Connect with us

Eveniment

153 DE SECUNDE  – Manifestul milenialilor ajunge la Craiova

Publicat

pe

“Am fost făcut să rezist. Să nu se clintească nimic din mine”

“153 de secunde” – teatru contemporan ce documentează momentul Colectiv –,  prezentat în turneu național în parteneriat cu teatre, festivaluri și organizații umanitare din țară, va fi jucat, pe 5 noiembrie, de la ora 18.00, în cadrul programului 11plus1 Independent / Contemporan, găzduit de Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova.

Spectacolul “153 de secunde”, în regia Ioanei Păun, este o radiografie a incendiului de la clubul Colectiv, bazată pe mărturii ale supraviețuitorilor, și, totodată, o radiografie macro, ce relevă diagnostice sociale actuale. 153 de secunde pornește de la povestea uneia dintre surpaviețuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, pentru a se transforma într-un eseu vizual despre o generație aflată în blocaj.


Poem vizual construit cu rigoare matematică, „153 de secunde” documentează tragedia de la Colectiv.  Ridică întrebări, în căutarea unui fir călăuzitor prin labirintul generat de nenumărate alte puncte de criză din istoria recentă. Pune în discuție, dintr-o perspectivă subiectivă, implicațiile politice, morale și afective ale incendiului din clubul Colectiv, un moment ajuns în profunzimea texturii sociale, care a mobilizat un proces complex de reflecție asupra unei generații aflate în blocaj. Scenariul, semnat de scriitoarea Svetlana Cârstean, punctează o poveste recompusă din zeci de mărturii ale supraviețuitorilor. Cu aproape 20 de tineri actori pe scenă, spectacolul reconstruiește, fără urmă de violență grafică, energia unei mulțimi aflate într-un moment critic. Traseul acestui grup este este definit de stări divergente: exaltarea, entuziasmul, amorțeala, paralizia, furia. Containerul care a blocat ieșirea de la Colectiv are o voce proprie, interpretată de actorul Bogdan Dumitrache, și construiește contextul mental care domină realitatea tinerilor din România.

Spectacolul 153 de secunde va fi prezentat pe 5 noiembrie, de la ora 18.00, la

Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul programului

11plus1 Independent/Contemporan.

Biletele sunt disponibile pe platforma online și la Agenția teatrală.

Aflat la cel de-al treilea sezon, programul 11plus1 independent / contemporan a debutat în stagiunea 2017-2018 și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor craioveni. Ediția curentă conține o selecție a celor mai bune 12 spectacole de teatru independent și dans contemporan din țară și aduce pe scena Naționalului craiovean artiști, regizori, coregrafi, dansatori, performeri din zona independentă,  într-o selecție neconvențională și diversă. Spectacolul 153 de secunde, care va fi prezentat în premieră la Craiova, în cadrul acestui program, vorbește despre ce înseamnă să supraviețuiești unei traume, ce înseamnă vindecarea, ce înseamnă să redevii întreg. Vorbește despre condiționările cu care am crescut. Și despre cum scăpăm de ele. Împreună.

“Cele 153 de secunde reprezintă, de fapt, explozia unui timp îndelungat, a unui timp distorsionat, manipulat, deformat în plan istoric. Spectacolul regizat de Ioana Păun se impune ca un act artistic de care contextul nostru cultural are o nevoie vitală, pentru că face apel la tot ce reprezintă setul nostru de valori prin care acționăm ca ființe sociale și pentru că radiografiază cu minuțiozitate cauzele care configurează mecanismul memoriei colective. Copiii tranziției au 30 de ani, e timpul lor, dar nu știu cum să imagineze schimbarea”. (Revista Cultura)

“Informaţia din documentare devine cânt, imagine sau chiar poezie. Ioana Păun realizează un spectacol cu o estetică nuanţată, pentru că numai astfel gradul de emoţie pe care îl suscită spectacolul devine suportabil. Regizoarea Ioana Păun reuşeşte să controleze cu luciditate totul, de la documentare la sound (cânturi armonioase, dar şi scrâşnet metalic) şi video, apoi la mişcarea impecabilă a actorilor (realizată de Andreea David), având în echipă tineri foarte talentaţi“ (Dana Tabrea – profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)

”Este un spectacol cu atmosferă halucinantă. Rămâi nemişcat preţ de mai bine de o oră, iar la final aplauzele izbucnesc precaut, de parcă s-ar teme să nu deranjeze. Cu greu te reconectezi la real. Mult după ce te ridici din scaun mintea rămâne captivă în spectacol”. (Bogdan Munteanu)

Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și ARCUB și co-produs alături de CNDB.

