Eveniment

EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L (IV)

Publicat

acum 6 ani

iunie 2, 2020

Deny

Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţională (IV)
Pentru continuitatea temei abordate până acum, simt nevoia ca, aici, să-i reproduc lui Radu Tudor (pe care nu-l simpatizez deoarece, în opinia mea strict personală, este un dalmaţian cameleonic) un articol mai vechi, „Demilitarizarea serviciilor secrete românești”, care vine, cumva, să contureze mai bine ce s-a scris până în prezent.

Sase structuri, o singura „exceptie”.
<< Subiectul demilitarizarii serviciilor secrete romanesti a aparut in anul 2003, in urma unei dezbateri in cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii. Prima sedinta pe 2004 a CSAT a reluat aceasta discutie, existand premise clare ca procesul demilitarizarii sa inceapa anul acela, nu intamplator, fiind cel in care Romania intra in NATO.
Toate serviciile de informatii din Romania si structurile departamentale, cu o singura exceptie, aveau forma de organizare militara când Tudor a scris articolul. Centrala serviciului si directiile subordonate sunt unitati militare, cu indicativ, comandant, loctiitori, sef de stat major, regulamente militare etc. In aceasta situatie sunt Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Paza, Directia Generala de Informatii a Apararii din MApN (cu cele doua ramuri, Directia Siguranta Militara – intern si Directia de Informatii si Reprezentare Militara – extern), Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie din Ministerul Justitiei. Exceptia o constituie Directia Generala de Informatii si Protectie Interna din Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), care dupa ce a avut organizare militara si doua indicative binecunoscute, UM 0215 si UM 0962, a fost demilitarizat in cadrul procesului ce a cuprins intreg MAI.

Controlul civil
Singura exceptie in privinta organizarii militare a serviciilor secrete pana in prezent a fost acceptarea unei conduceri civile la nivelul directorului serviciului (cu rang de ministru) si a adjunctilor acestuia (cu rang de secretar de stat). De asemenea, acestia isi pot angaja pe functii de consilieri persoane civile. Acest prim pas a fost considerat drept unul premergator controlului civil, democratic asupra serviciilor de informatii.
Controlul civil implica si existenta unor comisii comune parlamentare de control, cum este cazul SRI si SIE. In cazul celorlalte structuri, Comisiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor si Senatului au creat subcomisii de control pentru domenii specifice sau cheama la audieri pe sefii respectivelor structuri.
Tot o forma de control civil este si faptul ca sefii serviciilor secrete din Romania sunt toti numiti de cei mai inalti factori politici, care au acces la putere prin alegeri democratice. Presedintele Romaniei numeste in functie seful SRI, SIE si SPP, iar prim-ministrul pe sefii structurilor departamentale: DGIA, DGIPI si SIPA (siluită şi omorâtă între timp). In schimb toti sunt instalati in functie prin acceptul CSAT, ceea ce implica un acord intre Presedinte si prim-ministru.

DGIA, singurul serviciu militar de informatii
Singura structura informativa ce urma a ramane pur militara era DGIA, dat fiind faptul ca face parte din MApN. Aceasta structura culege in proportie de 90 la suta informatii ce privesc amenintari cu caracter militar. Este firesc ca ea sa fie condusa de un general cu experienta. Exista voci care spun ca pe viitor si DGIA, care este in subordinea directa a ministrului Apararii (civil si el), ar putea avea un sef civil. Dar acesta ar avea nevoie de o prea lunga perioada de adaptare cu specificul muncii de informatii militare pentru a fi efficient (adevăr valabil şi la celelalte Servicii, dar nu se pune!!). In plus, ramura de informatii externe (DIRM) este subordonata si sefului Statului Major General si apare in structura SMG ca J2 si are o traditie de peste 100 de ani in domeniul atasaturii militare.
Discutiile pe tema demilitarizarii serviciilor secrete erau incurajate de reprezentanti ai NATO si de partenerii occidentali ai Romaniei.
Nu ştim ce au păţit între timp, pentru că au renunţat să ne mai demilitarizeze. Probabil au înţeles ce haos s-ar fi produs cu civilian susţinută de ei!

Largirea bazei de recrutare
In marea lor majoritate, serviciile secrete din comunitatea informativa a NATO au structuri civile. Exista insa si exceptii, cum ar fi Italia.
Acest proces era considerat ca extrem de important pentru evolutia serviciilor de informatii romanesti inspre democratie deplina. Cel mai important beneficiu este acela al largirii bazei de recrutare. Specialisti civili in economie, sociologie, psihologie si alte domenii vor putea fi atrasi mult mai usor in randurile serviciilor. Procedura angajarii lor se va simplifica prin eliminarea rigorilor specifice unui viitor cadru militar, iar acestia vor aduce un suflu proaspat in institutie. Implicit, procentul schimbarii de personal, care este inca o problema serioasa de ani buni in serviciile secrete romanesti, va creste semnificativ. In plus, in cazul unor persoane incompatibile care au grade de colonel sau general, nu va mai fi nevoie sa se astepte varsta pensionarii pentru ca acesta sa fie scos din activitate. Trecerea in rezerva presupune acum o procedura destul de greoaie, pentru gradul de general fiind nevoie de semnatura presedintelui.

Costuri mari
Problema demilitarizarii nu era una foarte simpla. De la acceptarea ideii pana la punerea in practica erau pasi importanti. Din punct de vedere financiar, militarii din structurile informative pierdeau avantaje importante. Platile compensatoriii pentru hrana si echipament inseamna sume bune in solda unui ofiter. In acest caz trebuie gasite compensatii ce pot fi acordate celor care devin din militari, civili. Schimbarea intregii conceptii privind managementul resurselor umane, a formularisticii, a modului de organizare, pensiile militare ce trebuie acordate celor care trec in rezerva sunt doar cateva aspecte din problematica demilitarizarii, ce implica mari costuri. Dar beneficiile sunt indiscutabile si procesul trebuie finalizat cat mai urgent. >>

Cu ce nu suntem de acord? Fix cu concluzia, potrivit căreia beneficiile ar fi discutabile!

