Eveniment
„Macelul” de la varful M.A.I din razboiul chestorilor/Judetul Prahova și „Triunghiul Morții”/Faza pe bani si „mafia gunoaielor” din Prahova (II)/PROMO-29.03.2021 – Ziarul Incisiv de Prahova
A respectat Nicu Marcu, Președintele ASF, obligațiile din contractul care i-a adus 92.000 de lei bursă de la Academia Română, în plină criză? O anchetă privind fraudărlle fondurilor europene de către personal din Academia Română și de către Nicu Marcu ar putea da răspunsul. Dar până atunci, iată indiciile că nu a respectat obligațiile. Ceea ce echivalează cu indiciile de fraudă financiară, din fonduri europene. În esență, ce a făcut Nicu Marcu pentru 92.000 de lei. Și mai ales, îi va da înapoi? Și dacă da, din veniturile actuale lunare de 70.000 de lei pe lună, ca Președinte ASF, în timp ce militează pentru scumpirea RCA, se intreaba amalistul economic Radu Teodor Soviani.
Nu toți însă în efortul lor de vopsire ca academicieni fraudează sau ajung să se îndrepte împotriva propriei populații prin scumpiri ale asigurărilor obligatorii, astfel încât să ia de la populație și companii până la un miliard de lei pe an și să îi vireze spre acționarii privați ai unor societăți comerciale pe care ar trebui să le supravegheze (și nu o face în mod real).
De aceea continui să scriu astăzi despre Nicu Marcu și despre cei 92.000 de lei încasați de exmatriculatul și fostul contabil șef de la păduri (fără studiile superioare obligatorii, pentru ocuparea funcției), bani despre care deja am suspiciuni că au fost obținuți prin fraudă academică, în esență pentru nimic care să aibă cât de cât valoare.
Confirmarea suspiciunilor urmează să vină fie de la Academia Română, fie de la Parchet publicul având dreptul să știe în premieră că există indicii că frauda academică (și nu numai) a pătruns în ,,simbolul spirtualității” prin breșa Nicu Marcu și poate avea ca rezultat frauda financiară.
După citirea acestui episod, este legitim să ne punem întrebarea dacă va returna Nicu Marcu (actual Președinte ASF, plătit acum cu 70.000 de lei/lună + bonusuri) cei peste 20.000 de Euro (92.000 de lei la momentul respectiv) primiți ca bursă de la Academia Română, în perioadă de criză, prin înălcarea celor mai multe sau chiar a tuturor criteriilor esențiale de acordare a bursei, ceea ce ar fi condus automat la anularea bursei.
Rolul Autorității de Supraveghere Financiară condusă de repartizatul Marcu este supravegherea reală a pieței financiare non-bancare (piața de capital, piața asigurărilor și piața pensiilor private), o piața de până la 50 de miliarde de Euro și circa 10 milioane de consumatori dar și prevenirea și sancționarea reală a abuzurilor (nu mângâierea pe creștet a asigurătorilor rău-platnici prin mimarea unor amenzi care ajung să fie suspendate în justiție).
Protecția înseamnă inclusiv vegherea (reală și nu simulată) ca asigurătorii să nu scumpească nejustificat tarifele de primă RCA ca să își acopere sifonări anterioare, fraude anterioare (societățile de asigurare au fost amendate de Consiliul Concurenței cu peste 50 de milioane de Euro pentru că s-au înțeles la preț în timp ce fostul Președinte Mișu Negrițoiu veghea la cartelizarea lor ba chiar instiga la cartelizare și scumpiri), în esență fraude de la bugetul de stat și la buzunarul asiguraților. În mod evident, din iulie 2020, ASF-ul care ar trebui să vegheze, a stat de șase și a pus umărul la destabilizarea pieței asigurărilor în prezent, pe care o vrea ,,stabilizată” prin scumpiri dubioase și nelegale, îndreptate fix împotriva consumatorilor pe care ar trebui să îi protejeze, la scutul noului Președinte ASF, Nicu Marcu. (detalii aici)
În episodul II al investigației ați putut vedea că viața profesională a lui Nicu Marcu este descrisă perfect de de sensul cuvântului ,,piștălău” (include umblatul teleleu încoace și încolo, fără nicio treabă, fără rost, fără finalitate).
Ați putut citi deasemenea în episodul II că el și-a început viața profesională printr-o exmatriculare și o poziție de contabil șef la păduri (fără să aibă studiile necesare și obligatorii, conform legii), a umblat teleleu pe la Loteria Romana, ANAF (unde a semnat, din poziția de secretar general și protocol cu un serviciu secret), Romsilva, Ministerul Agriculturii, Ministerul Mediului, Consiliul Național de Integritate, Curtea de Conturi, ba chiar și în Parlament, timp în care a început un lung demers de împopoțonare, bazat pe furt academic, în perspectiva sporirii averii personale de la o Dacie Papuc la momentul t0 al împopoțonării, spre venituri anuale spre 200.000 de Euro, ca Președinte ASF, unde poposește.
Câți dintre dumneavoastră ați schimba 8 poziții într-un interval de numai 5 ani, și asta imediat după absolvirea Colegiului Național de Apărare?

Câți dintre dumneavoastră, neavând certitudinea unui loc de muncă stabil (altfel, de ce l-ai schimba?), ați scrie în această perioadă zeci de articole ,,științifice”, ați doveni profesori, ați fura articole și ați deveni membru al comitetului care îi evaluează pe hoții de cuvinte – plagiatorii, ca fundament pentru a ajunge ulterior Șef de școală doctorală și Președinte ASF?
Nicu Marcu a ajuns Președinte ASF în 2020, printr-un troc politic în urma căruia Victor Ponta a reușit să își impună socrul, Ilie Sîrbu, în poziția lăsată liberă de piștălău la vicepreședinția Curții de Conturi).
Pentru banii de la ASF (70.000 de lei pe lună) care îi revin lui Marcu (și influența altora prin el) și banii de la Curtea de Conturi (și influența) care îi revin lui socrului lui Ponta nu a mai contat că Nicu Marcu semnase în 2014, ca parlamentar, o moțiune împotriva lui Victor Ponta (similar cu Marcu, hoț de cuvinte), intitulată ,,Opriți Guvernul Ponta 3 – Guvernul Corupției, Demagogiei și Minciunii). Marcu ajunsese consilier la Curtea de Conturi (și ulterior vicepreședinte) în urma numirii în februarie 2015 de către un Parlament controlat de Victor Ponta. Dacă Victor Ponta a fost șeful guvernului corupției, demagagiei și minciunii, înseamnă că Nicu Marcu este produsul aceleiași conduite.
Neavând nicio treabă cu piața de capital, piața asigurărilor sau a pensiilor administrate privat, prima mutare a lui Nicu Marcu a fost să își aducă șef de cabinet un fost securist de dinainte de 1989, George-Viorel Voinescu, preluat imediat după revoluție de SRI și tocmai lăsat la vatră de Eduard Hellwig, intempestiv, din postura de adjunct al directorului SRI, pentru motive considerate de necontestat. Neplăcându-i la vatră, fostul adjunct SRI acceptă aproape imediat să devină directorul de cabinet al Președintelui ASF, instituție pe care SRI nu o mai putea subordona subteran așa cum a făcut-o prin protocolul secret semnat în mai 2014 de SRI și Mișu Negrițoiu.
Astăzi: Împopoțonarea lui Nicu Marcu.
În episodul III al investigației (aici) ați putut citi despre debutul fraudei academice (post-doctorale) a lui Nicu Marcu. Am analizat primele două articole clamate de Nicu Marcu și de unic autor, conferențiar universitar la acel moment (un articol furat și altul care nu există), inclusiv ceea ce pare un indiciu de promovare a furtului academic chiar din sânul Academiei Române, prin bizara citare de către academicianul Dobrescu a articolului furat de către Nicu Marcu. Și spuneam că articolul 3 de unic autor al lui Marcu face tranziția dinspre debutul fraudei academice a lui Nicu Marcu, spre indicii de fraudă cu implicații financiare ale bursierului Nicu Marcu, care a obținut prin bursă de la Academia Română 92.000 de lei.
Cum și de ce a ajuns Nicu Marcu să fie bursier cu 92.000 de lei al unui Institut al Academiei Române.
Era anul de criză 2010, după ce România condusă prost tocmai majorase TVA-ul de la 19% la 24% și tăiase salariile cu 25%. Dobânzile erau la cer, neperformante cu duiumul, siguranța locului de muncă nu exista pentru cei mai mulți dintre noi. România pierduse în criză, până la acel moment 700.000 de locuri de muncă.
Nicu Marcu, extrem de bine plătit (exclusiv) în funcții publice, nu își găsea totuși locul. Din aprilie 2009 și până în 2011, umblase deja teleleu pe la 4 locuri de muncă: secretar general al ANAF, inspector guvernamental la Ministerul Agriculturii, secretar general adjunct la Ministerul Mediului și Pădurilor și desigur, Președinte al Consilului Național de integritate.
Era deja a doua frenezie cu locuri de muncă după absolvirea Colegiului Național de Apărare de către Marcu, după cea din boom-ul din 2007, când Marcu umblase telelelu prin alte funcții (exclusiv) bine plătite de la stat: o lună Director Executiv la Loteria Română, două luni Director General la Ministerul Agriculturii la Direcția Buget Finanțe și Fonduri Europene, 4 luni Director la ANAF dar și Președinte al Consiliului Național de integritate.
Sumarizând, între 2007 și 2011, Marcu schimbase 5 angajatori și mai multe de 5 funcții (Loterie, Agricultură, Mediu, ANAF, Consiliul Național de Integritate) iar un al șaselea era Universitatea din Craiova, ca și conferențiar universitar. Un al șaptelea loc de muncă din această perioadă, Nicu Marcu nu l-a trecut niciodată în CV (detalii în episodul V). Dar tot își găsea locul și recunoașterea.
Pornind de la o Dacie Papuc înainte de a fi lansat, Nicu Marcu devine în anul 2010 bursier și nu al oricui, ci al Academei Române (Institutul Național de Cercetări Economice). Ca urmare, în 2011 și 2012 își trage din bursa de la Academie 92.000 de lei cash, ca bursă:


Nicu Marcu, necunoscător al limbii engleze (debutant, A2), devine astfel bursier al Academiei Române în cadrul programului POSDRU/89/1.5/S/62988, în 5 noiembrie 2010.
Scorul lui Nicu Marcu reflectă mediocritatea lui (deși acum e șef de școală doctorală și are și doctoranzi): obține doar 71 de puncte din 100 (minimul fiind de 70) și se plasează astfel după alți 24 de cercetători post-doctorali ai Institutului Național de Cercetări Economice ,,Costin C. Kirițescu” unde director general adjunct este, rețineți numele, Valeriu-Ioan Franc.