ECHIPA

Proiectele regizoarei Ioana Păun (n. 1984) au fost susținute de prestigioase instituții europene și internaționale, de la Theatre Royal Stratford East, la Teatro Luna Chicago, Kunstraum Lakeside Austria, Live Art Development Agency UK, Schauspielhaus Viena sau Onassio Centre din Atena. Spectacolele ei urmăresc cu predilecție teme sociale, vizând subiecte complexe, de la condiția muncitorilor dintr-o fabrică la viața lucrătoarelor filipineze. Nominalizată la Premiul pentru Incluziune Socială în cadrul Galei AFCN, Ioana Păun și-a centrat munca pe înțelegerea comportamentului uman, în special în situații feroce și condiții extreme, economice, politice sau de sănătate. În 2019 două dintre spectacolele ei – Organizsme Modificate Genetic și Birth of Violence – vor fi jucate în Franța și Belgia, în cadrul programelor Sezonul România Franța și Europalia. Cel mai recent dintre spectacolele semnate de Ioana Păun, Birth of Violence, investighează mecanismele de radicalizare în rândul tinerilor și va avea premiera în Franța, la teatrul Le Phenix Scene Nationalle. Cu educație în teatru și arte performative la UNATC București și la Universitatea Goldsmiths din Londra, Ioana Păun este coordonatoarea Programului de Arte Performative al Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă și traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T.O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Ghergut și Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia, la Editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat, în 2015, volumul Gravitație, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de Editura Albert Bonnier, în colaborare cu Editura Rámus. Svetlana Cârstean este gazdă a Intersecțiilor de miercuri.

Munca pentru spectacol a început din 2017, iar fiecare element din construcția sa este creația originală a unora dintre cei mai avangardiști artiști români. Din echipă mai fac parte coregrafa Andreea David, artistul pop Cătălin Rulea, documentaristele Laura Ștefănuț și Smaranda Nicolau și muzicianul Sillyconductor.

Regia: Ioana Păun

Scenografia: Cătălin Rulea

Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau

Scenariu: Svetlana Cârstean

Coloana sonoră: Sillyconductor

Mișcare: Andreea David

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian  Voina, Tiberiu Enache, Irina Sibef

Voce: Bogdan Dumitrache

Compoziție muzicală specială: Diana Miron

Producătoare: Biatrice Cozmolici

Video: Razvan Leucea

Comunicare: Evantia Barca

Artistă asociată: Nicoleta Lefter

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Mircea Negulescu, celebru fost procuror DNA Portocală, a fost REȚINUT de procurorii SIIJ

Publicat

pe

De

Este săptămâna cheie. Urmărită cu sufletul a gură. De întreaga populație. De analiștii politici. De mediile internaționale. La capătul acestei săptămâni, vom ști cât este teatru și cât este politică autentică în rolul pe care și l-a asumat PSD. Și cât de puternic sau cât de labil este în realitate regimul Iohannis.

Legat de legea pandemiei, din ce în ce mai mulți analiști au lansat teza conform căreia regimul Klaus Iohannis a instaurat o formă de dictatură. Sau este pe cale să o instaureze. Dovada constă în modul în care este formulată legea pandemiei. În fomula actuală, această lege permite abuzuri extreme, unele ușor de imaginat pentru toată lumea, altele de neimaginat pentru cei mai mulți. Și conține prevederi care sunt valabile și pentru guvernări ulterioare, orchestrate nu numai de PNL, ci și de alte partide. În Camera Deputaților, PSD s-a predat. Cu arme și bagaje.

După ce a agitat de mai multe ori securea de război, insistând pe bună dreptate asupra faptului că actul normativ propus de Guvern este o lege zombi extrem de periculoasă pentru democrație, pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru suveranitatea națională și de un folos minim pentru combaterea pandemiei, Marcel Ciolacu, acționând pe post de dronă, s-a întâlnit pe neașteptate cu Raed Arafat. Cu un simplu secretar de stat. El fiind ditamai șeful Camerei Deputaților, președinte al PSD și lider al opoziției. Nu a negociat, așa cum ar fi fost cazul, cu premierul Ludovic Orban. Și nici măcar cu Ministrul Sănătății. Ci doar cu un subordonat al acestuia. Iar Raed Arafat l-a făcut arșice. L-a călcat în picioare. L-a obligat să se predea. Ciolacu a intrat în acest dialog, afirmându-și convingerea că legea propusă de Guvern e proastă. A ieșit în scurt timp convins că e bună. Colegii săi de partid au rămas în aer. Afirmaseră zile la rând cu argumente, pe toate canalele de televiziune, că legea pandemiei este plină de vicii și de capcane. La scurt timp după discuția Ciolacu-Arafat, PSD a intrat în silenzio-stampa. Și imediat, în Camera Deputaților, pesediștii au votat cu ambele mâini legea pandemiei. O înfrângere totală, pe care și-au administrat-o singuri. Un autogol de mari proporții. După care cartoful fierbinte a zburat la Senat.

PSD mai are o șansă. O șansă slabă. Să dreagă busuiocul în Senatul României, Care e Cameră decizională. Dar Ciolacu iese prost oricum. Iese mai prost decât legea proastă. Dacă subordonații săi pe linie de partid, senatorii PSD promovează cuvenitele amendamente ale legii pandemiei, se va spune pe bună dreptate că senatorii sunt buni, în timp ce deputații sunt răi. Partidul, în mentalul colectiv, se împarte astfel în două. În două jumătăți, între care există sensibile diferențe. Iar Ciolacu e strivit la mijloc. Dacă, dimpotrivă, în Senat se merge din nou pe aprobarea legii, atunci toți cei care au contestat-o se fac literalmente de râs. Ciolacu apare și mai bine desenat în calitate de dronă, iar PSD își pierde orice credibilitate ca partid de opoziție.

Este săptămâna de foc și pentru regimul Iohannis. În acestă bătălie, se vede din ce în ce mai limpede în fundal mâna președintelui și a serviciilor secrete. De aceea, vorbim nu de administrația Iohannis, ci de regimul Iohanns, pentru că regimul cuprinde și instituțiile de forță. Și la nevoie chiar și partidele din opoziție. Chiar și partidul cel mai important, care este PSD. Dacă regimul Iohannis câștigă în această încleștare – și mi-e teamă că va câștiga – atunci viața politică din România se dezechilibrează de tot. Pentru o vreme, vom avea partidele aflate la putere, sub care, într-un veritabil sandviș, vor sta docile, ascultătoare, partidele din falsa opoziție. Iar întreaga viață politică va fi manipulată de președinte, cu sprijinul instituțiilor de forță, cu complicitatea opoziției și, la vedere, cu partidul prezidențial scos în față.

Sorin Rosca Stanescu

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

„Batman”, alias procurorul Stasie Eduard, NU intelege ca in anul 2020 nu mai merge cu musamalizari si clasari/Epoca cand instantele stateau in genunchi in fata lui si a lui „Portocala” a apus

Publicat

pe

De

Cazul studentului din Ploiești, colaborator al DIICOT, ucis de traficanții de droguri, revine. În timp ce toate probele indică o crimă în stil mafiot, un procuror din Ploiești se străduiește să claseze dosarul.

Mama lui Răzvan a contestat ordonanța de clasare dată de procurorul Stasie dar și cea a Procurorului Șef din Prahova care a menținut măsura clasării.
Roxana Cîrstea nu a renunțat și a apelat la instanță. Astfel, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Prahova, luând act de cele prezentate ca probe, a decis în data de 07.06.2019 să accepte plângerea și să întoarcă dosarul la procuror pentru a completa urmărirea penală.

Dosarul a revenit la același procuror Stasie Eduard care, în data de 25 septembrie 2019 emite o nouă Ordonanță de clasare, fără a face alte investigații. Procurorul își motivează decizia prin faptul că nu există indicii privind existența unei acțiuni de otrăvire care să fi determinat decesul, motiv pentru care consideră că celelalte probe indicate, precum audierea martorilor, nu mai sunt utile cauzei. Cu alte cuvinte procurorul Stasie consideră că nu are rost să reia ancheta așa cum i-a indicat judecătorul ci să claseze pentru a doua oară dosarul.
O altă decizie a procurorului Stasie care ridică semne de întrebare este cea legată de conexarea dosarului de vătămare corporală cu cel de omor. Mama lui Răzvan a cerut ca dosarul nr 1576/P/2018 având ca obiect bătaia primită de fiul său de la traficanți, atunci când i-au spart piramida nazală și l-au amenințat că-l vor omorî, să fie conexat la dosarul de omor, 268/P/2018. Procurorul Stasie a refuzat conexarea celor două dosare considerând că nu există probe sau indicii privind legătura dintre ele. Dacă ar fi aprobat conexarea dosarelor, procurorul ar fi trebuit să-i audieze și pe ceilalți martori indicați de mama lui Răzvan, dar și de procurorul Niță și de polițistul de caz de la poliția judiciară care s-a ocupat în prima fază de cercetarea penală. Cei doi, procurorul de la Parchetul Ploiești și polițistul judiciarist, Burlacu, au indicat în Ordonanță martorii care ar trebui audiați, inclusiv în ordonanța de declinare a competenței. Dar procurorul Stasie nu a ținut cont de aceste indicații și pe 26.09.2018 a emis Ordonanța prin care refuză conexarea dosarelor, iar a doua zi a clasat dosarul 268/P/2018 de omor din culpă.
Mama lui Răzvan, susținută de avocat, nu a renunțat la luptă. A pregătit o nouă plângere la instanța și una la Secția Specială (SIIJ), precum și un memoriu către Procurorul general al României și unul către președintele Iohannis. Este dispusă chiar să accepte deshumarea fiului său, pentru recoltarea de noi probe, în cazul în care redeschiderea dosarul ar impune acest lucru. Între timp am aflat că procurorul Stasie Eduard ar mai avea câteva săptămâni până la pensionare și ar putea să scape de o eventuală anchetă privind reaua credință și grava neglijență de care este acuzat de către familia tânărului ucis.
Acest caz a fost tratat pe larg atat de ziarul Incisiv de Prahova, cat si de Evenimentul Zilei.