Aşadar, până aici, Radu Tudor a surprins suficient de riguros efectele la vedere ale demilitarizării, dar a ajuns la o concluzie greşită, aceea potrivit căreia „Dar beneficiile sunt indiscutabile si procesul trebuie finalizat cat mai urgent.”
Demilitarizarea serviciilor secrete ar avea mai multe consecințe sarcopenice asupra organizaţiei militare în ansamblul ei. Ierarhia, responsabilitatea, onoarea, disciplina etc. nu vor mai fi sub autoritatea legii militare.
Patriotismul într-un serviciu militar are altă forţă forţă, profunzime şi este conştientizat şi trăit, parcă, mai cu toată fiinţa militarului aflat sub jurămând şi slujind sub drapel. Nu ştiu cum este la alte naţii, dar în românism aşa este! S-ar produce un sindrom caracterizat prin pierderea progresivă şi generalizată a contentului activităţilor informative-operative care îşi vor pierde forţa (performanţa), se vor “dilua”, cu riscul de apariţie al unor efecte adverse, cum ar fi dizabilitatea organizatorică şi funcţională a respectivului Serviciu secret, calitate de muncă scăzută şi, finalmente, sucombarea în propria neputinţă, marasm.
Apolitismul (care nici astăzi nu este prea respectat de capii serviciilor) va ieși și el de sub incidența regulii de fier a interdicției militare. Intrarea în civilie, comerţul (trocul) politic sau alte păcate lumești nu sunt lucruri pe care, ca cetățeni, ni le dorim la un serviciu special secret. Nimic nu se compară cu sentimentul că siguranța cetățeanului și a comunității se află în mâinile unor fii ai patriei.

DIRECŢIA GENERALĂ DE INFORMAŢII ŞI PROTECŢIE INTERNĂ A MAI

”Doi şi un sfert” transformat într-un cal orb şi şchiop

Serviciul secret al MAI a purtat de-a lungul timpului diverse denumiri: U.M 0215, U.M 0962, iar după demilitarizarea din anul 2002 Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.Dar denumirea care a prins în spaţiul public şi care va rămâne probabil în istorie, va fi acest joc de cuvinte: ”doi şi un sfert”în loc de ”215”. Acestă denumire conţine şi o anumită doză de simpatie din partea opiniei publice, creându-i o anume celebritateîn ciuda unui scenariu aplicat permanentîn scopul discreditării şi prezentarea structurii de informaţii a internelor ca un adevărat ”bau-bau” naţional.
Se pare că tocmai această celebritate, datorată în primul rând activităţii desfăşurate, i-au adus şi „sucombarea” în două rânduri, în nişte momente extrem de controversate. Nici până în prezent nu sunt clarificate motivele reale ale desfiinţărilor repetate ale serviciului secret al MAI, cele făcute publice stârnind mai mult nedumerire decât certitudini. De fiecare dată serviciul a renăscut din propria-i cenuşă, ajungând în topul structurilor de intelligence din România. De această dată se pare că lucrurile stau altfel, fiindcă cei care au pus la cale anihilarea lui ”doi şi un sfert” au dorit să nu mai rămână piatră de piatră, să fie practic ştearsă amintirea lui.
La o analiză mai atentă, gestul luiDragoş Tudorache, ministrul de interne din Guvernul Cioloş, nu are nici o raţiune, dar ridicarea tuturor documentelor de la serviciile judeţene şi centrale pentru a face să dispară orice urmă a activităţii acestui serviciu,spune mai mult decât vor autorii să fie făcut public. Desfiinţarea lui ”doi şi un sfert” de Guvernul Cioloş este o copie la xerox a desfiinţării SIPA, serviciul secret al Ministerului Justiţiei în anul 2006. În ambele cazuri, documentele operative ale ofiţerilor, care constituiau în primul rând cazurile aflate în lucru, dar şi arhiva, au fost ridicate cu o grabă mai mult decât suspectă şi depozitate în nişte locaţii secrete. Din acel moment situaţia arhivelor a devenit incertă, nimeni nu ştie condiţiile în care sunt păstrate documentele şi mai ales cine are acces la ele, dacă au fost accesate fraudulos şi mai ales dacă conţinutul lor a fost sau este folosit în jocuri obscure.
Urmatorul ministru de Interne, Carmen Dan, a făcut publică informaţia că serviciul secrete al Internelor va deveni operaţional100% din data de 1 iulie 2017. Erau geu de crezut cele spuse de oficialul MAI, mai ales pentru cei avizaţi cu subiectul, după ce au fost ridicate din mapele ofiţerilor operativi şi hârtiile care nu prezentau nici o valoare, iar majoritatea cadrelor, circa 85%, au fost forţate să iasă la pensie sau au migrat spre alte structuri ale MAI.
La momentul desfiinţării, serviciul avea circa 1.800 de angajaţi. Au rămas doar cei foarte tineri, oameni fără experienţă în munca informativ-operativă, fără arhivă. Nici măcar regimul comunist imediat după război nu a procedat în acest mod, la constituirea noilor structuri informative ale statului, au păstrat profesioniştii din sistem, arhivele vechilor structuri au constituit baza de plecare a celor noi.O structură de informaţii ca să devină funcţională, luând-o de la zero, fără profesioniştii care să-i îndrume pe noii veniţi, are nevoie de un timp apreciabil pentru a începe să miroasă cu ce se mănâncă munca într-un domeniu atât de sensibil.
Softul implementat pe bani europeni, înlocuit cu unul al SRI
Carmen Dan a mai spus că situaţia de la DIPI nu se poate compara cu aceea de la SIPA, că arhiva nu a plecat din instituţie şi nu a fost distrusă, având un back-up într-un sistem electronic. Oare? Chiar să nu ştie că întreaga activitate operativă a celor de la ”doi şi un sfert” se afla pe un soft creat în baza unei proiect european cu bani europeni, circa 5 milioane de euro şi că softul respectiv a fost înlocuit cu un soft al SRI-ului de către ”cârtiţele” infiltrate de acelaşi SRI şi tot conţinutul activităţii secrete este cunoscut până la punct şi virgulă de serviciul concurent?
În realitate softul DIPI a fost înlocuit în mod nelegal de către ultimul şef al structurii, Rareş Văduva, cel care a rămas ca interimar până la desfiinţarea serviciului, cu un soft al SRI-ului.
Mai nou pe tema DIPI a izbucnit un nou scandal, cu mize adânci privind controlul acestui serviciu secret: cine va numi şeful acestei structuri – guvernul prin ministrul de interne sau preşedintele cu avizul CSAT?
Citeşte şi https://www.cotidianul.ro/soft-de-20-de-milioane-de-euro-si-1-000-de-dosare-distruse/
Alba-neagra
Indiferent de numele pe care l-a purtat structura informativă a MAI, obiectivele principale le-au constituit cunoaşterea riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor pe zona de competenţă a Internelor, pentru asigurarea unei abordări eficiente şi integrate a situaţiei operative, în vederea aplicării legii şi susţineri statului de drept şi a democraţiei.
”Doi şi un sfert” a fost înfiinţat la 1 februarie 1990 la iniţiativa lui Gelu Voican Voiculescu, iniţial sub denumirea de Direcţia Specială de Informaţii, subordonată direct ministrului de interne.
În luna mai 1998, pentru a acoperi scandalul ”Ţigareta”, CSAT a decis desfiinţarea U.M.0215, pe motivul pueril că unitatea a preluat în rândurile ei foste cadre din poliţia politică de dinainte de 1989 şi că serviciul şi-a depăşit atribuţiile legale. Activitatea a fost catalogată de membrii CSAT de la timpul respectiv drept o formă mascată de poliţie politică.Din ”doi şi un sfert” au rezultat două servicii, Serviciul de Protecţie al MI, condus de Virgil Ardelean, şi Direcţia Generală de Investigare a Criminalităţii din Poliţia Română, condusă de Constantin Dârnă.
În aprilie 1999, Constantin Dudu Ionescu, ministru de interne, a semnat ordinul de înfiinţare al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie a MI, U.M 0962, la conducere pe filieră politică ajungând Virgil Ardelean. În 5 octombrie 1999, Direcţia de Investigare a Criminalităţii din Poliţia Română a fost integrată ca Diviziune de Informaţii din U.M 0962, reuşind în scurt timp să spargă monopolul SRI în domeniul informaţiilor interne.
În 2001, Adrian Năstase, printr-o OUG, a autorizat U.M 0962 să utilizeze ”mijloace tehnice specifice”, adică să intercepteze telefoanele în regie proprie în procesul de obţinere a informaţiilor, cu mandat de la judecător, fără a mai trece pe la SRI. În anul 2012, de asemenea printr-o OUG, şeful DGIPI, cu rang de secretar de stat şi cei doi adjuncţii, subsecretari de stat au fost numiţi prin decizie a premierului, nu prin ordin al ministrului de interne.
În anul 2013, DGIPI, s-a reorganizat prin înfiinţarea DIPI.
În noiembrie 2016, printr-o altă OUG, structura a fost desfiinţată şi s-a decis înfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă şi militarizarea acesteia şi punerea sub control parlamentar. De fapt, până la această ora, noua structură informativă a MAI nu are un nume. Inclusiv pe site-ul MAI, la capitolul organigramă apare structura ca direcţie în cadrul ministerului, cu un secretar de stat şi doi subsecretari de stat, ca ordonator terţiar de credite în finanţarea directă a ordonatorului principal de credit.

