Connect with us

Eveniment

Legea care schimbă radical regulile traiului la bloc | MuresAZI

Publicat

pe

Legea asociaţiilor de proprietari, iniţiată de Guvern şi promulgată la sfârşitul lunii trecute de preşedintele Klaus Iohannis, permite asociaţiilor de proprietari să pună penalităţi pe sumele restante la întreţinere, însă acestea nu trebuie să depăşească 0,2% pentru fiecare zi de întârziere. Penalităţile curg abia după o lună de la termenul scadent pentru plată şi nu pot depăşi suma la care s-au aplicat.

„Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe“, se precizează în lege.

Dacă datoriile nu se achită în cel mult 60 de zile de la termenul scadent, preşedintele asociaţiei de proprietari poate acţiona în instanţă proprietarul. Totodată, asociaţia de proprietari poate pune ipotecă legală asupra apartamentelor şi un privilegiu asupra tuturor lucrurilor din apartament, pentru suma datorată la întreţinere.

Ipoteca imobiliară se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată, numai după ce trec două luni de la scadenţă. Trebuie remarcat faptul că operaţiunile de instituire a ipotecii şi a privilegiului mobiliar sunt scutite de tarif sau taxă de timbru.

„Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate“, se arată în lege.

Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia radierii ipotecii imobiliare, legale, în termen de cel mult zece zile de la data la care suma datorată a fost plătită de către proprietar.

Cazuri sociale

În cazul în care se ajunge la executare silită pentru recuperarea datoriilor, primăriile au drept de preempţiune la preţ egal asupra locuinţelor. „Aceste locuinţe vor fi folosite ulterior numai ca locuinţe sociale, proprietarii executaţi silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile de acces la locuinţele sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare“, mai scrie în lege.

 

În cazul ansamblurilor rezidenţiale finalizate până acum, proprietarii sau dezvoltatorii cartierului rezidenţial au obligaţia să predea primăriilor, cu titlu gratuit şi în termen de trei luni, reţelele comune şi terenul aferent până la branşamentele imobilelor, în vederea preluării în administrare şi exploatare a acestor reţele de către furnizorul care asigură aceste servicii în localitatea respectivă.

Cont bancar

Administratorii de bloc nu vor mai avea voie de luna viitoare să facă plăţi cu numerar, decât pentru cheltuieli neprevăzute de sub 1.000 de lei/lună, în rest, toţi banii asociaţiei trebuie rulaţi prin bancă, se arată în noua lege a asociaţiilor de proprietari.

Administratorul este obligat să folosească pentru plăţile curente şi pentru încasări contul curent al asociaţiei, la care au acces pentru informare toţi proprietarii din bloc, potrivit noii legi. Actul normativ mai prevede că în acest cont sunt vărsate, în termen de 24 de ore de la primirea acestora, toate sumele sau valorile primite în numele sau în contul asociaţiei. Obligaţia intră în vigoare la sfârşitul lunii septembrie.

Contul bancar poate fi folosit şi pentru plata cotelor lunare de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de către proprietari. Cu acordul asociaţiei de proprietari şi doar pentru plata cheltuielilor neprevăzute, administratorul poate păstra în casierie numerar, în limita unui plafon lunar de 1.000 lei.

Acelaşi cont bancar va fi utilizat şi pentru vărsarea fondului de reparaţii pe care proprietarii sunt obligaţi să îl aprobe anual. Aceşti bani vor fi folosiţi doar pentru consolidarea blocului, reabilitarea termică, creşterea calităţii ambiental-arhitecturale a construcţiilor, precum şi pentru repararea şi îmbunătăţirea proprietăţii comune. Tot asociaţia de proprietari are obligaţia stabilirii cotei de participare a fiecărui proprietar la constituirea fondului de rulment. Banii din acest fond se folosesc pentru acoperirea cheltuielilor curente ale blocului. Suma pe care fiecare proprietar trebuie să o achite la fondul de rulment se stabileşte prin echivalarea cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare ale asociaţiei în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei. Ca şi până acum, banii din fonul de rulment se restituie în momentul în care proprietarul vinde locuinţa.

