Eveniment
EXCLUSIV/“Fost ofiter de informatii, adjunct al Direcției a V-a a Securității Statului, care raspundea de medicina si invatamant si soțul meu”
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, susține că mandatului șefului Armatei expiră la sfârșitul anului, precizând că atribuțiile sale vor fi preluate de locțiitor , iar ulterior va inainta o noua propunere pentru aceasta functie. Anterior, dupa sedinta CSAT, Iohannis Klaus a anuntat ca i-a prelungit mandatul lui Nicolae Ciuca, dupa ce l-a respins pe Dumitru Scarlat pentru acest post.
„La 31 decembrie, mandatul domnului Ciuca expira, iar atributiile sale vor fi preluate de loctiitor si voi veni cu o noua propunere. L-am intrebat sa imi spuna ce e nelegal si nu a sus. Am am articolul de lege in mana, voi verifica pe ce baza ar fi putut sa dea un asemenea decret”, a declarat ministrul la Antena 3.
Chiar asa?
Evaziunea fiscală, mita, traficul de influență, minciuna, furtul, înșelăciunea sunt manifestările și instrumentele cu care operează majoritatea pripășiților noului tip de societate, care, din punct de vedere moral, ne-au întors în epoca feudală. Și n-ar fi posibile dacă spoiala de cultură, lipsa de profesionalism și mediocritatea cronică, afișate de la „vlădică la opincă”, într-o lume dominată de ipocrizie și substituție a valorii cu imbecilism șmecheresc, n-ar caracteriza societatea și n-ar încuraja manifestarea șmecheriei imorale ca o alternativă viabilă ce garantează parvenirea. Trăim într-o lume cu susul în jos în care logica și adevărul sunt servite cu picătura, din când în când, printre alții și de către Curtea Constituțională, care, ca și un pacient în covalescență, mai zvâcnește din când în când, atenționând că este încă vie. Numai că din ce în ce mai rar și apatic.
Cantonați într-un perpetum mobile, din care nu mai evadăm, caracterizat de prezența eternelor figuri politice ce reprezintă veșnicul colac de salvare de la înecul în hârdăul imens în care tot ei ne-au introdus, părem că deținem recordul imbecilismului, înâpățânându-ne în prostia de a trata ca salvatori pe cei care ne-au aplicat capete în gură, șuturi în organele genitale sau ne-au pus bocancul cazon pe grumaz, încât abia mai respirăm. Creduli până la fanatism, trăim din promisiuni iluzorii, îmbătați cu minciună, fericiți când „aleșii” noștrii își etalează averile incomensurabile obținute prin furt și ne sfidează cu opulența, atât ei cât și beizadelele lor inculte și imbecile, pripășite prin Parlament, Guvern, administrație (chiar și SRI), pe care le transformăm în V.I.P.-uri mondene și din imbecili în valori.
Într-un astfel de decor sinistru, dominat de prostie, în care încălcarea drepturilor cetățenești, constituționale, a devenit ceva firesc – pentru că turma habar n-are ce drepturi are, darămite să mai ceară și respectarea lor -, croșeele Curții Constituționale, aplicate în plexul uriașului colos SRI, ridicat prin toleranța extremă a cetățeanului, aproape că n-au efecte, fiind anihilate de puterea promovată și instalată cu binecuvântarea aceluiași SRI omniprezent și omnipotent. Se pare că într-o societate dominată de mediocritate și ignoranță, Constituția, legile și drepturile fundamentale umane, pentru putere și serviciile vasale, sunt jaloane de plastic, ușor de înlăturat, pentru că nu există o reacție pe măsură, ci doar palide scâncete, ale unei mass-medii mercenarizate și aservite și a unei societăți civile muribunde, ce se aud de după draperiile sălii unde are loc marea reprezentație a exercitării puterii.
Curtea Constituțională a decis că interceptările SRI sunt neconstituționale și, logic, acestea nu mai pot constitui probe în toate dosarele aflate pe rolul instanțelor (principiul cauzelor pendinte). În consecință, cu excepția cazurilor care privesc siguranța națională (delimitate strict prin art. 3 din Legea 51/1991 a siguranței naționale), SRI nu mai are dreptul să efectueze interceptări, nici direct, nici ca „prestator de servicii” prin intermediul tehnicii din dotare. Că sunt necesare investiții în tehnică de interceptare și recrutare de personal; că centrul de interceptare, împreună cu aparatura și personalul, aflat în subordinea SRI, trec sub control civil și vor fi subordonate Parlamentului, Guvernului ori Ministerului Justiției, sunt variante imperative, logice și incontestabile, care nu permit prea multă marjă de interpretare și nici abordări paranoia de faliment al justiției civile.
