Connect with us

Eveniment

Trump intervine în scandalul Boeing! Ce a decis președintele Statelor Unite | MuresAZI

Publicat

pe

Autorităţile aeronautice din Regatul Unit, Franţa, Irlanda, Austria, Olanda, Italia, Belgia şi Norvegia au suspendat accesul acestui tip de avion Boeing în spaţiul aerian al țărilor enumerate anterior.

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că toate avioanele Boeing 737 MAX 8 şi MAX 9 vor fi oprite la sol în SUA, după ce un astfel de avion al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică, provocând moartea a 157 de oameni, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

„Vom decreta de urgenţă interzicerea tuturor zborurilor (de avioane Boeing) 737 MX 8 şi 737 MAX 9”, a declarat Trump de la Casa Albă. „Securitatea americanilor, şi a tuturor pasagerilor, este prioritatea noastră absolută”, a adăugat el.

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) a decis, marţi, suspendarea tuturor zborurilor în Europa cu avioane Boeing 737 MAX, în urma tragediei aviatice produse duminică în Etiopia. Într-un comunicat emis de EASA se menţionează că această ”măsură de precauţie” se aplică de marţi începând cu ora 19:00 GMT şi vizează ambele modele de Boeing 737 MAX date până în prezent în exploatare, respectiv MAX 8 şi MAX 9.

Un aparat Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines, cu 157 de persoane la bord, s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba la scurt timp după decolare, la patru luni după un accident similar al unui avion de acelaşi tip al companiei Lion Air în Indonezia soldat cu 189 de morţi, în urma ambelor catastrofe neexistând supravieţuitori.

După prăbuşirea avionului etiopian, mai multe ţări, printre care China, Indonezia, Singapore, Oman, Coreea de Sud şi Mongolia au dispus suspendarea zborurilor cu avioane Boeing 737 MAX, la fel procedând şi numeroase companii aeriene, printre ele fiind Ethiopian Airlines, Cayman Airways, Gol, Aeromexico, Comair şi Aerolineas Argentinas.

Companiile aeriene au decis suspendarea din uz a avioanelor Boeing 737 MAX 8, după ce două astfel de modele de aeronavă s-au prăbușit în ultimele patru luni.

Facebook Comments

Eveniment

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar, dar are o dorință nebună de a face cumpărături | MuresAZI

Publicat

pe

De

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar.

BERBEC E destul de greu să te concentrezi azi pe „problemele tale”, pentru că realizezi că nu sunt nici probleme, nici ale tale! Trebuie să-ţi iei libertatea să faci unele lucruri după cum vrei tu. O periodă de mici realizări şi acumulări. O veste sau o informatie interesantă în a doua parte a intervalului. Nu trage toata activitatea pe umerii tai şi nu-ţi atribui toate sarcinile, nu este sănătos!

TAUR Astăzi eşti avantajat în domeniul financiar. Dar, ai o dorinţă de nestăpânit să cheltuieşti, să faci cumpărături. Poţi să-ţi cumperi… un covrig şi aşa faci şi economia atât de necesară! Noi evenimente sau propuneri pot face perioada interesantă. Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă, pentru că se pare că eşti inspirat în domeniul
financiar. Aspectele planetare oferă un timp pentru posibilitatea rezolvării unor vechi probleme.

GEMENI Dedică ziua discuţiilor, negocierilor. Eşti avantajat în comunicare, domeniul în care excelezi, aşa că trebuie să pui la punct unele situaţii de relaţii sociale. Fii convingător, dar scurt! Trebuie să te ocupi mai mult de anturajul apropiat, sau de familie, ca situaţiile actuale să nu degenereze în probleme mai greu de rezolvat. Nu lasa
situaţia să scape de sub control, să te depăşească.

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar.

RAC Nu te grăbi, fii temeinic! Dorinţa ta de a-ţi îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a pune „lucrurile la punct” nu întâlneşte astăzi opoziţie. Nu te implica, la serviciu sau acasă, în conflicte. Posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. Prudenţa nu strică. Cineva ar vrea să ai informaţii greşite. Sigur că este vorba de dragoste, de amor şi
pasiuni devastatoare, dar întreabă-te dacă nu cumva este mult zgomot pentru nimic?

LEU Se pare că eşti stresat, neliniştit şi aştepţi să se întâmple ceva…Totuşi, conjunctura este clară şi îţi indică să te gândeşti cum să acţionezi, nu să aştepţi să cadă drobul de sare! Poziţiile planetelor îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de la serviciu, de suprastructură, sau de acasă, din curte, dacă ai. Este
timpul unor mai mari sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează!

FECIOARĂ Un nativ, tot semn de pământ, din anturajul tau, te bârfeste şi te acuza pe nedrept, dar poţi depaşi situatia cu succes si cu oarecare profit social. Bârfele şi intrigile sunt la ordinea zilei. Nimic din ce este ascuns nu va ramane necunoscut si nu va fi secret ca să nu iasa la lumina, cel puţin aşa spun cărţile sfinte, aşa ca ai răbdare
si vei afla ceea ce doreşti!

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar.

BALANŢĂ Dacă depinde de tine, amână! Dacă nu, vezi care variantă e favorabilă! După o perioadă obositoare îţi e greu să intri în ritm. De fapt, realizezi că „ritmul” nu e nici natural, nici sănătos! Oare nu mai este puţină pace, armonie, un loc liniştit? Întrebari la care astrologul nu găseşte răspuns… Succese, din nou neaşteptate, pentru că vin târziu, când nu te mai aşteptai, la serviciu sau în cercul de prieteni şi/sau în familie.

SCORPION Astăzi, fă-ţi viaţa mai suportabilă, nu te mai lăsa folosit! Poţi să faci faţă celor mai grele întrebări. Parcă, ai răspunsurile gata pregătite! Foloseşte experienţa şi ai mereu rezolvări de-a gata! Perioadele tulburi, cu grad înalt de risc şi cu o puternică componentă de haos, te-au avantajat întotdeauna, prin aplicarea practică şi pragmatică a analizei reci şi pertinente care te caracterizează.

SĂGETĂTOR Trebuie să dai dovadă de anvergură în idei, de o minte deschisă. Primeşti unele sfaturi, unele informaţii, depinde numai de tine să descoperi adevărata valoare şi să te foloseşti de ele. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa socială! Trebuie să ai mai multă încredere în colegi, prieteni, rude, sigur in cei verificati! Schimbarile dese – cheia marilor succese! Dacă ai dificultăţi, schimbă stilul, schimbă modul, schimbă felul – tenacitatea este buna cand esti în câştig.

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar.

CAPRICORN Nu răspunde la numere de telefon pe care nu le recunoşti! Astăzi poţi să fii înşelat, cu “oferte” sau “promoţii”, aşa indică stelele. Prudenţă şi în relaţiile de serviciu şi sentimentale. Nu-ţi pierde timpul cu legături sub nivelul tău. Partea benefică a zodiei te ajută să găseşti soluţii şi rezolvări. Idei şi concepte noi îţi sunt la
îndemână. Lasă-i să vorbească până la capăt, pe cei din jur, nu-i întrerupe cu capricornisme gen: „Ştiam!” sau „Mă laşi!” Şi nu mai mormăi…

VĂRSĂTOR O zi puţin mai dificilă, sau cu o problemă personală de rezolvat. Poate fi şi o capcană, un risc asumat, dar stelele spun că te poţi descurca onorabil. Calea de mijloc, cumpătarea, e de aur! Tu încearcă să nu te laşi prins de “ingineriile” escrocilor, care, să fim drepţi, sunt deosebit de ingenioşi. Nu intra în vorbă cu persoane
necunoscute, nu răspunde la numere de telefoane necunoscute lasă-ţi umanismul şi bunele intenţii pentru altă zi!

