detaliu la care rar se gândește cineva. Florile de săpun stau ani de zile, spre deosebire de cele vii. Asta înseamnă că mirosul, oricât de slab, va fi prezent constant în spațiul unde e expus buchetul.

Dacă persoana sensibilă urmează să țină aranjamentul în dormitor sau într-o cameră mică, fără ferestre, chiar și un parfum discret poate deveni obositor în timp. Într-un living spațios, bine aerisit, același buchet trece complet neobservat. Merită să te gândești la asta înainte, fiindcă un cadou frumos care ajunge ascuns într-un dulap din cauza mirosului nu prea își atinge scopul.

Un truc simplu pe care l-am învățat de la o vânzătoare cu experiență. Lasă buchetul desfăcut, la aer, două sau trei zile înainte de a-l oferi. Parfumul se domolește vizibil, iar floarea își păstrează aspectul intact. Practic, oferi un buchet care a apucat deja să respire.

De ce contează cui îi comanzi, nu doar ce comanzi

Toate sfaturile de mai sus depind, până la urmă, de un singur lucru. De atelierul care ți le face. Poți avea toate intențiile bune din lume, dar dacă produsul vine dintr-un loc unde calitatea e o loterie, rămâi la mila norocului.

Aici intervine relația dintre client și producător, ceva ce piața românească a început abia recent să trateze cu seriozitate. Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori, gândit în special pentru tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesajul scris pe panglică, până la livrare.

Tocmai genul acela de abordare în care poți cere o variantă mai puțin parfumată, poți spune că darul e pentru o persoană sensibilă și poți avea încrederea că cineva chiar te ascultă. Pentru cazurile delicate, cum e cel cu prietena mea, contează enorm să poți vorbi cu un om, nu doar să apeși un buton.

Personalizarea ajută și ea aici, fiindcă atunci când mesajul de pe panglică e gândit special pentru cel care primește, buchetul capătă o greutate emoțională care depășește cu mult discuția despre parfum. Devine un gest, nu un obiect.

Câteva greșeli pe care le văd repetate și cum le ocolești

Cea mai frecventă e graba. Lumea comandă cu o zi înainte, primește buchetul sigilat, îl oferă pe loc, iar mirosul concentrat din cutie dă peste cap toată surpriza. Lasă-ți timp, comandă cu câteva zile mai devreme, deschide și aerisește.

A doua greșeală e să confunzi absența florilor vii cu absența mirosului. Ți-am spus, săpunul miroase. Dacă pornești de la premisa corectă, eviți dezamăgirea.

A treia, și poate cea mai umană, e să cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar conveni celuilalt. Mie îmi plac mirosurile dulci și intense. Prietenei mele i se face rău de la ele. Cadoul bun e cel care ține cont de nasul celui care îl primește, nu de al tău.

Iar dacă ai dubii, întreabă persoana direct, chiar cu riscul de a strica surpriza puțin. O întrebare aparent banală, ceva de genul te deranjează mirosurile florale, poate salva un cadou întreg. Mai bine o mică nelămurire decât un buchet care ajunge la fereastra deschisă.

Floarea care nu se ofilește, dar care merită aleasă cu grijă

Frumusețea trandafirilor de săpun stă în faptul că rămân acolo, lângă tine, luni și ani de-a rândul, ca o amintire palpabilă a unui moment. Tocmai de asta alegerea lor pentru cineva sensibil la mirosuri cere puțin mai multă atenție decât o comandă obișnuită. Nu e vorba de complicații inutile, ci de grijă față de confortul celui drag.

Alege material bun, întreabă despre parfum, gândește-te la dimensiune și la locul unde va sta, lasă buchetul să respire înainte și, mai presus de toate, comandă de la cineva care răspunde la întrebări și înțelege ce ceri. Fă asta și vei oferi exact ce ți-ai dorit de la început. Un dar frumos, care stârnește bucurie, nu dureri de cap.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 4 luni

pe

februarie 11, 2026

De

native

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.

Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS

Producător: Claudiu Boboc

Producător executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA

Realizat cu sprijinul:

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige

Publicat

acum 7 luni

pe

noiembrie 14, 2025

De

Teodora Savu

Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige

Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.

Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.

Campanula și discreția ei aproape uitată

Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.

Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.

În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.

Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime

Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.

Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.

O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.

Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi

Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.

În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.

Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.

Freziile – delicatețea care spune totul

Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.

Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.

În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.

Lisianthus – sofisticarea modestă

Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.

Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.

E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.

Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare

Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.

Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.

Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.

Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest

Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.

Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.

O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.

Contextul cultural și istoria ascunsă

Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.

În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.

Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.

Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.

Florile potrivite pentru diferite relații

Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.

Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.

Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.

Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.

Aromele discreției

Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.

Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.

Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.

Florile ca început de conversație

Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.

Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.

Sfârșitul firesc al lucrurilor

Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.

Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.

Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.

Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.

Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.

Citeste in continuare

Evenimentacum 7 ani

MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)

produse-refurbished

produse-refurbished

Afaceriacum 4 ani

De ce ar cumpăra cineva produse refurbished?

Turismacum 4 ani

Poiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!

Evenimentacum 8 ani

Accident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures

Evenimentacum 4 ani

Polițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare

Evenimentacum 7 ani

Toader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI

Exclusivacum 8 ani

Cele mai răspândite mituri despre videochat!

Evenimentacum 4 ani

Scandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova