Social
Ucu Dima: 8 miliarde euro irosite în loc să fie folosite în favoarea românilor!
1 ianuarie 2022 nu a marcat doar începutul unui nou an, ci a fost momentul liberalizării pieței de energie. Acest fenomen a avut un impact puternic asupra consumatorilor casnici, ajungând astfel în plină criză energetică. Le-a păsat?
La trei luni distanță, Guvernul a luat măsuri pentru „a sprijini” cele peste 12 milioane de gospodării din România în ceea ce privește plata facturilor la energie pentru încă un an de zile. Guvernul a aprobat un OUG privind plafonarea prețurilor la energie și gaze, care a intrat în vigoare de la 1 aprilie 2022 și este valabil până la data de 31 martie 2023.
Alocând din bugetul statului 40 de miliarde de lei, aproximativ 3% din PIB-ul țării, după calculele care se vehiculează prin rândul economiștilor, statul a folosit această sumă pentru a plăti furnizorii de energie electrică, subvenționând plafonarea prețului la energie electrică pentru consumatorul casnic.
Ne-a folosit la ceva această plafonare?
În continuare, costurile facturilor la energie au fost și sunt o povară! 8 miliarde de euro aruncați pe plafonări! Sunt atâtea măsuri infinit mai bune care puteau fi luate decât această compensare, însă statul ne vrea săraci! 40 miliarde de LEI, oameni buni, 8 miliarde de euro!
Dacă mă întrebați pe mine, aș fi procedat altfel. Cum?
1. Sisteme fotovoltaice de 5.4kw, similar cu cel de mai jos.

Pentru fiecare locuință din România, 100% subvenționat de stat.
Statisticile spun că în România sunt aproximativ 12 milioane de locuințe.
În momentul în care scriu acest articol, un sistem fotovoltaic de 5.4kw costă aproximativ 7.038 euro „la cheie”, 100% funcțional, cu dosar de prosumator întocmit, cu transmiterea energiei în rețea, recuperarea acesteia când îți este necesară, compensarea facturilor. Practic, salvarea de la dezastru, salvarea de la a plăti nelimitat facturi abuziv pompate, facturi crescute artificial de șmecheri, samsari de nivel mare.
Bun, să trecem la calcule:
12 milioane de locuințe x 7.038 euro = 84.456.000.000 euro, adică puțin peste 84 miliarde euro.
84.456.000.000 euro: 8 miliarde de euro (cât guvernul urmează să plătească băieților deștepți, traderilor din energie) = 10.55 (multiplicator).
Ce înseamnă asta?
Înseamnă că în aproape 8 ani (10.55 x 9 luni=7.91 ani), cu o investiție anuală bugetată 100% de stat din PIB, 12 milioane de locuințe ar putea obține independență energetică. Dragilor, în maxim 8 ani, în România, consumatorii casnici ar putea fi independenți energetic!
Dar întrebările sunt, își doresc ei asta? Își doresc cei care ne conduc să trăim în bunăstare? Își doresc cei cărora le-am acordat încrederea noastră să ne protejeze? Sau ne vor slabi, datori, ușor de manipulat?
P.S.1: Măsuri similare precum cea expusă mai sus se pot găsi și pentru marii consumatori de energie, nu doar pentru cei casnici.
-
Cu acești 8 miliarde de euro puneam zdravăn pe picioare termocentrala de la Mintia din Hunedoara. Mai departe nu are sens să vă spun ce rezultate și beneficii am fi obținut noi, românii.
-
ZERO TAXE pentru salariul minim pe economie, ceea ce ar fi însemnat 1.000 lei în plus pentru fiecare român care este angajat cu incadrare a salariului, minim pe economie. Ce spuneți, v-ați fi descurcat cu 1000 lei în plus lunar?
-
Dar până aș fi ajuns acolo, aș fi supra-impozitat toate sumele care depășeau o marjă de adaos de 25% a traderilor, sau mă rog, cât o fi media marjei în domeniu la nivelul UE. Adică da, îi lăsam să câștige, e normal să facă profit, până la urmă înțelegem sistemul, înțelegem capitalismul, dar până la un punct. Aici vorbim de oameni, energia electrică, căldura din case. Nu sunt un moft, nu sunt o fiță! Sunt o necesitate! Statul ar trebuie să intervină incisiv în apărarea cetățenilor români. Așadar supra-impozitarea cu 200-300% a tot ceea ce ar depăși 25% marja de adaos i-ar liniști pe „băieții de băieți” din energie.
Știu că și voi ați face la fel.
Din păcate, nu noi suntem cei care luăm decizii, ce se face, cum se face. Nu suntem acum, dar în 2024, prin votul nostru putem schimba lucrurile!
