Uncategorized
Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o investiție strategică dedicată digitalizării și modernizării serviciilor publice oferite comunității sportive din România.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor partenere, ai structurilor sportive și ai autorităților publice, având ca obiectiv prezentarea direcțiilor de dezvoltare a proiectului și consolidarea colaborării instituționale în procesul de transformare digitală a serviciilor din domeniul anti-doping.
La conferință au participat reprezentanți ai Guvernului României, ai Agenției Naționale pentru Sport, ai Organismului Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale (OIPSI), ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, ai federațiilor sportive naționale, ai structurilor din sportul recreativ, precum și membri ai Comisiei SUT și ai Comisiei de Audiere.
În cadrul conferinței, managerul de proiect a prezentat principalele obiective și rezultatele așteptate, precum și impactul proiectului asupra modernizării serviciilor oferite de ANAD. „Platforma digitală integrată pentru Agenția Națională Anti-Doping va contribui la eficientizarea proceselor instituționale, creșterea transparenței și facilitarea accesului la servicii digitale moderne”, a declarat managerul de proiect, evidențiind totodată beneficiile privind reducerea timpilor de procesare și optimizarea activităților administrative.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unei platforme digitale integrate care să optimizeze activitățile administrative și operaționale ale ANAD prin implementarea unor soluții moderne de digitalizare, automatizare și interoperabilitate.
Grup țintă
Beneficiari direcți
* Agenția Națională Anti-Doping, în calitate de autoritate publică responsabilă cu prevenirea și combaterea dopajului în sport;
* sportivii și personalul asistent al sportivilor;
* federațiile sportive naționale și celelalte organizații sportive;
* reprezentanții structurilor din sportul recreativ;
* membrii comisiilor și structurilor cu atribuții în domeniul anti-doping;
* personalul ANAD implicat în gestionarea și furnizarea serviciilor publice digitale.

Beneficiari indirecți
* instituțiile publice partenere;
* structurile sportive și organizațiile implicate în promovarea sportului curat;
* societatea civilă și publicul interesat de accesul la informații și servicii publice digitale moderne.
Printre principalele rezultatele vizate se numără:
* digitalizarea serviciilor publice și a fluxurilor administrative;
* îmbunătățirea comunicării cu sportivii și organizațiile sportive;
* dezvoltarea unor instrumente moderne de informare și educație anti-doping;
* creșterea accesibilității și transparenței serviciilor oferite;
* consolidarea capacității administrative și digitale a instituției.
Proiectul este implementat în perioada 11 februarie 2026–10 februarie 2029 și are o valoare totală de 37.160.055,85 lei, fiind finanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare – Acțiunea 2.2 E-guvernare și digitalizare.
Prin implementarea acestui proiect, Agenția Națională Anti-Doping își reafirmă angajamentul pentru dezvoltarea unor servicii publice moderne, eficiente și accesibile, contribuind la consolidarea unui sistem anti-doping bazat pe integritate, responsabilitate și inovație, aliniat standardelor europene de digitalizare și bună guvernanță.
Uncategorized
Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?
14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cele2.060 de solicitări reprezintă cel mai mare număr semestrial din cei peste 10 ani de activitate ai CSALB, iar trimestrul al doilea din acest an a fost singurul în care a fost depășit numărul de 1.000 de cereri conforme înregistrate (1.092 solicitări). Creșterea de 40% față de S1 2025 (1.464 cereri) reflectă situația economică dificilă la nivel național, dar și internațional, în care consumatorii caută soluții pentru a-și ameliora situația financiară personală, afectată de creșterea costului vieții. În ceea ce privește numărul de dosare de conciliere, în prima jumătate de an băncile au intrat în aproximativ 400 de negocieri, în timp ce IFN-urile nu au acceptat nicio cerere spre negociere, deși au primit peste 600 de solicitări.
În primul semestru, 332 de negocieri s-au încheiat cu împăcarea părților, reprezentând 91% din totalul negocierilor purtate. Beneficiile totale rezultate din negocieri s-au apropiat de 1 milion de euro în prima jumătate a anului, ceea ce înseamnă aproximativ 2.700 de euro obținuți, în medie, în urma fiecărei nemulțumiri încheiate amiabil. De altfel, 59 de procese din instanțele de drept comun s-au încheiat după ce consumatorii și băncile, la recomandarea judecătorilor sau din inițiativa unei părți, au negociat litigiul în cadrul CSALB, gratuit pentru consumatori, în doar două săptămâni (în medie) și cu ajutorul unui conciliator, specialist în domeniul financiar-bancar. În total, începând cu 2021, peste 880 de procese s-au încheiat în mod amiabil, în cadrul de dialog oferit de CSALB.