Campanie de recrutări
Faţă de fostul, actualul ”doi şi un sfert” este doar mârţoagă chioară şi şchioapă.Principala misiune, culegerea de informaţii de interes pentru poliţie, mai ales cele legate de combaterea fenomenului de ”crimă organizată”, au fost eliminate, domeniul trecând exclusiv în aria de competenţă a SRI. Să fi fost acesta miza desfiinţării serviciului?
Militarizarea serviciului este o chestiune pe care nimeni nu a înţeles-o, deşi în procesul de aderare la UE, la capitolul ”justiţie şi afaceri interne”, demilitarizarea structurii de informaţii a MAI a fost o condiţie obligatorie de îndeplinit în vederea aderării.
A început o campanie masivă de recrutări, unitatea funcţionând ”la nivel de microorganism”, atât la centru, cât şi la structurile judeţene.
Într-o adevărată campanie hei-rupistă se întocmesc de zor fişele pentru posturile care vor fi încadrate, urmând ca începând cu data de 1 iunie 2017 să înceapă masiv recrutările pentru personalul de execuţie. Posturile de conducere se pare că au fost deja adjudecate, prin organizarea de concursuri, după principiul ”câştigă cine este stabilit”.Recent, în parlament au fost operate mai multe modificări legislative în legătura cu nou înfiinţata structură de informaţii. Deocamdată nu se cunoaşte numele viitorului comandant al serviciului, actualul şef Mihai Cristian Mărculescu nu este în graţiile puterii, pentru legături cu Teodor Atanasiu, el urmând să fie schimbat.
De ce să facem din DGIPI un fel de moașă comunală, care să facă de toate, când și așa are destule pe cap? Cunoaşteţi bine ce s-a întâmplat cu demilitarizarea acestei unităţi!
Printr-o ambuscadă de tip „Marțea Neagră”, PSD a deturnat legea de organizare a celei mai controversate structuri de informații din România: Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI), adică departamentul de informații al Ministerului de Interne, poreclit “Doi și-un sfert”. DGPI a rămas exclusiv sub autoritatea ministrului de Interne, după ce un punct esențial în lege a fost schimbat pe ascuns. Miza acestei „preluări ostile de lege, bazate pe un fals” era controlul asupra arhivei DGPI unde s-ar afla documente incriminatorii la adresa șefului de atunci al PSD, Liviu Dragnea. Au dispărut, astfel, avizul CSAT și ierarhizarea militară. Același serviciu a monitorizat organizația “Dragnea – Tel Drum” în 2011.
Operațiunea a vizat afacerile cu bani publici ale grupării, zeci de licitații, controlul real al firmei Tel Drum, lucrări fictive, donații suspecte la partid, cercuri relaționale și de influență.
Ministrul Carmen Dan, șefa absolută a DGPI după promulgarea legii, a fost consiliera lui Liviu Dragnea la CJ Teleorman. De atunci, pe cei doi îi leagă servicii mai vechi.
Apoi, Velea a facut-o de oaie! Chiar de ţap, am zice.
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, l-a numit pe controversatul colonel Tiberiu Silviu Dumitrache la conducerea serviciului de informații al ministerului. Circul dracului!
Colonelul Dumitrache este un apropiat al fostului deputat PSD Sebastian Ghiță și ginerele sindicalistului Liviu Luca.
Procurorii anticorupție l-au acuzat pe Dumitrache de mai multe infracțiuni de corupție în dosarul legat de deturnarea fondurilor operative ale serviciului secret de la Interne. În primă fază, procurorii DNA l-au făcut „scăpat” pe Dumitrache.
Numirea lui Dumitrache vine în contextul în care urmează alegerile locale și parlamentare. În ultimii 30 de ani, cadrele temutului serviciu secret „Doi și-un sfert” au fost suspectate că se ocupau de filarea liderilor politici încă de la înființare, ba chiar au filmat vizita Regelui Mihai, în 1994.
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, declara în urmă cu câțiva ani că „serviciul DGPI a fost pus total de domnul Nica la dispoziția domnului Vanghelie, a lui Mitică Iliescu și a lui Voicu, parlamentarul”. Cine l-a preluat acum?
Dumitrache, numit de Vela
Ministerul Afacerilor Interne a transmis printr-un comunicat de presă că, începând cu data de 20 ianuarie 2020, prin ordin al ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a încetat împuternicirea colonelului Petru – Răzvan Măgură în funcția de director general al Direcției Generale de Protecție Internă și cea a lt.- colonelului Lucian – Mihai Popa în funcția de prim-adjunct al directorului general al DGPI.
„Cu aceeași dată, prin ordin al ministrului afacerilor interne, domnul colonel Tiberiu – Silviu Dumitrache, directorul Direcției Contrainformații, a fost împuternicit să exercite funcția de director general al Direcției Generale de Protecție Internă a MAI”, se menționează în comunicatul ministerului.
Anchetat de DNA
Serviciul secret al ministerului de interne, cunoscut sub numele de „Doi și-un sfert” (dar care are numele oficial de Direcția Generală de Protecție Internă – DGPI), a fost implicat într-un uriaș scandal de corupție în toamna anului 2016. Atunci au fost puși sub acuzare de către Direcția Națională Anticorupție nu mai puțin de 24 de ofițeri.
Printre ei se aflau foști șefi ai serviciului secret: comisarul șef Rareș Văduva, chestorul principal de poliție Gheorghe Nicolae, chestorul principal de poliție Gelu Marin Oltean, chestorul Nelu Zărnică, comisarul șef Gheorghe Popa și comisarul șef Ioan Dorin Popa.
Toți, susține DNA, se lăfăiau pe banii alocați informatorilor DGPI.
Comisarul șef Silviu Dumitrache, director general al Direcției Protecție Internă din DGPI, adică șeful contrainformațiilor, apare în rechizitoriul cauzei ca fiind complice la cheltuirea fictivă a unor fonduri. Cu toate acestea, deși ar fi trebuit să fie primul care să descopere ilegalitățile, DNA nu l-a pus sub acuzare. Bergenbier, prietenii ştiu de ce!
Dumitrache și-a acoperit colegii în dosarul DNA?
Procurorii DNA au descris cu lux de amănunte faptele colonelului Silviu Dumitrache, pe atunci șeful contrainformațiilor din serviciul secret al Internelor. Adică, numărul 3 din serviciul secret. Culmea, Dumitrache avea toate motivele să ancheteze ilegalitățile de la „Doi și-un sfert”, datele fiind deja descoperite de către o comisie de control a fondurilor operative de la Direcției.