Sub Marcu se plasează doar alți 6 cercetători post-doctorali (ca scor, la diferențe minimale).
Dintr-un total de 70 de burse post-docotrale plătite cu 1000 de Euro pe lună (32 la INCE), doar două note au fost mai proaste decâ ale lui Marcu (70 și 70,5 puncte). Un singur articol furat (prezentat de candidați la evaluarea acordării bursei), putea face diferența între bursierul cu 71 de puncte Marcu și respinsul cu sub 70 de puncte Marcu.
Ce trebuia să facă Nicu Marcu, în calitate de bursier cu 4000 de lei pe lună? Cercetare, să publice articole științifice, să contribuie la bunăstarea altora și nu exclusiv a sa. Să nu copieze, să nu fure, să ateste clar că tot ceea ce urma să scrie era ca urmare a faptului că era plătit din bani publici, 4000 de lei, pe lună. Să publice în reviste de calitate, recunoscute internațional la cel mai înalt nivel. Nu în maculatură.
Ce fel de cercetare? Aici găsiți contractul semnat de bursieri. Printre ei, Nicu Marcu.
Obligațiile contractuale ale ,,cercetătorului” Nicu Marcu (necunoscutor al limbii engleze), ca bursier și ca să ia 4.000 de lei pe lună, până la 92.000 de lei? Multe. Printre ele:
a) Elaborarea unui articol științific din aria tematică a proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstării și dezvoltării umane în context european” și publicarea acestuia într-o revistă de specialitate cotată ISI Thompson. Nerespectarea acestei obligații și neavizarea favorabilă a lucrării pentru publicare de către expertul îndrumător atrage suspendarea plății bursei, până la data îndeplinirii acestor obligații”. Nicu Marcu nu a publicat niciodată un articol ISI Thompson.
b) Să includă în toate lucrările publicate/prezentate mențiunea ,,Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstăriii și dezvoltării umane în context european”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, contractul de finanțare nr. POSDRU/89/1.5/S/62988”. Nicu Marcu nu a inclus în niciun articol această mențiune.
c) cercetătorul va putea publica rezultatele cercetării, dacă îndeplinesc condițiile de calitate științifică, certificate de avizul expertului îndrumăor și cel al managerului de proiect. Articolele publicate de Nicu Marcu (unul singur ca unic autor) nu sunt nici măcar vecine cu îndeplinierea condițiilor de calitate științifică.
d) Elaborarea unui proiect de cercetare circumscris Proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstării și dezvoltării umane în context european” și înaintarea acestuia către expertul îndrumător (…) în care să precizeze rezultatele obținute în raport cu obiectivele propuse. Nerespectarea acestei obligații atrage examtricularea și obligația restituirii sumelor de bani primite cu titlu de bursă”. Oops.
A respect Nicu Marcu obligațiile din contractul care i-a adus 92.000 de lei bursă de la Academia Română, în plină criză? O anchetă privind fraudărlle fondurilor europene de către personal din Academia Română și de către Nicu Marcu ar putea da răspunsul. Dar până atunci, iată indiciile că nu a respectat obligațiile. Ceea ce echivalează cu indiciile de fraudă financiară, din fonduri europene. În esență, ce a făcut Nicu Marcu pentru 92.000 de lei? Iată ce zice el:

Pe lângă maculatura publicată (nerecunoscută în vreun fel științific) gen articole de 2 pagini cu titluri gen ,,Un motiv pentru care să mai cred în tine…” ori ,,Epopei comparate”, bursierul de 92.000 de lei, Nicu Marcu nominalizează 3 articole publicate în reviste, niciuna ISI, dintre care un singur articol de unic autor.
- Articol 1: (și singurul de unic autor dintre cele 3 invocate) ,,The Impact of the Convergence Criteria on the States from The Euro Area” publicat în 2011 în Revista Analele Universității din Craiova (non-ISI și cea mai slabă categorie de cotare pentru o revistă – Categoria C), vol IV.;
- Articol 2: ,,The need for Public Debt Management in the Context of Sustainable Development within the European Union”, este publicat în 2011 în Analele Universității din Oradea (non-ISI) și semnat co-autorat cu o colaboratoare de lungă durată a lui Nicu Marcu, Meghișan Georgeta-Mădălina.
- Articol 3: ,,Characteristics of the Economic-Financial Crisis in Europe”, este publicat în 2012 în numărul 3/2012 al Revistei Române de Statistică și este semnat în co-autorat cu Meghișan Georgeta-Mădălina. Nici atunci și nici acum, Revista Română de statistică nu era indexată ISI, abia în 2015 fiind inclusă într-un indice verișor cu ISI. Articolul inventează țări (Leetonia, Oland, Great Britain, Czech), copiează (prost) dintr-un comunicat Eurostat neidentificat ca sursă, dar ce mai conta și nu îndeplinește standarde minimale de calitate științifică, dar Nicu Marcu primise deja în 2011 o ,,diplomă de onoare pentru rezultate deosebite în cercetarea științifică aplicată în domeniul statistic, Societatea Română de Statistică”. Onoare? Care onoare? Statistică? Poate cineva să indice un singur articol de unic autor, cu merite desebite, pe teme statistice, semnat de Nicu Marcu anterior primirii diplomei? Categoric nu. Nici măcar Nicu Marcu.
În primul rând, ca trăsături comune ale celor 3 articole nominalizate:
- Niciun articol nu este publicat într-o revistă ISI Thompson, ceea ce ar fi trebuit să atragă suspendarea bursei (și returnarea sumelor primite pentru nepublicare, întrucât până la finalul bursei achitate integral, Marcu nu a îndeplinit obligația);
- Niciun articol nu include mențiunea ,,Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului ,,Cercetarea științifică economică, suport al bunăstăriii și dezvoltării umane în context european”, co-finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, contractul de finanțare nr. POSDRU/89/1.5/S/62988”, ceea ce ar fi trebuit să atragă neplata bursei și returnarea sumelor încasate
- Referitor la criteriul c) ,,cercetătorul va putea publica rezultatele cercetării, dacă îndeplinesc condițiile de calitate științifică, certificate de avizul expertului îndrumăor și cel al managerului de proiect”, coroborat cu punctul de mai sus (doar pe vorbe Marcu susține că a scris respectivele articole în schimbul banilor europeni – întrucât nu apare referirea la proveniența banilor, fonduri europene în articol) ajung logic la ideea că lucrările lui Marcu nu au îndeplinit condițiile de calitate științifică, nu au fost certificate de avizul expertului îndrumător și de cel al managerului de proiect”, deci cei 92.000 de lei plătiți lui Marcu au fost bani fraudați/risipiți. Astfel de articole nu puteau fi certificate decât prin fraudă care să spună mincinos că îndeplinesc condițiile de calitate științifică.
- Mai degrabă, din cele 3 articole invocate, pare a rezulta că munca pentru articole (fără valoare științifică reală, nerespectând cerința de publicare într-o revistă ISI Thompson) a fost făcută de co-autorul a două dintre ele. Și nu numai.
În al doilea rând, Academia Română ar trebui urgent să declanșeze o anchetă care să stabilească ce valoare științifică au aceste articole semnate de Marcu, să investigheze dacă le-a scris el sau nu, să analizeze valoarea științifică a singurului articol invocat de Marcu ca unic autor (Articolul 1), să constate că are zero valoare științifică, și să îi ceară cei 92.000 de lei înapoi.
Altfel, persoane din Academia Română continuă complicitatea la sifonarea banilor europeni, din programul POSDRU. Am solicitat și formal mai multe informații și documente de la Academia Română referitoare la bursa de 92.000 de lei plătită lui Nicu Marcu, iar când voi avea răspunsurile, le voi publica. Până atunci, să analizăm cele 3 articole invocate.
Primul articol:
Primul, este și singurul de ,,unic autor” al lui Marcu (și care îi arată valoarea lui și nu a altora care scriu articole și pe care Marcu doar le semnează) și folosit pentru a încasa bursa.
Dacă valoarea științifică ar putea fi și negativă, exemplul din enciclopedie ar putea fi ilustrat fix de acest articol. Dacă ar putea plânge copacii din care s-a făcut hârtia pe care a fost tipărit articolul, ar plânge în hohote. Îl găsiți aici.
În esență este singurul articol care, dacă ar fi fost recenzat pe bune (și nu la Universitatea din Craiova unde are Nicu Marcu legături) și evaluat pe bune de un îndrumător de proiect obiectiv al cercetătorului post-doctoral Marcu, ar fi avut observații de 5 ori mai multe decât lungimea articolului de 3 pagini și un pic (cu tot cu bibliografie).
Iată câteva motive pentru care articolul, în esență, reprezintă o fraudă academică. Și primul indiciu de fraudă financiară cu banii de la Acaemie, nefiind publicat într-o revistă ISI (ci una de categoria C – nerelevant) și neincluzând mențiunea obligatorie de a arăta că a fost plătit din bani europeni (pentru a ascunde frauda din bani europeni a unui articol fără valoare sau chiar mirarea și revolta cercetătorilor adevărați).
- În esență, articolul ,,The Impact of the Convergence Criteria on the States from The Euro Area’. se ,,întinde” pe 3 pagini și un sfert. Fără introducere (care e o pseudo-sinteză), rămân mai puțin de 3. Fără bibliografie (pusă la mișto), rămân 2 pagini. Fără partea teoretică (copiată dintr-o referință bibliografică), fără metodologia cercetării (care în fapt nu prezintă metodologia cercetării), fără obiectivul cercetării (care nu este definit și nu există, fiind înșiruite niște trăznăi), rămâne mai puțin de o pagină. Fără ,,analiză” (în fapt o înțelegere sfertodoctă a câte ceva din tratatul de la Maastricht) rămâne ,,contribuția” autorului, exprimată într-un singur rând prin concluzia: nu se știe: ,,The problem is that, currently, nobody knows which criterion should predominate”. Deci un articol de 3 pagini și un pic și care ne anunță că ne va arăta impactul criteriilor de convergență asupra statelor (toate) din Zona Euro, ajunge la concluzia că ,,nu se știe”. Wow! În condițiile în care tratatul de la Maastricht vorbește despre un singur lucru: toate criteriile trebuie respectate. Valoare științitifcă, zero. Apropos, tratatul de la Maastricht nu este inclus în bibliografie, iar articolele din tratat citate de Marcu prevăd altceva decât cea ce zice Marcu. La mișto.
- Cercetătorul post-doctoral Nicu Marcu (cu 4000 de lei pe lună de la Academia Română), nu știe nici măcar denumirea în engleză a Băncii Centrale Europene. Nicule, repetă după mine: ECB. ECB. ECB. European Central Bank. Nu CEB. Nu Central European Bank. Nicule, Central European Bank nu există. Extras din articolul lui Marcu:

3. Nesurprinzător, cercetătorul post-doctoral Nicu Marcu plătit cu 4.000 de lei pe lună pentru asta (92.000 de lei în total), citează la mișto și chiar împotriva articolul 107 al tratatului. Pentru că articolul 107 vorbește despre independența Bancii Centrale Europene (ECB Nicule). Adică ECB și băncile centrale naționale nu vor căuta și nu vor accepta să primească instrucțiuni de la guverne (etc) și vor fi independente. Cu alte cuvinte, Nicu reinventează articolul 107 al Tratatului, forma originală fiind în mod evident neînțeleasă de Nicu.

4. Înțelegerea economică a lui Nicu Marcu este zero în raport cu tot ceea ce înseamnă criteriile de convergență, așa cum ține să își demonstreze analfabetismul economic, în articol, unde ține să sublinieze ceea ce este ,,foarte probabil” și desigur, infirmat de realitate:

- Nicu Marcu nu înțelege în mod efectiv că datoria publică se raportează la PIB în tratatul de la Maastricht și nu la valoarea ei nominală (de aceea nici nu pune în articol debt to GDP ratio). Prin urmare, dacă PIB-ul crește (sustenabil, ca urmare a respectării criteriiilor) iar deficitul încă există dar se restrânge procentual ca urmare a creșterii PIB-ului (deși deficitul crește nominal), și datoria publică (procentual, raportată la PIB), scade. Deci în condițiile creșterii PIB-ului, este chiar aproape cert că odată cu reducerea deficitului scade și ponderea datoriei publice în PIB, nefiind obligatorie existența unui surplus.;
- Diminuarea datoriei publice (ca procent în PIB așa cum stipulează criteriul de convergență) nu implică surplus bugetar. Ponderea datoriei publice în PIB (Maastricht) poate scădea chiar cu deficit bugetar, atâta timp cât PIB-ul real crește, pentru că la pondere se referă criteriul și nu la valoare nominală. Desigur, Nicu Marcu nu oferă nicio dată, nu analizează niciun stat, nu face niciun calcul, nu evaluează nicio dinamică a datoriei publice în niciun stat în maculatura plătită din bani europeni și numită: ,,Impactul criteriilor de convergență asupra statelor din zona Euro”. Vă închipuiți că deși articolul anunță impactul asupr (tuturor) statelor din Zona Euro și al (tuturor) criteriilor de convergență asupra (tuturor) statelor din zona Euro, în articol nu se regăsește nici măcar menționat vreun stat din zona Euro, nici măcar impactul criteriilor asupra unui singur stat? Maculatură plătită din bani publici pentru concluzia ,,nu se știe”, respectiv pentru bunăstarea cercetătorului post-doctoral, Nicu Marcu.
5. Bibliografia raportată la articol este o mizerie din toate punctele de vedere, dar prezintă în schimb indiciile unui alt tip de fraudă pe care îl promovează Nicu Marcu: citarea la mișto în bibliografie a unor articole care nu au nicio legătură cu lucrarea semnată de el, în scopul de a ,,vopsi” în citări și relevanță academică pe prietena de la Craiova, Mirela Cristea, care poate și ea astfel păcăli criteriile acordării unor viitoare burse și finanțări, pentru că nu-i așa? E citată.

a) Citarea lucrării Mirelei Cristea (poziția 1), colega lui Nicu Marcu de la Universitatea din Craiova (publicată tot la Craiova. Analizând lucrarea Mirelei Cristea (aici) e ușor de observat că aceasta este pe cu o cu totul altă tematică, nu are nicio legătură cu prevederile tratatului de la Maastricht în ceea ce privește convergența reală și nominală or datoria publică, și nici măcar o idee nu se regăsește în articolul lui Marcu. Concluzia? Marcu a citat-o în fals, ca să o împopoțoneze pe colega Mirela Cristea cu citări academice. Pentru ca să facă asta, Nicu Marcu a luat probabil lecții de la academicianul Emilian Dobrescu de la Academia Română, cel care cita (așa cum ați văzut în episodul III) o lucrare plagiată a lui Nicu Marcu și în esență mizerabilă. În textul ,,articolului” lui Marcu nu se vede în niciun fel reflectarea ,,rezultatelor științifice” ale lui Cristea (nici nu avea cum), deci, fraudă prin citare inexistentă, ca doamna Cristea să capete citări (și în schimb să îi întoarcă serviciul, prin citări ale unor articole semnate de Marcu, fără valoare).
b) Pozițiile 2,3,4,6,7 din bibligrafie sunt de fapt articole nedemonstrat a fi citite de Marcu și sunt puse doar ca să ascundă sub scutul citării copierea a cam 20% în articol respectiv părți din lucrarea lui Wyplosz din 1990.
Concret, Charles Wyplosz în lucrarea lui din 1990 (disponibila aici) îi studiază real și îi citează pe Diamond, Echkenazi, Lucas, Stockley, Stiglitz (cu lucrări în intervalul 1956-1981), iar Marcu, în lucrarea lui de 3 pagini din 2011 îi fură sinteza, bibliografia și considerentele, citându-l, deși lucrarea din 1990 citată se referă la oportunitatea sau nu a unui buget federal și în mod evident nu la efectele reale ale tratatului de la Maastricht intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
În esență, niciuna dintre lucrarile pretins studiate de Marcu, în mod real, nu este citită/valorificată suplimentar în articolul său. Aici aveți și extras din articolul lui Wyplosz din care a copiat Nicu Marcu autorii, sinteza și bibliografia.
c) De asemenea, la poziția 5 (preferata de la Universitatea din Craiova a lui Nicu Marcu), Georgeta-Madalina Meghisan si co-autoare la multe dintre articolele despre care eu opinez că sunt doar semnate nu și scrise de Nicu Marcu) este citată aiurea complet aiurea. Sau poate nu.
Cariera lui Meghișan este legată intempestiv de a lui Nicu Marcu la Universitatea din Craiova ca și co-autoare și nu numai, astfel încât în anul 2012 în care Marcu a devenit, atenție, membru al CNATDCU (instituția care trebuie să îi prindă pe plagiatorii gen Nicu Marcu) și poziție pe care a ocupat-o până în 2016, Meghișan a devenit ea însăși, la 28 de ani, în 2012, membru al Comisiei de Contestații a CNATDCU. Adică dacă Marcu era verificat pentru plagierea din 2008 de către CNATDCU, el trebuia să verifice, dacă era dovedit plagiator, putea să conteste, iar contestația era rezolvată de Meghișan. Cu siguranță Meghișan este mult mai pregătită decât Marcu (are și lucrări în domeniile ei de activitate), dar ca și co-semnatară a lui Marcu în articolele 2 și 3, cu siguranță a dat-o în bară.
Al doilea articol de asemenea nu respectă niciuna dintre cerințele imperative pentru a fundamenta plata celor 92.000 de lei către Marcu.
- nu este publicat într-o revistă ISI Thompson;
- nu poartă înscrierile obligatorii privind conceperea lui cu plată de 4000 de lei lună din bani europeni și din ce bani europeni.
- Este semnat de Marcu în co-autorat cu Georgeta Mădălina-Meghișan, dar nu Meghișan era bursiera post-doctorală, însă textul recunoaște că doar un singur autor a lucrat la articol.
- deși lucrarea are doi autori, autorul real se auto-denunță chiar în articol: a scris singur articolul: ,,I aimed to clarify” ne explică autorul. ,,Eu vreau să clarific” zice autorul și nu ,,Noi vrem să clarificăm”:



În articol, Meghișan și Marcu au copiat o formulă cvasi-cunoscută, din notele de curs ale Tatianei Moșteanu. Doar că au scris formula și nu au făcut în articol niciun calcul al datoriei publice (și dinamicii ei) în România, și nici în comparație cu alte. Niciun calcul!
Concluziile (care ar fi trebuit potrivit autorilor să formuleze propuneri pentru o creștere economică sustenabilă) nu există din acest punct de vedere și sunt de-a dreptul, nu mă feresc să o spun, imbecile, măcar și pentru că sunt scrise idiot în limba engleză (foto dreapta): ,,the conditions of the Romania’s accession to the Monetary Union targets too also other….” Ce naiba vrea să spună autorul? Și unde sunt propunerile? Cum s-a împrumutat România? Cum ar fi trebuit să se împrumute România? A făcut sau nu refinanțări ale datoriei publice? Cum sunt scadențele datoriei publice, cum au evoluat, cum au evoluat pe ce tip de scadențe și pe ce monede componentele datoriei publice? NIMIC. Nada. Zero. Niente.
Niciun calcul (formula Tatianei Moșteanu rămâne doar enunțată), nicio dinamică a datoriei publice (și a costurilor de finanțare) din țările care ar fi trebuit să fie evaluate, nicio sursă sau indiciu pentru afirmații lipsite de fundament gen: ,,Romania was the only country that has registered a decrease in productivity” (conform a ce? de la ce nivel până la cel nivel? cum calculează producitivtatea muncii? Cum e posibil ca salariile să scadă și productivitatea să scadă? Care este contribuția managementului datoriei publice la productivitate, etc?).
Las la o parte limba engleză, dar mă întreb: zău? Cu cât arată articolul că a scăzut productivitatea? De la cât la cât? Care a fost dinamica productivității în Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria (că așa spunea ,,articolul” că analizează un număr mare de date statistice). Unde este evoluția productivității și cum o calculează? Unde este evoluția pe baza pretențiilor minicinoase de analizare de ,,numar mare de date statistice” în Bulgaria, Cehia, Polonia, Ungaria?
Unde este contribuția personală? Unde este măcar un singur calcul? În fapt, singurul calcul este în afara articolului: Nicu Marcu a calculat că dacă vîră la Academia Română maculatură, poate să ia 4.000 de lei pe lună din bani europeni, or, înmulțit cu 24 de luni, asta înseamnă 96.000 de lei. Poate cineva contesta? În esență, articolul este un eseu prost, nefundamentat, fără nicio valoare științifică.
Subliniez, este dreptul lui Marcu și Meghișan să scrie/semneze articole proaste și fără nicio valoare, însă când aceasta sunt plătite din bani publici, din punctul meu de vedere devine o fraudă.
Articolul are însă un succes nebun pentru Mirela Cristea, colega lui Marcu de la Universitatea din Craiova (citată fraudulos în Articolul 1), care simte nevoia să citeze la rândul ei acest articol, într-un material publicat la Târgu Jiu (frauda citării inventate), cu ceva care nu a existat în articolul lui Meghișan/Marcu: ,,toate implicațiile șomajului și dimensiunii asigurărilor au un impact înalt asupra datoriei publice” zice Cristea, citând articolul semnat de Marcu și Meghișan.
Articolul semnat Marcu nu a suflat nicio vorbă despre șomaj (număr, dinamică or costuri), asigurări sau prime de asigurare, iar articolul care îl citează, al lui Cristea, se numește ,,impactul ratei șomajului asupra dezvoltării (pieței) asigurărilor în România. O abordare statistică.” În fapt, Cristea îi întoarce lui Marcu frauda academică a acestuia din citarea fictivă în primul articol invocat, citându-l la rândul ei, fictiv. Subliniez, în articolul semnat de Marcu și Meghișan nu există nicio referire la șomaj și piața asigurărilor.


Și încă ceva despre acest al doilea articol: Îl cheama pe Nicu Marcu și Bogdan Sticlosu?
Nicu Marcu este numele de scenă al lui Bogdan Sticlosu? Sau Bogdan Sticlosu este numele de scenă al lui Nicu Marcu? Pentru că în IDEAS-Repec, Bogdan Sticlosu de la Craiova apare ca persoana care a listat articolul alături de Meghișan exact acest articol (sub numele Nicu Marcu). Cu Sticlosu ne vom întâlni.
Al treilea articol: Characteristics of the economic-financial crisis in Europe.
WOW! Principala contribuție oferită comunității științifice de limbă engleză prin acest articol este inventarea unei țări care nu există: ,,Leetonia” sau menționarea țării ,,Great Britain” deși numele oficial este United Kingdom. De asemenea ,,Oland” în loc de Netherlands, ,,Czech” în loc de Czech Republic și ,,Luxemburg” în loc. de ,,Luxembourg”.
Nu fac analiza articolului (nici nu merită, este o altă maculatură proastă deghizată în cercetare, fără niciun calcul propriu relevant, cu date copiate de la Eurostat, neinterpretate propriu și având concluzii care nu se susțin prin corpul articolului), dar remarc o constanță a (ne)îndeplinirii condițiilor pentru care Nicu Marcu nu ar fi trebuit să încaseze bursa. Și să o returneze. După cum urmează:
- Nu este un articol publicat într-o revistă ISI Thompson (condiție a bursei). Prin urmare articolul nu respectă obligația din proiectul de cercetare, un motiv suficient pentru imputarea în tot sau în parte a bursei de 92.000 de lei.
- Nu are mențiunea obligatorie pentru toate lucrările făcute în cadrul proiectului POSDRU (condiție a bursei). Un alt motiv suficient pentru neacordarea bursei lui Nicu Marcu (inițial) și returnarea sumelor, în prezent.
- Nicio rigoare. Inventează țări care nu există în Uniunea Europeană: Leetonia, Oland, Czech. Deși este semnat de Nicu Marcu (care nu știa engleză la acel moment) și de partenera lui academică de lungă durată, Meghișan, care este și co-autoare a articolului, categoric cel care a scris/a tradus și-a băgat picioarele, ceea ce nu trebuia să facă și îndrumătorul de proiect al cercetătorului post-doctoral Nicu Marcu, de asemenea, plătit din bani europeni.
- Trimestru/ ,,Trimester”? În română da, în engleza economică, niciodată. Limba engleză folosită în articol are mai degrabă legătură cu graviditatea și sarcina, folosindu-se spre exemplu termenul ,,trimester” în loc de quarter, pentru indicarea perioadei la care se face referire în rapoartele statistice. La gravide – trimestre. La cercetare economică în limba engleză, quarter, necondiționat.

- Perpetuează tehnica frauduloasă a citării unor articole ale unor prieteni, aritcole care nu au nicio legătură cu subiectul articolului care îl citează – ,,Characteristics of the economic financial crisis in Europe”. Din nou este citată profesoara de la Craiova, Cristea, cu aceeași lucrare citată fraudulos în primul articol, respectiv ,,Romanian Electronic System of Interbank payments….”, nimic neregăsindu-se aici. Dar și Cristea avea să îi întoarcă favorul, citând lucrări fără valoare științifică semnate de Marcu, sau chiar de ea și de Marcu.

- Ca să iasă mai lung articolul, Nicu Marcu o convinge pe Meghișan să aplice mai vechea tehnică a lui în ceea ce privește plagiatul fără indicarea surselor, respectiv copierea unui comunicat de presă Eurostat și fără citarea sursei.
Comunicatul de presă Eurostat copiat se află aici, iar autorii cercetării încearcă să ascundă furtul punând ca sursă a tabelului și calcului Eurostat – Banca Centrală Europeană. În fapt, sursa este Eurostat, comunicatul de presă nr. 20/6 februrarie 2012, care nu se regăsește la bibliografie. - Aflăm în schimb că există țările ,,Oland”, ,,Czech” sau ,,Leetonia”, și desigur analfabetismul autorilor care în loc de împrumuturi (loans) folosesc termenul credits. Desigur, în limbajul academic al autorilor, în limba engleză, la produsul intern brut se spune? Cum altfel decât PIB, ca în română. Oricum ,,Oland” și ,,Leetonia” (în engleză Letonia este Latvia) sunt foarte tari pentru caracterizarea lui Nicu Marcu, prim autor. E ca și când ați studia o cercetare științifică despre Abibas, Mike, sau Powasonic (în loc de Adidas, Nike sau Panasonic).
- Deși ne anunță că ne va prezenta Caracteristicile crizei economico-financiare din Europa, articolul nu prezintă nicio caracteristică, nu mai vorbesc de caracteristici diferențiate ale țărilor sau ale grupelor de țări. Articolul nu calculează nimic, iar concluziile sunt lipite și fără sens în raport cu restul articolului. În concluzii se referă la ,,măsuri anti-ciclice promovate de statele membre” (care state?, care măsuri? care politici?), la mix-ul de politici economice (fără să le identifice, fără să arate caracteristicile), la ,,planuri de austeritate” fără să arate unde, când și cum s-au aplicat sau unde nu s-au aplicat și ce rezultate, se referă la ,,financial societies” în loc de financial companies, pe scurt, o maculatură fără nicio valoare științifică
În esență, articolul 3 fură cu tupeu calculele făcute de Eurostat în premieră (Eurostat menționează îngroșat în comunicatul de presă că ,,Eurostat publică pentru prima dată un comunicat de presă cu date trimestriale privind datoria publică”, iar Marcu și Meghișan le fură cu tupeu, asumându-și ei aceste calcule, și indicând ca sursa (pentru date, chipurile ei făcând calculele) o sursă falsă (Banca Centrală Europeană).
Proba1:

- Calculele copiate și însușite în articol ca și cum le-ar fi făcut ei.