Din totalul cererilor primite până la finalul S1 2026, 1.458 adresau diverse spețe în relația cu banca (față de 1.095 în S1 2025), în vreme ce 602 vizau diferite aspecte ale relației consumatorilor cu IFN-urile (vs 369 în S1 2025). Cererile adresate IFN-urilor sunt cu 63% mai multe în primele 6 luni din 2026 decât în perioada similară din 2025, iar ponderea acestora în totalul cererilor a crescut de la 25% (S1 2025) la 29% (S1 2026).
Totodată, până la finalul S1 2026, 202 cereri au fost soluționate direct între comercianți și consumatori, după sesizarea CSALB: 166 de cereri soluționate direct de către bănci și 36 de cereri soluționate amiabil de către IFN-uri (față de 91 soluționate de către bănci și 32 de IFN-uri în perioada similară din 2025).
Practic, în comparație cu anul trecut, numărul cererilor soluționate amiabil de către bănci aproape că s-a dublat. Menținerea metodei adoptate de comercianții din sistemul financiar–bancar, de soluționare amiabilă (directă) după sesizarea CSALB, reprezintă o altă cale de rezolvare a cererilor formulate de consumatori, mai ales atunci când aceste solicitări sunt simple și nu necesită neapărat intervenția/aportul de expertiză al conciliatorilor CSALB. Și în acest caz băncile au recurs la această metodă de soluționare (directă) mai mult decât IFN-urile.
Cele mai frecvente spețe pe care conciliatorii CSALB le analizează sunt cele legate de contractele de creditare. Aproximativ 90% din totalul cererilor se referă la restituiri de sume (comisioane, dobânzi), la diminuarea soldului unui credit (a datoriei totale), diminuarea ratelor lunare ori anularea unor restanțe, reeșalonări / rescadențări / refinanțări / renegocieri / reechilibrarea contractelor (inclusiv pentru motive de impreviziune). În aceeași sferă a optimizării costurilor aferente contractelor se regăsesc și solicitările de găsire a unei soluții pentru rezolvarea problemelor (în general), trecerea de la indicele ROBOR la IRCC (încă din perioada pandemiei sunt formulate astfel de cereri), conversia monedei creditului, recalcularea dobânzilor, asumarea unor angajamente de plată și eliminarea anumitor clauze. Sunt primite și cereri de radiere a înregistrărilor din Biroul de Credit, pentru repunerea în graficul de rambursare (pentru cei aflați în executare silită), trecerea la dobândă fixă, renunțarea la proces sau cereri care au ca obiect rezolvarea unor situații generate de fraudele pe canale bancare.
Crește calitatea cererilor
În primul semestru, ponderea cererilor negociabile din total este de 84%, față de perioada similară a anului trecut, când ponderea cererilor negociabile era de 78%, în timp ce în S1 2024 a fost de 65%.
Acest lucru se datorează scăderii de la 669 (în S1 2024), la 321 (în S1 2025), respectiv la 340 (în S1 2026, dar pe fondul unei creșteri a volumului total de cereri înregistrate) a numărului cererilor de ștergere a înregistrărilor din Biroul de Credit, care nu pot face obiectul unui dosar de negociere prin intermediul CSALB, ci sunt soluționate direct de către părți sau clasate.
Numărul dosarelor a ajuns la 395/S1 2026, în comparație cu 415/S1 2025. Astfel, din cele 1.240 de cereri negociabile adresate băncilor, 395 au fost transformate în dosare de negociere, în timp ce IFN-urile nu au acceptat transformarea în dosar a niciuneia dintre cele 480 de cereri negociabile primite.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB:

„Contextul tensionat de pe plan intern și internațional generează stres financiar pentru toți consumatorii români și, în special, pentru cei care au contractat împrumuturi bancare anterior acestor situații de criză. Creșterea prețurilor și dezechilibrele macroeconomice interne, precum și conflictele de la nivel internațional generează îngrijorări justificate pentru oameni.