PEŞTI Nu tot ce zboară se mănâncă, poţi constata astăzi, spre paguba ta. O decepţie, produsă de o achiziţie, o cumpărătură, o marfă, sau de o veste. Cu prudenţă şi fără iluzii poţi trece obstacolul! Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii. Pari uşor plictisit şi distrat de tot ce ţi se întâmplă… asta pentru că te pregăteşti de ceva important.
Iar ziua de astăzi este doar o zi de legătură, care aştepţi să treacă. Dar şi zilele de tranzit au farmecul lor!

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Preşedintele Iohannis reacţionează la anunţul mutării Ambasadei României la Ierusalim. Un nou atac la adresa premierului | MuresAZI

Publicat

pe

De

Subiectul mutării Ambasadei României la Ierusalim a stârnit anul trecut un scandal imens între PSD și Klaus Iohannis. Anul trecut, președintele Klaus Iohannis s-a declarat împotriva accestei măsuri. Iohannis a transmis atunci că nu a fost consultat cu privire la o posibilă mutare a ambasadei în Ierusalim.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, spune acum că, potrivit legii, decizia finală privind mutarea ambasadei îi aparține președintelui României. Mai mult, preşedintele afirmă că Palatul Cotroceni nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern.

„Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens. Poziția Președintelui României cu privire la acest subiect a fost exprimată cu claritate în repetate rânduri și nu va fi reluată acum. Decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfășoară în prezent și doar cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale. Decizia finală aparține Președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern. Administrația Prezidențială nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern. Președintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului și Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

La rândul său, un înalt responsabil palestinian a criticat duminică anunţul României privind mutarea ambasadei sale de la Tel Aviv la Ierusalim ca fiind o „încălcare flagrantă a drepturilor palestiniene, a dreptului internaţional şi a rezoluţiilor ONU”, relatează dpa.

„O încălcare stridentă a drepturilor Palestinei, a legilor internaţionale şi a rezoluţiilor ONU. Contribuie doar la eliminarea soluţiei celor două state, singura soluţie pentru pace şi stabilitate în întreaga regiune. Facem apel la Uniunea Europeană să ia măsuri în legătură cu această decizie, care este o violare a politicilor consacrate ale Uniunii Europene. Vom discuta această problemă în Liga Arabă şi Organizaţia de Cooperare Islamică”, scrie Saeb Erekat,  un înalt oficial al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), pe Twitter.

De asemenea, Ambasada Israelului la Bucureşti îşi exprimă speranţa ca reprezentanţa diplomatică a României să se mute de la Tel Aviv la Ierusalim, poziţie exprimată după anunţul făcut în acest sens, duminică, de premierul Viorica Dăncilă. „Ambasada Statului Israel o felicită pe doamna premier Dăncilă pentru declaraţiile făcute astăzi (duminică – n.r.) la Conferinţa AIPAC de la Washington. Ne exprimăm speranţa ca, în viitorul apropiat, Ambasada României să se mute la Ierusalim, capitala eternă a Israelului”, se arată într-o declaraţie a reprezentanţei diplomatice.

Guvernul României a anunţat intenţia de mutare a sediului ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

”După cum știm, președintele Donald Trump a deschis Ambasada SUA la Ierusalim. Acest pas, admirabil și curajos, ne-a impresionat pe mine, Guvernul meu și poporul român. Mutarea ambasadei americane este emblematică și demonstrează legătura puternică a valorilor dintre poporul american și cel israelian. De asemenea, acest gest a lansat la nivel internațional un proces de reflecție. Guvernul României a inițiat de atunci un proces de evaluare a oportunității mutării ambasadei României la Ierusalim. De aceea, sunt încântată să anunț astăzi, în fața audienței AIPAC, că după finalizarea analizei de către toți actorii constituționali implicați în procesul decizionat din țara mea, și în deplin consens, eu ca prim-ministru al României, și guvernul pe care îl conduc vom muta Ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat Viorica Dăncilă, în SUA.