Proba 2:

- Calculele copiate (invocate ca fiind o ,,analiză mai adâncă” (a autorilor) și ,,noi apreciind necesar faptul…” – deci o metodă de a ascunde sursa inițială, dicolo de traducerea non-economică, arată așa:

Proba 3:

- Conținutul copiat și distorsionat (comunicatul Eurostat se referă la datoria publică la sfârșitul trimestrului III, iar conținutul copiat susține aceleași procente, dar pentru întreg anul 2011):

Proba 4:


- Conținutul copiat, din nou, cu distorsionarea datelor: comunicatul Eurostat se referă la datoria guvernamentală la sfârșitul trimestrului III 2011, iar în conținutul copiat, Marcu și Meghișan le copiază la virgulă, dar le atribuie întregului an 2011, cu aceleași cifre (4 trimestre). Ba mai mult, pentru Ungaria, unde Eurostat arată modificarea cu +4,8 puncte procetuale a datoriei publice/PIB, Marcu și Meghișan decid să copieze pe dos: ,,-4,8”. Apropos, în limba engleză zecimalele sunt delimitate prin punct, nu prin virgulă, un motiv suficent ca nimeni să nu ia în serios vreodată vreun astfel de articol. Mă rog, poate Mirelea Cristea, Meghișan, Marcu și îndrumătorul de proiect al lui Marcu.

Copierea capului de tabel (în esență, prin atribuirea datelor BCE și nu Eurostat ca și când ar fi o centralizare proprie a autorilor (și calcule) pe baza datelor de la BCE și nu un furt ordinar de la Eurostat) este la rândul ei haioasă, având în vedere ce spune Eurostat că reprezintă cifrele și ce spun autorii că reprezintă cifrele

- Și capul de tabel copiat:

Observați așadar că nu este nicio centralizare propie pe baza datelor Băncii Centrale Europene ci pur și simplu date și calcule copiate. Observați că Marcu și Meghișan nu cunosc faptul că în limba engleză (și în cercetarea economică) împrumuturile sunt ,,loans” și nu ,,credits”, că a 3-a coloană rândul 2 nu indică faptul că datele și calculele se referă la diferența în puncte procentuale raportate la PIB în trimestrul 3 2011 compartiv cu celelalte, și, desigur, tăierea ultimei coloane din tabel pentru că Marcu și Meghișan au găsit gred de descifrat păsăreasca Eurostatului – IGL, și prin urmare, deși acesta era un element de strictă noutate publicat de Eurostat și care îi interesează pe analiști și cercetători, au decis să zboare coloana.
Concluziv pentru acest articol, încă unul furat.
Concluziv pentru cele 3 articole pentru care Nicu Marcu a fost plătit cu 92.000 de lei
este că e în puterea fostului exmatriculat Nicu Marcu să plagieze, să semneze, și de cenu chiar să scrie el articole proaste, asumându-și răspunderea în demersul său de împopoțonare ca vecin al Academiei Române și anume că poate și va fi devoalat. Dar nu poate face mizerii academice, pe bani publici (bani europeni) și nu prin impostură sau prin burse de la Academia Română (peste 20.000 de Euro) cu rezultate științifice zero, trucate, furate sau inventate. Pentru că:
- Dacă Nicu Marcu face acest lucru din bani publici, se face astfel tranziția de la frauda academică la frauda financiară;
- Nerespectarea criteriilor pentru a primi bursa de 92.000 de lei, timp de 24 de luni (așa cum am demonstrat în acest episod) atrage obligația rambursării sumei și identificării făptuitorilor fraudei, fie că e doar Nicu Marcu sau și cei care i-au acordat, îndrumătorul lui, or co-autorii/traducătorii;
- În plus, Nicu Marcu, la momentul obținerii, încasării și cheltuirii bursei, subliniez, post-doctorale – noiembrie 2010, la 6 ani după ce și-a luat doctoratul în păduri și când era obligatoriu ca Marcu să aibă mai mult rigoare și responsabilitate decât un student din primul an de la vreo pârnaie de facultate particulară), Marcu nu era doar un biet hoț de cuvinte (așa cum o demonstrează articolul din 2008). El rămăsese în mediul de la Universitatea Craiova (băieții și fetele care își fac favoruri citându-se între ei uneori cu articole fără vreo valoare reală). Începând cu anul 2008 (când fura primul articol cu unic autor), Marcu devenise deja Conferențiar Universitar la Universitatea din Craiova și mai avusese neîntrerupt 8 ani de lector și cadru asociat. Cum a ajuns după atâția ani să fure primul articol (în nume propriu) și să producă maculatură pentru care Academia Română a plătit, din bani publici, peste 20.000 de Euro?