 

Datele de identificare ale contului bancar, pe care fiecare asociaţie de proprietari este obligată să îl aibă, vor fi afişate la avizier, odată cu lista de plată a cheltuielilor, astfel încât proprietarii să poată plăti întreţinerea chiar şi online. Este obligatorie afişarea numelui titularului contului, banca la care este deschis, sucursala şi codul IBAN.

Atestat de administrator

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în colaborare cu asociaţiile profesionale şi de reprezentare ale asociaţiilor de proprietari, au la dispoziţie următoarele trei luni pentru a propune actualizarea standardului ocupaţional privind ocupaţia de administrator de condominii.

Tot peste trei luni, ministrul dezvoltării este obligat să emită un ordin privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului şi al regulamentului de condominiu.

Administratorii de bloc care vor să îşi păstreze funcţiile au la dispoziţie 12 luni pentru a obţine un certificat de calificare profesională fără de care nu mai pot primi atestatul eliberat de primării, se arată în noua lege.

Până la apariţia acestei legi, administratorii de bloc nu erau obligaţi să îşi dovedească aptitudinile, ci obţineau atestatul de la primar şi fără un certificat de calificare.

Acum se solicită acest certificat de calificare profesională, act care dovedeşte calificarea persoanelor fizice pentru îndeplinirea ocupaţiei de administrator de condominii, în conformitate cu legislaţia privind învăţământul superior sau privind formarea profesională a adulţilor.

 

Atestatul administratorului, care trebuie afişat la avizierul blocului, poate fi suspendat sau retras, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă se demonstrează un prejudiciu cauzat de administrator. Documentul este valabil patru ani şi poate fi reînnoit, potrivit noii legi. Actul normativ specifică şi faptul că nu pot fi alese sau numite în funcţie de conducere, administrare sau control persoanele care au suferit condamnări definitive pentru infracţiuni de natură economico-financiară.

Mai mult, administratorii sunt obligaţi să încheie, pe cheltuială proprie, poliţe de asigurare de răspundere civilă profesională, la solicitarea asociaţiilor de proprietari. Dacă nu obţin acest document riscă o amendă cuprinsă între 500 şi 3.000 de lei. Acest tip de asigurare acoperă răspunderea pe care administratorul şi-a asumat-o contractual faţă de proprietari pentru prejudiciile cauzate acestora, ca urmare a unor fapte săvârşite din erori, omisiuni sau greşeli proprii comise fără intenţie în timpul şi/sau în legătură directă cu desfăşurarea activităţii profesionale.

Noul act normativ mai prevede că, în cazul blocurilor cu maximum zece apartamente, preşedintele asociaţiei de proprietari poate fi şi administrator, însă trebuie neapărat să existe funcţia de cenzor.

Interensant este faptul că legea permite preşedintelui asociaţiei de proprietari să poată delega, pentru cel mult 90 de zile pe an, atribuţiile sale unui membru al comitetului executiv, fără a fi exonerat de răspundere juridică. Asta presupune ca preşedintele să aibă o încredere deplină în acţiunile celui care îl înlocuieşte, pentru că răspunde în justiţie pentru orice greşeală a acestuia.  

Putere chiriaşilor

O altă noutate adusă de această lege este posibilitatea înfiinţării de asociaţii de chiriaşi. Astfel de grupuri se pot constitui în baza legii asociaţiilor şi fundaţiilor şi au ca scop reprezentarea interesului chiriaşilor.

Mai mult, proprietarii blocurilor destinate în întregime închirierii, cum ar fi, spre exemplu complexul Stejarii din Bucureşti, al omului de afaceri Ion Ţiriac, sau complexul West Gate Studios din cartierul Militari, al antreprenorului Liviu Tudor, pot încredinţa asociaţiilor de chiriaşi administrarea părţilor comune ale blocului, pe baza unui contract de dare în administrare.

 

Evident, asociaţiile de chiriaşi nu pot schimba compartimentarea interioară a apartamentelor, nu pot vinde sau închiria bunurile sau spaţiile comune fără acordul scris al proprietarului.

Tot cu titlu de noutate este şi obligaţia redactării unui regulament al blocului. Practic, proprietarii trebuie să adopte un document scris cu privire la regulile şi condiţiile de folosinţă a părţilor comune. Acest regulament se realizează la iniţiativa preşedintelui asociaţiei de proprietari sau de către comitetul executiv al acesteia şi este adus la cunoştinţa tuturor locatarilor în termen de şapte zile de la adoptare. De menţionat că, deşi are caracter obligatoriu, lipsa acestui regulament nu atrage după sine nicio sancţiune.

Reabilitare uniformă

În privinţa lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor, legea specifică faptul că orice modificare asupra faţadei se face numai în mod unitar pe întreg blocul, indiferent de numărul asociaţiilor de proprietari constituite pe scări sau tronsoane. Blocurile cu mai multe scări legate structural pot fi reabilitate termic doar în mod unitar pe întregul bloc. În acest fel, ar trebui eliminate situaţiile în care proprietarii îşi placau faţada blocului cu termosistem doar în jurul apartamentului lor.

Mai mult, înainte de a schimba aspectul faţadei, preşedintele asociaţiei de proprietari trebuie să solicite, în scris, primăriei restricţiile referitoare la culoare, aspect şi materiale ce pot fi utilizare pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirii. De asemenea, proprietarii de construcţii încadrate în clasele de risc seismic sau afectate de cutremure sunt obligate să ia măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor.

Principalele modificări legislative

  • Apartamentul poate fi ipotecat pentru întârzierea plăţii la întreţinere
  • Proprietarii pot fi executaţi silit pentru neplata datoriilor
  • Asociaţiile de proprietari trebuie să aibă un singur cont bancar
  • Asociaţiile de proprietari trebuie să facă un regulament al blocului
  • Administratorii nu pot ţine în casă mai mult de 1.000 lei/lună
  • Administratorii sunt obligaţi să obţină un certificat de calificare profesională
  • Administratorii trebuie să aibă o poliţă de asigurare de răspundere civilă profesională
  • Chiriaşii se pot constitui în asociaţii care să le reprezinte interesele

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 27 august 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)

Facebook Comments

Eveniment

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

Publicat

pe

De

  • În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei, față de 207 lei cu un an în urmă

București, 28 martie 2024 Românii au cheltuit, în medie, mai mult pentru comenzile online plasate între 14 februarie și 14 martie 2024, iar valoarea coșului mediu a ajuns la 244 de lei în acest an, în creștere de la cei 207 lei înregistrați în aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor easySales înregistrate de la magazinele din platforma proprie de eCommerce.

„Românii au făcut achiziții – și, deseori, cadouri – cu o valoare semnificativ mai mare decât anul trecut, în această perioadă în care femeile și mamele au fost în prim-plan. Datele noastre arată că oamenii au achizitionat cel mai des, online, produse din categoriile Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby. Imediat în afara podiumului au urmat categoriile Frumusețe și îngrijire personală, alături de Grădină și aer liber”, a declarat Ciprian Cazacu, CEO și co-fondator easySales.

Valoarea medie a coșului din perioada 14 februarie – 14 martie 2024 o depășește și pe cea a întregului an 2023, care a atins, în perioada ianuarie-decembrie, 237 de lei.

Ca număr al comenzilor online înregistrate în perioada menționată, Top 10 al categoriilor de eCommerce arată astfel:

  • Casă și bucătărie, 60546
  • Electronice, 48412
  • Artă și hobby, 24926
  • Frumusețe și îngrijire personală, 24459
  • Grădină și aer liber, 20839
  • Fashion și bijuterii, 15944
  • Birotică, 13051
  • Sport, 11621
  • Produse de consum și uz casnic, 9321
  • Jocuri și jucării, 8810

Începând din Valentine’s Day, până în 13 martie 2024, numprul comenzilor efectuate prin intermediul marketplace-urilor a crescut semnificativ, la 240.236, față de 159.378 cu un an înainte.

Și numărul comenzilor internaționale a avut o creștere mai mult decât dublă, de la 23.038 în perioada de primăvară din 2023, la 48.636 în 14 februarie – 14 martie 2024.