Și totuși, miniștrii și specialiștii Guvernului Cioloș, pozând în analfabeți care, chipurile, n-au înțeles, nici literar, nici în spiritul constituției, Decizia Curții Constituționale cu privire la eliminarea totală a SRI din ecuația interceptărilor din cauzzele ce nu privesc siguranța națională, încearcă o nouă cacealma tipic dâmbovițeană, în care SRI nu va mai proceda, direct, la efectuarea interceptărilor, ci, indirect, va asigura aparatura și personalul (și, automat, arhivarea !) necesare efectuarii interceptărilor. Adică, au vrut, vor nu vor, Parchetele vor depinde tot de SRI, de certificatele ORNIS, de „filtrele” militare și de tehnica din dotarea SRI, care, în orice circumstanță, oricât de restrictivă ar părea, e evident că garantează SRI acces la toate interceptările efectuate de organele de cercetare penală, pentru că ei rămân proprietarii și administratorii serverelor în care se salvează și stochează informația. Prin această șmecherie decizia Curții: „…este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art.55 alin.(5) din Codul de procedură penală„, devine una formală, inaplicabilă, un fel de struțo-cămilă generată de interpretarea subiectivă a noțiunii de „punere în executare”, care, în opinia „specialiștilor” guvernamentali înseamnă interceptarea convorbirilor sau mesajelor de către organele de cecetare penală, cu tehnica din dotarea SRI, stocând informația pe serverele SRI, servere care râmân în patrimoniul si administrarea SRI. Păi, în aceste condiții, cine naiba rămâne posesorul tuturor informațiilor ? Cine poate opri „valorificarea” lor neoficială ? N-ar fi mai sigure, în aceste circumstanțe, chiar serverele „Google” sau „Yahoo”, neutre în luptele pentru putere din România ? Având în vedere „antecedentele” (porția sufocantă de stenograme furnizate mass-media înainte ca dosarele să fie făcute publice și manipulările din campaniile electorale), cu siguranță că ar fi mai sigure serverele „Google” și „Yahoo” !
Deci, prin ordonanța de urgență, prin care, inexplicabil, Guvernul Cioloș s-a grăbit să prelungească nu să clarifice, starea de incertitudine privind aplicarea constituției sau încălcarea drepturilor constituționale, nu numai că nu s-a tranșat problema beneficiarului informațiilor, ci a fost complicată și mai mult. Astfel, grăbindu-se să intervină (clar în favoarea SRI nu a Constituției și cetățeanului) Guvernul încalcă flagrant Constituția, emițând o ordonanță într-un domeniu în care nu avea competență materială. Pentru că, conform art. 73, alin. (3) din Constituție, în cazul legilor organice, guvernul poate interveni doar în situația în care, prin reglementările pe care le conțin, actele normative emise „au consecințe pozitive în domeniile în care intervin” (Decizia C.C.1.189/2008). Or, despre ce consecințe pozitive putem vorbi când ordonanța guvernului asigură, în continuare, arhivarea de către SRI a interceptărilor realizate de organele de cercetare penală, adică acces la informații ? Nu e evidentă neconstituționalitatea ordonanței ?
Și, ca de obicei, devenit o cutumă în România, nimic nu se poate realiza fără Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Un organism care, prin aportul ex-președintelui Traian Băsescu și-a lărgit infinit competențele și a devenit o putere paralelă, ce substituie, în mod curent, Parlamentul României. Rămasă fără urmări și fără o reacție pe măsură, șmecheria CSAT de a aduăga la o lege emisă de Parlament (la art. 3 din Legea 51/1991, au fost adăugate, prin decizia CSAT, noi atribuții SRI), noi prerogative, ce au permis SRI să efectueze acte de cercetare penală, deși contraviau Legii 14/1992 și Constituției, cutuma a fost preluată și reînviată și de noul Președinte, Klaus Iohannis, acesta reacționând prompt la Decizia CSAT ce vizează direct încălcarea atribuțiilor constituționale de către SRI, prin convocarea CSAT. Deși potrivit art.119 din Constituție, CSAT „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii”, are atribuții strict limitate, întrunit, de urgență – de parcă ar fi apărut o problemă de siguranță națională -, CSAT a analizat și s-a pronunțat, avizând favorabil Ordonanța Guvernului Cioloș privind măsurile aprobate în urma Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale. Și asta în condițiile în care, potrivit art. 4, lit. d) din Legea 415 din 27 iunie 2002, CSAT avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind: „securitatea naţională; organizarea generală a forţelor armate şi a celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare; propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale; alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale; condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine; numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare şi superioare acestora” domenii care, oricât de subiectivi am fi și de paranoia, este evident că nu privesc, sub nici o forma, dispoziţiile art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală. Și atunci, care a fost logica convocării de către Klaus Iohannis a CSAT? Nu e clar că la presiunile și pentru SRI s-a făcut această convocare ?
România se află într-o ipostază tenebroasă a existenței ei. O insulă între est-ul controlat de expansionismul rusesc și musulman radical și vest-ul letargic, boem, unde civilizația morală se află la apogeu. Un „no man’s land” moral în care se experimentează un grețos amestec de civilizații bazate pe elemente morale și imorale. Si dacă influența vestică este reprezentată, în special, de progresul tehnologic, din punct de vedere social și al civilizației continuăm să rămânem arhaici, influențați de est-ul rusesc sau musulman, în care morala se rezumă la „a te descurca”. O societate caracterizată de „scopul scuză mijloacele”, în care informația, indiferent cum este folosită, este vitală.