Aveți încredere că totul va fi bine! Păstrați-vă mindset-ul pozitiv chiar dacă conjunctura vă pune în situații dificile, neplăcute! Trecem noi peste toate, și peste ROBOR, și peste inflația asta nenorocită creată tot de ei și de bănci în perioada de lockdown din pandemie, trecem și de scumpiri la energie, de toate, pentru că noi românii suntem ambițioși și nu ne lăsăm niciodată.
P.S.2: Să nu îi credeți când îi auziți pe la TV că scumpirile la energie, inflația de peste 15%, ROBOR de 8%, sunt toate din cauza lui Putin. Are și Putin vina lui, clar, dar poate în măsură de 30%, restul de 70% e în curtea noastră. Ai noștri conducători au avut grijă încă o dată să demonstreze că interesele politice și jocurile din culise primează în fața protejării românilor.
P.S.3: Cine credeți că plătește aceste 8 miliarde de euro? Vă spun eu… tot noi, prin taxe și impozite mărite!
Ucu Dima, antreprenor
Social
Rotația anvelopelor, când și cum o facem
Rotația anvelopelor este una dintre cele mai simple operațiuni de întreținere pe care le poate primi o mașină, dar și una dintre cele mai ușor de ignorat, iar implicațiile omiterii acestei simple acțiuni vor crește costurile de exploatare ale mașinii dumneavoastră.
Mulți șoferi schimbă anvelopele doar în funcție de sezon și verifică presiunea ocazional, însă uită că roțile nu se uzează în același ritm. În timp, această diferență poate reduce durata de viață a setului, poate afecta stabilitatea mașinii și poate duce la costuri mai mari decât ar fi fost necesar.
Scopul rotației este distribuirea cât mai uniformă a uzurii între cele patru anvelope. Fiecare roată lucrează diferit, în funcție de poziția pe mașină. La automobilele cu tracțiune față, de exemplu, anvelopele din față sunt solicitate mai intens. Ele se ocupă de direcție, suportă o mare parte din forța de frânare și transmit puterea motorului către asfalt. Din acest motiv, se pot uza mai repede decât cele de pe puntea spate. La mașinile cu tracțiune spate sau integrală, distribuția uzurii poate fi diferită, dar principiul rămâne același: dacă anvelopele rămân mereu în aceeași poziție, unele vor îmbătrâni și se vor toci mai repede decât altele.

Rotația se face, de obicei, la aproximativ 8.000-10.000 de kilometri, dacă producătorul mașinii sau al anvelopelor nu recomandă alt interval. O soluție practică este să legați această operațiune de schimbul sezonier al roților sau de revizia periodică. Dacă mergeți mult în oraș, frânați des, circulați pe drumuri proaste sau conduceți frecvent cu mașina încărcată, este bine ca verificarea să fie făcută chiar mai devreme. Uzura vizibil mai accentuată pe o punte este un semn clar că rotația nu trebuie amânată.
Modul în care se face rotația depinde de tipul mașinii și de tipul anvelopelor. La multe automobile cu tracțiune față și anvelope nedirecționale, roțile din față pot fi mutate pe spate în diagonală, iar cele din spate pot fi aduse în față pe aceeași parte. Astfel, anvelopa față-stânga ajunge spate-dreapta, iar cea față-dreapta ajunge spate-stânga. Roțile din spate urcă în față fără să schimbe partea.
La mașinile cu tracțiune spate, schema poate fi inversată. Anvelopele din spate pot fi aduse în față în diagonală, iar cele din față pot trece pe spate păstrând partea. În cazul automobilelor cu tracțiune integrală, este cu atât mai important să respectați recomandările producătorului, deoarece diferențele mari de uzură între roți pot afecta comportamentul sistemului de tracțiune.
Există însă și situații în care rotația se face diferit sau este limitată. Anvelopele direcționale au un sens precis de rulare, marcat pe flanc, iar acestea nu trebuie mutate de pe partea stângă pe partea dreaptă fără demontarea de pe jantă. În cazul lor, rotația se face de regulă față-spate, pe aceeași parte. De asemenea, unele mașini au anvelope mai late pe spate decât pe față. În această situație, schimbarea între punți nu este posibilă, iar opțiunile sunt mult mai reduse.

Rotația nu trebuie privită ca o operațiune izolată. Este momentul potrivit pentru verificarea presiunii, a adâncimii profilului, a eventualelor tăieturi, umflături sau crăpături. Tot atunci se poate observa dacă o anvelopă se uzează pe interior, pe exterior sau în pete. Aceste semne pot indica probleme de geometrie, amortizoare uzate sau roți dezechilibrate. Rotația nu repară aceste defecte, ci doar ajută la uniformizarea uzurii atunci când mașina este în stare tehnică bună.