* *
Oricum, a fost o luptă teribilă, vorbea lui Nenea Iancu. Şi, cică ar continua!
De morbul reformării serviciilor secrete şi al modernizării / actualizării legislaţiei nu a scăpat nici Preşedintele Iohannis. După instalarea în funcţie, în primul mandat, spunea: ”Noul Parlament are multă treabă în domeniul securității naționale. Împreună cu consilierii mei am numărat încă o dată și am constatat că este nevoie de modernizarea sau îmbunătățirea a cel puțin 12 legi din domeniul securității naționale, din care jumătate se referă la munca Serviciilor.
Pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale scrie:
„…Buna funcţionare a instituţiilor din domeniul securităţii naţionale şi de apărare este direct determinată de asigurarea unui cadru legislativ care să corespundă provocărilor actuale. Din această perspectivă, legile aflate acum în vigoare necesită o adaptare la noile concepte de securitate, la contextul internaţional şi la statutul României de stat membru NATO şi UE.
Astfel, a fost demarată revizuirea și armonizarea prevederilor actualelor acte normative în sensul clarificării terminologiilor confuze, eliminării acelor prevederi care sunt depăşite şi aducerii la zi a conceptelor şi instrumentelor necesare asigurării securităţii naţionale.
Pe bune?! A fost demarată? Când, în 2004-2005, adică acum 15 ani?!!
Astăzi, în schimb, raporturile politice sînt mai puţin clare. Şi poate de aceea nimeni nu se mai grăbeşte să propună o nouă reformă.

EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L (III)

EDITORIAL/G L I S S A N D O – M I L I T A R – C I V I L ( II )

EDITORIAL/Retrospectivă şi perspective între oniric si realitatea abordarii demilitarizării unor structuri din sistemul de securitate naţională

Articole pe aceiasi tema:prima

Urmatorul

Sa nu va mai aud cu sintagma „apa de ploaie” pentru a desemna ceva derizoriu

Nu ratati

Incisiv de Prahova, Incisiv de Dâmboviţa si Incisiv de Constanţa sunt gata de lansare, cu periodicitate săptămânală, şi în format print

Citeste in continuare

Comenteaza si tu

Eveniment

Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri?

Publicat

acum 3 săptămâni

iunie 5, 2026

Teodora Savu

Cum alegi un buchet de trandafiri de săpun pentru cineva sensibil la mirosuri

Am o prietenă care nu poate intra într-o florărie fără să-i pornească durerea de cap în câteva minute. Nu e mofturoasă, e pur și simplu sensibilă la mirosuri, iar buchetele proaspete, oricât de frumoase ar fi, o transformă într-o persoană care caută disperată ieșirea.

Așa că, atunci când a împlinit treizeci de ani, m-am trezit în fața unei dileme pe care mulți dintre noi o cunoaștem. Vrei să oferi flori, pentru că flori se oferă, dar știi că darul tău o să stea într-un colț cu geamul deschis și o privire vinovată din partea ei. Atunci am descoperit, ca tot omul care caută, lumea trandafirilor de săpun. Și am aflat repede că nu e chiar atât de simplu pe cât pare.

Pentru că, surpriză, trandafirii de săpun au și ei miros. Uneori destul de puternic. Iar dacă pornești de la ideea că orice floare care nu e vie e automat sigură pentru un nas delicat, riști să faci exact greșeala pe care voiai s-o eviți.

Hai să lămurim lucrurile cap-coadă, fără grabă.

Ce sunt, de fapt, trandafirii de săpun și de ce par soluția ideală

Un trandafir de săpun este exact ce sugerează numele. O floare modelată din săpun, de obicei dintr-un amestec pe bază de glicerină și uleiuri, turnat în forme care imită petală cu petală floarea adevărată. La prima vedere arată uimitor de natural. Mulți oameni îi confundă cu trandafiri uscați sau prelucrați, până când îi ating și simt textura ușor ceroasă, mătăsoasă, ca un săpun fin pe care nu te-ai îndura să-l folosești.

Atracția lor e evidentă. Nu se ofilesc. Nu cer apă. Nu lasă polen pe masă și nu atrag insecte. Pentru cineva care nu suportă florile vii tocmai din cauza mirosului intens, ideea unei flori care arată identic, dar care nu emană acel parfum copleșitor, sună a rezolvare perfectă. Și de multe ori chiar este. Doar că trebuie să știi ce cauți.