Răspunsurile, mai pe larg, peste câteva zile, care se va intitula: Nicu Marcu, Professore și Dottore.
Furtul academic este cu atât mai grav cu cât el este făcute de conferențiari, lectori, sau profesori, or când persoana devine chiar membru al CNATDCU. Există un excelent articol științitific din 2009 ,,Faculty and peer influences on academic integrity. College cheating in Romania”, scris de Daniel Teodorescu și Tudorel Andrei (actualul președinte al Institutului Național de Statistică). Potrivit autorilor, studiul diferă de literatura economică de până atunci pentru că examinează gradul și modul în care furtul academic al studenților este influențat de calitatea și relevanța instrucțiunilor primite de la îndrumătorii lor și de lipsa de onestitate academică a profesorilor lor. O să îi rog pe cei doi autori să includă în viitorul sample al studiului din 2009 și cazul lui Nicu Marcu și a studenților lui. Și a îndrumătorilor lui Marcu de la INCE-Academia Română.
Dar până atunci, mulțumesc transparenței manifestate încă din timpul mandatului lor de foști sau actuali miniștrii ai educației, spre exemplu Daniel Funeriu, Sorin Cîmpeanu și Mihnea Costoiu (2012-2014) care, prin exercitarea funcției lor, mi-au oferit și îmi vor oferi tot sprijinul pentru această investigație, ba chiar se vor alătura ei.
Mulțumesc și Academiei Române și personal Președintelui Ioan-Aurel Pop pentru transparența de care va da dovadă în a îmi răspunde la întrebările deja adresate în legătură cu modul în care Nicu Marcu a obținut bursa post-doctorală (cei 92.000 de lei) și în legătură cu indiciile privind frauda în ceea ce privește plata celor 4.000 de lei pe lună, fără contraprestația reală asumată prin contract (nu articol ISI, nu menționare în lucrări sursa finanțării, articole cu valoare zero, etc). Imediat ce voi avea răspunsurile, le voi publica aici, având convingerea că și Academia Română are tot interesul să investigheze eventuale fraude din bani europeni, făcute la scutul Academiei, cu cercetători post-doctorali impostori, dar plătiți din banul public. (Cerasela N.).
Eveniment
Cum faci un buchet cu Stitch potrivit pentru o cerere în căsătorie?
Prima dată când am văzut un buchet cu Stitch dus la o cerere în căsătorie, am ridicat din sprânceană. Un extraterestru albastru, cu urechi mari și dinți, între trandafiri albi, exact în momentul în care oamenii aleg de obicei ceva solemn. Mi s-a părut, sincer, o alegere ciudată. Apoi am văzut fața fetei. Și mi-am dat seama că nu înțelesesem nimic din ce se întâmpla acolo.
Un buchet cu Stitch pentru o cerere în căsătorie înseamnă, la nivel practic, un pluș de 20 până la 30 de centimetri fixat pe un suport rigid și integrat într-un aranjament de 15 până la 25 de fire de flori, construit în tehnică spiralată, cu o paletă de alb, roz cald sau burgundy care se împacă cu albastrul indigo al personajului. Asta e rețeta. Restul, adică partea care contează cu adevărat, ține de motivul pentru care alegi personajul.
Cererea aia nu era despre trandafiri. Era despre ei doi, despre un desen animat pe care îl văzuseră de vreo șapte ori împreună, despre o glumă interioară veche de patru ani. Buchetul nu era decor. Era o propoziție întreagă, spusă fără cuvinte.
De atunci m-am uitat mai atent la fenomen. Buchetele cu personaje, în special cele cu Stitch, au ajuns printre cele mai căutate în perioadele cu încărcătură emoțională, de la aniversări până la momentul în care cineva îngenunchează. Iar dacă vrei să faci unul cu mâna ta, sau măcar să înțelegi ce cere un buchet bun, e util să știi de la început că nu e chiar atât de simplu pe cât pare într-o poză de pe Instagram.
De ce funcționează Stitch acolo unde alte personaje eșuează
Există o logică în spatele faptului că Stitch a devenit personajul preferat pentru momentele romantice, și nu ține doar de faptul că e drăguț. Sunt o grămadă de personaje drăguțe.
Filmul Disney din 2002, Lilo și Stitch, e construit în jurul unei idei foarte simple și foarte greu de digerat, mai ales pentru copii. Familia nu înseamnă neapărat oamenii cu care te naști. Cuvântul hawaiian ohana, repetat în film până devine un fel de refren, e definit chiar așa. Familie înseamnă că nimeni nu e lăsat în urmă și nimeni nu e uitat. Iar Stitch, care începe ca un experiment genetic proiectat să distrugă tot ce atinge, ajunge personajul care înțelege replica asta cel mai profund, tocmai pentru că nu avusese niciodată pe nimeni.
Aici e nervul. Când duci un Stitch la o cerere în căsătorie, nu duci o jucărie. Duci, fără să spui asta cu voce tare, o promisiune că nu pleci nicăieri. Că persoana din fața ta nu va fi lăsată în urmă. Sunt cupluri pentru care replica asta contează mai mult decât orice a scris cineva vreodată pe o felicitare cumpărată de la benzinărie.
Mai e ceva, mult mai prozaic. Stitch e albastru, are urechi care se pretează la aranjat între flori și o siluetă suficient de compactă cât să nu domine compoziția. Compară asta cu, să zicem, o girafă de pluș. Nu merge. Forma contează enorm în construcția unui buchet, iar Stitch se comportă surprinzător de bine ca element central, atâta timp cât respecți câteva reguli.
Diferența dintre un cadou drăguț și un gest care contează
O observație pe care am făcut-o vorbind cu oameni care au trecut prin momentul ăsta. Cererile care rămân în memorie nu sunt cele mai scumpe. Sunt cele în care persoana care cere a demonstrat că a fost atentă. Un buchet cu Stitch dăruit cuiva care nu a văzut filmul e un buchet cu un pluș albastru. Același buchet, dăruit cuiva care plânge de fiecare dată la scena cu barca, e cu totul altceva.
Deci prima întrebare pe care ți-o pui nu e ce flori alegi. E dacă personajul chiar înseamnă ceva pentru persoana din fața ta. Dacă răspunsul e nu, oprește-te aici și fă altceva. Serios. Un buchet tematic care ratează tema e mai rău decât un buchet clasic făcut bine.
Ce alegi mai întâi, plușul sau florile
Toată lumea începe cu florile. E greșit.
Plușul e piesa în jurul căreia construiești tot. Are dimensiune fixă, culoare fixă, greutate care nu se negociază. Florile se adaptează. Mergi invers față de instinct și alege întâi Stitch-ul.
Dimensiunea e prima decizie și cea mai importantă. Un pluș de 15 centimetri se pierde între flori și arată ca un accesoriu uitat acolo. Unul de 40 de centimetri transformă buchetul într-un pluș cu câteva flori în jur, care nu mai poate fi ținut confortabil cu o singură mână. Zona bună, din ce am văzut, e undeva între 20 și 30 de centimetri. La dimensiunea asta personajul e clar vizibil, dar florile rămân flori.
Contează și cât de ferm e plușul. Cele umplute prea moale se turtesc când le fixezi și, după douăzeci de minute, Stitch arată ca și cum ar fi avut o săptămână grea. Cele cu umplutură tare își țin forma, dar sunt greu de ancorat. Ideal e un mijloc, un pluș care își păstrează silueta când îl apeși cu degetul, dar care cedează un pic.
Apoi calitatea materialului, care se vede în fotografii mult mai mult decât ai crede. Blana ieftină reflectă lumina ciudat, cam ca o pijama sintetică, iar la blitz albastrul devine violet spălăcit. Un pluș bun are fibra mai densă, cu textură mată, și rămâne albastru și în lumină naturală, și în lumină de restaurant. Diferența de preț e de câteva zeci de lei. Diferența în fotografia pe care o veți avea peste douăzeci de ani nu se măsoară în lei.
Care Stitch, că sunt mai multe
Variantele diferă mult, iar alegerea spune ceva. Stitch clasic, cu perechea suplimentară de brațe ascunsă și expresia lui obraznică, e cel mai versatil. Stitch cu inimioară în mână e cel mai evident, poate prea evident pentru unii, deși la o cerere evidentul nu e neapărat un defect. Stitch cu Angel, partenera lui roz din serial, e o alegere pe care puțini o fac și care funcționează foarte bine dacă amândoi cunosc personajul, pentru că sugerează perechea fără să o spună.
Am văzut și oameni care aleg Stitch cu floare de plumeria pe cap, referință la Lilo. E subtil și frumos, cu riscul ca nimeni în afară de ei doi să nu prindă gluma. Ceea ce, la o cerere în căsătorie, cam asta e ideea.
Florile care merg cu albastru și cele care nu merg deloc
Aici lucrurile devin puțin tehnice, dar rămân la nivelul la care oricine înțelege dacă i se explică o dată.
Albastrul lui Stitch e un albastru rece, saturat, cu tentă spre indigo. Nu e bleu de vară. Asta înseamnă că se ceartă cu unele culori și se împacă foarte bine cu altele.
Albul nu dă greș niciodată. Trandafiri albi, eustoma albă, hortensie albă. Contrastul e curat, plușul iese în evidență, compoziția capătă aerul acela de eveniment important. Dacă ești nesigur și nu vrei să experimentezi într-o seară ca asta, albul e alegerea sigură. Nu a regretat nimeni vreodată un buchet alb.
Rozul funcționează, cu o condiție. Trebuie să fie roz cald, de tipul celor din trandafirii de grădină, nu fucsia strident. Fucsia lângă albastru indigo produce o vibrație vizuală obositoare, ochiul nu știe unde să se așeze. Roz prăfuit, roz somon, roz pudră, toate se așază frumos lângă albastru și dau buchetului o blândețe care merge cu momentul.
Roșul e problematic și o spun direct. Roșu intens lângă albastru intens creează o tensiune de tip steag, iar Stitch pare că a nimerit din greșeală într-un buchet de Ziua Îndrăgostiților. Dacă vrei neapărat roșu, pentru că e cerere în căsătorie și așa se face, mergi pe un burgundy închis, care are destul brun în el cât să calmeze conflictul.
Galbenul, în general, nu. Am văzut încercări și niciuna nu m-a convins. Galben lângă albastru e un contrast complementar prea brutal pentru un buchet romantic, arată mai degrabă a decor de petrecere pentru copii.
Ce flori concret și de ce
Trandafirul rămâne coloana vertebrală, și nu din lipsă de imaginație. Are tijă rezistentă, cap suficient de mare cât să echilibreze plușul, și rezistă. Un trandafir de calitate ține o săptămână și ceva, ceea ce contează dacă vrei ca buchetul să existe și după momentul cu poza.
Eustoma, pe care mulți o știu drept lisianthus, e arma secretă a buchetelor bune. Seamănă cu un trandafir de mătase, are petale ondulate și dă volum fără să ceară atenție. Umple golurile cu eleganță.
Hortensia e utilă când vrei masă. Un singur cap de hortensie ocupă cât șapte trandafiri și creează pe loc senzația de buchet bogat. Are un defect serios, se ofilește repede dacă rămâne fără apă, deci nu e prima alegere dacă buchetul stă câteva ore în mașină.
Gypsophila, adică floarea miresei, e controversată. Unii o adoră, alții o consideră umplutură ieftină. Părerea mea e că totul ține de cantitate. Un pic, ca spumă între flori, arată bine. Multă, și buchetul pare făcut în grabă.
Am o slăbiciune pentru garoafele de calitate în buchetele astea, deși știu că sună a floare de la piață. Garoafa modernă, cu petale dese și culori pudrate, e complet altceva decât ce vindeau florăriile în anii nouăzeci, și rezistă mai bine decât aproape orice.