Cert este ca „Batman”, alias celebrul procuror Stasie Eduard (prieten al paraditorului Negulescu Mircea care era utilizat de acesta pe culoare de „executie” cu probe false) a refuzat orice proba Roxanei Cîrstea si coroborarea dosarelor.

Felicitari magistratilor de la Tribunalul Prahova.


Astfel, in dosarul nr 5670/105/2019, judecatorul de camera preliminara a decis in data de 18.06.2020- desfiintarea din nou a Ordonantei de clasare emisa de „Batman” si retrimiterea cauzei la acesta pentru continuarea si strangerea de probe in mod profesional.
Suntem curiosi daca „Batman”, alias Stasie Eduard va mai apuca sa mai emita o noua Ordonanta de Clasare sau se piteste rapid la pensie, actiune care nu il va scapa totusi de acuzatiile si raspunderea penala care il incumba pentru reaua credință și grava neglijență de care este acuzat de către familia tânărului ucis, acuzatie formulata intr-o plangere penala aflata pe rolul SIIJ. (este a doua plangere penala pe numele lui „Batman” la aceasta sectie, in lucru fiind doua dosare penale care il vizeaza). Vom reveni. (Crsitina T.).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Promo/In curând vom publica stenograme incendiare cu sefi din Politia Locala Ploiesti

Publicat

pe

De

Sper ca se va cenzura ineptia proiectului de lege privind generic “carantinarea” intrucat incalca din star art.20 din Constitutie, respectiv nu raspunde ceruntelor imperative ale considerentelor Deciziei CCR nr.458/2020 si ale altora publicate!
In proiect nu sunt introduse masuri de protectie a sanatatii fizice graduale si mai putin restrictive cum ar fi purtarea mastii, distantarea fizica …ce trebuie stabilite prin lege nu prin ordin sau norme infralegale, iarbin caz de infeficienta dovedita stiintific in caz extrem sa se prevada impunerea carantinei/izolarii ca masura privativa temporar de libertate si restrictiva de alte dreptruri fundamentale clar definite nu lasate la voia intamplarii!

Carantinarea bunurilor este o prostie fara o reglementare clara precisa si concreta a efectelor! Nu se reglementeaza procedura distrugerii sau decontaminarii respectiv nu exista procedura cu privire la identificarea contaminarii bunului in ce consta aceasta suspiciune de contaminare primara…

Definitia masurilor de sanatate publica este ciudata si neclara adica cum sa stabilesti masuri specifice de prevenire, limitare si raspuns aplicate in vederea impiedicarii raspandirii bolii! Pai prin aceasta lege se va preveni impiedicarea raspandirii nu raspandirea deci guvernantii au alte scopuri cu epidemia! Cat ii duce minte pe acesti politruci! Au confundat zadarnicirea combaterii fapta penala unde sensul este clar dar in proiectul de lege sensul este altul normat!
Mai sper ca Presedintele care are obligatii constitutionale majore sa nu promulge o lege stramba restrictiva de drepturi cuvatat mai mult cu cat DNA se poate autosesiza ca atunci cand s-a sesizat cu urmarire penala in rem pe OUG 13/2017, cand lumea era deja in strada!
Acum ce va fi, se intreaba retoric experti; SRI, col (R) Ion Dedu? (Cristina T.).

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Mureș

Eveniment18 ore inainte

Mircea Negulescu, celebru fost procuror DNA Portocală, a fost REȚINUT de procurorii SIIJ

Este săptămâna cheie. Urmărită cu sufletul a gură. De întreaga populație. De analiștii politici. De mediile internaționale. La capătul acestei...