Deși simplă, rotația anvelopelor (vară, iarnă, all season) este deseori pe nedrept neglijată. Nu spune nimeni că ar trebui să schimbați toate planurile familiei pentru că s-au împlinit 10.000 de km de la ultima rotație. Ca idee, dacă faceți mai puțin de 15.000 de km pe an, puteți programa această operațiune la fiecare schimbare de sezon. Astfel, cu un drum la vulcanizare pneuri, veți rezolva mai multe probleme deodată.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
Afaceri
UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.
Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.
Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.
În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.
Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.
Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.
„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”
„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”
Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.
Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.
Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare. Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.
Social
Primul pas spre un psiholog în Cluj: ce să știi înainte de consultație
Mulți oameni amână prima programare la psiholog nu pentru că nu vor să meargă, ci pentru că nu știu la ce să se aștepte.
Ce se întâmplă acolo? Ce vor să știe despre tine? Trebuie să vii cu un răspuns clar la întrebarea „care e problema ta?” Necunoscutul adaugă un strat suplimentar de anxietate peste cel deja existent. Clujenii care vor să facă primul pas pot găsi ușor o echipă care oferă servicii integrate, dar înainte de orice, este util să înțelegi concret ce implică prima consultație. Acesta este poate cel mai important lucru de știut înainte să mergi. Prima întâlnire cu un psiholog nu presupune să „rezolvi” nimic și nu este de așteptat să vorbești imediat despre lucruri profunde sau dureroase. Prima consultație terapeutică nu e terapie și nu vei fi de așteptat să vorbești despre probleme adânc înrădăcinate. Scopul e să cunoști terapeutul și să evaluezi dacă te simți confortabil cu el. Prima ședință de terapie este despre construirea raportului cu terapeutul și determinarea dacă există o compatibilitate bună între voi. E o conversație de evaluare reciprocă, nu un examen și nu o mărturisire. Terapeutul vrea să înțeleagă cine ești și ce te aduce acolo, iar tu vrei să înțelegi dacă e cineva alături de care poți lucra.
În prima consultație, tu și terapeutul vă veți pune reciproc întrebări și veți stabili logistica planului de tratament. Psihologul va întreba despre ce te-a adus la cabinet, cât durează starea sau problema, ce ai încercat deja, contextul de viață actual și, în funcție de abordare, câteva aspecte din istoricul personal și familial. Specialistul va construi o imagine despre cum ai ajuns unde ești azi și ce vrei să obții din terapie. Asta îi va permite să adapteze abordarea la ce va funcționa cel mai bine pentru tine. Nu trebuie să ai un răspuns perfect pregătit la „care e problema ta?”. Poți spune că nu știi exact, că te simți rău fără să poți articula de ce sau că ceva nu funcționează și vrei să înțelegi ce. Terapeutul te va întâlni acolo unde ești, nu te simți presat să știi ce vrei să discuți în ședințe. Să ajungi la ușa terapeutului e suficient. Pregătirea nu e obligatorie, dar poate reduce anxietatea înainte de prima ședință. Nu trebuie să ai totul pus la punct înainte de prima programare. Totuși, reflectând la câteva lucruri în avans poți să te simți mai încrezător. Gândește-te la obiectivele tale, poate la gestionarea unor simptome, îmbunătățirea relațiilor, procesarea a ceva dificil sau explorarea creșterii personale. Potrivit studiilor, calitatea alianței terapeutice care se formează în primele ședințe, cât de ascultat și înțeles te simți, este unul dintre cei mai solizi predictori ai rezultatelor pe termen lung ale terapiei, independent de metoda folosită.
La finalul primei consultații, psihologul îți va explica tot ce observă, ce abordare propune și cum ar putea arăta colaborarea voastră. Nu e neapărat un plan detaliat din prima zi, ci mai degrabă o direcție și un acord despre cum continuați.
Foto: Pexels
-
Evenimentacum 7 aniMASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
-
Afaceriacum 4 aniDe ce ar cumpăra cineva produse refurbished?
-
Turismacum 4 aniPoiana Brasov, destinatia de vacanta ideala in 2022!
-
Evenimentacum 8 aniAccident mortal în Cerghizel! – Stiri din Mures
-
Evenimentacum 4 aniPolițiștii au reușit reținerea unui infractor cautat de autoritățile din altă țară după ce au folosit toate mijloacele din dotare
-
Evenimentacum 7 aniToader îi răspunde lui Dragnea. Amnistie şi graţiere, să închidem. Liderul PSD a încremenit | MuresAZI
-
Exclusivacum 8 aniCele mai răspândite mituri despre videochat!
-
Evenimentacum 4 aniScandal urias infracțional la vârful IPJ Prahova