Construcția propriu-zisă, pas cu pas
Îți trebuie plușul, între cincisprezece și douăzeci și cinci de fire de flori în funcție de mărimea dorită, verdeață pentru contur, două sau trei bețe subțiri de bambus, sârmă de florărie, bandă de florărie, hârtie de ambalaj și panglică de satin.
Începi prin a pregăti plușul, și aici e trucul pe care majoritatea tutorialelor îl trec cu vederea. Nu înfigi nimic în el. Chiar dacă vezi peste tot oameni care bagă bețe direct în pluș, rezultatul e că plușul rămâne cu găuri și cu umplutura deranjată permanent. Metoda corectă e să legi două bețe de-a lungul corpului, în spate, cu sârmă trecută pe sub braț și în jurul taliei, strâns dar nu sufocant, apoi să acoperi legăturile cu bandă de florărie. Plușul rămâne intact și poate fi scos oricând.
Bețele trebuie să coboare cam cât tijele florilor, ca să se integreze în mâner. Dacă sunt mai scurte, Stitch se lasă în față sub propria greutate și, după o oră, privește în podea.
Apoi tai florile. Toate la aceeași lungime, unghi de patruzeci și cinci de grade, sub apă dacă poți, pentru că altfel intră aer în tijă și floarea nu mai bea. Cureți complet frunzele de pe partea care intră în mâner. Frunzele lăsate acolo putrezesc și miros urât în două zile.
Construcția o faci în tehnică spiralată, care sună complicat, dar nu e. Ții primul fir în mână, adaugi al doilea așezat oblic peste el, al treilea la fel, mereu în aceeași direcție, rotind ușor buchetul între degete. Tijele se așază natural una peste alta ca într-un evantai, iar buchetul capătă singur formă rotundă și stă în picioare când îl pui pe masă. Dacă adaugi firele drept, unul lângă altul, obții un mănunchi care se prăbușește.
Stitch intră în compoziție cam la o treime de sus, ușor descentrat. Perfect centrat arată static, ca o fotografie de pașaport. Descentrat cu câțiva centimetri, cu capul întors ușor lateral, buchetul pare că se întâmplă, nu că a fost aranjat.
Unde ascunzi inelul, dacă vrei să o faci
Ideea cu inelul ascuns în buchet e mai veche decât Instagramul și rămâne una dintre cele mai frumoase, cu condiția să nu se ducă naibii.
Nu îl legi de pluș cu ață subțire, pentru că se desface. Nu îl pui între flori sperând că rămâne acolo, pentru că nu rămâne. Soluția care funcționează e o cutiuță mică fixată solid în spatele plușului, ascunsă de ambalaj. Sau, dacă vrei varianta clasică, inelul legat cu sârmă de florărie de o tijă groasă, într-o poziție în care e vizibil doar dintr-un anumit unghi.
Am auzit povestea unui tip din Cluj care a legat inelul de urechea lui Stitch cu panglică și a condus prin oraș cu geamul deschis. Restul e previzibil și include o oră de căutat pe stradă. A găsit inelul. Nu se termină întotdeauna așa.
Metoda cea mai sigură rămâne să ții inelul în buzunar și să folosești buchetul ca pretext, ca lucru pe care i-l pui în mână în timp ce te lași într-un genunchi. Efectul e același și riscul e zero.
Panglica și mesajul de pe ea
Panglica nu e decorativă. E ultimul lucru pe care îl atingi când legi buchetul și primul lucru pe care îl citește cineva, dacă ai scris ceva pe ea.
Mesajul scurt bate mesajul lung, întotdeauna. Un ohana, un vrei, o dată, un nume. Am văzut panglici cu paragrafe întregi și efectul e că nimeni nu le citește, fiindcă textul se pierde în pliuri. Trei sau patru cuvinte, cu literă lizibilă, într-o culoare care contrastează cu satinul.
Culoarea panglicii se alege ultima, după ce buchetul e gata, pentru că abia atunci vezi ce lipsește. Albul merge cu tot. Argintiul e elegant și nu concurează cu albastrul. Albastrul închis, în ton cu Stitch, leagă compoziția și e alegerea pe care o fac cel mai des cei care știu ce fac.
Când comanzi în loc să faci singur
Nu tot ce se poate face acasă merită făcut acasă, iar cererea în căsătorie e exact tipul de moment în care nu vrei să descoperi la unsprezece seara că nu ai sârmă de florărie.
O florărie serioasă are acces la flori proaspete de la depozit, are plușuri verificate și, mai important, are experiența acelor detalii pe care nu le înveți dintr-un articol. Știe că trandafirul de import rezistă mai bine decât cel local vara, știe cât apasă un pluș pe mâner, știe la ce oră să livreze pentru ca florile să arate perfect fix atunci când ai nevoie de ele.
Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori. Conceptul e orientat spre tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesaj pe panglică, la livrare. E genul de abordare care contează exact în situațiile astea, când nu ai chef să explici de trei ori ce vrei și nici să convingi pe cineva că data de livrare nu e o sugestie.
Pentru cine vrea buchetul gata făcut, cu tot cu mesajul pe panglică, livrare flori Atelierul cu daruri rezolvă partea logistică fără să transforme cererea într-un proiect.
Cât costă, ca să știi la ce să te aștepți
Un buchet cu Stitch făcut acasă costă în materiale undeva între o sută cincizeci și trei sute de lei, în funcție de pluș și de câte flori pui. Comandat, prețurile pornesc cam de la două sute cincizeci de lei și urcă spre patru sute cincizeci pentru variantele mari, cu flori premium.
Diferența nu e uriașă, ceea ce merită spus, pentru că mulți presupun că a face singur înseamnă a economisi mult. Nu prea. Economisești puțin și investești două ore și o doză de stres. Uneori merită, fiindcă faci ceva cu mâna ta și asta se simte. Alteori nu merită deloc.
Ziua cererii, partea la care nimeni nu se gândește
Buchetul e gata. Acum trebuie să ajungă acolo.
Nu îl lași în mașină la soare. Zece minute în iulie într-o mașină parcată și trandafirii se moleșesc ireversibil. Aerul condiționat suflat direct pe el e la fel de rău, usucă petalele în câteva minute.
Îl transporți cu tijele într-o pungă cu puțină apă, sau măcar înfășurate într-un prosop de hârtie umed, și îl ții drept. Culcat pe bancheta din spate, buchetul se turtește pe o parte și Stitch ajunge într-un unghi ciudat.
Dacă îl faci cu o zi înainte, ceea ce e o idee bună fiindcă îți ia stresul din ziua respectivă, îl ții într-o vază cu apă rece, la loc răcoros, ferit de fructe. Detaliul cu fructele nu e o superstiție bătrânească. Merele și bananele emit etilenă, un compus care grăbește îmbătrânirea florilor. Un bol de fructe pe aceeași masă scurtează viața buchetului cu zile întregi.
Și încă ceva. Verifică plușul cu o zi înainte, în lumină bună. Dacă are o cusătură ieșită sau o pată din depozit, o vezi acum, nu în poza pe care o va posta ea a doua zi.
Greșelile pe care le văd cel mai des
Prea multe flori. Instinctul spune că mai mult înseamnă mai frumos, dar un buchet supraîncărcat ascunde plușul și pierde exact ce voia să transmită. Cincisprezece fire bine așezate bat treizeci înghesuite.
Ambalaj în prea multe straturi. Hârtia care înfășoară buchetul de trei ori îl transformă într-un con din care se vede o urechiușă. Un strat, maximum două, deschise larg.
Pluș de calitate slabă lângă flori scumpe. Contrastul e crud și se vede imediat. Mai bine flori simple și un pluș bun decât invers.
Și ultima, cea mai frecventă. Buchetul făcut în ultima jumătate de oră, cu florile cumpărate din drum. Se vede. Se vede întotdeauna.
Ce rămâne după
Am o convingere pe care nu o pot demonstra, dar în care cred. Obiectele care supraviețuiesc momentelor mari nu sunt cele scumpe. Sunt cele care se pot păstra.
Florile mor. Asta e natura lor și e chiar frumusețea lor, un lucru care durează exact cât trebuie. Stitch, în schimb, rămâne. Ajunge pe un raft, sau pe pat, sau într-o cutie cu lucruri care nu se aruncă. Peste zece ani cineva îl scoate de acolo și își amintește instantaneu de seara aia, de genunchiul pe pământ, de mâinile care tremurau.
Asta face un buchet cu Stitch la o cerere în căsătorie și asta nu face un buchet de trandafiri, oricât ar fi de frumos. Nu e o competiție și nu spun că trandafirii sunt o alegere proastă. Spun doar că ai posibilitatea să dai cuiva un obiect care va exista peste zece ani și care va spune, de fiecare dată când e privit, exact ce ai vrut să spui în seara aia și poate nu ți-au ieșit cuvintele.
Nimeni nu e lăsat în urmă. Nimeni nu e uitat. E o replică dintr-un desen animat pentru copii și e, întâmplător, cea mai bună definiție a căsătoriei pe care am auzit-o vreodată.
Întrebări frecvente
Ce dimensiune trebuie să aibă plușul Stitch într-un buchet pentru cerere în căsătorie
Între 20 și 30 de centimetri. Sub 20 de centimetri plușul se pierde între flori și nu se mai citește ca element central, iar peste 35 de centimetri buchetul devine greu și incomod de ținut cu o singură mână. La 25 de centimetri, cu 15 până la 20 de fire de flori în jur, raportul dintre pluș și flori arată echilibrat și în realitate, și în fotografii.
Câte flori intră într-un buchet cu Stitch
De obicei între 15 și 25 de fire, în funcție de dimensiunea plușului și de tipul florilor. Dacă folosești hortensie, numărul scade mult, fiindcă un singur cap de hortensie ocupă cât șapte trandafiri. Cu trandafiri și eustoma, 19 fire sunt suficiente pentru un buchet care arată bogat fără să ascundă personajul.
Ce culori de flori se potrivesc cu Stitch
Albul, rozul cald și burgundy-ul închis. Albastrul indigo al plușului e o culoare rece și saturată, care se comportă bine lângă alb și lângă nuanțele pudrate de roz, dar intră în conflict vizual cu fucsia, cu roșul aprins și cu galbenul. Dacă vrei un buchet care să arate bine și în lumină de restaurant, și la blitz, albul rămâne cea mai sigură alegere.
Cât costă un buchet cu Stitch pentru o cerere în căsătorie
Făcut acasă, materialele costă între o sută cincizeci și trei sute de lei. Comandat de la o florărie, prețurile pornesc de la aproximativ două sute cincizeci de lei și ajung la patru sute cincizeci de lei pentru variantele mari, cu flori premium și mesaj personalizat pe panglică. Diferența dintre a-l face singur și a-l comanda e mai mică decât se așteaptă majoritatea oamenilor.
Se poate ascunde inelul în buchet
Se poate, dar cu o fixare serioasă. Cea mai sigură variantă e o cutiuță mică prinsă cu sârmă de florărie în spatele plușului, acoperită de ambalaj. Inelul legat cu panglică sau cu ață de urechea plușului se desface la prima mișcare bruscă, iar riscul nu merită. Dacă emoția e deja mare, ține inelul în buzunar și folosește buchetul ca pretext pentru momentul în care te lași într-un genunchi.
Cu cât timp înainte se face buchetul
Cu maximum o zi înainte, ținut apoi într-o vază cu apă rece, la loc răcoros și departe de fructe, pentru că etilena emisă de mere și banane grăbește ofilirea. Un buchet făcut cu o zi înainte arată la fel de bine ca unul făcut în dimineața respectivă și îți scoate din ziua cererii o oră de agitație inutilă.
Cât rezistă un buchet cu Stitch