Despre easySales

easySales este o platformă B2B și un start-up în creștere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma  a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerțul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. Beneficiile principale sunt: gestionarea centralizată a comenzilor din multiple canale, ​​listarea rapidă a produselor pe multiple canale de vânzare, sincronizarea stocurilor în timp real, analiza dinamică a prețurilor și a vânzărilor, traducere automată.

Printre inovațiile care stau la baza evoluției easySales se numără și soluții avansate de automatizare, concepute să eficientizeze gestionarea operațiunilor eCommerce. Un exemplu concret este capacitatea platformei de a automatiza printarea documentelor necesare comenzilor, cum ar fi facturile și AWB-urile, ce permite utilizatorilor să imprime automat documentele comenzilor, direct din interfața easySales. Utilizatorii pot integra acest pas în propriile procese de automatizare personalizate, simplificând procesul de gestiune a comenzilor și minimizând riscul de eroare umană.

Soluția easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 și, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate și extinderii start-up-urilor cu potențial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluții de automatizare. Recent, evoluția easySales a fost recunoscută prin distincția Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator. Mai multe informații sunt disponibile pe www.easy-sales.com pe facebook și linkedin.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Publicat

pe

De

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28 martie, utilizatorii de Galaxy S23 Series, S23 FE, Z Flip5, Z Fold5, Tab S9 (5G) și Tab S9 (Wi-Fi) vor avea acces la noi modalități de comunicare, creativitate și productivitate cu Galaxy AI.

Odată cu această actualizare, Samsung marchează un pas semnificativ în democratizarea AI-ului pe telefoanele mobile, oferind o gamă mai largă de funcționalități care aduc plus valoare experienței utilizatorilor Galaxy de pretutindeni.

Atunci când călătorești în Paris și dorești să întrebi localnicii despre un restaurant autentic, poți să folosești funcția Interpreter pentru a depăși barierele lingvistice și pentru a purta conversații traduse în timp real. Apoi, poți folosi Live Translate** pentru a rezerva cu ușurință o masă la restaurant prin telefon datorită traducerii apelului în timp real.

Pe măsură ce te îndrepți către restaurant, cu ajutorul Circle to Search cu Google afli despre clădirile care îți ies în cale. Captează frumusețea orașului cu camera foto și folosește funcția Generative Edit*** pentru a a obține cea mai bună fotografie. În timp ce aștepți să mâncarea la restaurant, notezi lucrurile frumoase pe care le-ai văzut în oraș în Samsung Notes și utilizezi Note Assist**** pentru a-ți organiza jurnalul denumit „Excursie la Paris”. Acesta este doar un exemplu care îți arată că puterea AI-ului este cu adevărat nelimitată.

*Samsung nu face nicio promisiune, asigurare sau garanție în ceea ce privește acuratețea, completitudinea sau fiabilitatea rezultatelor furnizate de caracteristicile AI. Logarea în contul Samsung poate fi necesară pentru a utiliza anumite funcții AI Samsung.

**Live Translate necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Live Translate este disponibil doar în aplicația preinstalată Samsung Phone. Apelurile trebuie efectuate folosind apelantul nativ Samsung. Anumite limbi ar putea necesita descărcarea unui pachet lingvistic. Disponibilitatea serviciului poate varia în funcție de limbă. Precizia rezultatelor nu este garantată.

***Generative Edit necesită o conexiune la rețea și autentificarea în contul Samsung. Editarea cu Generative Edit duce la redimensionarea unei fotografii până la 12MP. Un identificator vizibil este suprapus pe imaginea rezultată la salvare pentru a indica faptul că imaginea este generată de AI. Precizia și fiabilitatea rezultatului generat nu sunt garantate.

****Pentru textul în Samsung Notes (între 200 și 4000 de caractere), este necesară autentificarea în contul Samsung și o conexiune la internet.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Eveniment

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

Publicat

pe

De

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de înregistrare video avansată și eficientă, cu o gamă largă de caracteristici care sporesc siguranța și ușurința în utilizare pentru șoferi.