De aceea, mulți dintre ei încearcă să găsească rezolvări, să anticipeze situațiile complicate și să-și valorifice eficient și precaut finanțele personale. Sunt tot atâtea motive pentru creșterea numărului de cereri trimise de consumatori către CSALB. Din fericire pentru aceștia, în domeniul bancar a fost creat acest cadru de dialog dintre consumatori și comercianți, care funcționează fără întrerupere de peste un deceniu.
Începând din 2016, prin intermediul CSALB s-au derulat peste 6.400 de negocieri, majoritatea între consumatori și bănci. Alte 3.000 de solicitări ale consumatorilor transmise către CSALB și-au găsit rezolvarea direct cu comercianții, pe spețe mai simple, dar important este că părțile au convenit o rezolvare în afara instanțelor. De altfel, din 2021 până acum, 880 de procese începute în instanță și-au găsit rezolvarea în mod amiabil, în cadrul CSALB. Cele mai multe soluții din aceste cazuri provenite din instanță au presupus restituirea unor sume de bani consumatorilor, dar și suspendarea executării silite ori reintrarea într-un grafic de rambursare, cu respectarea unui angajament de plată.
Din păcate, IFN-urile au acceptat mai puțin de 60 de cereri de negociere în ultimii 8 ani, ceea ce reprezintă un semnal de îngrijorare pentru disponibilitatea către dialog și rezolvarea amiabilă a problemelor pe care le întâmpină consumatorii instituțiilor financiare nebancare. IFN-urile au fost mai deschise către rezolvarea directă a solicitărilor, multe dintre acestea având ca obiect ștergerea înregistrărilor negative din Biroul de Credit.
În ultimii 10 ani băncile și-au schimbat modul de relaționare cu clienții și tratează negocierile într-o manieră mult mai flexibilă și mai personalizată. Abordarea conflictuală s-a redus, disponibilitatea băncilor pentru negociere a crescut considerabil, inclusiv procedurile interne ale băncilor fiind adaptate pentru a susține acest proces.
Reamintim care sunt principalele avantaje ale concilierii. În primul rând sunt legate de timpul scurt de soluționare. Consumatorul care cheamă banca sau IFN-ul în instanță nu are o problemă juridică, ci una financiară. Consumatorul ajunge în instanță pentru că nu mai poate plăti sau și-ar dori o reducere a ratei. Dar soluția judecătorului poate veni după ani de procese, în timp ce nevoia consumatorului este urgentă. Această nevoie este satisfăcută prin conciliere, deoarece o negociere cu banca sau cu IFN-ul poate dura, în medie, doar două săptămâni în cadrul CSALB, fără ca respectivul consumator să plătească ceva. Nu în ultimul rând, consumul emoțional și posibilitatea unei sentințe nefavorabile în instanță cântăresc decisiv în favoarea concilierii.”
Uncategorized
Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa
Bucharest, România – 10 iulie 2026 – Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam. În noul spațiu, cu o suprafață de 750 m², compania își propune să pregătească sute de instalatori încă din acest an, ca răspuns la cererea în continuă creștere pentru programele de formare Samsung Climate Solutions, care au înregistrat o evoluție constantă în ultimii ani.
Cursurile sunt concepute pentru a oferi instalatorilor experiență practică, aplicată, precum și cunoștințele teoretice necesare pentru instalarea și întreținerea tehnologiilor inovatoare Samsung Climate Solutions din domeniul pompelor de căldură, al sistemelor de climatizare și al soluțiilor inteligente de control.
Centrul de training din Schiphol, situat în apropiere de Amsterdam, marchează un moment important pentru companie, devenind cel mai mare centru european de training Samsung Climate Solutions și noul hub global dedicat pregătirii instalatorilor. Cu această locație nouă, Samsung reafirmă angajamentul de a susține dezvoltarea profesională a instalatorilor certificați Samsung și de a-i ajuta să țină pasul cu evoluția tehnologiilor din industria încălzirii și răcirii.