Florile rezistă între cinci și zece zile, în funcție de tip și de îngrijire. Trandafirii și garoafele țin cel mai bine, hortensia cel mai puțin. Plușul rămâne, iar asta e o parte din motivul pentru care oamenii aleg buchetele cu personaje pentru momentele importante. După ce florile se usucă, obiectul care declanșează amintirea e tot acolo.
Merge un buchet cu Stitch și pentru un bărbat
Merge, și se întâmplă mai des decât s-ar crede. Aranjamentul se schimbă puțin, cu o paletă mai sobră, verde, alb și eucalipt, și cu un ambalaj mai simplu. Personajul rămâne același, iar semnificația nu ține de gen.
Eveniment
Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri?
Am o prietenă care nu poate intra într-o florărie fără să-i pornească durerea de cap în câteva minute. Nu e mofturoasă, e pur și simplu sensibilă la mirosuri, iar buchetele proaspete, oricât de frumoase ar fi, o transformă într-o persoană care caută disperată ieșirea.
Așa că, atunci când a împlinit treizeci de ani, m-am trezit în fața unei dileme pe care mulți dintre noi o cunoaștem. Vrei să oferi flori, pentru că flori se oferă, dar știi că darul tău o să stea într-un colț cu geamul deschis și o privire vinovată din partea ei. Atunci am descoperit, ca tot omul care caută, lumea trandafirilor de săpun. Și am aflat repede că nu e chiar atât de simplu pe cât pare.
Pentru că, surpriză, trandafirii de săpun au și ei miros. Uneori destul de puternic. Iar dacă pornești de la ideea că orice floare care nu e vie e automat sigură pentru un nas delicat, riști să faci exact greșeala pe care voiai s-o eviți.
Hai să lămurim lucrurile cap-coadă, fără grabă.
Ce sunt, de fapt, trandafirii de săpun și de ce par soluția ideală
Un trandafir de săpun este exact ce sugerează numele. O floare modelată din săpun, de obicei dintr-un amestec pe bază de glicerină și uleiuri, turnat în forme care imită petală cu petală floarea adevărată. La prima vedere arată uimitor de natural. Mulți oameni îi confundă cu trandafiri uscați sau prelucrați, până când îi ating și simt textura ușor ceroasă, mătăsoasă, ca un săpun fin pe care nu te-ai îndura să-l folosești.
Atracția lor e evidentă. Nu se ofilesc. Nu cer apă. Nu lasă polen pe masă și nu atrag insecte. Pentru cineva care nu suportă florile vii tocmai din cauza mirosului intens, ideea unei flori care arată identic, dar care nu emană acel parfum copleșitor, sună a rezolvare perfectă. Și de multe ori chiar este. Doar că trebuie să știi ce cauți.
Aici apare prima neînțelegere. Lumea presupune că un trandafir de săpun e neutru olfactiv pentru că nu e o plantă. Adevărul e mai nuanțat. Săpunul, prin natura lui, este aproape întotdeauna parfumat. Producătorii adaugă esențe pentru ca produsul să miroasă plăcut, exact așa cum miroase un săpun obișnuit de baie. Iar un buchet întreg de astfel de flori, strâns într-o cutie închisă, poate concentra parfumul până la un nivel care, pentru o persoană sensibilă, devine la fel de deranjant ca un buchet de crini proaspeți.
Mirosul ascuns din spatele petalelor
Mi-aduc aminte că am deschis primul buchet de săpun pe care l-am comandat și m-a lovit un val dulceag, ca de cosmetice ieftine. Mie nu mi-a displăcut. Dar mi-am dat seama imediat că prietena mea ar fi fugit din cameră.
Intensitatea mirosului depinde de câțiva factori pe care merită să-i ai în minte înainte să comanzi. Cantitatea de esență adăugată în compoziție variază enorm de la un producător la altul. Un atelier care lucrează ieftin și rapid pune adesea parfum mult, pentru că esențele tari maschează calitatea mai slabă a materialului. Un atelier care lucrează cu grijă folosește parfumuri discrete, uneori aproape imperceptibile, sau chiar variante fără esență deloc.
Apoi e chestiunea volumului. Un singur trandafir miroase abia simțit. Un buchet de cincizeci miroase de zece ori mai tare, pur și simplu pentru că ai de zece ori mai mult material care eliberează parfum în aer. Logica e banală, dar oamenii o uită constant când se îndrăgostesc de un aranjament generos și uită că acel aranjament generos înseamnă și o cantitate generoasă de miros.
Și mai e ambalajul. Cutiile sigilate, ferecate cu capac și panglică, țin parfumul captiv. Când le deschizi, primești totul deodată, ca atunci când desfaci un borcan de cafea. Buchetele lăsate să respire, înfășurate lejer în hârtie, pierd din intensitate în câteva zile și devin mult mai blânde.
Cum recunoști un buchet potrivit pentru un nas sensibil
Acum partea practică, cea pentru care probabil ai ajuns aici.
Întreabă direct despre parfum, nu te baza pe presupuneri
Cel mai simplu lucru, și totodată cel mai des ignorat, este să întrebi. Sună banal, știu. Dar majoritatea oamenilor comandă online, văd o poză frumoasă, dau click și speră că totul va fi bine. Când darul e pentru cineva sensibil la mirosuri, merită să scrii un mesaj scurt vânzătorului și să întrebi cât de parfumate sunt florile. Un atelier serios îți va răspunde sincer. Unii oferă chiar variante slab parfumate sau complet neutre, la cerere, dacă li se spune din timp.
Am observat că reacția vânzătorului la o astfel de întrebare spune multe. Dacă te asigură vag că nu miroase deloc, fără detalii, fii precaut. Dacă îți explică din ce e făcut săpunul, ce esențe folosește și cum poți reduce parfumul lăsând buchetul la aerisit câteva zile, ai dat peste cineva care chiar își cunoaște produsul.
Calitatea materialului schimbă totul
Pare contraintuitiv, dar un buchet mai scump e adesea o alegere mai sigură pentru cineva sensibil. Motivul ține de chimie, nu de snobism. Săpunurile de calitate, pe bază de glicerină pură și uleiuri bune, nu au nevoie de parfum agresiv ca să miroasă acceptabil. Au un miros propriu, fin, ușor de tolerat. Compozițiile ieftine, în schimb, conțin adesea ingrediente sintetice care, lăsate așa, ar mirosi neplăcut, deci se acoperă cu esențe tari și dulci.
Petala unui trandafir de calitate e fermă, dar mătăsoasă, cu margini bine definite. Cea ieftină se simte spongioasă, uneori lipicioasă, iar mirosul ei tinde să fie acel parfum penetrant pe care îl asociem cu detergenții. Dacă ai ocazia să atingi și să miroși un exemplar înainte de comandă, fă-o. Diferența e clară din prima.
Mărimea contează mai mult decât crezi
Există o tentație firească de a oferi cât mai mult. Cu cât buchetul e mai bogat, cu atât pare gestul mai grandios. Numai că, pentru o persoană cu nasul fin, un aranjament uriaș poate fi exact ce nu trebuie. Mai multe flori înseamnă mai mult parfum concentrat într-un spațiu mic.
Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la grandoare. Aranjamentele spectaculoase, cum sunt cele de tipul 101 trandafiri de sapun, rămân o declarație vizuală extraordinară pentru aniversări sau momente cu adevărat importante, mai ales dacă ținta cadoului are toleranță la mirosuri delicate. Pentru cineva foarte sensibil însă, un buchet mediu, de cincisprezece sau douăzeci de fire, dintr-un material bun și slab parfumat, va fi mai degrabă o bucurie decât o povară. Citește persoana, nu doar ocazia.
Unde va sta buchetul după ce îl primește
Un detaliu la care rar se gândește cineva. Florile de săpun stau ani de zile, spre deosebire de cele vii. Asta înseamnă că mirosul, oricât de slab, va fi prezent constant în spațiul unde e expus buchetul.
Dacă persoana sensibilă urmează să țină aranjamentul în dormitor sau într-o cameră mică, fără ferestre, chiar și un parfum discret poate deveni obositor în timp. Într-un living spațios, bine aerisit, același buchet trece complet neobservat. Merită să te gândești la asta înainte, fiindcă un cadou frumos care ajunge ascuns într-un dulap din cauza mirosului nu prea își atinge scopul.
Un truc simplu pe care l-am învățat de la o vânzătoare cu experiență. Lasă buchetul desfăcut, la aer, două sau trei zile înainte de a-l oferi. Parfumul se domolește vizibil, iar floarea își păstrează aspectul intact. Practic, oferi un buchet care a apucat deja să respire.
De ce contează cui îi comanzi, nu doar ce comanzi
Toate sfaturile de mai sus depind, până la urmă, de un singur lucru. De atelierul care ți le face. Poți avea toate intențiile bune din lume, dar dacă produsul vine dintr-un loc unde calitatea e o loterie, rămâi la mila norocului.
Aici intervine relația dintre client și producător, ceva ce piața românească a început abia recent să trateze cu seriozitate. Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori, gândit în special pentru tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesajul scris pe panglică, până la livrare.
Tocmai genul acela de abordare în care poți cere o variantă mai puțin parfumată, poți spune că darul e pentru o persoană sensibilă și poți avea încrederea că cineva chiar te ascultă. Pentru cazurile delicate, cum e cel cu prietena mea, contează enorm să poți vorbi cu un om, nu doar să apeși un buton.
Personalizarea ajută și ea aici, fiindcă atunci când mesajul de pe panglică e gândit special pentru cel care primește, buchetul capătă o greutate emoțională care depășește cu mult discuția despre parfum. Devine un gest, nu un obiect.
Câteva greșeli pe care le văd repetate și cum le ocolești
Cea mai frecventă e graba. Lumea comandă cu o zi înainte, primește buchetul sigilat, îl oferă pe loc, iar mirosul concentrat din cutie dă peste cap toată surpriza. Lasă-ți timp, comandă cu câteva zile mai devreme, deschide și aerisește.
A doua greșeală e să confunzi absența florilor vii cu absența mirosului. Ți-am spus, săpunul miroase. Dacă pornești de la premisa corectă, eviți dezamăgirea.
A treia, și poate cea mai umană, e să cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar conveni celuilalt. Mie îmi plac mirosurile dulci și intense. Prietenei mele i se face rău de la ele. Cadoul bun e cel care ține cont de nasul celui care îl primește, nu de al tău.
Iar dacă ai dubii, întreabă persoana direct, chiar cu riscul de a strica surpriza puțin. O întrebare aparent banală, ceva de genul te deranjează mirosurile florale, poate salva un cadou întreg. Mai bine o mică nelămurire decât un buchet care ajunge la fereastra deschisă.
Floarea care nu se ofilește, dar care merită aleasă cu grijă
Frumusețea trandafirilor de săpun stă în faptul că rămân acolo, lângă tine, luni și ani de-a rândul, ca o amintire palpabilă a unui moment. Tocmai de asta alegerea lor pentru cineva sensibil la mirosuri cere puțin mai multă atenție decât o comandă obișnuită. Nu e vorba de complicații inutile, ci de grijă față de confortul celui drag.
Alege material bun, întreabă despre parfum, gândește-te la dimensiune și la locul unde va sta, lasă buchetul să respire înainte și, mai presus de toate, comandă de la cineva care răspunde la întrebări și înțelege ce ceri. Fă asta și vei oferi exact ce ți-ai dorit de la început. Un dar frumos, care stârnește bucurie, nu dureri de cap.
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 4 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 8 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