Eveniment2 zile inainte

„Batman”, alias procurorul Stasie Eduard, NU intelege ca in anul 2020 nu mai merge cu musamalizari si clasari/Epoca cand instantele stateau in genunchi in fata lui si a lui „Portocala” a apus

Cazul studentului din Ploiești, colaborator al DIICOT, ucis de traficanții de droguri, revine. În timp ce toate probele indică o...

Eveniment3 zile inainte

Promo/In curând vom publica stenograme incendiare cu sefi din Politia Locala Ploiesti

Sper ca se va cenzura ineptia proiectului de lege privind generic “carantinarea” intrucat incalca din star art.20 din Constitutie, respectiv...

Cultură5 zile inainte

Gherzan Cătălin, PER: „Educaţia online nu va fi niciodată nici măcar 30% din modul în care trebuie făcută educaţia”

Gherzan Cătălin, candidatul PER la primăria municipiului Piteşti şi patron al unei grădiniţe private în Piteşti, a acordat un interviu...

EvenimentO săptămână inainte

Cetatenii trebuie sa se trezeasca din starile induse de guvernantii de azi si sa evalueze calitatea mentala a politicienilor puterii actuale, dar si a celor ce mimeaza opozitia virtuala fata de abuzurile institutionale din aceasta perioada trista a Romaniei

Acest ciudat al politicii PNL, fost jurnalist sustinator al sistemului binomial si campului tactic in justitie, se pare ca acesta...

EvenimentO săptămână inainte

HUAWEI, pe locul 45 în topul celor mai valoroase brand-uri din lume, primește și recunoașteri importante pentru cele mai recente dispozitive din segmentele PC și tabletă

Compania ajunge pe locul 50 în Top 100 Most Valuable Brands pentru al cincilea an consecutiv. HUAWEI obține premii cheie...

EvenimentO săptămână inainte

Cititi si va minunati de emanatiile normative ale guvernantilor!/ Iata lucrul bine facut, pe jumatate doar!

Este nu numai opinia mea. Ci și a altor analiști. Poate chiar mai competenți. Examenul crucial al celor două runde...

Viața în MureșO săptămână inainte

De ce sa incerci un tratament cu ulei de canabis?

Intrucat canabisul este o planta utilizata inca din antichitate pentru a trata diverse afectiuni, aceasta a ramas cunoscuta datorita efectelor...

EvenimentO săptămână inainte

Microsoft își extinde prezența în România cu un centru de dezvoltare tehnologică în Iași

Microsoft a anunțat astăzi finalizarea unei tranzacții cu Movial, o companie de servicii de inginerie și design software specializată în...

Eveniment2 săptămâni inainte

Doar in mintea lui exista aceste restrangeri de drepturi constitutionale prin norme infralegale!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

Eveniment2 săptămâni inainte

Ma uimeste pasivitatea autoritatilor, altele decat politia, precum si a societatii civice, cu privire la abuzurile politiei locale/nationale fata de cetateni care nu “respecta” masurile instituite de starea de alerta si nu numai!

Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noului CNATDCU, o parte din rectorii de universități...

Eveniment2 săptămâni inainte

Microsoft ajută 25 de milioane de oameni din întreaga lume să dobândească abilități digitale necesare economiei COVID-19

Microsoft Corp. a anunțat ieri o nouă inițiativă globală care vizează dezvoltarea abilităților digitale pentru 25 de milioane de oameni...

Eveniment2 săptămâni inainte

Certificare ISO 9001 pentru Fabrica Nokian Tyres din America de Nord

Noua fabrică Nokian Tyres din Dayton, SUA, a primit certificarea ISO 9001. Pentru a obține această certificare, companiile trebuie să...

Eveniment2 săptămâni inainte

Huawei Next Image 2020 așteaptă în continuare înscrieri: Peste 20 de mii de pasionați de fotografie din Europa și-au înregistrat deja lucrările în competiție

Huawei Consumer Business Group invită pasionații de fotografie din România să se înscrie în competiția globală Huawei Next Image 2020...

Eveniment2 săptămâni inainte

Motorola lansează moto g pro în România, primul smartphone cu stylus de la Motorola

Dupa lansarea moto g pro în Europa, moment care a marcat și celebrarea a 100 de milioane de smartphone-uri moto g vândute...

Eveniment2 săptămâni inainte

CAT Phones lansează noul smartphone Cat S42, un telefon pe care îl poți igieniza oricând ai nevoie

Grupul Bullitt, deținătorul licenței globale pentru telefoanele Cat®, prezintă Cat S42, un smartphone robust, proiectat pentru fiabilitate, care poate fi spălat...

Știrile Săptămânii