Xavier Feys, Vicepreședinte și Head of Team al Samsung Climate Solutions: „Am apreciat întotdeauna învățarea practică. Trainingurile desfășurate la fața locului permit acumularea cunoștințelor într-un mod natural și intuitiv. Noul centru de training din Schiphol, Ţările de Jos, reflectă angajamentul nostru de a sprijini instalatorii din Europa prin acces la cea mai nouă și avansată gamă de produse Samsung, la o zonă dedicată unităților de exterior, săli de întâlnire și spații de lucru special amenajate. De asemenea, acesta este și un centru dedicat prezentării ecosistemului One Samsung și inovațiilor din domeniul conectivității. La Samsung Climate Solutions ne asumăm misiunea de a împărtăși expertiza noastră în domeniul tehnologiilor de încălzire și răcire și de a oferi suport în proiectare, planificare și punere în funcțiune, asigurând instalatorilor un partener de încredere. Prin intermediul cursurilor pe care le organizăm, aceștia învață să implementeze cele mai noi sisteme de încălzire și răcire, dezvoltând competențele necesare pentru a-și consilia clienții într-un sector în care tehnologiile evoluează aproape zilnic”
Noul centru de training din Schiphol evidențiază angajamentul Samsung Climate Solutions de a contribui la dezvoltarea unei forțe de muncă specializate, capabile să răspundă cererii tot mai mari pentru soluții de încălzire eficiente din punct de vedere energetic.
Uncategorized
Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul
Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și funcții avansate pentru întreținerea automată a gazonului
București, România – 9 iulie 2026 – Roborock, brand global specializat în soluții inteligente de robotică pentru locuință, anunță lansarea oficială a noii sale game de roboți de tuns gazonul. Este un pas important în extinderea portofoliului Roborock dincolo de soluțiile dedicate curățeniei interioare, către îngrijirea inteligentă a spațiilor exterioare.
Noua gamă include modelele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR, acoperind nevoi diferite, de la grădini de dimensiuni reduse până la suprafețe ample, de până la 5.000 m². Modelele sunt proiectate pentru a oferi tundere precisă, configurare simplificată, navigație autonomă și un nivel ridicat de siguranță în utilizarea de zi cu zi.
Prin tehnologii precum RTK multibandă, VSLAM, LiDAR 3D la 360°, cartografiere asistată de AI, evitare inteligentă a obstacolelor și funcții de protecție pentru animalele nocturne, noua gamă Roborock își propune să transforme întreținerea gazonului într-un proces mai simplu, mai eficient și mai predictibil.
„Este un moment important pentru Roborock și ne bucurăm să aducem noua noastră gamă de roboți de tuns gazonul”, a declarat Jin Yani, Country Manager Roborock UK & Ireland. „Am integrat în seriile Q, S și Z tehnologii avansate de navigație, sisteme eficiente de tundere și funcții inteligente gândite pentru siguranță, confort și protejarea mediului din jurul casei. Obiectivul nostru este să oferim fiecărui utilizator o soluție potrivită pentru grădina sa, reducând timpul dedicat întreținerii și oferindu-i mai multă libertate să se bucure de spațiul exterior.”

O gamă adaptată pentru grădini diferite
Noua familie de roboți de tuns gazonul Roborock este structurată în trei direcții principale: RockNeo Q1, dedicată utilizatorilor care își doresc o soluție accesibilă și inteligentă pentru grădini mici și medii; RockMow S1, orientată către precizie și întreținere eficientă de zi cu zi; și RockMow Z1, gama de vârf, proiectată pentru terenuri complexe, pante accentuate și suprafețe mari.
RockNeo Q1: întreținere inteligentă, accesibilă și ușor de folosit
Seria RockNeo Q1 este concepută pentru grădini mici și medii, oferind o combinație echilibrată între navigație inteligentă, eficiență și ușurință în utilizare. Modelele folosesc tracțiune pe două roți, navigație prin RTK multibandă + VSLAM și sistemul Sentisphere™ Environmental Perception, care ajută robotul să se orienteze mai bine în grădină, inclusiv în zone mai dificile, cum ar fi spațiile umbrite sau pasajele înguste.
RockNeo Q1 include cartografiere asistată de AI, evitare a obstacolelor prin sistem de vedere stereo și control prin aplicația Roborock. În funcție de configurație, seria poate fi completată cu modulul PreciEdge™, care permite tăierea mai aproape de margini, la o distanță structurală de până la 3 cm față de limită. Această funcție contribuie la reducerea intervențiilor manuale de finisare.