De asemenea, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, declara în luna mai 2018, în Comisia de politică externă a Camerei Deputaților, că o decizie de mutare a Ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim ar putea afecta candidatura României în 2019 pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. De asemenea, a explicat șeful diplomației române, o ambasadă nu poate fi mutată dintr-un oraș în altul fără decret prezidențial obligatoriu, conform legii.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Ameninţările lui Petre Daea! Dacă faci asta, rişti amendă de 10.000 lei. Urmează controale serioase! | MuresAZI

Publicat

pe

De

Potrivit legii, amenzile în acest sector sunt colosale. Ele pornesc de la câteva sute de lei şi pot ajunge la 10.000 lei şi la interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între unul şi trei ani. În plus, infracţiuni cum ar fi pescuitul electric, pescuitul cu materiale explozive sau cu substanţe toxice, cu unelte şi scule neautorizate sau omorârea deliberată a mamiferelor marine se pedepsesc cu închisoare de la unul la trei ani.

„Acțiunile vor continua în perioada următoare pentru descurajarea actelor de pescuit ilegal, comercializare ilicită, evaziune fiscală cu pește și produse din pește, precum și protejarea ihtiofaunei în perioada de reproducere naturală”, anunţă Ministerul Agriculturii.

Legislaţia prevede ca, la categoria infracţiunilor ce se pedepsesc cu 10.000 lei, intră fapte precum: nedeţinerea licenţei/autorizaţiei de pescuit comercial, pescuit recreativ/sportiv; pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiţie, şi distrugerea icrelor embrionate de peşte în zonele de reproducere naturală; pescuitul neautorizat al sturionilor; reducerea debitului şi a volumului de apă pe cursurile de apă, în scopul pescuitului ilegal; deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor sau produselor din peşte obţinute din pescuit; producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Pe 19 martie, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin Serviciului Regional Muntenia, împreună cu Agenția Executivă pentru Pescuit și Acvacutură din Bulgaria au efectuat o misiune comună în baza Planului de acțiune româno – bulgar pentru prevenirea faptelor ilicite din domeniul pescuitului. Această misiune s-a desfășurat pe fluviul Dunărea în apele teritoriale ale României și Bulgariei, insulele române și bulgare, cât și pe canalele adiacente în vederea combaterii actelor de braconaj piscicol. Inspectorii din cadrul celor două agenții au efectuat verificări privind respectarea prevederilor legislației române și bulgare în domeniul pescuitului comercial și recreativ.

„În acest sens, au fost inspectate 23 ambarcațiuni de pescuit care practicau pescuitul comercial, din care 20 cu pavilion bulgar și 3 cu pavilion român și au fost controlate 14 persoane care practicau pescuitul recreativ pe malul bulgar al Dunării. Verificările efectuate de echipa de control româno – bulgară au avut următoarele rezultate: confiscarea de plase de pescuit (setci) și vârșe instalate la stănoagă, reperarea și scoaterea din apă a 21 bucăți de șiruri de carmace pentru sturioni cu 1200 de cârlige montate, în dreptul km fluvial 543 (insula Vardim), identificarea și ridicarea în vederea confiscării a 6 setci nemarcate, fiecare cu lungimea de 50 m şi ochiul plasei de 60 mm, încheierea a 3 procese verbale de contravenție”, arată datele transmise de Ministerul Agriculturii.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Mureș

Eveniment18 minute inainte

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar, dar are o dorință nebună de a face cumpărături | MuresAZI

Horoscop 25 martie 2019. Luni, o zodie este avantajată financiar. BERBEC E destul de greu să te concentrezi azi pe...

Eveniment3 ore inainte

Preşedintele Iohannis reacţionează la anunţul mutării Ambasadei României la Ierusalim. Un nou atac la adresa premierului | MuresAZI

Subiectul mutării Ambasadei României la Ierusalim a stârnit anul trecut un scandal imens între PSD și Klaus Iohannis. Anul trecut,...