Aici apare prima neînțelegere. Lumea presupune că un trandafir de săpun e neutru olfactiv pentru că nu e o plantă. Adevărul e mai nuanțat. Săpunul, prin natura lui, este aproape întotdeauna parfumat. Producătorii adaugă esențe pentru ca produsul să miroasă plăcut, exact așa cum miroase un săpun obișnuit de baie. Iar un buchet întreg de astfel de flori, strâns într-o cutie închisă, poate concentra parfumul până la un nivel care, pentru o persoană sensibilă, devine la fel de deranjant ca un buchet de crini proaspeți.

Mirosul ascuns din spatele petalelor

Mi-aduc aminte că am deschis primul buchet de săpun pe care l-am comandat și m-a lovit un val dulceag, ca de cosmetice ieftine. Mie nu mi-a displăcut. Dar mi-am dat seama imediat că prietena mea ar fi fugit din cameră.

Intensitatea mirosului depinde de câțiva factori pe care merită să-i ai în minte înainte să comanzi. Cantitatea de esență adăugată în compoziție variază enorm de la un producător la altul. Un atelier care lucrează ieftin și rapid pune adesea parfum mult, pentru că esențele tari maschează calitatea mai slabă a materialului. Un atelier care lucrează cu grijă folosește parfumuri discrete, uneori aproape imperceptibile, sau chiar variante fără esență deloc.

Apoi e chestiunea volumului. Un singur trandafir miroase abia simțit. Un buchet de cincizeci miroase de zece ori mai tare, pur și simplu pentru că ai de zece ori mai mult material care eliberează parfum în aer. Logica e banală, dar oamenii o uită constant când se îndrăgostesc de un aranjament generos și uită că acel aranjament generos înseamnă și o cantitate generoasă de miros.

Și mai e ambalajul. Cutiile sigilate, ferecate cu capac și panglică, țin parfumul captiv. Când le deschizi, primești totul deodată, ca atunci când desfaci un borcan de cafea. Buchetele lăsate să respire, înfășurate lejer în hârtie, pierd din intensitate în câteva zile și devin mult mai blânde.

Cum recunoști un buchet potrivit pentru un nas sensibil

Acum partea practică, cea pentru care probabil ai ajuns aici.

Întreabă direct despre parfum, nu te baza pe presupuneri

Cel mai simplu lucru, și totodată cel mai des ignorat, este să întrebi. Sună banal, știu. Dar majoritatea oamenilor comandă online, văd o poză frumoasă, dau click și speră că totul va fi bine. Când darul e pentru cineva sensibil la mirosuri, merită să scrii un mesaj scurt vânzătorului și să întrebi cât de parfumate sunt florile. Un atelier serios îți va răspunde sincer. Unii oferă chiar variante slab parfumate sau complet neutre, la cerere, dacă li se spune din timp.

Am observat că reacția vânzătorului la o astfel de întrebare spune multe. Dacă te asigură vag că nu miroase deloc, fără detalii, fii precaut. Dacă îți explică din ce e făcut săpunul, ce esențe folosește și cum poți reduce parfumul lăsând buchetul la aerisit câteva zile, ai dat peste cineva care chiar își cunoaște produsul.

Calitatea materialului schimbă totul

Pare contraintuitiv, dar un buchet mai scump e adesea o alegere mai sigură pentru cineva sensibil. Motivul ține de chimie, nu de snobism. Săpunurile de calitate, pe bază de glicerină pură și uleiuri bune, nu au nevoie de parfum agresiv ca să miroasă acceptabil. Au un miros propriu, fin, ușor de tolerat. Compozițiile ieftine, în schimb, conțin adesea ingrediente sintetice care, lăsate așa, ar mirosi neplăcut, deci se acoperă cu esențe tari și dulci.

Petala unui trandafir de calitate e fermă, dar mătăsoasă, cu margini bine definite. Cea ieftină se simte spongioasă, uneori lipicioasă, iar mirosul ei tinde să fie acel parfum penetrant pe care îl asociem cu detergenții. Dacă ai ocazia să atingi și să miroși un exemplar înainte de comandă, fă-o. Diferența e clară din prima.

Mărimea contează mai mult decât crezi

Există o tentație firească de a oferi cât mai mult. Cu cât buchetul e mai bogat, cu atât pare gestul mai grandios. Numai că, pentru o persoană cu nasul fin, un aranjament uriaș poate fi exact ce nu trebuie. Mai multe flori înseamnă mai mult parfum concentrat într-un spațiu mic.

Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la grandoare. Aranjamentele spectaculoase, cum sunt cele de tipul 101 trandafiri de sapun, rămân o declarație vizuală extraordinară pentru aniversări sau momente cu adevărat importante, mai ales dacă ținta cadoului are toleranță la mirosuri delicate. Pentru cineva foarte sensibil însă, un buchet mediu, de cincisprezece sau douăzeci de fire, dintr-un material bun și slab parfumat, va fi mai degrabă o bucurie decât o povară. Citește persoana, nu doar ocazia.

Unde va sta buchetul după ce îl primește

Un detaliu la care rar se gândește cineva. Florile de săpun stau ani de zile, spre deosebire de cele vii. Asta înseamnă că mirosul, oricât de slab, va fi prezent constant în spațiul unde e expus buchetul.

Dacă persoana sensibilă urmează să țină aranjamentul în dormitor sau într-o cameră mică, fără ferestre, chiar și un parfum discret poate deveni obositor în timp. Într-un living spațios, bine aerisit, același buchet trece complet neobservat. Merită să te gândești la asta înainte, fiindcă un cadou frumos care ajunge ascuns într-un dulap din cauza mirosului nu prea își atinge scopul.

Un truc simplu pe care l-am învățat de la o vânzătoare cu experiență. Lasă buchetul desfăcut, la aer, două sau trei zile înainte de a-l oferi. Parfumul se domolește vizibil, iar floarea își păstrează aspectul intact. Practic, oferi un buchet care a apucat deja să respire.

De ce contează cui îi comanzi, nu doar ce comanzi

Toate sfaturile de mai sus depind, până la urmă, de un singur lucru. De atelierul care ți le face. Poți avea toate intențiile bune din lume, dar dacă produsul vine dintr-un loc unde calitatea e o loterie, rămâi la mila norocului.

