Premierul a recunoscut că a avut mai multe momente tensionate în relaţia cu preşedintele PSD, menţionând că a fost obligată de mai multe ori să-i spună...
„Ar fi un lucru nefiresc (sa preia preşedinţia Consiliului UE), e deţinută de premier şi de Guvern, tot ce înseamnă legislaţie, a conduce consiliile le conduc...
Creşterea se datorează proiectului de gaze naturale lichefiate Yamal LNG, dar în exploatare în acest an, cel mai mare proiect din zona Arctică. Yamal LNG a...
„Începând cu 1 ianuarie 2019, indemnizaţiile parlamentarilor şi ale membrilor guvernului se vor majora ca efect al creşterii salariului minim pe economie. Spre exemplu, indemnizaţia domnului...
Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, susține că mandatului șefului Armatei expiră la sfârșitul anului, precizând că atribuțiile sale vor fi preluate de locțiitor , iar ulterior...
Este vorba despre mai mulţi angajaţi ai televiziunii, care nu ar fi primit prime de Crăciun. Jurnaliştii de la STIRIPESURSE.RO anunţau sâmbătă, că mai mulţi angajaţi ai...
„Guvernul rus a decis să interzică intrarea în Federaţia Rusă a unor mărfuri care provin din Ucraina sau care tranzitează teritoriul ucrainean”, se arată într-un comunicat...
Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat prevede că toţi cei asiguraţi şi care contribuie la sistemul de pensii trebuie să adere la un...
„Un incident de securitate s-a produs pe aeroportul din Hanovra în jurul orelor 15.40 (14.40 GMT). Un bărbat a distrus o barieră cu maşina şi a...
De la 1 ianuarie, preţurile la carburanţi pot să crească, ca urmare a indexării a accizei la carburanţi cu inflaţia. „Se încearcă o asociere cu Ordonanţa...