NAVITEL R35 este echipată cu o cameră de înaltă calitate capabilă de filmare video Full HD, oferind imagini clare și detaliate în orice condiții de iluminare, fie că este zi sau noapte. Cu un unghi larg de vizualizare de 135° și o lentilă wide de șase straturi, această cameră poate captura chiar și cele mai mici detalii, cum ar fi semnele de circulație, plăcuțele de înmatriculare și semafoarele.

NAVITEL R35 se evidențiază printr-o serie de caracteristici avansate, proiectate pentru a oferi o experiență de înregistrare video completă și eficientă pentru utilizatorii săi. Senzorul camerei GC2053 asigură capturarea detaliată a imaginilor în format Full HD, în orice condiții de iluminare, garantând astfel o vizualizare clară și precisă a evenimentelor de pe drum. Cu un ecran compact IPS de 1,47”, utilizatorii pot monitoriza feed-ul video live și pot gestiona setările camerei în timp real, oferindu-le un control simplu și intuitiv asupra dispozitivului. De asemenea, G-senzorul ajustabil își demonstrează utilitatea în situațiile de urgență, intervenind pentru protejarea înregistrărilor în caz de impact sau manevre bruște. Capacitatea de stocare extensibilă de până la 128 GB, cu ajutorul cardurilor microSD, permite utilizatorilor să salveze o cantitate mare de înregistrări, fără a-și face griji în privința spațiului disponibil. În plus, conectivitatea Wi-Fi permite controlul la distanță al camerei de bord prin intermediul aplicației Navitel DVR Center, oferind utilizatorilor o modalitate convenabilă de a gestiona și partaja înregistrările lor folosind dispozitive Android și iOS. Aceste caracteristici esențiale conferă NAVITEL R35 un avantaj competitiv pe piața dispozitivelor de înregistrare video auto, asigurându-le șoferilor o soluție completă și fiabilă pentru monitorizarea și securizarea experiențelor lor de conducere.

NAVITEL R35 reprezintă un pas înainte în tehnologia de înregistrare video pentru autovehicule, oferind șoferilor o modalitate simplă și eficientă de a-și îmbunătăți experiența pe drum, datorită caracteristicilor precum înregistrarea Full HD, unghiul larg de vizualizare sau conectivitatea Wi-Fi, această cameră de bord fiind concepută pentru a oferi siguranță și liniște în timpul fiecărei călătorii.

Pentru mai multe informații despre NAVITEL R35 și alte produse NAVITEL, vizitați http://www.navitel.com/ro.

Despre NAVITEL:

NAVITEL® este recunoscut ca un jucător foarte important în domeniul dezvoltării soluțiilor tehnologice avansate pentru navigația auto, supraveghere auto, înregistrare video digitală (DVR) și accesorii diverse pentru vehicule. Obiectivul său principal este să îmbunătățească experiența conducătorilor auto prin furnizarea de produse de cea mai înaltă calitate, care înglobează cele mai recente inovații tehnologice. Prin concentrarea pe satisfacerea cerințelor în schimbare ale șoferilor și prin sublinierea importanței siguranței și confortului în timpul condusului, NAVITEL® se străduiește să ofere echipamente de vârf care să satisfacă diversitatea nevoilor conducătorilor auto.

Website: http://www.navitel.com/ro

Facebook: https://www.facebook.com/p/Navitel-Romania-100065358645391/

Contact: Blogatu@gmail.com, contact@avantnet.ro

Nume Contact: Marius Calugaru

Titulatura: PR Manager

Telefon: 0785351511

Email: Blogatu@gmail.com

Website: https://perspektive.ro

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri noi din Mureș

Eveniment22 de ore inainte

easySales: Perioada Valentine’s Day, 1 și 8 martie a crescut coșul de cumpărături online la 244 de lei; categoriile preferate sunt Casă și bucătărie, Electronice, Artă și hobby

În perioada 14 februarie – 14 martie 2024, valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut la 244 de lei,...

Uncategorized23 de ore inainte

Samsung Galaxy Tab S6 Lite (2024): Stil și funcționalitate într-un pachet complet

Tableta include celebrul S Pen, un design elegant și o baterie de lungă durată perfectă pentru a duce la bun...