Aici intervine relația dintre client și producător, ceva ce piața românească a început abia recent să trateze cu seriozitate. Atelierul cu Daruri, fondat în 2024, este un brand românesc de cadouri personalizate și buchete de flori, gândit în special pentru tineri, cu accent pe calitate și pe un proces de comandă exclusiv, simplu și orientat către client, de la selecție și mesajul scris pe panglică, până la livrare.

Tocmai genul acela de abordare în care poți cere o variantă mai puțin parfumată, poți spune că darul e pentru o persoană sensibilă și poți avea încrederea că cineva chiar te ascultă. Pentru cazurile delicate, cum e cel cu prietena mea, contează enorm să poți vorbi cu un om, nu doar să apeși un buton.

Personalizarea ajută și ea aici, fiindcă atunci când mesajul de pe panglică e gândit special pentru cel care primește, buchetul capătă o greutate emoțională care depășește cu mult discuția despre parfum. Devine un gest, nu un obiect.

Câteva greșeli pe care le văd repetate și cum le ocolești

Cea mai frecventă e graba. Lumea comandă cu o zi înainte, primește buchetul sigilat, îl oferă pe loc, iar mirosul concentrat din cutie dă peste cap toată surpriza. Lasă-ți timp, comandă cu câteva zile mai devreme, deschide și aerisește.

A doua greșeală e să confunzi absența florilor vii cu absența mirosului. Ți-am spus, săpunul miroase. Dacă pornești de la premisa corectă, eviți dezamăgirea.

A treia, și poate cea mai umană, e să cumperi ce ți-ar plăcea ție, nu ce i-ar conveni celuilalt. Mie îmi plac mirosurile dulci și intense. Prietenei mele i se face rău de la ele. Cadoul bun e cel care ține cont de nasul celui care îl primește, nu de al tău.

Iar dacă ai dubii, întreabă persoana direct, chiar cu riscul de a strica surpriza puțin. O întrebare aparent banală, ceva de genul te deranjează mirosurile florale, poate salva un cadou întreg. Mai bine o mică nelămurire decât un buchet care ajunge la fereastra deschisă.

Floarea care nu se ofilește, dar care merită aleasă cu grijă

Frumusețea trandafirilor de săpun stă în faptul că rămân acolo, lângă tine, luni și ani de-a rândul, ca o amintire palpabilă a unui moment. Tocmai de asta alegerea lor pentru cineva sensibil la mirosuri cere puțin mai multă atenție decât o comandă obișnuită. Nu e vorba de complicații inutile, ci de grijă față de confortul celui drag.

Alege material bun, întreabă despre parfum, gândește-te la dimensiune și la locul unde va sta, lasă buchetul să respire înainte și, mai presus de toate, comandă de la cineva care răspunde la întrebări și înțelege ce ceri. Fă asta și vei oferi exact ce ți-ai dorit de la început. Un dar frumos, care stârnește bucurie, nu dureri de cap.

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

acum 5 luni

februarie 11, 2026

native

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.

Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS

Producător: Claudiu Boboc

Producător executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA

Realizat cu sprijinul:

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.

Citeste in continuare

Eveniment

Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige

Publicat

acum 8 luni

noiembrie 14, 2025

Teodora Savu

Florile recunoștinței – despre gesturile care vorbesc fără să strige

Există momente în viață când vrei să spui mulțumesc, dar cuvintele par prea puțin. Sau prea mult, depinde cum privești. Poate că cineva ți-a făcut o favoare mică, dar importantă. Sau te-a ajutat fără să ceri, fără să aștepte ceva în schimb. Și atunci te gândești cum arăți că ai observat, că prețuiești gestul, fără să pară că exagerezi sau că transformi totul într-o ceremonie oficială.

Florile pot fi exact răspunsul ăsta. Nu orice flori, evident. Pentru că nu e vorba de buchete uriașe, pompoase, care spun „uite ce eveniment mare e aici”. E vorba de ceva mai delicat, mai personal. De florile care comunică recunoștință într-un mod atât de natural încât nu pare că ai încercat prea tare. Doar că ai înțeles exact ce să alegi.

Campanula și discreția ei aproape uitată

Am văzut prima oară campanule într-o grădină de țară, când eram copil. Îmi amintesc că bunica le numea „clopoței” și le planta lângă gard, unde nu le deranja nimeni. Creșteau singure, reveneau din rădăcini în fiecare an și aveau ceva fragil în felul cum se legănau la cea mai mică adiere. Campanula nu se laudă cu nimic. Nu are parfum puternic, nu are culori țipătoare, doar violet deschis, albastru pal, alb curat. Dar exact asta o face potrivită pentru mulțumiri subtile.

Când oferi campanule, mesajul e limpede fără să fie declarat cu voce tare. Spui practic „îți sunt recunoscător pentru ceea ce ești, nu doar pentru ceea ce ai făcut”. E o diferență importantă aici. Campanula arată că ai observat caracterul persoanei, nu doar gestul ei concret. Că ai văzut generozitatea sau răbdarea ei, nu doar rezultatul final.

În limbajul florilor victorian, campanula simboliza umilința și recunoștința constantă. Victorienii ăștia aveau un cod întreg pentru fiecare plantă și fiecare nuanță, deși unele semnificații s-au păstrat pentru că chiar au sens. Campanula e floarea care nu cere atenție, dar rămâne în minte tocmai prin discreția ei, printr-o prezență delicată care nu forțează nimic.

Hortensiile – când recunoștința vine cu profunzime

Hortensiile au fost mereu ciudate pentru mine. Adică, sunt atât de diferite de alte flori. Nu au petale individuale care pot fi numărate, ci acele grămezi rotunde de flori minuscule care formează împreună un balon de culoare. Albastru intens, roz pudră, alb cremos, violet profund, depinde de solul în care cresc, de aciditatea lui. Am citit undeva că același arbust poate da flori diferite dacă îl muți în alt pământ. Mi s-a părut fascinant chestia asta.

Dar dincolo de particularitățile botanice, hortensia are o semnificație interesantă. În tradiția japoneză, de exemplu, hortensia era oferită împăratului ca semn de scuze sincere și recunoștință pentru înțelegere. Nu e o floare de complimente superficiale sau de conversații mondene. E floarea pentru momentele când vrei să spui „îți mulțumesc pentru că ai fost alături, chiar și când lucrurile nu au fost simple”.

O prietenă mi-a spus odată că a primit hortensii după ce a ajutat pe cineva să treacă printr-o perioadă dificilă. Persoana respectivă nu știa ce să spună, dar a ales hortensiile pentru că, aparent, citise undeva că simbolizează recunoștința profundă și scuzele sincere. Mi-a rămas în minte povestea asta pentru că așa funcționează uneori. Alegem florile instinctiv, alteori căutăm semnificații, dar rezultatul e același: buchetul transmite exact ce nu reușim să punem în cuvinte.