Lupta pentru acapararea puterii în România a pervertit totul: cetățeni, mass-media, instituții de stat, ONG-uri, culte, învățământ, cultură, etc. Aproape totul este infestat și virusat cu cangrena generată de morbul puterii. În această luptă, devenită cronică, instituțiile statului, fie că se numesc SRI, DNA, DIICOT, Parlament, Guvern, au devenit măciuci și ghioage pentru altoit adeversarii. Păpușarii care le controlează, prin numiri politice, prin promovări imorale, se folosesc de orice prilej și de orice metodă pentru a implica instituțiile publice în luptele pentru putere. Conștient sau manipulat, fiecare funcționar din instituțiile de forță, este angrenat (mai mult sau mai puțin, dar nu neutru) în luptele pentru putere și în păruiala națională generală. Loviturile sub centură, capetele în gură, croșeele în ficat, uppercuturi în barbă (figurativ vorbind), fac parte din arsenalul combatanților. Iar în disputa generală, „care pe care”, fără menajamente, deținerea și controlul informației este vital. Astfel, până în prezent, cine a deținut informația, a controlat măcelul și a decis finalul, pentru că a putut aplica lovituri năucitoare celor vizați, care au fost eliminați chiar înainte de a conta. Și cine a deținut informația a controlat, în primul rând, mass-media, furnizând, înainte de a deveni publice, „dovezi” ale așa zisei vinovații, în doze credibile, substituid justiția cu o tele-justiție sau o justiție mass-media, controlată prin dozajul informației și prin presiuni extraordinare care au influențat justiția oficială. Astfel, în timp, printr-o încălcare grosolană a Constituției, s-a cimentat și format o supra-structura uriașa, compusă din posesorul informației (SRI) și beneficiarul informației (mass-media), care a controlat și continuă să controleze România, stabilind, arbitrar și subiectiv, prin presiunea uriașă capabilă s-o exercite, cine și cât deține puterea în România, cine rămâne și cine dispare din peisajul puterii.
Prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituțională a fracturat, oficial, monopolul asupra informației, cu consecințe dezastruoase nu asupra siguranței naționale și nici asupra dosarelor în care există interceptări nelegale, ci asupra controlului informației care contează în lupta pentru putere. Spargerea monopolului informației înseamnă pierderea controlului unor grupări asupra societății și asupra adversarilor. Spectrul apariției concurenței în domeniul informațiilor, presupune eliminarea arbitrariului și dă frisoane celor care s-au obișnuit să controleze societatea prin dozarea informației și manipularea mass-media prin dozaj. Lecturând presa și vizionând media, în cazul Deciziei 51/2016 a CC, este mai mult decât evident cine au fost beneficiarii privilegiați a informațiilor în premieră, furnizate de „stăpânii” informațiilor și cine au de pierdut și de câștigat din această reașezare a dreptului de acces la informații. De asemenea, reacțiile Guvernului Cioloș și ale lui Klaus Iohannis, arată clar tabăra în care au jucat și joacă, pentru că, aproape pe față, au luat poziție, vădit ostilă deciziei Curții Constituționale și pro SRI, convocând CSAT (ca urmare a considerării pierderii monopolului informației de către SRI o problemă de siguranță națională, adică spargerea monopolului informației e sinonimă cu atacarea armată a României) și emițând o Ordonanță de Urgență (prin care nu numai că nu pun în aplicare decizia Curții Constituționale, ci, sfidând Curtea Constituțională și Constituția, lărgesc prerogativele SRI și întăresc controlul și monopolul acestei instituții asupra informației). Și iar asistăm bezmetici la o repriză de păruială între ariviști, disperați să ajungă la putere, incapabili să percepem cât și până când mai suportă societatea astfel de experimente antidemocratice, în care statul de drept este terfelit chiar de către cei care-l invocă, ușurându-se pe Constituție, pentru a permite unei instituții să mențină monopolul informației obținută fraudulos. (Ec Adrian Radu).
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Eveniment
Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige
Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.
Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.
Campanula și discreția ei aproape uitată
Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.
Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.
În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.
Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime
Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.
Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.
O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.
Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi
Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.
În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.
Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.
Freziile – delicatețea care spune totul
Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.
Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.
În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.
Lisianthus – sofisticarea modestă
Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.
Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.
E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.
Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare
Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.
Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.
Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.
Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest
Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.
Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.
O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.
Contextul cultural și istoria ascunsă
Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.
În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.
Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.
Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.
Florile potrivite pentru diferite relații
Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.
Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.
Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.
Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.
Aromele discreției
Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.
Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.
Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.
Florile ca început de conversație
Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.
Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.
Sfârșitul firesc al lucrurilor
Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.
Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.
Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.
Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.
Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.
Cultură
The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași
O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.
De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.
–
O noapte de opulență și farmec
Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.
Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.
Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.
–
Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal
Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.
Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.
Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.
–
O moștenire a eleganței care continuă
Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.
Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.
Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.
Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 3 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