Uncategorized2 zile inainte

UP Generation lansează Life Skills Pro: Primul program de mentorat din România care transformă viitorul tinerilor

București, 27 martie, 2024: Cu obiectivul de a aduce soluții și sprijin unei generații aflate în căutarea direcției și a...

Uncategorized2 zile inainte

Cum s-a schimbat relația românilor cu băncile în ultimii 8 ani? De la zeci de mii de procese, la negociere și rezolvare amiabilă

27 martie, București. Radiografia sistemului bancar prin prisma evenimentelor petrecute în acest domeniu în ultimii 15 ani este principala temă...

Eveniment2 zile inainte

Samsung extinde Galaxy AI cu One UI 6.1

Samsung Electronics îmbunătățește experiența utilizatorilor pe o gamă largă de dispozitive Galaxy prin lansarea actualizării One UI 6.1*. Începând cu 28...

Uncategorized3 zile inainte

Kingston Digital lansează SSD-urile industriale i-Temp

formate de 2,5-inch & M.2 2280 Pentru integratorii de sisteme și inginerii de proiectare Managementul ciclului de viață și asistență...

Eveniment3 zile inainte

NAVITEL a lansat o nouă cameră de bord auto: NAVITEL R35

NAVITEL a lansat la începutul anului noua cameră de bord auto NAVITEL R35 care este proiectată pentru a oferi o experiență de...

Uncategorized4 zile inainte

BenQ lansează PD3225U, un nou monitor de design pentru utilizatorii de Mac și MacBook Pro

Alăturându-se seriei de monitoare profesionale, PD3225U este o necesitate pentru designeri, fotografi și creatori de conținut București, România,  Martie 2024 –...

EvenimentO săptămână inainte

DXOMARK a desemnat HONOR Magic6 Pro drept “Smartphone-ul cu cea mai performantă cameră foto din lume”

HONOR Magic6 Pro a fost recunoscut ca având cea mai performantă cameră foto din lume, obținând un punctaj remarcabil de 158...

Care sunt avantajele și dezavantajele achiziționării unui apartament în blocuri vechi versus blocuri noi în București? Care sunt avantajele și dezavantajele achiziționării unui apartament în blocuri vechi versus blocuri noi în București?
AfaceriO săptămână inainte

Care sunt avantajele și dezavantajele achiziționării unui apartament în blocuri vechi versus blocuri noi în București?

Alegerea între achiziționarea unui apartament într-un bloc vechi sau unul nou în București poate fi o decizie dificilă pentru mulți...

EvenimentO săptămână inainte

Ascultă muzica preferată și gestionează apelurile cu ușurință în mașină cu Navitel BHF02 BASE

Navitel prezinta modulatorul FM auto, BHF02 BASE, un dispozitiv revoluționar care îți permite să te bucuri de muzică și să...

UncategorizedO săptămână inainte

Cancerul de prostată: Tratamente fără frontiere cu ajutorul experților din Turcia

Cancerul de prostată, una dintre cele mai răspândite forme de cancer întâlnite la bărbați în întreaga lume, reprezintă o provocare...

UncategorizedO săptămână inainte

Peste 1.000 de studenți merg în următoarea etapă a Future Jobs Cup, proiectul educațional lansat de TikTok și Școala de Valori în România

București, 21 martie 2024 – Aproximativ 2.400 de studenți din principalele universități din România s-au înscris în Future Jobs Cup, proiectul...

UncategorizedO săptămână inainte

MSI lansează în România noua serie de laptopuri pregătite pentru inteligența artificială

MSI, producător de laptopuri de top la nivel mondial, anunță lansarea în România a noii sale game de laptopuri echipate cu...

ciocolatiera 6 litri ciocolatiera 6 litri
AfaceriO săptămână inainte

Utilizarea echipamentelor profesionale pentru crearea de ciocolată artizanală

Ciocolata artizanală a cunoscut o creștere semnificativă în popularitate în ultimii ani. Consumatorii apreciază gustul unic și atenția la detalii...

UncategorizedO săptămână inainte

Samsung anunță cea de-a patra ediție a campionatului de PUBG

Cei interesați se pot înscrie până pe 25 martie pentru șansa de a câștiga cel mai nou și performant telefon...

Știrile Săptămânii