Bujorul alb – eleganța care nu cere nimic înapoi

Bujorii au ceva regal, dar nu într-un mod arogant. Mai ales bujorii albi. Sunt voluminoși, plini, aromați, dar cumva păstrează o modestie în toată opulența lor. Poate pentru că se deschid treptat, petalele lor revelându-se încet, sau poate pentru că durează atât de puțin, ceea ce îi face și mai prețioși. E ceva temporar în frumusețea lor care te face să le prețuiești mai mult.

În China, bujorii au fost cultivați de milenii și considerați flori imperiale, simbolizând onoarea și respectul. Dar bujorii albi, în particular, au venit să reprezinte sinceritatea și recunoștința curată, fără așteptări ascunse. Când oferi un bujor alb cuiva, spui ceva simplu și totuși profund: „îți respect gestul și nu aștept nimic în schimb”. E o recunoștință fără condiții, fără calcule din spate.

Mi-aduc aminte că am văzut o scenă într-un film, cred că era francez, în care o femeie primea un buchet mic de bujori albi de la cineva care îi fusese profesor cu mulți ani în urmă. Nu era ziua ei, nu era nicio ocazie specială. Doar o mulțumire întârziată pentru răbdarea și încrederea din trecut. Scena era scurtă, fără dialog lung, dar m-a lovit cumva. Asta fac bujorii când sunt aleși bine, creează momente de recunoaștere liniștită.

Freziile – delicatețea care spune totul

Freziile sunt din categoria florilor pe care le vezi și te întrebi de ce nu sunt mai populare. Sunt atât de fine, colorate, parfumate. Poate tocmai pentru că sunt delicate și nu țin foarte mult, oamenii le aleg mai rar. Dar exact fragilitatea lor le face potrivite pentru mulțumiri subtile, pentru gesturi care nu vor să rămână eterne ci doar să marcheze un moment.

Am avut o colegă care îmi aducea câte o frezie când trecea pe lângă florăria din colțul străzii. Nu mereu, nu după un program, ci aleatoriu. Și de fiecare dată spunea „pentru cafele și pentru că asculți”. Nu era nimic grandios în gestul ăsta, dar alegerea florii spunea exact suficient. Freziile nu fac tam-tam. Vin cu un parfum dulce dar nu sufocant, cu culori vii dar nu agresive, cu o prezență care nu domină ci completează.

În limbajul florilor, frezia simbolizează inocența și gândurile sincere. Când alegi frezii pentru a exprima recunoștință, spui că gestul tău e lipsit de calcul. E o mulțumire spontană, venită din inimă, nu dintr-un sens al obligației sociale sau dintr-un manual de bune maniere.

Lisianthus – sofisticarea modestă

Lisianthus arată aproape ca un trandafir, dar nu e. Are petalele la fel de delicate, dispuse în spirale elegante, dar formele lui sunt mai deschise, mai prietenoase cumva. Există în alb, roz pal, violet deschis, chiar și în nuanțe bicolore. Prima oară când am văzut lisianthus alb am crezut că e o varietate ciudată de trandafir și am fost surprins să aflu că e cu totul altă specie, cu totul altă istorie.

Lisianthus-ul are o semnificație interesantă în diferite culturi. În unele părți e asociat cu aprecierea carismatică, adică recunoștința pentru personalitatea cuiva, pentru felul în care îți luminează ziua doar prin prezența lor. În alte interpretări, lisianthus simbolizează recunoștința pentru relațiile de lungă durată, pentru oamenii care au fost constanți în viața ta fără să facă gălăgie despre asta.

E o floare potrivită când vrei să mulțumești cuiva care nu a făcut neapărat ceva spectaculos, dar a fost acolo. Constant. Calm. Prietenos. Servicii de livrare flori au început să includă din ce în ce mai des lisianthus în compoziții tocmai pentru versatilitatea și eleganța lui discretă, pentru felul cum se potrivește în orice context fără să pară forțat.

Irișii – mesajul ascuns în fiecare culoare

Irișii sunt complicați, nu în sensul că ar fi greu de îngrijit sau de găsit, ci pentru că au atâtea straturi de semnificație încât trebuie să știi exact ce culoare alegi. Un iris albastru spune altceva decât unul galben. Unul alb transmite alt mesaj decât unul violet. E o chestie de nuanțe care contează mai mult decât crezi.

Pentru recunoștință, irișii galbeni sunt alegerea clasică. Galbenul irisului simbolizează pasiunea pentru viață și recunoștința pentru prietenie. E floarea pe care o oferi unui prieten apropiat care ți-a fost alături în momente cheie. Nu e romantic, nu e formal, e prietenos în sensul cel mai profund al cuvântului, fără cea mai mică ambiguitate.

Am citit odată despre o tradiție în sudul Franței unde irișii galbeni erau plantați la porțile caselor ca semn de bun venit și mulțumire pentru oaspeți. Nu erau flori tăiate oferite ceremonios, ci prezența lor constantă în grădină spunea ceva simplu: „ești binevenit aici și suntem recunoscători pentru compania ta”. Mi s-a părut o idee frumoasă, asta cu recunoștința înrădăcinată, nu doar exprimată temporar și uitată imediat.

Când nu e vorba doar despre floare, ci despre gest

Poate cel mai important lucru pe care l-am învățat despre florile recunoștinței e că nu contează doar ce floare alegi, ci și cum o oferi. Un buchet enorm de trandafiri roșii poate părea mai degrabă o declarație decât o mulțumire. Dar trei campanule albastre într-un mic vas de ceramică spun exact ce trebuie, fără exagerare, fără ambiguitate.

Timing-ul contează, și contează mult. Unele mulțumiri sunt mai autentice când nu vin imediat după favor, ci câteva zile mai târziu, când persoana nu se mai așteaptă. Altele trebuie să fie spontane, în momentul respectiv, altfel se pierde esența. Nu există o regulă universală aici, dar există intuiție. Și cred că intuiția asta se formează când chiar observi persoana, când chiar vrei să îi spui mulțumesc din motive sincere, nu din politețe socială automată.

O cunoștință mi-a povestit că a primit o dată un singur fir de frezie într-un plic mic, cu un bilet care spunea simplu „mulțumesc că exiști”. Niciun context, nicio explicație suplimentară. Persoana care i-a trimis știa că ea adora freziile și că avea o perioadă grea. N-a fost un buchet mare, n-a fost un gest spectaculos, dar mi-a spus că l-a păstrat presat, floarea și biletul, ani de zile. Poate că asta e puterea recunoștinței subtile. Nu impresionează prin grandoare, ci rămâne prin sinceritate.