Eveniment6 ore inainte

Ameninţările lui Petre Daea! Dacă faci asta, rişti amendă de 10.000 lei. Urmează controale serioase! | MuresAZI

Potrivit legii, amenzile în acest sector sunt colosale. Ele pornesc de la câteva sute de lei şi pot ajunge la...

Eveniment8 ore inainte

Robert Turcescu desființează USR! Mii de români riscă închisoarea | MuresAZI

Mai exact, un proiect de lege a declanşat un scandal mare între parlamentari. Este vorba despre o inițiativă a USR...

Eveniment11 ore inainte

Ministrul Muncii a răbufnit! Cui i se va mări pensia | MuresAZI

Ministrul a declarat că, momentan, s-au ocupat de recalcularea pensiilor. ”Noi în acest grup de lucru luăm din nou practic...

Eveniment14 ore inainte

Toți românii care au lucrat în aceste grupe de muncă sunt vizați! Ce pensie vor primi înainte de Paște | MuresAZI

Este vorba despre mii de români care s-au încadrat în grupele I și II de muncă, Mai exact, ne referim...

Eveniment15 ore inainte

Concurs de orientare turistică

  Casa de Cultură a Studenţilor Tîrgu Mureş, organizează în data de 13 aprilie 2018 „Concurs de Orientare Turistică”. Activitatea...

Eveniment17 ore inainte

Olguța Vasilescu îl face praf pe Iohannis! ‘Un om cu 40 de dosare penale și care a luat case prin fraudă’ | MuresAZI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 2/2017 din 6 ianuarie 2017privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normativeEMITENT:...

Eveniment19 ore inainte

O BOMBA STA SA EXPLODEZE IN JUSTITIE SI IN PRAHOVA/ ÎNCEPE JIHADUL

Portocala va fi stoarsa ca o lamaie, dupa ce si-a tradat amicii/ ÎNCEPE JIHADUL Adevarata problema pentru procurorul Negulescu Mircea...

Eveniment19 ore inainte

Horoscop 24 martie. Nu te lua în bețe cu aceste zodii! Vei fi nevoit să faci anumite compromisuri | MuresAZI

BERBEC În acest weekend eşti un „lup singuratic”. Duminică îţi este greu să respecţii convenienţele, îţi apar ca nişte reguli...

Eveniment22 de ore inainte

Scandal monstru la Kanal D! Un concurent a dat de pământ cu decorul Exatlon! Decizie de ultimă oră a postului TV | MuresAZI

În meciul pentru hotel, Andrei Boțoacă, poreclit Giubi, și-a pierdut cumpătul după ce a pierdut în fața Războinicilor. Faimosul era...

EvenimentO zi inainte

Simona face ravagii la Miami! Calificare spectaculoasă reușită de Halep și Goerges | MuresAZI

Halep și Goerges le-au învins, în proba de dublu, pe Timea Babos si Kristina Mladenovici cu scorul de 4-6, 6-1,...

EvenimentO zi inainte

SUEDIA-ROMÂNIA: S-a terminat! Debut cu ghinion pentru Tricolori | MuresAZI

Echipa lui Contra: Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 57/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0) Fundași:...

EvenimentO zi inainte

S-a aflat secretul Ginei Pistol! Ce job a avut aceasta în Teleorman și ce studii are la bază. Detalii pe care puțini le știu despre ea | MuresAZI

Înainte să ajungă vedetă TV, Gina Pistol a lucrat ca vânzătoare în județul Teleorman, fieful lui Liviu Dragnea. Practic primii...

EvenimentO zi inainte

Dezastru pentru Lia Olguța Vasilescu! Adevărul a ieșit la suprafață | MuresAZI

”#PSDminteNicolae Giugea, deputat PNL DOLJ:După cum am promis continui să arăt marile minciuni PSD. Astăzi este rândul autostrăzii Olteniei, Craiova-Pitești....

ExclusivO zi inainte

Trei motive sa alegi videochat

Trei motive sa alegi videochat Cat de dificil este in ziua de azi sa gasesti un loc de munca ok,...

Știrile Săptămânii