Seria poate gestiona pante de până la 45% și obstacole verticale de până la 4 cm. În plus, funcția Wildlife-Friendly poate opri tunderea în intervale prestabilite, pentru a reduce riscul de deranjare a animalelor nocturne, precum aricii sau iepurii.

RockMow S1: precizie mai mare pentru întreținerea zilnică a gazonului
Seria RockMow S1 este destinată utilizatorilor care își doresc rezultate mai precise și un nivel mai ridicat de automatizare. Modelele integrează navigație RTK multibandă + VSLAM, percepție a mediului prin Sentisphere™ și sistem de evitare a obstacolelor cu vedere stereo.
RockMow S1 poate identifica obiecte aflate pe traseu, precum jucării, unelte sau alte elemente din grădină, ajustându-și deplasarea pentru a continua tunderea în siguranță. Funcția de cartografiere asistată de AI reduce intervenția manuală la configurare și ajută robotul să optimizeze traseele de lucru.
Seria poate naviga prin pasaje de până la 0,7 metri lățime, poate gestiona pante de până la 45% și poate trece peste obstacole verticale de până la 4 cm. De asemenea, sistemul PreciEdge™ permite tunderea mai aproape de margini, contribuind la un aspect îngrijit al gazonului și la reducerea zonelor care necesită corecturi manuale.
Modelele RockMow S1 pot acoperi până la 1.500 m² într-un interval de lucru de 24 de ore, în funcție de model și de condițiile de utilizare.
RockMow Z1: tracțiune integrală și performanță pentru terenuri dificile
Seria RockMow Z1 reprezintă gama de vârf a noilor roboți de tuns gazonul Roborock. Modelele sunt proiectate pentru grădini mari, terenuri denivelate și zone în care un robot convențional poate întâmpina dificultăți.
RockMow Z1 folosește tracțiune integrală pe patru roți, sistem patentat Active Steering și suspensie dinamică, pentru o deplasare mai stabilă și viraje mai precise. Această combinație ajută robotul să reducă deteriorarea gazonului în timpul manevrelor și să mențină o tundere constantă inclusiv pe suprafețe neregulate.
Modelele RockMow Z1 pot urca pante de până la 80%, echivalentul a aproximativ 39 de grade, și pot trece peste obstacole de până la 8 cm. Sistemul de tăiere cu șase lame este gândit pentru iarbă densă și pentru suprafețe mari, iar înălțimea de tăiere poate fi ajustată în intervalul 20–70 mm.
Modelele standard RockMow Z1 folosesc o combinație de RTK multibandă + VSLAM, completată de un sistem de evitare a obstacolelor cu patru camere. Această configurație permite robotului să cartografieze eficient spațiul și să se adapteze la elementele întâlnite în grădină.
Seria include și funcții de siguranță și protecție antifurt, inclusiv blocare prin cod PIN, alarmă și conectivitate 4G LTE pentru localizare în timp real, în funcție de model și configurație. De asemenea, modelele beneficiază de rezistență la apă IPX6, ceea ce le face potrivite pentru utilizare în condiții variate de exterior.

RockMow Z1 LiDAR: navigație 3D pentru grădini complexe
RockMow Z1 LiDAR este modelul de referință al gamei și adaugă un sistem LiDAR 3D la 360°, combinat cu VSLAM și camere duale. Această configurație permite robotului să reconstruiască în detaliu mediul din jur, să detecteze obstacole de la distanțe de până la 70 de metri și să proceseze până la 200.000 de puncte pe secundă.
Modelul este gândit pentru grădini complexe, cu arbori, straturi de flori, pereți, alei sau zone în care semnalul satelitar poate fi mai dificil de menținut. Sistemul LiDAR ajută robotul să se orienteze mai precis și să mențină o funcționare autonomă stabilă în scenarii variate.
La fel ca modelele RockMow Z1, versiunea LiDAR beneficiază de tracțiune integrală, Active Steering, suspensie dinamică și sistem de tăiere cu șase lame. Modelul este recomandat pentru suprafețe de până la 2.000 m².
Disponibilitate
Noile modele sunt disponibile în România la următoarele prețuri recomandate de producător:
- Roborock S115: 7.999 lei MSRP
- Roborock Z115: 9.999 lei MSRP
- Roborock Z120 Lidar: 13.499 lei MSRP
- Roborock Q105: 3.999 lei MSRP
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 4 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 8 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