Contextul cultural și istoria ascunsă

Fiecare cultură are propriile ei tradiții legate de flori și recunoștință. În Japonia, există conceptul de „hanakotoba”, limbajul florilor, care e mult mai elaborat decât echivalentul victorian european. Acolo, nu doar specia contează, ci și numărul de flori, modul în care sunt aranjate, chiar și vasul ales. Totul poartă semnificație.

În tradițiile nordice, florile albe sunt aproape întotdeauna asociate cu puritatea intenției. Deci când vrei să mulțumești pe cineva și vrei să fii sigur că mesajul e primit curat, fără interpretări greșite, alege flori albe.

Campanule albe, bujori albi, frezii albe, toate au în comun sinceritatea directă, fără straturi de semnificații complicate.

Am citit undeva că în Persia medievală, gradinarilor curții le era dat să creeze aranjamente florale specifice pentru diferite ocazii, și pentru mulțumiri foloseau întotdeauna combinații de flori mici, delicate, fără parfumuri prea puternice. Ideea era că recunoștința nu trebuie să fie o invazie senzorială, ci o prezență plăcută, discretă, care nu te copleșește dar îți rămâne în minte.

Florile potrivite pentru diferite relații

Nu oferi aceleași flori profesoarei din liceu și celui mai bun prieten. Nu le trimiți aceleași flori mamei și colegului de serviciu care te-a acoperit când ai fost bolnav. Contextul relației modelează alegerea, și ar fi ciudat să ignori asta.

Pentru relații profesionale, eleganța discretă e esențială. Lisianthus alb sau campanule violet deschis sunt alegeri sigure. Transmit profesionalism și apreciere fără să sugereze nimic mai mult. Iar în medii corporative, unde fiecare gest e analizat și interpretat, subtilitatea chiar contează mai mult decât crezi.

Pentru prieteni apropiați, poți fi mai personal, mai relaxat în alegere. Irișii galbeni, freziile multicolore, chiar și combinații neobișnuite care reflectă personalitatea persoanei respective. Un prieten care iubește grădinăritul ar aprecia poate mai mult o plantă de campanula vie decât un buchet tăiat. E tot un gest de recunoștință, dar personalizat, adaptat exact la persoana respectivă.

Pentru familie, bujorii albi sau hortensiile funcționează frumos. Au o căldură naturală, o familiaritate care nu pare pretențioasă sau artificială. Când mama ta ți-a gătit mâncarea preferată sau tata și-a luat timp să te ajute cu ceva din casă, bujorii spun „văd tot ce faci pentru mine” fără să transforme momentul într-o dramă emoțională sau într-un spectacol nepotrivit.

Aromele discreției

Un aspect pe care mulți îl neglijează când aleg flori pentru recunoștință e parfumul, deși ar trebui să fie printre primele considerente. Florile cu parfumuri foarte intense pot fi copleșitoare, mai ales în spații mici sau pentru persoane sensibile. Recunoștința subtilă vine și cu mirosuri subtile, cu arome care nu atacă simțurile.

Freziile au un parfum dulce, dar niciodată agresiv sau înțepător. Bujorii miros a fresh, a primăvară nouă, dar nu sufocă camera. Campanulele nu au aproape deloc parfum, ceea ce le face perfecte pentru orice context și pentru orice persoană. Chiar și lisianthus-ul, deși arată luxos și elaborat, e aproape inodor, deci nu distrage prin miros ci doar prin prezență vizuală.

Am avut o profesoară în facultate care era alergică la majoritatea parfumurilor florale. Studenții care voiau să îi mulțumească la final de semestru învățaseră rapid să aleagă fie irișii, care au un miros foarte slab, fie campanule. Era un mic detaliu, dar unul care arăta că chiar le păsa de persoana respectivă, nu doar bifau un ritual social obligatoriu.

Florile ca început de conversație

Uneori, florile nu sunt doar mulțumire, ci și o invitație la dialog. Când oferi cuiva un buchet mic și neobișnuit, de exemplu campanule și frezii împreună, sau lisianthus violet și irișii galbeni, adesea persoana întreabă „de ce tocmai acestea?”. Și atunci ai ocazia să explici, să spui povestea din spatele alegerii, să transformi gestul într-o conversație autentică care merită purtată.

Mi-aduc aminte că un coleg mi-a oferit odată un mic buchet de frezii roz după ce îl ajutasem cu un proiect complicat. M-a surprins alegerea, pentru că de obicei oamenii aleg trandafiri sau crizanteme, ceva mai standard. Când l-am întrebat de ce frezii, mi-a spus că mama lui le planta în grădină când era mic și mereu îi păreau florile fericirii simple. Am râs amândoi, dar gestul și-a păstrat căldura și semnificația. Nu mai țineam minte proiectul la care lucrasem împreună, dar țineam minte freziile și conversația aia scurtă.

Sfârșitul firesc al lucrurilor

Florile se ofilesc. E natura lor, nu poți schimba asta. Și poate că asta le face și mai valoroase pentru exprimarea recunoștinței, sunt temporare, ca și gesturile pe care le mulțumim. Nimeni nu așteaptă ca un favor să fie răsplătit la nesfârșit, nimeni nu vrea să simtă că datorează ceva pentru totdeauna. Florile spun ceva simplu dar profund: „îți mulțumesc pentru acest moment, pentru acest gest, pentru cine ești acum”.

Fără presiunea permanenței, fără obligația eternă care devine povară.

Am observat că oamenii care primesc flori delicate, campanule, frezii, lisianthus, de obicei le prețuiesc exact pentru că știu că nu vor dura. Le pun într-un loc vizibil, le privesc în zilele următoare, le lasă să fie frumoase cât pot fi. Nu e tristețe în dispariția lor, e doar acceptarea ciclului natural. La fel și recunoștința autentică, nu trebuie să fie veșnică ca să fie reală și semnificativă.

Cred că asta e farmecul florilor subtile de recunoștință. Nu încearcă să impresioneze prin mărime sau preț, nu vor să rămână veșnic în vază, nu fac declarații grandioase care să rezune în toată casa. Pur și simplu sunt acolo, frumoase, delicate, sincere. Și spun exact ce trebuie spus, fără cuvinte mari, fără exagerare forțată.

Doar o mică recunoaștere pentru un gest mare sau pentru prezența constantă a cuiva în viața ta. Atât de simplu în aparență, și totuși atât de potrivit când e făcut cu gândul la persoana care primește.

Citeste in continuare

Evenimentacum 7 ani

MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)